Ce este un cookie? Episodul 1 – Datele personale în era digitală

Aceasta este o pagină explicativă legată de “Ce este un cookie?” -  Episodul 1 din serialul Datele personale în era digitală.

Ce este un cookie?

Un cookie este un fișier text mic, în general alcătuit din litere și cifre, care se descarcă în memoria unui dispozitiv (calculator, telefon, tabletă), atunci când accesezi un site web.

Cum sunt create cookie-urile?

Cookie-urile sunt create atunci când browserul pe care îl folosești accesează un anumit site web. Site-ul web transmite informații către browser, iar acesta creează un fișier text. De fiecare dată când accesezi din nou site-ul respectiv, browserul accesează și transmite conținutul acestui fișier către serverul site-ului web.

La ce folosesc cookie-urile?

Cookie-urile pot asigura o interacțiune mai rapidă și mai ușoară între utilizatori și site-urile web. Spre exemplu, în momentul în care te autentifici pe un anumit site web, datele de recunoaștere pot fi stocate printr-un cookie. Ulterior, poți accesa acel site fără să fie nevoie să te mai autentifici din nou.

În alte cazuri, cookie-urile pot fi utilizate pentru stocarea de informații referitoare la activitățile desfășurate pe o anumită pagină web, astfel încât să îți poți relua ușor respectivele activități la o accesare ulterioară – de exemplu când completezi un formular online și sunt reținute informațiile din câmpurile pe care le-ai completat deja. În mod similar, cookie-urile pot stoca informații referitoare la produsele comandate pe un site de comerț electronic – coșul de cumpărături.

Ce treabă au cookie-urile cu viața privată?

Cookie-urile, în general cele 3rd parties, adică cele care sunt implementate pe mai multe site-uri,  pot oferi site-urilor posibilitatea de a monitoriza activitățile online ale utilizatorilor și de a stabili profiluri de utilizatori, care pot fi apoi folosite – de obicei în scopuri de marketing. Spre exemplu, pe baza cookie-urilor pot fi identificate produsele și serviciile care îți plac mai mult, iar pe baza lor poți primi mesaje publicitare care se mulează pe preferințele tale. Poate în unele cazuri sună mișto asta, având în vedere că nu ești informat despre faptul că acțiunile tale online sunt monitorizate, acest lucru generează îngrijorări referitoare la protecția vieții private.

Așa a ajuns Cătă să primească reclame cu lenjerie intimă sexi în timp ce o ajuta pe bunica lui să navigheze pe Internet. N-ar fi prea plăcut să te afli într-o situație similară, nu? :-)

În plus, deși se întâmplă mai rar, datele de natură personală stocate de cookie-uri pot fi interceptate atunci când browserul se conectează la server utilizând o rețea necriptată, cum ar fi un canal WiFi nesecurizat. Verifică să navighezi tot timp cu HTTS și să ai simbolul unui lacăt închis lângă adresa site-ului pe care îl accesezi. Aceasta se rezolvă cu extensia HTTPS Everywhere.

Cum pot să blochez/șterg cookie-urile să nu ajung în situația lui Cătă?

Pentru blocare cookie-uri – orice browser poate fi setat să nu accepte cookie-uri de la terțe părți printr-o setare destul de simplă. Acestea ar trebui să rezolve majoritatea problemelor de privacy mai sus amintite. Vezi mai multe detalii în funcție de browserul pe care îl folosești:

Există și posibilitatea să blochezi cookie-urile ca și alte reclame intruzive cu Add-on-uri de Browser. De exemplu pentru Firefox recomandăm una din următoarele extensii:

Pentru alte extensii mai avansate legate de managementul cookie-urilor, vezi alte opțiuni în Firefox.

De ce îmi apare pe majoritatea site-urilor o bară cu “Acceptă cookie?”

Site-urile web din România au obligația de a specifica în mod public dacă folosesc cookie-uri de terțe părți și în ce scop – conform articolului 4 din Legea 506/2004. Vezi mai multe informații la punctul 5 pe cookies.apti.ro

În cât timp se șterg cookie-urile?

Cookie-urile nu se șterg de la sine (află cum poți să le poți șterge pe http://cookies.apti.ro), dar de exemplu cookie-urile de sesiune pot deveni inaccesibile dacă sesiunea a fost inactivă pentru o anumită perioadă de timp (de regulă, 20 de minute). Vezi mai sus pentru opțiuni de ștergere.

Citește pe cookies.apti.ro despre tipurile de cookie-uri și află în episoadele următoare ce poți face pentru a nu fi monitorizat online.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>