Mecanismele de supraveghere a cetățenilor de către serviciile secrete

Articolul este înscris în competiția de materiale jurnalistice pe teme legate de viața privată și protecția datelor cu caracter personal și a fost publicat inițial de către Dolores Benezic pe blogul personal în data de 18.03.2015 . Sursa originală a articolului aici.

Viața noastră e în serverele lor

 „Noi oricum dăm toate datele personale la Facebook. Dacă mi le află și SRI, ce? Dacă nu am nimic de ascuns, nu mă deranjează”. Dacă gândiți așa mergeți să vedeți Citizenfour. S-ar putea să vă răzgândiți.

 

Suntem prea mulți, nu are nimeni capacitatea să ne monitorizeze chiar pe toți. Și chiar dacă ar avea-o, nu suntem noi atât de importanți încât să intereseze pe cineva ce facem noi pe Internet. Și până la urmă, ce dacă mă supraveghează SRI-ul, NSA-ul sau alte servicii, nu am nimic de ascuns. Dacă nu ai nimic de ascuns nu ai de ce să te temi, e pentru binele tău să te monitorizeze ăștia, ca să-i prindă pe teroriști. Ți-ar conveni să nu te mai controleze la aeroport și să cadă avionul cu tine? Lasă, ce atâta libertate, e prost înțeles conceptul ăsta, nu există libertate absolută, undeva trebuie să se termine.

Aud părerile astea de ani de zile. Cam de când am venit prima dată în contact cu subiectul supravegherii în masă, când am lucrat la articolul ăsta. Oamenii ori nu sunt conștienți că sunt monitorizați prin orice mijloace, constant, ori știu dar nu le pasă, ori consideră că oricum nu au vreo putere să schimbe ceva. O foarte subțire minoritate – despre care majoritatea crede că e paranoică – e preocupată să găsească soluții pentru a contracara interceptarea convorbirilor sau a email-urilor. O și mai mică categorie de oameni, activiști de drepturi civile, luptă constant cu statele pentru a mai salva ce se poate din ofensiva asta. Lupta e cam surdă și greu de popularizat în condițiile în care majoritatea de mai sus se ia cu viața de zi cu zi.

Nu demult am făcut o simulare într-un grup de oameni (corporatiști, studii superioare, 30+) cu care trebuia să plănuim (teoretic) o strângere de fonduri pentru un proiect anume. Am încercat să le „vând” ceea ce facem noi la APADOR-CH de ceva vreme, adică încercăm (și reușim) să contracarăm tentativele SRI de a impune legi prin care să-și asigure legitimitatea supravegherii întregii populații, sub pretextul luptei cu terorismul. Mi s-a răspuns că da, e bine că există un ONG care face asta, dar că pe ei oricum nu-i interesează aspectul, pentru că „oricum noi dăm toate datele noastre personale la Facebook. Deci, dacă mi le află și SRI ce? În plus, voi chiar credeți că o lege îi oprește pe ei să ne monitorizeze? Oricum o fac deja, nu?”.
Mi-am dat seama că e inutil să contrargumentezi la așa ceva. Teoretic ei mă înțelegeau, dar practic subiectul nu exista pentru ei. Chiar dacă toți sunt pe Internet și cu siguranță, ca tot omul, fiecare are ceva de ascuns, chiar și de prietenosul facebook. Inutil să vă mai spun că proiectul ales pentru promovare a fost unul care strângea bani pentru copiii bolnavi de cancer. O temă mult mai sexy pentru orice finanțator, floare la ureche pentru orice PR-ist. Nu-ți va da nimeni bani, vreodată, ca să-l aperi de Big Brother.

Citizenfour_poster

Vă povestesc asta pentru că am văzut aseară filmul Citizenfour. Un documentar premiat cu Oscar anul ăsta, făcut începând din 2013 de Laura Poitras, o documentaristă care figura deja pe lista neagră a SUA după ce făcuse alte două filme despre societatea americană și Irak post 9/11. În 2013 ea a fost contactată de Edward Snowden tocmai pentru a-i dezvălui amploarea supravegherii populației lumii de către NSA – Agenția Națională de Securitate a SUA. Ca si cazul Julian Assange, Snowden a fost mai mult o bombă de presă. Marile puteri s-au inflamat, ipocrit de multe ori, lumea a mai aflat o dată că i se știe fiecare bășină, și viața merge mai departe. Supravegherea în masă a devenit secretul lui Polichinelle.
Filmul este, însă, un document impresionant. Arată pas cu pas cum a fost posibilă întâlnirea dintre Snowden și ziariștii cărora le-a făcut dezvăluirile, apoi ce s-a întâmplat cu el și cu ziariștii, până în ziua de azi.  Faptul că Snowden trăiește ascuns la Moscova nu-l ajută prea mult la credibilitate, după părerea mea, pentru că dacă zici de rău de americani și te ascunzi la ruși oricine se gândește că nu ești whistleblower, ci pur și simplu spion – așa cum îl și acuză SUA. Asta ca o bomboană pe coliva incredulității generale, de care dăm dovadă și noi, când aflăm de astfel de curajoși: dar ce interes are ăsta să facă dezvăluirile astea, doar așa pentru că nu e constituțional ce face NSA? Hm!

Pe lângă calitățile aproape artistice, filmul mai are o mare valoare: aceea că explică, popularizează mult mai bine decât orice articol ceea ce dezvăluie Snowden. Înțelege oricine, fără să aibă cunoștințe tehnice, cum face NSA să afle tot ce mișcă în materie de comunicații în lume: cu cine și ce vorbim la telefon, cu cine și ce scriem pe email, unde suntem în orice moment al zilei, ce preferințe culinare, sexuale, politice avem etc. Și nu vă amăgiți, tehnica de care dispune NSA – și pe care o pune la dispoziția oricăror servicii secrete din alte state cu care colaborează, inclusiv cu SRI – este suficient de avansată încât să aibă această capacitate de captare, stocare și interogare a acestui volum uriaș de date adunate de la omenire.

Ca să înțelegeți cum funcționează sistemul NSA: informațiile sunt stocate la grămadă. Când în legătură cu tine se naște un interes oarecare – intri în politică, ești ziarist și vrei să publici ceva compormițător, ești om de afaceri și ți se urmărește biznisul, ești activist și vrei să protestezi, sunt alegeri și contează votul tău… ajungi într-o poziție oarecare unde prezinți un interes pentru cineva – toate datele despre tine pot fi interogate sau lucrurile pot fi setate astfel încât pe viitor să fii monitorizat anume după niște cuvinte cheie. Cu ele poți fi șantajat. Aceste lucruri se întâmplă deja, nu mai țin de domeniul fantastic orwellian. Cine deține informațiile deține și puterea. Iar când cel care deține această uriașă bază de date este un serviciu secret, o structură opacă, necontrolată civil, ăsta e totalitarismul. E amuzant de tristă secvența în care directorul NSA răspunde în fața Congresului american cu nu la toate întrebările – NSA nu a monitorizat și nici nu monitorizează comunicațiile online, text sau telefonice ale populației. Sau nu intenționat. Deci din întâmplare… s-o fi mai produs câte un accident.
snowden-e1426697145803

Snowden și iubita lui, în casa de la Moscova

Unul din semnele de întrebare cu care rămâni, totuși, după film, este de ce atotștiutoarea NSA nu face să triumfe binele, dacă tot poate determina cu precizie de unde tastează răul? De exemplu în cazul ISIS, dar nu numai. Poate că fac ca și procurorii noștri, care deși știu că deținuții au telefoane mobile și le folosesc ca să înșele fraieri prin „metoda accidentul”, preferă să-i monitorizeze ca să mai afle diverse informații, în loc să bruieze pur și simplu semnalul de telefon mobil în pușcării. Sau poate că pur și simplu monitorizarea asta globală nu are nimic de-a face cu lupta contra terorismului, ci doar cu cine deține puterea economică și cum uzează de informații ca să și-o crească.

Ce se întâmplă la noi? Realitatea este că nimeni nu știe sigur cât și cum monitorizează SRI. Nu cred că cineva din comisia de control SRI din parlament îndrăznește măcar să întrebe. Capacitate tehnică are cu siguranță. Faptul că nu reușește să aibă și legi care s-o acopere este, însă, un mare câștig pentru firavul nostru stat de drept. Comparativ cu SUA, de exemplu, noi avem uneori legi mai bune care protejează viața privată de intruziunile puterii. Ne ajută și faptul că suntem în UE. Ce a reușit societatea civilă în ultimii ani a fost să zădărnicească apariția legilor cunoscute ca făcând parte din pachetul Big Brother – legea retenției datelor, legea cartelelor prepay cu buletinul și a înregistrării utilizatorilor de wi-fi, legea securității cibernetice – găsiți aici o cronologie a faptelor. Toate sunt în acest moment declarate neconstituționale, dar nu sunt abandonate nici de SRI, nici de politicieni.
E bine să mai știți, atunci când sunteți tentați să credeți că terorismul se combate mai bine prin supravegherea generalizată, că Franța avea la momentul atacului de la Charlie Hebdo legile astea declarate la noi neconstituționale. Și totuși nu a reușit să-i prindă la timp pe teroriștii posesori de cartele prepay, de exemplu. Poate un motiv ar fi că serviciile sunt ocupate să ne supravegheze pe toți și de aia nu mai reușesc să îi prindă de ăia care sunt vinovați cu adevărat.

V-aș mai zice că dacă vreți să fiți atenți și la altceva din societatea civilă, decât la temele lacrimogene și lesne finanțabile, APADOR-CH este o organizație către care puteți direcționa cei 2% dint impozitul pe venit pe care oricum îi dați la stat. Găsiți aici formularele necesare. La fel de bine îi puteți direcționa către Asociația pentru Tehnologie și Internet. Nu se strânge mare lucru din acest 2%, dar mai mult decât banii cred că e vorba de intenția de sprijin a unui domeniu arid, de care ne pasă abia atunci când nu-l mai avem: drepturile noastre civile. E important să nu considerăm din start că rezistența este inutilă, deși cam cu senzația asta pleci de la Citizenfour.

Filmul mai poate fi văzut în cadrul One World festival, vineri 20 martie, la ora 21.00, la cinema-ul din Muzeul Țăranului Român. Și probabil se găsește pe torenți, ca să-l vadă și NSA ;)

https://citizenfourfilm.com/

 

1 Comment

  1. Aurel I. Bacean

    Mi am dat datele REALE pt ca sunt convins ca aveti ingrijorator de multa dreptate. Cred ca dpv social, STATUL incearca sa se substituie FAMILIEI, cu toate consecintele dezastruoase care apar si au aparut deja. Pacat ca marea majoritate a oamenilor nu realizeaza ce ne asteapta. Statul totalitar DEMOCRATIC…..

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>