R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SATU M___
Satu M___, ______________________. 8, jud. Satu M___
Tel.: 0261-xxxxxx/ Fax: 0261-xxxxxx / e-mail: xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2619/2013
Ședința publică din data de 15.04.2013
Instanța constituită din:
Președinte: A_______ P____
Grefier: R_____ B____
Pe rol este soluționarea cauzei civile privind pe petenta T___ M________ ALIȚIA, în contradictoriu cu intimatul PREFECTUL JUDEȚULUI SATU M___ – S________ P_____ Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Satu M___, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petenta, care este legitimată de instanță pe baza cărții de identitate, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, având poziția 2 pe lista de ședință. Prin serviciul de registratură al instanței, în data de 14.03.2013, intimata a depus la dosar întâmpinare, comunicată petentei în data de 21.03.2013 (fila 23).
În temeiul art. 137, alin. (1) C.proc.civ., instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale, pe care o pune în discuție.
Petenta arată lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate, conform art. 137, alin. (1) C.proc.civ.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 12.02.2013, petenta T___ M________ Aliția, în contradictoriu cu intimatul Prefectul Județului Satu M___ – S________ P_____ Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Satu M___, a solicitat următoarele: să se constate că există interesul petentei pentru a cunoaște dimiciliul actual al numitului B_____ Z____, născut la data de 04.06.1975, care în prezent are domiciliul în străinătate (S.U.A.), interes motivat prin faptul că B_____ Z____ a fost condamnat la închisoare cu suspendare și obligat la despăgubiri civile conform sentinței penale nr. 52 din dosar penal nr. 9192/2001, hotărâre rămase definitivă și executorie; să se dispună în sensul ca intimatul SPCEEPS Satu M___ să-i comunice domiciliul actual al lui B_____ Z____, deoarece la cererea petentei, intimata a menționat caracterul personal al acestor informații, refuzând comunicarea lor.
În motivarea cererii sale, petenta a arătat că numitul B_____ Z____ a fost condamnat penal, urmare a săvârșirii infracțiunii de omor din culpă, fratele său B____ I_____ S_____ a decedat ca urmare a accidentului de circulație; totodată, B_____ Z____ a fost obligat și la plata unor despăgubiri civile prin sentința penală nr.52 din dosar penal nr. 9192/2001, hotărâre definitivă și în curs de executare. B_____ Z____ datorează în prezent plata despăgubirilor civile, plus dobânda la sumele ce sunt datorate, iar după ce urmează a identifica adresa acestuia, petenta a arătat că va continua executarea.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
În probațiune, au fost depuse următoarele înscrisuri: adresa nr. xxxxx/29.01.2013, adresa nr. xxxxxx/14.11.2012, sentința penală nr. 52/14.01.2002, pronunțată de Judecătoria Satu M___ în dosarul nr. 9192/2001.
Cererea a fost timbrată cu suma de 8 lei reprezentând taxa judiciară de timbru, respectiv cu suma de 0,3 lei reprezentând timbrul judiciar.
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 14.03.2013, Prefectul Județului Satu M___ – S________ P_____ Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Satu M___ a arătat că, în fapt, prin acțiunea formulată, reclamanta T___ M________ A_____ a solicitat instanței să dispună Serviciului P_____ Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Satu M___, comunicarea domiciliului actual al numitului B_____ Z____, invocând interesul motivat prin faptul că, prin sentința penală nr. 52/14.01.2002, rămasă deinitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria Satu M___ în dosarul cu nr. 9192/2001, acesta fost obligat la despăgubiri civile, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de omor din culpă. Activitatea de furnizare a unor date cu caracter personal din Registrul Național de Evidență a Persoanelor este reglementată de O.U.G. nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, Legea nr. 48/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, precum și de Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, cu modificările ulterioare. Potrivit acestor acte normative, furnizarea unor date cu caracter personal se poate realiza numai după obținerea, în prealabil, a consimțământului scris al persoanelor vizate. Consimțământul persoanelor vizate nu este necesar atunci când există un temei legal justificat. Se consideră temei legal justificat, solicitările unor date cu caracter personal primite din partea organelor de poliție, Ministerul Apărării Naționale, S________ Român de Informații, Parchetului, Justiției, etc. Pentru considerentele de mai sus, s-a solicitat obligarea petentei la depunerea actului de stare civilă din care să rezulte identitatea de persoană între numitele B____ M________ și T___ M________ A_____, iar după îndeplinirea acestei condiții, intimatul a arătat că este de acord, în principiu, cu admiterea acțiunii.
În data de 26.03.2013, petenta a depus la dosar certificatul de calitate de moștenitor după numita B____ M________, certificatul de deces al acesteia, certificatul de căsătorie și certificatul de naștere al petentei.
Analizând actele dosarului, asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Satu M___, invocată din oficiu, instanța constată următoarele:
Chiar dacă dosarul a fost înregistrat în aplicația Ecris ca fiind o acțiune în constatare, petitele formulate de către petentă sunt clare, în sensul că se urmărește obligarea intimatului la furnizarea unor informații cu caracter personal (atacându-se, în fapt, refuzul intimatului sub acest aspect – după cum reiese și din petitul 2 al acțiunii). Prin urmare, actul normativ aplicabil în cauză este Legea nr. 677/2001. Potrivit art. 1, alin. (1) și (2) din Legea nr. 677/2001, această lege are ca scop garantarea și protejarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viața intimă, familială și privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal; exercitarea drepturilor prevăzute în această lege nu poate fi restrânsă decât în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege.
În conformitate cu prevederile art. 26, alin. (1) din Legea nr. 677/2001, împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispozițiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii, la instanța de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgență, cu citarea părților. Soluția este definitivă și irevocabilă.
Art. 2, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 544/2004 definește instanța de contencios administrativ ca fiind Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel și tribunalele administrativ-fiscale.
În cauza de față petenta atacând un refuz al Serviciului P_____ Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Satu M___, raportat la prevederile art. 3, pct. 1 C.proc.civ., competența judecării cauzei revine Tribunalului Satu M___. În consecință, având în vedere prevederile art. 137, alin. (1) și cele ale art. 158, alin. (1) și (3) C.proc.civ., raportat la art. 1, alin. (1) și art. 2, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 554/2004, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Satu M___ și va declina competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Satu M___ – Secția a II-a civilă – de contencios administrativ și fiscal, trimițând dosarul acestei din urmă instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a instanței, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cererii formulate de petenta T___ M________ ALIȚIA, cu domiciliul în B____, __________________. 110, jud. Satu M___, în contradictoriu cu intimata PREFECTUL JUDEȚULUI SATU M___ – S________ P_____ Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Satu M___, cu sediul în Satu M___, Piața 25 Octombrie, nr. 1, jud. Satu M___, în favoarea TRIBUNALULUI SATU M___ – Secția a II-a civilă – de contencios administrativ și fiscal.
Dispune trimiterea de îndată a dosarului spre competentă soluționare acestei din urmă instanțe.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică, azi, 15.04.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
A_______ P____ R_____ B____
Red. A.P./19.04.2013
Tehnored. A.P./19.04.2013
3 ex.
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
