Constrângerile juridice ale strategiilor de combatere a terorismului

Articolul este înscris în competiția de materiale jurnalistice pe teme legate de viața privată și protecția datelor cu caracter personal și a fost publicat inițial pe http://europunkt.ro în data de 18.05.2015. Sursa originală a articolului aici.

Viaţa privată şi securitatea în noua etapă a terorismului global

Claudia Postelnicescu 18 mai 2015,

Zilele acestea are loc o dezbatere de o importanţă colosală în SUA privind limitele până la care pot merge măsurile de securitate. Limita clasică a fost până acum inviolabilitatea dreptului la viaţă privată. În acest sens, după imensul scandal al colectării datelor private de către NSA (National Security Agency), Curtea Supremă a SUA a dezvoltat o argumentaţie solidă asupra preciziei de limbaj juridic în Patriot Act şi în legi privind securitatea cibernetică sau securitatea naţională. Recomand excelentul articol pe această temă a lui Cristian Terheş în Adevărul.[1] Această dezbatere nu se poartă încă la modul foarte serios în Europa, iar în România nu există suficientă transparenţă cu privire la numitele legi Big Brother şi nici suficientă informaţie privind demersurile europene în direcţia schimbării şi armonizării legislaţiei naţionale în domeniul securităţii şi combaterii terorismului la nivel european. Câţiva experţi s-au întrebat însă dacă nu cumva strategia UE împotriva terorismului este mai degrabă o himeră[2]. Recent, în aprilie 2015, UE a formulat o nouă strategie comună[3] (EU Internal Security Strategy in Action). Există şi o reţea comună (Radicalisation Awareness Network) şi se lucrează la programe naţionale privind deradicalizarea, integrarea recruţilor din reţelele teroriste la întoarcerea în Europa şi eforturi de prevenire a recrutărilor prin combaterea terorismului cibernetic. Marea Britanie a înfiinţat o divizie de cyber hacker-i antrenaţi în scopul de a deturna narativul reţelelor teroriste şi de a identifica metodele şi reţelele de recrutare. Danemarca a alocat aproape 13 milioane EUR în programe de deradicalizare în comunitate, cu ajutorul ong-urilor, profesorilor şi experţilor.

Dilema europeană majoră este găsirea echilibrului dintre securitate, valorile europene fundamentale şi respectarea drepturilor individuale, dar şi menţinerea unui dialog intercultural şi non-discriminare, în condiţiile unor comunităţi largi de musulmani în multe dintre ţările Uniunii. Tensiunea şi interdependenţa dintre toate aceste valori şi necesităţi se dovedeşte a fi una dintre dezbaterile cheie ale acestui an; răspunsurile şi soluţiile care se vor formula acum vor determina politicile publice şi viaţa cetăţenilor în anii care vor veni.

Mai mulţi politicieni şi experţi sugerează schimbări în acordul Schengen, care a creat o Europă fără graniţe, fără control la vamă sau paşaport, al cărei acces România încă nu îl are (iată o potenţială dezbatere interesantă în contextual actual). Guvernele naţionale şi Uniunea Europeană au anunţat deja în ianuarie, după atacul de la Charlie Hebdo, că vor adopta noi legi pentru a combate terorismul. Discuţii şi legislaţie anti-terorism deja există încă din 2005, după atentatele din Madrid, însă s-a simţit nevoia unei noi abordări, pentru că nu mare lucru s-a întâmplat în aceşti 10 ani în sensul luării unor măsuri preventive sau de combatere a terorismului.  Soluţia de revenire la un control strict la vamă (deşi avem acum suficiente date cu privire la teroriştii europeni care au intrat şi au ieşit liber din Siria către Europa şi invers) creează un discomfort europenilor, pentru că periclitează unul dintre principiile fondatoare ale Uniunii. Discuţia despre limitarea sau schimbarea politicii de liberă circulaţie în Schengen este strâns legată de disputa privind retenţia datelor cetăţenilor şi dezvăluirile lui Edward Snowden privind nivelul de colectare a datelor private. Recent (acum o săptămână) o decizie extrem de importantă a Curţii Supreme a SUA (SCOTUS)[4] arată clar că limita legală este în definirea extrem de precisă a datelor « relevante » pentru investigaţiile anti-teroriste. De asemenea, Curtea Europeană de Justiţie (ECJ) a stabilit că directiva europeană privind retenţia de date este nulă întrucât violează dreptul la viaţă privată şi protecţia datelor[5]. Deci avem două instanţe supreme a căror reputaţie în lumea dreptului internaţional este solidă care spun acelaşi lucru.

E bine să observăm aici, ca o paranteză, cât de importantă devine precizia limbajului juridic, şi în contextul recentelor schimbări în legislaţia penală, la iniţiativa PSD, care a impus trecerea de la « suspiciuni rezonabile » la « indicii temeinice », ştiind mult prea bine că evaluarea teminiciei lasă loc vast unor interpretări imprecise.

Revenind la contextul extinderii terorismului global, recent, din cauza numărului din ce în ce mai mare de islamişti jihadişti care se reîntorc în Europa, guvernele ţărilor membre şi Parlamentul European şi-au pus problema unor măsuri care să permită accesul la datele pasagerilor şi o bază de date comună funcţională. Se lucrează la o directivă europeană care să permită schimbul rapid de informaţii (similar mandatului european) în cazul pasagerilor care vin sau pleacă din state non-UE[6], cu acces la toate datele esenţiale, intinerar, adresă, nume, bancă, alte detalii. Discuţia este ceva mai veche (din 2011) şi a fost blocată până acum de comisia privind libertăţile civile pe fundamentul posibilităţii de a viola drepturi fundamentale, fără suficiente garanţii (ceea ce judecătorii americani consideră « relevant »). In orice caz, atât experţii, cât şi politicienii au înţeles că o schimbare este necesară. Limita juridică urmează să fie trasată tot pe terenul dreptului, prin clarificări juridice cu comisiile pentru drepturi şi libertăţi şi urmând argumentele Curţii Europene de Justiţie. Problema fundamentală poate fi, dincolo de tensiunea inerentă între două principii diferite, naivitatea de care până acum europenii (politicieni-parlamentari şi decidenţi –Consiliul European/societate civilă/cetăţeni) au dat dovadă. O altă problemă este enormul scandal Snowden şi ceea ce spune despre protecţia datelor private şi modul cum sunt accesate de guverne. Aşadar e o chestiune preponderent juridică, înainte de a fi politică. Aşadar trebuie înţeles bine rolul serviciilor de securitate, modul cum operează ele, şi limita până la care pot invoca raţiuni de securitate atunci când cer sau folosesc informaţii private, ce ţin de viaţa privată şi identitatea cetăţenilor.

Vorbind de spaţiul Schengen evident că măsurile, legislaţia şi politicile interne de securitate trebuie corelate. Există şi o rezoluţie ONU privind luptătorii străini[7] şi există ţări care deja implementează măsuri, Marea Britanie şi Danemarca având deja în vedere programe de deradicalizare de milioane de euro. România nu este încă o zonă de tranzit pentru aceşti luptători şi nici membră a spaţiului Schengen, aşadar din acest punct de vedere are încă pârghiile clasice de control la frontieră. După ce va deveni membră a spaţiului Schengen România va trebui să îşi alinieze legislaţia în domeniul securităţii cu cea europeană. În plus, România are graniţa externă a UE, aşadar rolul nostru în securitatea europeană poate deveni crucial (şi în sistemul de cod şi verificare Schengen).

Suntem aşadar într-o etapă a înmulţirii conflictelor globale hibride, care schimbă radical politicile de securitate şi intervenţie. Blocajele sistematice în Consiliul de Securitate ONU impuse de China şi Rusia determină regândirea mecanismelor legale prin care se poate interveni pentru securizarea drepturilor omului şi împotriva crimelor împotriva umanităţii. Atât UE, cât şi SUA trebuie să găsească alte mecanisme intervenţie şi securitate care să protejeze cetăţenii şi să prezerve în acelaşi timp drepturile şi libertăţile fundamentale.

 

[1] http://adevarul.ro/international/statele-unite/analizA-programul-nsa-colectare-retentie-datelor-ilegal-efectele-legilor-big-brother-romania-1_554cbe6fcfbe376e35fbf911/index.html
[2] http://www.researchgate.net/profile/Rik_Coolsaet/publication/227721ng 011_EU_counterterrorism_strategy_value_added_or_chimera/links/53f8c5bd0cf24ddba7db48c5.pdf – EU Strategy for Combating Radicalisation and Recruitment
[3] http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/what-we-do/policies/crisis-and-terrorism/radicalisation/index_en.htm
[4] http://justsecurity.org/wp-content/uploads/2015/05/14-42.majority.pdf
[5] http://www.loc.gov/law/help/eu-data-retention-directive/eu-data-retention-directive.pdf
[6] Passenger Name Records (EU PNR)
[7] United Nations Security Council resolution – UNSCR 2178 (2014)

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>