Vești bune înainte de Crăciun: Securitatea cibernetică la CCR, iar baza de date ANAF pe linie moartă

Cu doar o zi înainte de ajunul Crăciunului ne place să notăm 2 știri pozitive și ca urmare a luărilor noastre de poziție:

1. Apelul nostru (și al altor organizații) de duminică se pare că a avut roade. 69 de deputați PNL au trimis o sesizare de neconstituționalitate a art. 17 din Legea 580/2014 privind securitatea cibernetică în termenul legal (text sesizare aici – via Hotnews), deci Curtea Constituțională se va pronunța acestui aspect în decursul lunii ianuarie 2015. Aceasta nu rezolva toate problemele majore ale legii, însă dă posibilitatea ca legea să se întoarcă în Parlament și să fie îmbunătățită. Sperăm ca măcar în ceasul al 13-lea, când se întoarce în Parlament, să se și organizeze dezbateri publice reale și să nu se mai grabească în mod absurd lucururile.

2. Guvernul a renunțat la ideea unei acțiuni de supraveghere generalizată a tuturor persoanelor cu un cont, prin realizarea unei baze de date proprii a ANAF – actualizată lunar, în mod automat de către bănci. Tot ApTI împreună cu mai multe organizații au explicat în detaliu de ce o asemenea măsură ar putea aduce atingere dreptului la viață privată.

Comunicatul Guvernului nu adaugă niciun detaliu pe acest subiect, deci sperăm că au îngropat ideile de supraveghere generală și se axează pe ideea unor măsuri punctuale de combatere a evaziunii fiscale. De asemenea, guvernul a amânat proiectul de tombolă fiscală – unde de asemenea ApTI a formulat mai multe propuneri de îmbunătățire, inclusiv consultarea ANSPDCP înainte de adoptarea actului.

1 Comment

  1. Pingback: Liberalii atacă Legea securității cibernetice, iar noi susținem demersul cu un amicus curiae la CCR | Date personale si viata privata

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>