R O M Â N I A
T_________ PRAHOVA
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
SENTINTA Nr. 4282
Ședința publică de la 22 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M_____ M_____
Grefier M____ M________ C______
Pe rol fiind judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe reclamantele C_______ M______ A______ si I_____ L______ cu domiciliul ales in Călărași ___________________.43 ______________________( la C_______ M______ A______), in contradictoriu cu pârâtul T_________ CĂLĂRAȘI cu sediul in Calarasi _____________________ judetul Calarasi, având ca obiect comunicare informații de interes public.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din .data de 17 dec.2014 sustinerile partilor fiind consemnate in incheierea de sedinta de la acea data care face parte integranta din prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru deliberare a amanat pronuntarea la data de 22 dec.2014.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 31.07.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, reclamantele C_______ M______ A______ și I_____ L______ au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul T_________ Călărași obligarea acestuia la furnizarea informațiilor de interes public pe care le-au solicitat prin cererea adresată pârâtului la data de 06.06.2014, în baza L 544 din 2001.
În motivare, reclamantele au arătat că la data de 06.06.2014 au adresat pârâtului o cerere de furnizare a informațiilor de interes public în baza L 544 din 2004 și deși pârâtul avea obligația de a le furniza un răspuns în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, potrivit art. 7 din L 544 din 2001, acest lucru nu s-a întâmplat până la data formulării cererii de chemare în judecată.
Singura adresă ce le-a fost comunicată a fost cea din data de 17.06.2014 prin care li s-a adus la cunoștință că răspunsul le va fi comunicat în termen de 30 de zile, respectiv până la data de 07.07.2014.
În consecință, reclamantele arată că li s-a încălcat dreptul prevăzut de art. 6 din L 554 din 2004.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că reclamantele au solicitat la data de 06.06.2014 Biroului de Informații Publice din cadrul Tribunalului Călărași să le fie comunicată împrejurarea dacă, în cadrul instanței, sunt judecători care, pe lângă indemnizația lunară stabilită prin Ordinul M.J. nr. 3975/C/2012, primesc și alte sume de bani cu titlu de drepturi salariale și care sunt aceștia. Totodată, reclamantele au ma solicitat ca BIRP să precizeze ce reprezintă aceste drepturi salariale, care este temeiul juridic al plății acestora, ce documente justificative s-au întocmit pentru plata acestora, dacă s-au efectuat fundamentări de către T_________ Călărași pentru solicitarea fondurilor necesare pentru plata acestora, când s-au făcut acestea și care au fost argumentele care au stat la baza acestor solicitări de fonduri. S-a mai solicitat ca BIRP să precizeze dacă T_________ Călărași a invocat în aceste fundamentări dispozițiile OG 71/2009 privind plata eșalonată și suspendarea de drept a executării silite.
La data de 10.09.2014, sub nr. 14, BIRP a comunicat reclamantelor imposibilitatea punerii la dispoziție a actelor solicitate, deoarece solicitarea contravine dispozițiilor imperative ale art. 12 alin. 1 lit. d și ale art. 14 din L 544 din 2001, ale art. 4, art. 5 alin. 1 și art. 12 alin. 2 din L 677 din 2001 și ale art. 163 alin. 1 din Legea nr. 53 din 2003.
Pârâtul a susținut că, potrivit art. 2 lit. c din L 544 din 2001 prin „informație cu privire la datele personale se înțelege orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă”, însă reclamantele nu au nominalizat vreun judecător presupus beneficiaral unor sume de bani cu titlu de drepturi salariale, altele decât indemnizația lunară cu titlu de salariu. Niciun judecător nu poate deveni persoană identificabilă atât timp cât, fără nume și prenume indicat de către reclamante, conducerea instanței mi poate proceda la luarea acordului pentru ca datele personale referitoare la salariu să poată fi transmise, în baza L 677 din 2001.
Potrivit art. 12 alin. 1 lit. d din L 544 din 2001, se exceptează de la accesul liber al cetățenilor, prev. la art. 1 și 111 informațiile cu privire la datele personale potrivit legii.
Potrivit art. 14 alin. 1 din L 544 din 2001, informațiile cu privire la datele personale ale cetățeanului pot deveni infomații de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcții publice, aspect care nu are legătură cu solicitatarea de date formulată de reclamante, iar alin. 2 al textului menționat prevede că informațiile publice de interes personal nu pot fi transferate între autoritățile publice – în speță T_________ Călărași și o altă instituție în fața căreia ar fi ajuns actele și documentele solicitate- decât în temeiul unei obligații legale, cu acordul scris prealabil al persoanei care are acces la acele informații potrivit art. 2.
Conform art. 3 alin. 1 lit. b din L 677 din 2001 cererea reclamantelor reprezintă o prelucrare a datelor cu caracter personal prin dezvăluirea către terți și, conform art. 4 alin. 1 lit. c, acestea ar fi trebuit să precizeze scopul solicitării informațiilor, cererea trebuind să fie explicită și legitimă. Ori drepturile salariale ale unui magistrat și modul de calcul nu pot să constituie temeiuri legitime de oferire a datelor pentru nimeni.
În cele din urmă, pârâtul a arătat că, potrivit art. 263 alin. 1 din L 53 din 2003, salariul este confidențial.
Instanța a adminsitrat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator adminsitrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 06.06.2014 reclamantele au solicitat Biroului de Informații Publice din cadrul Tribunalului Călărași să le fie comunicată împrejurarea dacă, în cadrul instanței, sunt judecători care, pe lângă indemnizația lunară stabilită prin Ordinul M.J. nr. 3975/C/2012, primesc și alte sume de bani cu titlu de drepturi salariale și care sunt aceștia. Totodată, reclamantele au ma solicitat ca BIRP să precizeze ce reprezintă aceste drepturi salariale, care este temeiul juridic al plății acestora, ce documente justificative s-au întocmit pentru plata acestora, dacă s-au efectuat fundamentări de către T_________ Călărași pentru solicitarea fondurilor necesare pentru plata acestora, când s-au făcut acestea și care au fost argumentele care au stat la baza acestor solicitări de fonduri. S-a mai solicitat ca BIRP să precizeze dacă T_________ Călărași a invocat în aceste fundamentări dispozițiile OG 71/2009 privind plata eșalonată și suspendarea de drept a executării silite.
La data de 10.09.2014, sub nr. 14, BIRP a comunicat reclamantelor imposibilitatea punerii la dispoziție a actelor solicitate, deoarece solicitarea contravine dispozițiilor imperative ale art. 12 alin. 1 lit. d și ale art. 14 din L 544 din 2001, ale art. 4, art. 5 alin. 1 și art. 12 alin. 2 din L 677 din 2001 și ale art. 163 alin. 1 din Legea nr. 53 din 2003.
Potrivit art. 6 alin. 1 din L 544 din 2001, orice persoana are dreptul sa solicite si sa obtina de la autoritatile si institutiile publice, in conditiile acestei legi, informatiile de interes public.
In conformitate cu art. 7 din acelasi act normativ, autoritatile si institutiile publice au obligatia sa raspunda in scris la solicitarea informatiilor de interes public in termen de 10 zile sau, dupa caz, in cel mult 30 de zile de la inregistrarea solicitarii, in functie de dificultatea, complexitatea, volumul lucrarilor documentare si de urgenta solicitarii. In cazul in care durata necesara pentru identificarea si difuzarea informatiei solicitate depaseste 10 zile, raspunsul va fi comunicat solicitantului in maximum 30 de zile, cu conditia instiintarii acestuia in scris despre acest fapt in termen de 10 zile.
Refuzul comunicarii informatiilor solicitate se motiveaza si se comunica in termen de 5 zile de la primirea petitiilor.
Potrivit art. 12 lit. d din L 544/2004, se excepteaza de la accesul liber al cetatenilor, prevazut la art. 1 si, respectiv, la art. 11^1, informatiile cu privire la datele personale, potrivit legii.
În ce privește informațiile cu privire la datele personale, prin acestea se înțelege, potrivit art. 2 lit. c din L 544 din 2001, orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.
Instanța constată astfel că infomațiile solicitate de cele două reclamante prin cererea adresată Tribunalului Călărași la data de 06.06.2014 sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor, având natura juridică a unor informații cu privire la datele personale.
Potrivit art. 14 din L 544 din 2001, informațiile cu privire la datele personale pot deveni informații de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcții publice.
În cazul de față, salariile magistraților din cadrul Tribunalului Călărași nu afectează capacitatea de exercitare a funcțiilor deținute de aceștia, pentru a fi incidentă excepția prevăzută la art. 14 din L 544 din 2001.
Instanța mai reține că furnizarea către terți a datelor cu caracter personal reprzintă o prelucrare, potrivit art. 3 lit. b din L 677 din 2001, iar în conformitate cu art.5 din același act normativ, orice prelucrare de date cu caracter personal, cu exceptia prelucrarilor care vizeaza date din categoriile mentionate la art. 7 alin. (1), art. 8 si 10, poate fi efectuata numai daca persoana vizata si-a dat consimtamântul în mod expres si neechivoc pentru acea prelucrare.
Consimtamântul persoanei vizate nu este cerut în urmatoarele cazuri:
a) când prelucrarea este necesara în vederea executarii unui contract sau antecontract la care persoana vizata este parte ori în vederea luarii unor masuri, la cererea acesteia, înaintea încheierii unui contract sau antecontract;
b) când prelucrarea este necesara în vederea protejarii vietii, integritatii fizice sau sanatatii persoanei vizate ori a unei alte persoane amenintate;
c) când prelucrarea este necesara în vederea îndeplinirii unei obligatii legale a operatorului;
d) când prelucrarea este necesara în vederea aducerii la îndeplinire a unor masuri de interes public sau care vizeaza exercitarea prerogativelor de autoritate publica cu care este investit operatorul sau tertul caruia ii sunt dezvaluite datele;
e) când prelucrarea este necesara în vederea realizarii unui interes legitim al operatorului sau al tertului caruia ii sunt dezvaluite datele, cu conditia ca acest interes sa nu prejudicieze interesul sau drepturile si libertatile fundamentale ale persoanei vizate;
f) când prelucrarea priveste date obtinute din documente accesibile publicului, conform legii;
g) când prelucrarea este facuta exclusiv în scopuri statistice, de cercetare istorica sau stiintifica, iar datele ramân anonime pe toata durata prelucrarii.
Nici prin cererea adresată pârâtului și nici prin cererea de chemare în judecată reclamantele nu au arătat care ar fi interesul lor legitim, pentru a se putea aprecia asupra incidenței excepției de la regula obținerii consimțământului.
Totodată, instanța reține că prelucrarea nu privește date din documente accesibile publicului.
Față de aceste considerente, instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge cererea formulata de reclamantele C_______ M______ A______ si I_____ L______ cu domiciliul ales in Călărași ___________________.43 ______________________( la C_______ M______ A______), in contradictoriu cu pârâtul T_________ CĂLĂRAȘI cu sediul in Calarasi _____________________ judetul Calarasi, având ca obiect comunicare informații de interes public, ca neîntemeiata.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronuntată in sedinta publica azi 22 dec.2014.
P_________, Grefier,
M_____ M_____ C______ M____ M________
Red., Tehnored.,M.M., 5 ex., 16.02.2015
Operator date cu caracter personal 5595
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
