R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. XXXXXXX/C__/2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 55
Ședința publică din data de 05.10.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V_____ H_________
JUDECĂTOR: O___ D______ P______
GREFIER: E____ S_____ M___
Pe rol se află pronunțarea apelului civil declarat de apelanta-pârâtă A__________ NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL împotriva sentinței civile nr. 1129/17.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B____ COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., având ca obiect „alte cereri.”
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 28.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.10.2015, când a decis următoarele:
C U R T E A,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1129/17.02.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX, s-a admis plîngerea formulată de reclamanta B____ C_________ R_____ SA, cu sediul în București, sector 3, ________________________.5, în contradictoriu cu pârâta A__________ N________ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, cu sediul în București, sector 1, _____________________ nr.26-30, și s-a anulat procesul-verbal de constatare/sancționare nr.xxxxx din 23.07.2014 al ANSPDCP.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plîngerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.XXXXXXXXXXXX, reclamanta B____ C_________ R_____ SA în contradictoriu cu pârâtaA__________ N________ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL a contestat procesul-verbal de constatare/sancționare nr.xxxxx din 23.07.2014 al ANSPDCP.
În motivarea plîngerii, reclamanta a arătat că era prescris dreptul pîrîtei de a aplica sancțiunea pentru fapta de a transmite informații eronate, față de data săvîrșirii faptei, și că și-a îndeplinit obligația de a răspunde petiției clientului, care reprezenta o reclamație cu privire la modul de derulare a contractului, iar nu o cerere prin care să se fi exercitat dreptul de intervenție în sensul art.14 din legea nr.677/2001, și petentul înregistrase întîrzieri la plată, astfel că datele raportate la Biroul de Credit erau corecte.
În drept, au fost invocate disp. OG nr.2/2001, legii nr.677/2001.
S-au depus la dosar, în copie, procesul-verbal contestat și acte care au stat la baza întocmirii acestuia.
Pîrîta a cerut prin întîmpinare respingerea plîngerii ca neîntemeiate, nefiind respectată de către bancă obligația de a răspunde cererii de exercitare a dreptului de intervenție în termen de 15 zile, și fiindu-i imputabilă raportarea de date eronate și nerectificarea acestora, ceea ce reprezintă o faptă cu caracter continuu, termenul de prescripție nu poate interveni în cazul sancțiunii aplicate pentru fapta a doua, respectiv avertismentul, iar legea nu prevede un termen pentru formularea plîngerii de către persoana fizică la ANSPDCP.
Analizînd actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare/sancționare nr.xxxxx din 23.07.2014 al ANSPDCP – filele 124-132, s-a aplicat reclamantei o amendă de 1000 lei pentru săvîrșirea faptei prev. de art.32 rap. la art.14 din legea nr.677/2001, respectiv sancțiunea avertisment pentru săvîrșirea faptei prev. de art.32 rap. la art.4 alin.1 lit.d din legea nr.677/2001.
S-a reținut în sarcina acesteia – fila 127, că a prelucrat nelegal date cu caracter personal, întrucît nu a comunicat în mod concret prin adresa nr.2435/25.03.2014 nici o informare referitoare la solicitarea clientului, nr.xxxxx/25.02.2014, de scoatere din Biroul de Credit, deși prin acea cerere fusese exercitat dreptul de intervenție prev. de art.14 din legea nr.677/2001 și nu a răspuns în termenul de 15 zile prev. de alin.3 al art.14.
Cea de a doua faptă constă în prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal pentru că banca a transmis către Biroul de Credit la data de 20.10.2011 informații eronate referitoare la termenul de acordare a creditului și la sumele restante.
Tribunalul a apreciat că reclamanta nu trebuia să fie sancționată pentru cele două fapte, astfel cum au fost acestea descrise în procesul-verbal.
Cu privire la prima faptă, s-a imputat reclamantei nerespectarea prev. de art.32 rap. la art.14 din legea nr.677/2001, conform căruia orice persoană vizată are dreptul de a obține de la operator, la cerere și în mod gratuit, după caz, rectificarea, actualizarea, blocarea sau ștergerea datelor a căror prelucrare nu este conformă prezentei legi, în special a datelor incomplete sau inexacte, operatorul fiind obligat să îi comunice un răspuns în termen de 15 zile.
La data de 25.02.2014, s-a completat un formular de sesizare/sugestie/apreciere de către Matota M____ – filele 43-44, prin care acesta solicita scoaterea din evidențele Biroului de Credit, considerînd că a fost raportat în mod eronat, pentru că a achitat la timp ratele datorate.
Reclamanta a emis răspunsul nr.2435/25.03.2014 – filele 45-46, prin care a comunicat petiționarului că acesta a înregistrat întîrzieri repetate la plata ratelor, iar creanțele împotriva sa, împreună cu toate drepturile accesorii, au fost cedate către GLASRO HOLDINGS LTD prin ____________________, căreia i se poate adresa pentru informații în legătură cu acest credit.
În raport de conținutul adresei respective, nu se poate susține că reclamanta nu a comunicat clientului măsurile dispuse în urma respectivei sesizări. Punctul de vedere al băncii în sensul corectitudinii raportării datelor la Biroul de Credit se desprinde cu claritate, întrucît s-a comunicat acestuia că figurează în evidențele băncii cu întîrzieri la plată, iar legea nu impune folosirea unei expresii formale cu privire la refuzul de rectificare a datelor raportate.
Nici pentru nerespectarea termenului de 15 de zile de emitere a răspunsului nu este justificată aplicarea unei amenzi contravenționale. În primul rînd, alin.3 al art.14 prevede că operatorul este obligat să comunice măsurile luate ca urmare a exercitării dreptului de intervenție, în termen de 15 zile de la data primirii cererii. În acest caz însă, operatorul nu a considerat că se impune luarea vreunei măsuri, apreciind că prelucrarea datelor a fost corectă.
De asemenea, reclamanta s-a încadrat în termenul de 30 de zile prev. de art.42 din OUG nr.50/2010, conform căruia creditorii au obligația de a primi și de a înregistra reclamațiile de la consumatori, de a lua toate măsurile necesare pentru a răspunde la aceste reclamații în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea acestora.
Reclamantei nu i se poate imputa deci o lipsă de diligență în legătură cu solicitarea petiționarului, căruia i s-au comunicat datele deținute de bancă în legătură cu creditul acestuia în limita termenul de 30 de zile.
Cu privire la cea de a doua faptă, prev. de art.32 rap. la art.4 alin.1 lit.d din legea nr.677/2001, tribunalul a considerat că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu încălcarea art.13 alin.1 din OG nr.2/2001 conform căruia aplicarea unei sancțiuni contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Potrivit art.3 alin.1 lit.b din legea nr.677/2001, prelucrarea datelor cu caracter personal reprezintă orice operațiune sau set de operațiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terți prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea.
Prelucrarea în mod nelegal a datelor imputată reclamantei constă în raportarea de informații eronate la Biroul de Credit la data de 20.10.2011, astfel cum este descrisă fapta în procesul-verbal – fila 127, cu indicarea expresă de către pîrîtă a datei comiterii acesteia.
Data săvîrșirii faptei este data la care s-a realizat respectiva transmitere a datelor – 20.10.2011, în timp ce procesul-verbal prin care s-a constatat fapta și s-a aplicat sancțiunea a fost întocmit la 23.07.2014.
Fapta descrisă nu poate avea caracter continuu, epuizîndu-se la momentul la care au fost comunicate Biroului de Credit datele negative despre clientul petiționar. Împrejurarea că informațiile erau evidențiate în sistemul informatic și la momentul controlului nu justifică reținerea caracterului continuu al faptei și aplicarea disp. art.13 alin.2 din OG nr.2/2001, în condițiile în care s-a reținut în sarcina reclamantei că este nelegală modalitatea de transmitere la Biroul de Credit – raportarea de informații eronate la data de 20.10.2011, iar nu modalitatea de stocare a datelor în sistem.
Transmiterea este o operațiune care se realizează uno ictu, efectele fiind produse după un singur act material. Așadar nu se poate susține că încălcarea obligațiilor ce revin reclamantei durează în timp, și că fapta a încetat a fi săvîrșită la momentul controlului, pentru a calcula termenul de prescripție de la acest moment, conform art.13 alin.2 din OG nr.2/2001.
De asemenea, nu s-a menționat în procesul-verbal ca obligație încălcată de către reclamantă faptul că aceasta nu ar fi respectat obligația de rectificare a datelor inexacte, reținîndu-se ca element constitutiv al contravenției numai modalitatea transmiterii eronate de informații la data de 20.10.2011, iar procesul-verbal nu poate fi completat prin împrejurări extrinseci acestuia, respectiv prin susținerile pîrîtei din întîmpinare, în sensul că reclamanta nu ar fi respectat obligația de rectificare a informațiilor eronate.
Nu poate fi primit nici punctul de vedere al pîrîtei conform căruia în cazul aplicării unui avertisment nu sunt aplicabile dispozițiile privind prescripția răspunderii contravenționale. Chiar dacă art.13 din OG nr.2/2001 se referă la prescripția aplicării sancțiunii amenzii contravenționale nu se poate considera că, în fapt, răspunderea contravențională poate deveni imprescriptibilă, la latitudinea agentului constatator, care poate alege să aplice sancțiunea avertismentului în cazul în care nu mai poate aplica sancțiunea amenzii.
Dacă este prescriptibilă răspunderea penală, căreia îi este asimilată răspunderea contravențională inclusiv de practica CEDO, nu i se poate crea unui contravenient o situație mai defavorabilă decît unei persoane care a comis o faptă prevăzută de legea penală, considerînd imprescriptibilă răspunderea contravențională în raport de o împrejurare lăsată exclusiv la aprecierea agentului forței publice – natura sancțiunii aplicate.
Imprescriptibilitatea aplicării unei sancțiuni ar fi trebuit expres reglementată de legiuitor, pentru a putea fi reținută de instanță, și nu trebuie să depindă exclusiv de voința agentului constatator dacă este incidentă sau nu prescripția răspunderii contravenționale. Prescripția răspunderii contravenționale trebuie raportată la fapta comisă, iar nu la sancțiunea susceptibilă de aplicare în cazul concret.
Pe de altă parte, art.7 alin.3 din OG nr.2/2001 prevede că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, fiind indicată doar amenda, deci există temei pentru a considera că dispozițiile referitoare la amendă sînt aplicabile și în cazul avertismentului. De altfel, și disp. art.13 alin.2 din OG nr.2/2001, invocate de pîrîtă pentru a susține caracterul continuu al contravenției, sînt raportate la alin.1 al aceluiași articol care privește prescripția aplicării sancțiunii amenzii contravenționale.
Scopul sancțiunilor contravenționale este nu numai preventiv, dar și punitiv, iar prin simpla atragere a atenției contravenientului asupra unei fapte comise cu mult timp în urmă nu se poate susține că se realizează acest scop.
Este adevărat și că legea nr.677/2001 nu prevede un termen pentru formularea unei petiții de o persoană care consideră că i-au fost prelucrate nelegal datele personale, însă nu este obligatoriu ca, după cercetarea unei astfel de petiții, pîrîta să aplice sancțiuni contravenționale, pentru care trebuie respectate disp. OG nr.2/2001.
În schimb, în cazul în care constată încălcarea dispozițiilor legii nr.677/2001, chiar dacă nu mai este posibilă antrenarea răspunderii contravenționale, pîrîta poate dispune măsuri administrative, conform art.21 alin.3 lit.d din legea nr.677/2001, respectiv suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ștergerea parțială ori integrală a datelor prelucrate și poate să sesiseze organele de urmărire penală sau să intenteze acțiuni în justiție.
Nici pe fondul constatării acestei fapte nu se poate considera că procesul-verbal este temeinic. Pîrîta a stabilit greșit că informațiile transmise de reclamantă la Biroul de Credit erau eronate, prin interpretarea relației comerciale dintre bancă și client. Petiționarul Matota M____ a figurat în evidențele reclamantei cu întîrzieri în plata ratelor, nefiind administrate probe de către pîrîtă pe aspectul restituirii sumelor împrumutate conform acordului părților.
Modalitatea în care au fost modificate durata contractului și termenul de plată nu a fost declarată nelegală de instanță, în urma vreunei acțiuni formulate de persoana sau de autoritatea de supraveghere în temeiul art.18 sau art.25 alin.8 din legea nr.677/2001.
De altfel, reclamanta a justificat în fața organului de control aspectele privind existența a două grafice de rambursare, pentru 120 de luni, respectiv pentru 60 de luni. Dacă în contractul de credit se prevăzuse un termen de 60 de luni – fila 116, fiind emis și un grafic de rambursare pe 60 de luni – fila 59, a existat și un grafic de rambursare pe 120 de luni – filele 55-58. Reclamanta a explicat că acesta a fost întocmit dintr-o eroare și în mod evident că un simplu grafic de rambursare nu putea prevala convenției părților privind durata de 60 luni a contractului de credit bancar.
Prin urmare, clientul nu poate invoca faptul că a achitat ratele din acest grafic pe 120 de luni, dar oprindu-se la suma aferentă numai primelor 60 luni, ratele achitate fiind în mod evident mai mici decît cele corespunzătoare debitului integral eșalonat pe 60 de luni. Oricum, conform pct.5 din contractul de credit – fila 116, dobînda era revizuibilă semestrial, deci la fiecare 6 luni se putea stabili alt cuantum exact al ratelor, în baza altui grafic de rambursare.
Reclamanta a comunicat clientului modalitatea de stingere a debitului și eroarea cu privire la durată, conform adresei nr.320/18.08.2011 – fila 80, dar acesta nu a înțeles să achite și alte sume după împlinirea celor 60 de luni, deși reclamanta i-a trimis mai multe notificări în acest sens – filele 47-53, iar dacă petiționarul invoca acel grafic pe 120 de luni, ar fi trebuit să achite sumele pînă la concurența ultimei rate din cele 120.
În concluzie, pîrîta nu era îndreptățită să considere că în mod nelegal a raportat reclamanta la Biroul de Credit informațiile privind contractul cu Matota M____, existînd o aparență de drept în favoarea reclamantei cu privire la nerambursarea integrală a creditului acordat, aspect care nu putea fi tranșat decît de o instanță de judecată.
A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu sediul în __________________ – 30, sector 1, București, având cod fiscal nr. xxxxxxxx, înființată în baza Legii nr. 102/2005, în calitate de apelantă-pârâtă în prezenta cauză, a formulat apel în dosarul cauzei nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu reclamanta B____ Comercială Română S.A. (BCR S.A.) cu sediul în municipiul București, _______________________. 5, sector 3, ORC București nr. JXXXXXXXXXX, CUI xxxxxx, prin care a solicitat:
- admiterea apelului împotriva sentinței civile nr. 1129/2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a C_________ administrativ și fiscal și modificarea în tot a acestei sentinței civile cu privire la anularea Procesului-verbal de constatare/sancționare nr. xxxxx/23.07.2014.
- pe fond menținerea Procesului-verbal de constatare/sancționare nr. xxxxx/ 23.07.2014, considerând sentința civilă nr. 1129/2015 ca fiind nelegală și netemeinică în ceea ce privește admiterea cererii de anulare a Procesului-verbal de constatare/ sancționare nr. xxxxx/23.07.2014 pentru următoarele considerente:
Este evident faptul că, solicitarea adresată, de scoatere din evidențele Biroului de Credit, reprezintă, în accepțiunea art. 14 din Legea nr. 677/2001, o solicitare de intervenție asupra datelor, respectiv de ștergere a unor informații care privesc persoana vizată în cauză, de către operator, dintr-un sistem de evidență al datelor.
Mai mult, așa cum a reținut și instanța și după cum rezultă din același formular de sesizare, intimata-reclamantă nu mai avea, la momentul adresării acesteia, calitatea de creditor față de persoana fizică în cauză, astfel că sesizarea nu viza un credit în derulare contractat cu banca și deci, cu atât mai mult, nu putea fi încadrată pe dispozițiile art. 42 din OUG nr. 50/2010, ce prevede un termen de 30 de zile, ci pe termenul de 15 zile cum prevede Legea nr. 677/2001.
Chiar în cuprinsul formularului sesizării nr. xxxxx din 25.04.2014, depusă de dl M_____ și anexată de intimata-reclamantă plângerii sale (anexa nr. 2 la plângere, în dosarul de la fond), se menționează despre calitatea de operator de date cu caracter personal a BCR SA și se face trimitere la Legea nr. 677/2001 (pag. 2, final), iar petentul solicită “scoaterea din baza de date a Biroului de Credit” (pag. 2 pct. 5), chiar dacă nu face precizări exprese asupra dreptului de intervenție.
Totodată, în cuprinsul formularului sesizării de mai sus nu se face deloc trimitere la OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, intimata-reclamantă clasificând în mod arbitrar sesizarea ca făcând obiectul acestei ordonanțe.
Chiar dispozițiile art. 32 din Cap. III al ordonanței sus-menționate intitulat Obligația de a evalua bonitatea consumatorului și accesul la bazele de date prevede că prezentul articol nu aduce atingere aplicării Legii nr. 677/2001, acceptându-se astfel că în contextul acordării creditelor, consultarea unei baze de date (de tipul Biroului de Credit) reprezintă o prelucrare de date cu caracter personal și intră sub incidența Legii nr. 677/2001.
În plus, și în adresa intimatei-reclamante nr. xxxxxxxx din 03.10.2011, se face vorbire despre drepturile pe care le stabilește Legea nr. 677/2001 (dreptul de acces, intervenție și opoziție) și pe care petentul, dl M_____, și le poate exercita, aspect ce denotă faptul că intimata-reclamantă acceptă calitatea sa de operator de date cu caracter personal și faptul că în contextul acordării creditelor se prelucrează date personale ce se supun regulilor prevăzute de Legea nr. 677/2001.
Prin urmare, intimata-reclamantă avea obligația luării măsurilor corespunzătoare pentru a asigura exercitarea drepturilor persoanei vizate, deci și a dreptului de intervenție prevăzut de art. 14 din Legea nr. 677/2001.
Totodată, instanța de fond nu a observat faptul că A__________ de Supraveghere a emis Decizia nr. 105/2007 (publicată în Monitorul Oficial nr. 891 din 27.12.2007), prin care a stabilit modalitatea de prelucrare a datelor personale de către bănci în sistemele de evidență de tipul birourilor de credit în contextul acordării creditelor.
În consecință, având în vedere calitatea de operator de date cu caracter personal al intimatei-reclamante, întrucât aceasta prelucrează date personale în cea mai mare parte din activitatea sa financiar-bancară, este ținută să respecte și dispozițiile legale privind prelucrarea și protecția datelor cu caracter personal, iar nu doar cele din domeniul financiar-bancar. Obligațiile stabilite în sarcina intimatei de OUG nr. 50/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 288/2010 sunt dublate de cele stabilite de Legea nr. 677/2001, modificată și completată, acestea fiind acte normative complementare, care nu se exclud.
Prin urmare, intimata-reclamantă trebuia să trateze sesizarea fostului său client, dl M_____ M____, cu precădere ca și cerere privind exercitarea dreptului de intervenție garantat de art. 14 din Legea nr. 677/2001, iar nu exclusiv ca reclamație potrivit OUG nr. 50/2010, eludând astfel dispozițiile Legii nr. 677/2001.
În ceea ce privește nerespectarea termenului de 15 zile, apelanta-pârâtă a arătat că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 677/2001 obligă operatorul să comunice măsurile luate în temeiul alin. (1), precum și, dacă este cazul, numele terțului căruia i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal referitoare la persoana vizată, în termen de 15 zile de la data primirii cererii. Acesta este un termen legal, fără posibilitate de derogare.
Aceste dispoziții legale nu pot fi interpretate per a contrario, în sensul că, dacă operatorul nu trebuie să ia nicio măsură cu privire la cererea persoanei vizate, întrucât în opinia sa prelucrarea este conformă legii, acesta nu mai are obligația de a răspunde în termenul prevăzut de lege.
Interpretând astfel, ar însemna că persoana vizată nu mai are cunoștință de punctul de vedere al operatorului cu privire la cererea sa, nu se mai poate asigura de legalitatea prelucrării datelor sale, fiindu-i îngrădit și dreptul de a depune plângere la A__________ de Supraveghere sau de a se adresa instanței de judecată.
Astfel, nu este justificată stabilirea, unilaterală și subiectivă, de către intimata-reclamantă, a unor condiții privind comunicarea sau necomunicarea unui răspuns la cererea persoanei vizate, această practică contravenind Legii nr. 677/2001 care nu prevede o asemenea excepție de la obligația de comunicare a unui răspuns.
Rațiunea stabilirii unui termen de către legiuitor, în care operatorul trebuie să răspundă, a fost aceea de conferire a unei protecții suplimentare persoanei fizice în cauză (persoana vizată) aflată într-o situație mai puțin favorabilă în relația cu operatorul (în speță o instituție bancară) care îi deține datele și i le prelucrează, având un control total asupra lor.
Astfel, nu pot fi admise cele reținute de instanța de fond în sensul că “operatorul nu a considerat că se impune luarea vreunei măsuri, apreciind că prelucrarea datelor a fost corectă”, astfel că “pentru nerespectarea termenului de 15 zile de emitere a răspunsului nu este justificată aplicarea unei amenzi contravenționale”, deoarece “reclamanta s-a încadrat în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 42 din OUG nr. 50/2010″.
Cu toate acestea, chiar instanța concluzionează asupra faptului că petiționarului i s-au comunicat datele deținute de bancă în legătură cu creditul acestuia”, admițând faptul că intimata-reclamantă prelucrează date personale în activitatea de creditare și acestea trebuie, așa cum s-a argumentat mai sus, să respecte regimul Legii nr. 677/2001.
În ceea ce privește reținerile instanței de fond privind faptul că punctul de vedere al băncii în sensul corectitudinii raportării (…) se desprinde cu claritate, întrucât s-a comunicat acestuia că figurează în evidențele băncii cu întârzieri la plată, iar legea nu impune folosirea unei expresii formale cu privire la refuzul de rectificare a datelor raportate, acestea nu pot fi admise, pentru următoarele argumente:
Din conținutul răspunsului intimatei-reclamante, nr. 2435 din 25.03.2014 (anexa nr. 9 la întâmpinare, dosar fond), rezultă în mod evident că aceasta evită să se pronunțe concret asupra solicitării de scoatere a datelor petentului din evidențele Biroului de Credit și nu arată explicit de ce consideră prelucrarea datelor ca fiind în conformitate cu legea și se justifică raportarea, făcând referiri numai asupra cesiunii creanței către un alt creditor și trimiteri la notificările anterioare adresate fostului său client (aspecte recunoscute și în plângerea reclamantei, pag. 4 paragraf 6, din dosarul de la fond).
În schimb, în obiecțiile formulate în procesul-verbal și plângerea sa, intimata-reclamantă susține faptul că solicitarea clientului de radiere din Biroul de Credit nu putea fi soluționată favorabil, având în vedere istoricul de plată al acestuia (pag. 4 paragraf 7 a plângerii din dosarul de la fond), dar continuă să nu se pronunțe asupra corectitudinii datelor din istoricul de plată al fostului său client.
Mai mult, reclamanta a refuzat să prezinte o ________ documente în timpul investigației, motiv pentru care, ulterior încheierii procesului-verbal au mai fost solicitate clarificări prin adresa Autorității de Supraveghere nr. xxxxx din 08.08.2014 (anexa nr. 16 la întâmpinarea din dosarul de la fond) la care reclamanta a dat curs doar parțial.
Totodată, apelanta-pârâtă a precizat că art. 14 din Legea nr. 677/2001, intitulat Dreptul de intervenție asupra datelor stabilește că orice persoană vizată are dreptul de a obține de la operator, la cerere și în mod gratuit, după caz, rectificarea, actualizarea, blocarea sau ștergerea datelor a căror prelucrare nu este conformă prezentei legi, în special a datelor incomplete sau inexacte.
Simpla susținere privind faptul că petentul figurează în evidențele băncii cu întârzieri la plată, astfel cum reține instanța de fond, nu echivalează cu o argumentare temeinică a legalității prelucrării datelor și a corectitudinii acestora din istoricul de plată al clientului, care să justifice dreptul intimatei-reclamante de a nu da curs cererii fostului său client.
Prin urmare, nu pot fi admise reținerile instanței de fond privind faptul că din răspunsul intimatei-reclamante corectitudinea raportării datelor la Biroul de Credit se desprinde cu claritate.
Așa cum s-a arătat și în întâmpinarea depusă în dosarul de la fond, intimata-reclamantă a prezentat informații contradictorii și nu o situație clară a datelor, conform contractului încheiat cu fostul său client, anexelor la contract comunicate debitorului și plăților făcute de acesta.
Din raportul emis de Biroul de Credit (anexa nr. 3) durata creditului este menționată pentru 68 de luni (deci nici 120 de luni, dar nici 60 de luni), iar sumele raportate ca fiind întârzieri la plată nu concordă cu graficul de rambursare pe 120 de luni (167.93 RON), în măsura în care reclamanta, așa cum susține, a efectuat prima raportare după 60 de luni, după ce dl M_____ a refuzat să mai plătească restul de credit.
Potrivit contractului, creditul trebuia rambursat în 60 de rate lunare, conform graficului de rambursare anexat (pct. 4), iar modificarea și/sau completarea acestuia se realizează numai cu acordul ambelor părți, prin acte adiționale (pct. 11). În acest sens, chiar instanța de fond a reținut că “un simplu grafic de rambursare nu putea prevala convenției părților privind durata de 60 de luni a contractului de credit bancar”, admițând că termenul corect al rambursării creditului este de 60 de luni, iar nu de 120.
Nu au fost dovedite în timpul investigației, încheierea unui act adițional și a unui nou grafic de rambursare care să fi fost înmânat/comunicat de reclamantă clientului său, documente care să reflecte modificarea condițiilor contractuale convenite de cele două părți la semnarea contractului, sub aspectul duratei sale și a ratelor lunare necesar a fi achitate.
Nu există dovezi privind înmânarea către domnul Matota M____ a graficului de rambursare la data semnării contractului de credit nr. 733/1.09.2006 prin care BCR SA i-a acordat un credit de 10.000 lei pentru o perioadă de 60 de luni.
Conform graficului de rambursare emis de BCR SA pentru 60 de luni, ultimele două rate ce trebuiau achitate de domnul Matota M____ ar fi fost de 247,94 lei/lună (la datele ratelor scadente 59 și 60 din 20.07.2011 și 22.08.2011-ultima rată).
Conform graficului de rambursare emis de BCR SA, din eroare, pentru 120 de luni, rata ce trebuia achitată de domnul Matota M____ ar fi fost de 167,93 lei (la datele ratelor scadente 61 și 62 din 20.09.2011 și 20.10.2011); nici pentru acest grafic NU există dovadă de înmânare/comunicare, astfel că nu se pot reține susținerile intimatei-reclamante privind faptul că împrumutatul avea cunoștință de acest grafic. În acest sens, sunt greșite și reținerile instanței de fond în sensul că “dacă petiționarul invoca acel grafic pe 120 de luni, ar fi trebuit să achite sumele până la concurența ultimei rate din cele 120.”
Situația înscrierii la Biroul de Credit din 5.02.2014 reflectă faptul că, între 20.02.2010 și 20.09.2011 “valoarea lunară programată” (deci, raportată de BCR SA) și “suma plătită” (de debitor) era situată între 207 lei și 210 lei, restanțele fiind “0″, iar începând cu 20.10.2011 (până în 24.04.2012) au fost raportate “sume restante”, în condițiile în care “valoarea lunară programată” era situată în continuare între 203 lei și 209 lei, fără a fi prezentată dovada unei reeșalonări sau rescadențări convenite între bancă și debitor, așa cum prevede contractul.
Nu există dovezi privind emiterea și înmânarea/comunicarea unor noi grafice de rambursare generate după modificările de dobândă, astfel că nu pot fi reținute susținerile reclamantei privind faptul că petentul a avut cunoștință de noile grafice de rambursare generate după modificările de dobândă.
Situația înscrierii la Biroul de Credit din 5.02.2014 arată faptul că durata contului este de 68 de luni, deși creditul a fost acordat pentru 60 de luni; în acest sens, nu se pot reține afirmațiile intimatei-reclamante privind faptul că debitele au rămas eșalonate pe 120 de luni, și raportarea termenului de acordare a creditului ca fiind de 120 de luni, la Biroul de Credit, iar nu de 60 de luni, este corectă (pag. 6 paragraf 5 și 9 din plângerea reclamantei din dosarul de la fond).
2. Referitor la fapta de încălcare a art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 677/2001, modificată și completată, instanța a reținut faptul că Procesul-verbal de constatare/ sancționare nr. xxxxx/23.07.2014 a fost încheiat cu încălcarea art. 13 alin. (1) din OG nr. 2/2001, fapta nu are caracter continuu, epuizându-se la data la care au fost comunicate Biroului de Credit datele negative despre clientul petiționar și nu s-a menționat în procesul-verbal ca obligație încălcată de către reclamantă faptul că aceasta nu ar fi respectat obligația de rectificare a datelor inexacte, iar prescripția răspunderii contravenționale trebuie raportată la fapta comisă, iar nu la sancțiunea susceptibilă de aplicare în cazul concret.
De asemenea, instanța a reținut că în cazul în care nu mai era posibilă antrenarea răspunderii contravenționale, pârâta poate dispune măsuri administrative și nu era îndreptățită să considere că în mod nelegal a raportat reclamanta la Biroul de Credit informațiile privind contractul cu M_____ M____ (…), aspect ce nu putea fi tranșat decât de o instanță de judecată.
Referitor la cea de-a doua faptă săvârșită, așa cum se poate observa la pag. 5 a procesului-verbal, se menționează faptul că sancțiunea s-a acordat pentru încălcarea art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 677/2001 care stabilește faptul că datele prelucrate de un operator trebuie să fie exacte și, dacă este cazul, actualizate; în acest scop se vor lua măsurile necesare pentru ca datele inexacte sau incomplete din punct de vedere al scopului pentru care sunt colectate și pentru care vor fi ulterior prelucrate, să fie șterse sau rectificate.
Coroborat cu aceste dispoziții, art. 4 alin. (2) și (3) din Decizia nr. 105/2007 cu privire la prelucrările de date cu caracter personal efectuate în sisteme de evidență de tipul birourilor de credit (publicată în M. Of. Nr. 891/2007) stabilesc următoarele:
“(2) Participanții au obligația de a transmite date exacte și corecte către sistemele de evidență de tipul birourilor de credit.
(3) Birourile de credit sunt obligate să efectueze demersuri în vederea remedierii deficiențelor constatate în legătură cu caracterul inexact sau incomplet al informațiilor.”
Este de remarcat că în procesul-verbal se precizează în mod expres și prioritar, sintagma “pentru încălcarea art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 677/2001″, după care se menționează dispozițiile art. 4 alin. (2) și (3) din Decizia nr. 105/2007.
Prin urmare, nerespectarea obligațiilor legale prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 677/2001, care a durat în timp, a generat raportarea de date inexacte de către reclamantă, la Biroul de Credit.
Astfel, nu pot fi scoase din context doar dispozițiile art. 4 alin. (2) și (3) din Decizia nr. 105/2007, fără luarea în considerație și a celorlalte prevederi legale și aspecte ale faptei descrise în procesul-verbal, urmate de interpretarea instanței de fond în sensul că “transmiterea este o operațiune care se realizează uno ictu”, fapta reținută fiind numai aceea de “raportarea de date eronate, la data de 20.10.2011, iar nu modalitatea de stocare a datelor în sistem”.
Chiar în cadrul obiecțiilor formulate de reprezentantul intimatei-reclamante în conținutul procesului-verbal (pag. 8) se recunoaște faptul că „Eroarea intervenită în contractul de credit referitoare la graficul de rambursare și la plățile efectuate de client au generat și eroarea din datele transmise la Biroul de Credit.”
Referitor la data săvârșirii faptei, apelanta-pârâtă a arătat că, abia la data efectuării investigației, 23.07.2014, A__________ de Supraveghere a luat cunoștință de faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de rectificare a datelor, așa cum prevăd dispozițiile legale sus-menționate, ceea ce a generat raportarea de date eronate cu privire la petent, la ___________________ SA, cum de altfel rezultă din raportul emis de acesta (anexa nr. 3 la întâmpinarea din dosarul de fond).
Așa cum se poate observa, încălcarea prevederilor legale invocate expres în procesul-verbal se traduce prin fapta intimatei-reclamante de nerespectare a obligațiilor de a prelucra date exacte, de a lua măsurile necesare de rectificare a acestora, precum și aceea de a transmite date exacte și corecte către Biroul de Credit, chiar dacă la pag. nr. 5 a procesului-verbal se fac mențiuni numai cu privire la modalitatea de transmitere a datelor la Biroul de Credit.
Prin urmare, există identitate între fapta concretă descrisă în procesul-verbal și conținutul prevederilor legale încălcate, menționate expres, astfel că nu erau necesare și alte mențiuni detaliate din partea agenților constatatori, pentru individualizarea celei de-a doua fapte reținute (a se vedea jurisprudența Tribunalului București, Decizia civilă nr. 261/R/2006 în care instanța a constatat faptul că soluția instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, în condițiile în care s-a reținut că procesul – verbal este nelegal întocmit pentru insuficienta descriere a faptei).
Astfel, așa cum s-a constatat în timpul investigației și cum a recunoscut și intimata-reclamantă, aceasta a prelucrat, încă de la acordarea creditului fostului său client, dl M_____, date inexacte cu privire la durata de acordare a creditului, și anume 120 de luni, iar nu 60 de luni cum ar fi trebuit potrivit art. 4 al contractului nr. 733 din 01.09.2006 (anexa nr. 4 la întâmpinarea din dosarul de fond).
Aceste măsuri de rectificare nu au fost luate de către reclamantă nici după sesizarea depusă de către clientul său, dl. M_____, la data de 18.07.2011 (cererea nr. 626 din 18.07.2014 – anexa nr. 5 la întâmpinarea de la dosarul de fond), înainte de data la care acesta știa că urma să finalizeze achitarea creditului.
Este de observat faptul că nici până la data primei raportări la Biroul de Credit, 20.10.2011, ulterior sesizării dlui M_____, reclamanta nu luase încă măsura rectificării datelor, deși a recunoscut săvârșirea erorii privind generarea graficului de rambursare de 120 de luni. În același timp, avea cunoștință de faptul că petentul era în posesia contractului de credit nr. 733 din 01.09.2006 în care se stipulează la pct. 4 faptul că “Creditul va fi rambursat în 60 de rate lunare, conform graficului de rambursare anexat”.
Prin urmare, reclamanta a transmis către Biroul de Credit la data de 20.10.2011, informații inexacte referitoare la termenul de acordare a creditului domnului M_____ (68 de luni în loc de 60) și la sumele restante, conform raportului de credit (anexa nr. 3 la întâmpinarea din dosarul de fond).
Reclamanta nu a luat măsura rectificării nici după depunerea plângerii dlui M_____ nr. xxxxx din 25.02.2014 (anexa nr. 6 la întâmpinarea de la dosarul de fond).
Față de această situație, în luna februarie 2014, prin răspunsul Biroului de Credit nr. xxxxx din 04.02.2014 (anexa nr. 7 la întâmpinarea de la dosarul de fond), dl M_____ a constatat faptul că intimata-reclamantă nu luase măsura rectificării datelor sale și raportase date eronate la ___________________ SA. în acest sens, potrivit Legii nr. 677/2001 s-a adresat Autorității de Supraveghere în condițiile art. 25 care NU prevede un termen de prescripție sau decădere din dreptul de a se depune o plângere la autoritate.
Mai mult, în temeiul acelorași obligații de actualizare a datelor, reclamanta trebuia să actualizeze datele dlui M_____ pe toată perioada de derulare a contractului de credit, precum și la momentul la care a cedat creanța acestuia către Glasro Holdings Ltd., având ca persoană de contact în România societatea ____________________.
Așa cum s-a subliniat și în fața instanței de fond, transmiterea datelor către biroul de credit cu încălcarea obligației de actualizare și rectificare a acestora în prealabil, nu reprezintă o faptă care se epuizează la data comunicării datelor, întrucât încălcarea obligației legale de rectificare durează în timp, având consecințe asupra drepturilor persoanelor vizate.
Astfel, după transmiterea datelor de către o instituție de credit (în speță, BCR SA) la Biroul de Credit, datele referitoare la un anume debitor (în speță, dl M_____) rămân stocate pe un termen de 4 ani și sunt disponibile atât biroului de credit (care realizează o analiză individuală de tip scoring pe baza acestor informații), cât și tuturor celorlalți participanți (instituții financiare și de credit) care la rândul lor preiau informația și o pot folosi în detrimentul persoanei vizate, cu ocazia analizării gradului de risc și solvabilitate al acesteia (de pildă, cu ocazia solicitării unui nou credit).
De aceea, este foarte importantă menținerea unor date exacte și actuale atât în baza de date a băncii, cât și a biroului de credit, raportat la consecințele prejudiciabile pe care o persoană le poate suferi.
Persoana în cauză poate afla mult mai târziu de faptul că au fost raportate date inexacte sau în mod ilegal la biroul de credit, de obicei, atunci când solicită un alt credit de la același sau de la alt participant la biroul de credit.
Ca atare, în acest caz, fiind vorba de o faptă continuă, A__________ de Supraveghere a fost pe deplin îndreptățită să aplice o sancțiune contravențională (avertisment), întrucât a constatat, potrivit art. 13 alin. (2) din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, că BCR SA nu a încetat săvârșirea faptei până la data încheierii procesului-verbal de constatare/sancționare.
În consecință, datele de 20.10.2011 sau 20.04.2012 nu pot fi considerate ca fiind cele ale săvârșirii faptei, întrucât reclamanta nu a respectat, în primul rând, obligația legală prevăzută de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 677/2001 până la data la care a fost efectuată investigația, 23.07.2014, ceea ce a condus la înregistrarea și stocarea cu caracter de continuitate a unor informații eronate despre persoana fizică respectivă, atât în sistemul de evidență al reclamantei, cât și al Biroului de Credit.
În consecință, nu pot fi admise reținerile instanței de fond privind faptul că procesul-verbal a fost completat prin împrejurări extrinseci acestuia. Dimpotrivă din conținutul procesului-verbal rezultă faptul că prioritară a fost încălcarea art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 677/2001, fapt ce a determinat aplicabilitatea dispozițiilor art. 7 alin. (2) coroborat cu art. 13 alin. (2) din OG nr. 2/2001.
Astfel cum s-a arătat și în întâmpinarea de la fond, argumentele aduse cu privire la imprescriptibilitatea sancțiunii avertismentului au încercat să arate faptul că, dispozițiile OG nr. 2/2001 nu fac vorbire, expresis verbis despre prescrierea sancțiunii avertismentului, ci numai despre cea a amenzii, ceea ce nu a fost cazul în speță.
În ceea ce privește asimilarea răspunderii contravenționale celei penale, practica CEDO invocată în mod eronat de instanța de fond se referă la aplicabilitatea art. 6 din Convenție, ceea ce nu este cazul în speță.
În jurisprudența sa, instanța europeană a statuat că, pentru ca art. 6 din Convenție să fie aplicabil, este suficient ca fapta “să fie prin natura sa penală din punct de vedere al Convenției” sau “să expună persoana în speță unei sancțiuni care, prin natura sau prin gradul de severitate, aparține sferei penalului”.
De asemenea, Curtea a stabilit anumite criterii pentru calificarea noțiunii autonome de acuzație penală, cum sunt: calificarea faptei conform dreptului național, natura faptei incriminate și natura și gravitatea sancțiunii ce urmează a fi aplicată autorului ei.
Or, în cazul de față, sancțiunea acordată a fost aceea a avertismentului, sancțiune ce are un caracter administrativ, iar nu unul penal, astfel că nu se poate circumscrie situația de față sferei penalului.
Legea nr. 677/2001, modificată și completată stabilește în art. 31-34 o ________ fapte ce constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să constituie infracțiuni și prevede sancțiunile corespunzătoare.
Dispozițiile acestei legi referitoare la contravenții se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel (art. 35). De asemenea, se completează și cu dispozițiile Codului de procedură civilă, iar nu penală.
Art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, modificată și completată stabilește că: “(1) Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale.
(3) Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.”
Totodată, art. 38 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, modificată și completată, prevede că ‘In celelalte cazuri avertismentul se socotește executat prin comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției, cu rezoluția corespunzătoare.”
Art. 13 din aceeași ordonanță, stabilește că: “(1) Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
(2) În cazul contravențiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârșirii faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.
(4) Prin legi speciale pot fi prevăzute și alte termene de prescripție pentru aplicarea sancțiunilor contravenționale.”
Pe cale de consecință, întrucât NU s-a aplicat sancțiunea amenzii, pentru a interveni termenul de prescripție de 6 luni astfel cum susține reclamanta, ci s-a dispus acordarea unui avertisment, socotit executat prin comunicarea procesului-verbal, anularea Procesului – verbal de constatare/sancționare nr. xxxxx/23.07.2014 de către instanța de fond nu este întemeiată.
În acest context, apelanta-pârâtă a arătat că art. 25 din Legea nr. 677/2001, modificată și completată nu prevede un termen de prescripție sau de decădere în ceea ce privește înaintarea, de către persoana fizică, a unei plângeri către A__________ de Supraveghere.
Astfel, legea garantează persoanei vizate dreptul de a sesiza A__________ de Supraveghere în orice moment, deci chiar dacă au trecut mai mult de șase luni de la data săvârșirii faptei aflate la originea plângerii sale, fiind posibil să fi luat la cunoștință de încălcarea drepturilor sale după expirarea acestui termen.
În aceste condiții, dacă A__________ de Supraveghere nu poate lua măsura sancționării cu amendă a operatorului, interpretând dispozițiile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 în sensul prescrierii sancțiunii, în măsura în care, dând aceeași interpretare și aplicării sancțiunii avertismentului, aceasta ar conduce la imposibilitatea sancționării comportamentului ilegal al operatorului. Acest fapt ar putea avea un impact negativ asupra respectării normelor de protecție a datelor în domenii importante de activitate, cum este cel financiar-bancar, precum și asupra eficacității legislației privind protecția datelor în general, iar respectarea drepturilor persoanelor vizate, aferente unui drept fundamental, acela la viață intimă, familială și privată, ar rămâne doar la nivel teoretic și iluzoriu, iar nu concret și efectiv, așa cum reține și CEDO în jurisprudența sa.
Cu alte cuvinte, dacă nu ar fi posibil să se aplice un avertisment pe motiv că a expirat termenul de prescripție de șase luni de la data încetării săvârșirii faptei, așa cum eronat a interpretat instanța de fond, rezultatul urmărit de art. 24 din Directiva 95/46 (care vizează sancțiunile) implementată de Legea nr. 677/2001, nu își mai atinge scopul în plan național, respectiv de a se asigura aplicarea integrală a dispozițiilor acestei directive care apără un drept fundamental recunoscut la nivel european (art. 8 din Carta drepturilor fundamentale ale cetățenilor UE), dreptul la protecția datelor cu caracter personal.
Regimul de sancțiuni instituit pentru transpunerea articolului 24 din această directivă trebuie să asigure o protecție juridică efectivă și eficientă a drepturilor pe care aceasta le prevede, iar sancțiunile care trebuie să fie prevăzute de dreptul național trebuie să fie efective, proporționale și disuasive.
În caz contrar, persoanele fizice în cauză ar urma să fie lipsite de o protecție eficientă și completă a legii, iar drepturile lor garantate de Directiva 95/46 și Legea nr. 677/2001 ar fi golite de conținut.
Prin urmare, dispozițiile Legii nr. 677/2001, modificată și completată și ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, modificată și completată, în materia aplicării sancțiunilor trebuie interpretate în lumina textului și a scopului Directivei 95/46 pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta.
În acest context, precizează că prin Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-81/2012 (pct. 71, 72 și 73) instanța a statuat că:
“In orice caz, trebuie amintit că, în conformitate cu o jurisprudența constantă a Curții, atunci când o situație intră în domeniul de aplicare al unei directive, instanța națională este obligată ca, la aplicarea dreptului național, să interpreteze dreptul național, în cea mai mare măsură posibilă, în lumina textului și a finalității directivei în cauză pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta [a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 10 aprilie 1984, von Colson și Kamann, 14/83, R__, p. 1891, punctele 26 și 28, Hotărârea din 13 noiembrie 1990, Marleasing, C-106/89, R__, p. 1-4135, punctul 8, Hotărârea din 10 martie 2005, Nikoloudi, C-196/02, R__, p. 1-1789, punctul 73, și Hotărârea din 28 ianuarie 2010, Uniplex (UK), C-406/08, Rep., p. 1-817, punctele 45 și 46].
Astfel, dacă este cazul, instanța de trimitere ar avea sarcina de a aprecia în litigiul principal în special dacă, astfel cum sugerează Accept, articolul 26 alineatul (1) din OG nr. 137/2000 ar putea fi interpretat în sensul că termenul de prescripție de șase luni prevăzut la articolul 13 alineatul (1) din OG nr. 2/2001 nu se aplică sancțiunilor prevăzute la articolul 26 alineatul (1) menționat.
Având în vedere considerațiile care preced, trebuie să se răspundă la a patra întrebare că articolul 17 din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia, în cazul constatării unei discriminări pe motive de orientare sexuală, în sensul acestei directive, nu este posibil să se aplice decât un avertisment, precum cel în discuție în litigiul principal, atunci când o asemenea constatare intervine după expirarea unui termen de prescripție de șase luni de la data săvârșirii faptei dacă, în temeiul aceleiași reglementări, o asemenea discriminare nu este sancționată în condiții de fond și de procedură care conferă sancțiunii un caracter efectiv, proporțional și disuasiv. Instanța de trimitere are sarcina să aprecieze dacă aceasta este situația reglementării în discuție în litigiul principal și, dacă este cazul, să interpreteze dreptul național, în cea mai mare măsură posibilă, în lumina textului și a finalității directivei menționate pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta”.
Corelat cu cele de mai sus, în jurisprudența sa, Curtea de Apel București (Sentința civilă nr. 4180/2013) a statuat următoarele: “Prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C-81/12, se confirmă valoarea juridică a sancțiunii avertismentului, sub aspectul îndeplinirii exigenței efectivității, proporționalității și disuasivității, fiind de competența instanței naționale să verifice dacă această sancțiune este adecvată în litigiul ce face obiectul cauzei deduse judecății. în speță, în raport de împrejurările de fapt reținute prin hotărârea contestată, Curtea apreciază că CNCD a realizat o corectă individualizare a sancțiunii contravenționale. Astfel, sancțiunea contravențională a avertismentului a fost aplicată distinct de aspectul prescrierii aplicării sancțiunii cu amendă (Legea nr. 189/2013 a modificat O.G. nr. 137/2000, prin introducerea la art. 26 a alin. 2A1), autoritatea pârâtă având în vedere la aplicarea sancțiunii împrejurarea în care a fost săvârșită fapta (…)”.
Faptele săvârșite în cauza de față nu intră sub incidența dispozițiilor OG nr. 50/2010, astfel cum susține instanța de fond, fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 677/2001 și ale Deciziei nr. 105/2007. A__________ de Supraveghere nu a interpretat relația comercială dintre bancă și clientul său, așa cum a reținut instanța de fond, ci și-a exercitat atribuțiile în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, respectiv, Legea nr. 677/2001 și Decizia nr. 105/2007, doar în ceea ce privește prelucrarea datelor personale.
Art. 2 din Decizia nr. 105/2007 definește o ________ termeni, precum:
“d) date negative – informațiile referitoare la întârzierile la plată a obligațiilor decurgând din relațiile de creditare a persoanelor fizice;
e) date pozitive – informațiile referitoare la creditele acordate debitorilor persoane fizice, de natură a contribui la evaluarea gradului de îndatorare și a bonității acestora;
f) date referitoare la inadvertențe – informațiile neconcordante, rezultate din documentele prezentate la data solicitării creditului, din culpa solicitantului;
g) date referitoare la fraudulenți – informațiile privind săvârșirea de infracțiuni sau contravenții în domeniul financiar – bancar, în relația directă cu un participant, constatate prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile, după caz, ori prin acte administrative necontestate;”
Sancțiunile acordate de A__________ de Supraveghere au fost stabilite în conformitate cu actele normative sus-menționate, iar nu potrivit OG nr. 50/2010, Aceste dispoziții legale stabilesc competența Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor în ceea ce privește constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru nerespectarea obligațiilor contractuale în relația băncii cu consumatorul, iar nu competența exclusivă a instanței de judecată, așa cum reține instanța de fond că acest aspect nu putea fi tranșat decât de o instanță de judecată.
De asemenea, instanța de fond scoate în totalitate din atribuțiile Autorității de Supraveghere pe cea de verificare a prelucrării datelor în contextul contractelor de credit, reținând faptul că “pârâta nu era îndreptățită să considere că în mod nelegal a raportat reclamanta la Biroul de Credit informațiile privind contractul cu M_____ M____” și absolvă de orice răspundere contravențională intimata-reclamantă, declarând faptul că există “o aparență de drept în favoarea reclamantei privind nerambursarea integrală a creditului acordat”.
Această interpretare conduce la negarea competențelor legale ale Autorității de Supraveghere (dar și ale ANPC în domeniul său de activitate) în ceea ce privește supravegherea modului de prelucrare a datelor personale nu numai în relația client-bancă, dar și în alte domenii de furnizare de servicii pe baze contractuale și în temeiul cărora se prelucrează date personale.
Prin urmare, A__________ de Supraveghere nu s-a substituit instanței de judecată sau altor autorități administrative competente, exercitându-și atribuțiile în limitele dispozițiilor legale care stabilesc modalitatea de prelucrare a datelor cu caracter personal, analizând caracterul exact și actual al datelor, așa cum rezulta din contractul de credit aflat în posesia persoanei vizate. în plus, intimata-reclamantă a recunoscut eroarea produsă cu privire la graficul de rambursare.
De asemenea, în cazul de față nu s-a constatat săvârșirea unei infracțiuni pentru a putea fi sesizate organele de urmărire penală, așa cum sugerează instanța de fond.
Apelanta-pârâtă a mai precizat că ulterior încheierii procesului-verbal, în temeiul prevederilor art. 21 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 677/2001, prin Decizia nr. 175 din 27.11.2014 A__________ Națională de Supraveghere a dispus ca operatorul S.C. B____ Comercială Română S.A. să ia măsuri pentru ștergerea datelor cu caracter personal transmise în mod eronat la Biroul de Credit SA, aferente creditului acordat domnului M____ M_____ în baza contractului nr. 733/01-09-2006, prin rectificarea informațiilor transmise, astfel încât acestea să reflecte situația reală a datelor sale, conform contractului încheiat, anexelor la contract, comunicate debitorului și plăților făcute de acesta.
În drept, apelanta-pârâtă și-a întemeiat solicitarea pe dispozițiile art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă, art. 26 din Constituția României, republicată, art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a UE, pe dispozițiile Legii nr. 102/2005, ale Legii nr. 677/2001, ale Deciziei nr. 105/2007, precum și pe prevederile Regulamentului de organizare și funcționare al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, pe dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, precum și pe cele ale Directivei nr. 95/46/CE.
În susținerea celor afirmate, apelanta-pârâtă a arătat generic că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.
În temeiul art. 223 din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
B____ C_________ R_____ SA, cu sediul în Municipiul București, _______________________. 5, sector 3, înregistrata în Registrul Comerțului sub nr. JXXXXXXXXXX, CUI xxxxxx, telefon xxxxxxxxxxxxx, fax xxxxxxxxxxxxx, în calitate de intimata-petenta, în temeiul art. 205 din noul Cod de Procedura Civila, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de apelanta-intimata A__________ Naționala de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), cu sediul în București, ____________. M______ nr.26-30, Sector 1, București, împotriva Sentinței civile nr. 1129/17.02.2015 pronunțata de Tribunalul București – Secția a II-a C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul mai sus rubricat, și menținerea acesteia așa cum a fost pronunțata, aceasta fiind legala și temeinica, pentru următoarele motive:
I. Referitor la fapta reținuta în sarcina băncii prin raportare la dispozițiile art. 32 din Legea nr. 677/2001 coroborate cu cele ale art. 14 din aceeași lege și la art. 4 alin. 4 și 5 din Decizia ANSPDCP nr. 105/2007, intimata-petenta a solicitat, așa cum corect a reținut instanța de fond, susținerile organului constatator sunt lipsite de fundament.
Astfel, prin procesul verbal contestat s-a reținut ca presupusa fapta contravenționala săvârșita de banca și sancționată cu amenda contravenționala în cuantum de 1000 lei consta în aceea ca banca nu a răspuns petentului Matota M____ în termen de 15 zile la presupusa solicitare a acestuia prin care și-ar fi exercitat dreptul de intervenție și ca răspunsul comunicat acestuia prin adresa nr. 2435/25.03.2014 nu cuprinde nici o Informare referitoare la solicitarea sa (xxxxx/25.02.2014) de scoatere din Biroul de Credit.
Referindu-ne la solicitarea formulata de petentul Matota M____ (anexa 2 la plângerea formulata), contrar susținerilor apelantei – intimate, așa cum s-a arătat și prin mențiunile/obiecțiile formulate de banca în cadrul procesului verbal contestat, banca nu a recepționat din partea clientului o cerere în sensul stabilit de Legea nr. 677/2001, ci o reclamație cu privire la derularea contractului de credit și la faptul ca ar fi fost înscris în Biroul de Credit fără a fi notificat în prealabil de către banca.
Astfel, în aceasta reclamație din 25.02.2014, fostul client arata ca solicita scoaterea din baza de date a Biroului de Credit deoarece considera ca a fost introdus în mod eronat, fără a fi notificat în prealabil conform legii, făcând totodată mențiunea ca pe perioada de 60 de luni ratele au fost achitate integral și la timp.
În consecința, fiind o reclamație cu privire la modul de derulare a contractului de credit și întrucât în cuprinsul acesteia nici nu se invoca dreptul de intervenție sau de opoziție, conform Legii nr. 677/2001, nici nu se face referire la vreo eroare vizând datele raportate, eroarea la care face referire fostul client constând în aceea ca nu ar fi fost notificat înainte de raportare, banca nu avea cum sa-si dea seama ca în speța ar fi vorba despre o exercitare a dreptului de intervenție prevăzut de art. 14 din Legea nr. 677/2001.
Fiind vorba despre o reclamație vizând aspecte rezultate din derularea creditului contractat la banca, BCR a răspuns în mod corect acestei solicitări în termenul legal de 30 de zile prevăzut de art. 42 din OUG nr. 50/2010.
Totodată, intimata a arătat art. 14 alin. 3 din Legea nr. 677/2001 vizează termenul în care trebuie comunicate masurile luate ca urmare a exercitării dreptului de intervenție.
Or, în speța, organul constatator nu a reținut și nu a făcut referire la faptul ca banca ar fi trebuit sa ia masurile pretinse de client, iar așa cum a reținut și instanța de fond, procesul verbal de contravenție nu poate fi complinit prin acte extrinseci.
Faptul ca banca prelucrează date cu caracter personal nu este de natura a demonstra temeinicia susținerilor apelantei – intimate, atât timp cat, așa cum s-a arătat, din reclamația clientului nu rezulta faptul ca acesta si-ar exercita dreptul de intervenție sau de opoziție, conform Legii nr. 677/2001;
- de asemenea, conținutul reclamației nu oferă informații pe baza cărora banca sa poată deduce ca ar fi vorba despre o exercitare a dreptului de intervenție sau de opoziție, de vreme ce petentul nu face nici o referire la vreo eroare a datelor comunicate la Biroul de Credit, ci susține numai ca ar fi fost raportat fără a fi notificat, afirmație despre care intimata a dovedit ca este nefondata, la dosar fiind atașate notificările transmise clientului;
În speța nu s-a impus a fi luata nici o măsura cu privire la datele transmise de banca la Biroul de Credit, astfel încât în atare situație nu sunt aplicabile dispozițiile art. 14 alin. 3 din Legea nr. 677/2001 care, vizează termenul în care trebuie comunicate masurile luate ca urmare a exercitării dreptului de intervenție.
Referitor la informarea oferita fostului client de către banca, intimata a arătat ca, așa cum a arătat și cum corect a reținut instanța de fond, susținerile organului constatator sunt, de asemenea, lipsite de fundament.
Astfel, dreptul de intervenție vizează dreptul de a obține de la operator rectificarea, actualizarea, blocarea sau ștergerea datelor a căror prelucrare nu este conforma legii, în special a datelor incomplete sau inexacte.
În consecința, nu se poate retine un drept de intervenție și deci o necomunicare a masurilor luate decât în măsura în care ar avea de-a face cu date a căror prelucrare nu este conforma legii. Or, în speța, așa cum s-a dovedit în cauza și cum corect a reținut instanța de fond, nu se poate aprecia ca banca ar fi procedat la o prelucrare a datelor petentului neconforma legii.
Lipsite de fundament sunt și susținerile apelantei potrivit cărora faptul ca petentul figura cu întârzieri la plata nu ar presupune implicit corectitudinea raportării petentului la Biroul de Credit. Lipsa de fundament a acestor susțineri este dovedita chiar de scopul pentru care a fost înființat Biroul de Credit.
Astfel, atât timp cat scopul înființării Biroului de Credit este acela de a colecta și furniza informații privind clienții persoane fizice ai participanților, iar, potrivit legislației în vigoare, banca este obligata sa mențină în Biroul de Credit informații negative cu privire la clienții care înregistrează întârzieri la plata, este evident ca întârzierile la plata înregistrate de petent constituie un argument suficient pentru a demonstra temeinicia raportării acestuia la Biroul de Credite.
În ceea ce privește cuprinsul adresei nr. 2435/25.03.2014 (anexa 3 la plângerea formulata), prin care banca a răspuns reclamației fostului client, înregistrata sub nr. xxxxx/25.02.2014, intimata a arătat că:
Referitor la susținerile acestuia potrivit cărora a achitat debitele fata de banca, prin adresa menționata banca a comunicat acestuia motivul pentru care a fost înregistrat la Biroul de Credit. Astfel, în adresa băncii nr. 2435/25.03.2014 se arata ca «în perioada 20.10.xxxxxxxxxxxxxx12 ați înregistrat restante în mod gradual de la 202 lei pana la 1443 lei iar serviciul datoriei a fost intre 30 de zile și 180 de zile de întârziere la plata ratelor de credit».
Obiectul de activitate al Biroului de Credit se refera la:
• Colectare-prelucrare date privind portofoliul de clienți persoane fizice ai participanților
• Informații-analize oferite participanților în scopul:
• identificării și cuantificării riscului de credit
• creșterii calității creditelor
• diminuării riscului de frauda și protejații creditorilor
• Stabilirea criteriilor uniforme de apreciere a clientelei (scoring)
• Consultanta financiar-bancara
În consecința nu se poate retine ca adresa băncii nu conține nicio informare cu privire la solicitarea clientului de radiere din Biroul de Credit.
Din contra, prin adresa menționata, banca a comunicat fostului client în mod concret, așa cum este cerința organului constatator, care este motivul pentru care este înscris la Biroul de Credit și anume întârzierile înregistrate la plata.
Referitor la susținerile petentului cu privire la faptul ca ar fi fost înregistrat la Biroul de Credit în mod eronat, fără a fi notificat în prealabil despre aceasta măsura, banca a anexat adresei sale nr. 2435/25.03.2014 notificările nr. xxxxxxxx/03.10.2011, nr. xxxxxxxx/25.10.2011 și nr. xxxxxxxx/01.04.2012 (anexe 4 – 6 la plângere).
În acest sens, însuși organul constatator retine în procesul-verbal contestat (pag. 3) ca « în data de 03.10.2011, BCR a informat clientul în legătura cu faptul ca înregistrează un nr. de 13 zile restanta și o datorie de 202,10 RON, motiv pentru care în situația în care nu va achita suma restanta aferenta ultimei rate (conform graficului de rambursare de 120 de luni), va fi raportat cu informațiile negative (inclusiv informații referitoare la termenul de acordare, data scadentei, suma rate restante etc.) la Biroul de Credit. »
De asemenea, intimata a precizat și faptul ca, așa cum se poate observa din cuprinsul adresei nr. 2435/25.03.2014 banca a informat clientul și cu privire la soldul total al debitelor pe care le înregistra la data cesionarii, precum și cu privire la faptul ca, pentru a obține informații privind situația creanței la momentul formulării răspunsului, acesta se poate adresa cesionarului Glasro Holdings LTD prin ____________________.
În consecința, solicitarea clientului de radiere din Biroul de Credit nu putea fi soluționata favorabil, având în vedere istoricul de plata al acestuia.
În acest sens, intimata a solicitat să se observe că în obiecțiunile formulate în procesul verbal contestat, banca a arătat ca dl Matota M____ a achitat băncii mai puțin de 1/2 din suma împrumutata.
Raportat la cele anterior menționate, intimata a arătat că sunt corecte și reținerile instanței de fond în sensul ca:
- nu se poate retine ca prin adresa sa nr. 2435/25.03.2014 banca nu ar fi răspuns solicitării clientului, așa cum în mod nefondat a considerat organul constatator atunci când a reținut în sarcina băncii o fapta contravenționala rezultata din lipsa de informare a fostului client cu privire la solicitarea adresata de acesta băncii;
- legea nu impune folosirea unei expresii formale cu privire la refuzul de rectificare a datelor raportate, fiind evident ca atât timp cat s-a solicitat radierea pentru lipsa notificării anterioare cu privire la aceasta măsura, iar banca a răspuns clientului ca motivul raportării îl constituie întârzierile înregistrate la plata și, totodată, a transmis acestuia și notificările care i-au fost adresate în acest sens, nu se poate aprecia ca banca nu si-a exprimat refuzul de radiere a respectivelor informații din Biroul de Credit;
- nu i se poate imputa băncii o lipsa de diligenta în legătura cu solicitarea petentului, acestuia fiindu-i comunicate datele deținute de banca în legătura cu creditul acestuia.
Față de cele anterior menționate, intimata a solicitat să se observe ca soluția instanței de fond, de admitere a plângerii contravenționale și de anulare a procesului verbal contestat în ceea ce privește fapta reținuta de organul constatator prin raportare la dispozițiile art. 14 din Legea nr. 677/2001 coroborat cu art. 4 alin. 4 și 5 din Decizia ANSPDPC nr. 105/2007, este temeinica și legala, criticile formulate de apelanta fiind nefondate.
II. Soluția instanței de fond este legala și temeinica și în ceea ce privește cea de-a doua fapta reținuta de organul – constatator în sarcina băncii. Astfel :
1. Referitor la prescripția răspunderii contravenționale în ceea ce privește fapta reținuta la pct.2 – încălcarea art. 4 alin. 1 lit. d) din Legea 677/2001. intimata a solicitat să se observe ca în mod corect instanța de fond a apreciat ca termenul de aplicare a sancțiunii contravenționale curge de la data de 20.10.2011, acesta fiind momentul la care s-a consumat fapta reținuta de organul constatator în sarcina băncii și anume « raportarea de informații eronate la Biroul de Credit ».
Răspunderea contravenționala a persoanelor fizice și juridice este înlăturata daca aplicarea sancțiunilor contravenționale nu se face în termenul de prescripție prevăzut de lege. În acest sens, doctrina a subliniat ca “daca de la data comiterii unei contravenții pana la aplicarea unei sancțiuni curge un interval de timp prea mare, dispare utilitatea sociala a aplicării unei sancțiuni” – O.P_____, R C______, OG2/2001 comentata și adnotată, Ed.Sfera Juridica, pag.90.
În acest sens, intimata a solicitat să se observe ca, potrivit art. 35 alin. 2 din Legea nr. 677/2001, dispozițiile acestei legi referitoare la contravenții se completează cu prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în măsura în care în lege nu se dispune altfel, iar art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001 stabilește ca “aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”, așa încât orice sancționare peste termenul de prescripție este profund nelegala.
Soluția legiuitorului este în acord cu principiile tradiționale ale normelor interne și internaționale, întrucât existenta unor “vinovații eterne” este de neconceput.
Așa cum corect, a reținut instanța de fond, nu poate fi primit punctul de vedere al apelantei-intimate în sensul ca în cazul aplicării unui avertisment nu ar fi incidente dispozițiile privind prescripția răspunderii contravenționale, lipsa de fundament a acestor susțineri ale apelantei-intimate rezultând din faptul ca însușirea acestui punct de vedere ar echivala, așa cum a reținut instanța de fond, cu transformarea răspunderii contravenționale într-o răspundere imprescriptibila, la latitudinea organului constatator. Or, prescripția răspunderii contravenționale trebuie raportata la fapta comisa, iar nu la sancțiunea susceptibila a fi aplicată.
În speța, potrivit celor reținute de organul constatator, fapta pretins contravenționala imputata băncii consta în aceea ca banca «a transmis informații eronate referitoare la termenul de acordare a creditului domnului Matota și la sumele restante, către Biroul de Credit, la 20.10.2011».
Așadar, organul constatator a stabilit data săvârșirii faptei ca fiind la 20.10.2011.
Așa cum corect retine instanța de fond, transmiterea de informații – fapta reținuta în sarcina băncii – este o operațiune cu realizare uno ictu, consumata la data de 20.10.2011.
Cum constatarea și sancționarea acestei fapte s-a făcut abia la data de 23.07.2014, data încheierii procesului-verbal, care nu este aceeași cu data săvârșirii faptei, reținuta chiar de către organul constatator ca fiind data de 20.10.2011, rezulta ca aplicarea unei sancțiuni contravenționale la data încheierii procesului verbal este nelegal dispusa, întrucât potrivit textului de lege citat mai sus, răspunderea contravenționala este prescrisa.
În consecința, în mod corect instanța de fond a reținut nelegalitatea procesului verbal pentru intervenția prescripției răspunderii contravenționale.
Mai mult decât atât, intimata a solicitat să se observe ca, așa cum a arătat și pe fondul cauzei, chiar daca nu a lua în considerare data menționata expres de organul constatator ca fiind data săvârșirii faptei și s-ar retine ca ar fi vorba despre o fapta continua, aceasta oricum ar fi încetat la data de 20.04.2012, când, în procesul verbal contestat, s-a reținut ca s-a realizat ultima raportare de către BCR către Biroul de Credit cu privire la restantele înregistrate de acest client.
Astfel, intimata a solicitat să se observe ca, inclusiv în situația în care se ia în considerare data de 20.04.2012 ca data a săvârșirii faptei, aplicarea unei sancțiuni contravenționale la data de 23.07.2014 (după 1 an și 3 luni de la data pretinsei fapte contravenționale) este nelegala, la momentul încheierii procesului-verbal contestat, răspunderea contravenționala fiind, de asemenea, prescrisa.
2. Corecte sunt și reținerile instanței de fond în ceea ce privește lipsa de fundament a faptei imputate de organul constatator băncii prin raportare la dispozițiile art. 32 din Legea nr. 677/2001 coroborate cu cele ale art. 4 alin. 1 lit. d) din aceeași lege și la art. 4 alin. 2 și 3 din Decizia ANSPDCP nr. 105/2007.
Astfel, prin procesul verbal contestat s-a reținut ca presupusa fapta contravenționala săvârșita de banca și sancționată cu avertisment consta în aceea ca banca a transmis informații eronate referitoare la termenul de acordare a creditului domnului Matota și la sumele restante, către Biroul de Credit, la 20.10.2011.
Susținerile organului constatator sunt lipsite de fundament.
În acest sens, așa cum a arătat, sumele raportate la Biroul de Credit sunt corecte, acestea reprezentând valoarea ratelor lunare, scadente începând cu luna septembrie 2011, așa cum rezulta și din notificările de plata transmise acestuia (anexe 4 și 5 la plângere), rate ramase neachitate de petent, iar informațiile cu privire la termenul de acordare sunt cele din graficele de rambursare în conformitate cu care clientul a achitat creditul timp de 5 ani.
Astfel, așa cum s-a reținut în procesul verbal contestat, BCR, dintr-o eroare de aplicație, a emis un grafic de rambursare pe o perioada de 120 de luni (anexa 7 la plângere) în loc de 60 de luni, așa cum era prevăzut în contractul de credit încheiat cu fostul client Matota M____.
Atât timp cat datoriile către banca au fost eșalonate pe o perioada de 120 de luni, în loc de 60 de luni, este evident ca la sfârșitul celor 60 de luni, acestea nu erau achitate integral băncii.
Chiar daca apelanta reia susținerile organului constatator în sensul ca banca nu a putut face dovada semnării de către client a graficului de rambursare inițial din 01.09.2006 (anexa 7 la plângere), aceasta nu înseamnă ca împrumutatul nu a avut cunoștința de el. Este evident ca împrumutatul a avut cunoștința de graficul inițial de rambursare stabilit pe 120 de luni, cat și de cele ulterioare stabilite pe aceeași perioada de 120 de luni, atât timp cat acesta nu a înregistrat restante pana la data la care creditul ar fi trebuit sa fie rambursat – octombrie 2011.
Astfel, petentul a fost beneficiarul unui credit cu dobânda revizuibila semestrial, ceea ce înseamnă ca graficul și implicit ratele se modificau odată cu modificarea procentului de dobânda, iar prin faptul ca a plătit ratele modificate, este evident ca a avut cunoștința de noile grafice de rambursare generate după modificările de dobânda.
Cu privire la aceste aspecte intimata a solicitat să se observe ca inclusiv organul constatator a reținut în procesul verbal contestat (pag. 2) ca «pe parcursul perioadei prevăzute în contractul de credit (5 ani – 60 de luni) domnul Matota M____ a achitat lunar (pe 20 ale lunii) sume de bani (rata lunara) mai mari decât cele prevăzute în graficul de rambursare pe 120 de luni, dar mai mici decât cele prevăzute în graficul de rambursare pe 60 de luni ». În acest sens s-a reținut ca banca a pus la dispoziția echipei de control un grafic de rambursare (simulare) pentru 60 de luni, astfel cum ar fi trebuit operat la semnarea contractului de credit (anexa 8 la întâmpinare).
În susținerea celor anterior menționate intimata a anexat prezentei extrase ale contului de credit ale petentului pe perioada 01.09.xxxxxxxxxxxxxxx12 (anexe 9), din care rezulta sumele achitate de acesta lunar timp de 5 ani.
Din compararea acestor extrase cu graficul de rambursare emis pe 120 de luni și cu simularea emisa pe 60 de luni, se poate observa, de exemplu, ca:
- pe 16.09.2006 petentul a depus în cont suma de 150 RON, suma suficienta achitării ratei stabilite conform graficului pe 120 de luni (135,85 RON), dar insuficienta pentru achitarea ratei pe care ar fi avut-o de plătit în situația în care graficul era emis pe 60 de luni (247,94 RON);
- pe 16.10.2006 petentul a depus în cont suma de 200 RON, suma suficienta achitării ratei stabilite conform graficului pe 120 de luni (167,93 RON), dar insuficienta pentru achitarea ratei pe care ar fi avut-o de plătit în situația în care graficul era emis pe 60 de luni (247,94 RON);
- pentru ratele ulterioare al căror cuantum a variat intre 175,10 RON și 177,73 RON, petentul a depus în cont lunar suma de 199 RON sau 200 RON, suficienta achitării acestora, dar insuficienta achitării ratelor pe care le-ar fi avut de plătit în situația în care graficul era emis pe 60 de luni (247,94 RON);
- pentru plata ratei din 20.09.2007, în cuantum de 175,10 RON, petentul a depus în cont pe data de 18.09.2007 numai suma de 86 RON, deoarece la momentul respectiv acesta avea deja în cont, din tranzacțiile anterioare, o suma de 91,46 RON, rezultând un total de 177,46 RON, suma suficienta achitării ratei stabilite pentru situația rambursării creditului pe 120 de luni (175,10 RON), dar insuficienta pentru achitarea ratei care ar fi rezultat în situația în care graficul era emis pe 60 de luni (247,94 RON);
- de asemenea, pentru plata ratei din 20.12.2007, în cuantum de 177,73 RON, petentul a depus în cont pe data de 19.12.2007 numai suma de 137 RON, deoarece la momentul respectiv acesta avea deja în cont, din tranzacțiile anterioare, o suma de 44,32 RON, rezultând un total de 181,32 RON, suma suficienta achitării ratei stabilite pentru situația rambursării creditului pe 120 de luni (177,73 RON), dar insuficienta pentru achitarea ratei care ar fi rezultat în situația în care graficul era emis pe 60 de luni (247,94 RON);
- în perioada 19.05.xxxxxxxxxxxxxxx08, când rata conform graficului pe 120 de luni a fost de 190,65 RON, petentul a depus lunar în cont sume intre 191 RON și 194 RON, suficiente achitării acestor rate, dar insuficiente achitării ratelor pe care le-ar fi avut de plătit în situația în care graficul era emis pe 60 de luni (247,94 RON).
În cazul ratelor următoare, situația a fost similara, în sensul ca petentul a depus lunar în cont sume suficiente achitării acestor rate, stabilite pentru situația rambursării creditului pe 120 de luni, dar insuficiente achitării ratelor pe care le-ar fi avut de plătit în situația în care graficul era emis pe 60 de luni (247,94 RON).
Din modul de plata a ratelor de credit rezulta în mod clar ca petentul a avut cunoștința de graficele de plata stabilite pe perioada de 120 de luni și ca si-a însușit acest mod de eșalonare la plata a debitelor datorate băncii, aferente creditului contractat, pe o perioada de 120 de luni, iar nu de 60 de luni.
În consecința, raportarea termenului de acordare a creditului ca fiind de 120 de luni, la Biroul de Credit, iar nu de 60 de luni, este corecta întrucât împrumutatul si-a însușit și a fost de acord cu aceasta perioada de rambursare de 120 de luni, de vreme ce a înțeles sa ramburseze ratele de credit așa cum au rezultat în urma stabilirii acestora prin eșalonarea plații pe o perioada de 120 de luni.
În susținerea celor anterior menționate se poate observa și faptul ca:
- așa cum se arata inclusiv în procesul verbal contestat, pe 18.07.2011 (anexa 10 la plângere) petentul s-a adresat băncii, reclamând aceasta eroare privind emiterea graficului de rambursare pe 120 de luni în loc de 60 de luni și solicitând o soluție pentru respectarea termenilor contractuali.
- în urma verificărilor efectuate, banca a identificat și propus clientului un mod de soluționare a acestei erori, comunicându-i în acest sens adresa nr. 320/18.08.2011 (anexa 11 la plângere), adresa prin care a arătat ca banca va recalcula și va restitui diferența de dobânda ce va rezulta a fi achitata în plus, aceasta urmând a fi utilizata pentru rambursarea parțiala a soldului creditului rămas nerambursat la momentul respectiv, insa, petentul va mai avea de achitat suma de 4306,01 lei.
- aceasta propunere a fost reluata și transmisa clientului și prin adresa nr. DMSR-CRM 9298/29.11.2011 (anexa 12 la plângere), insa acesta nu a acceptat propunerea băncii.
În consecința, debitele acestuia fata de banca au rămas eșalonate pe 120 de luni, acesta trebuind sa plătească rata lunar, lucru pe care nu l-a făcut, motiv pentru care a fost notificat cu privire la restantele înregistrate și la consecințele nerambursării sumelor datorate băncii în termenele menționate (anexe 4 – 6 la plângere), una dintre aceste consecințe, menționata în notificările comunicate, fiind aceea a raportării întârzierilor la Biroul de Credit.
În acest sens, intimata a solicitat să se observe ca, așa cum s-a arătat în obiecțiunile formulate de banca în procesul-verbal contestat, banca a demonstrat deschidere și buna-credință în depășirea situației intervenite, înregistrarea în Biroul de Credit fiind consecința deciziei clientului de a nu accepta propunerea făcuta de banca privind rambursarea creditului pana la data de 20.08.2011 si, totodată, de a nu mai achita nici o suma din restul debitelor datorate băncii și ramase neachitate.
Totodată, intimata a arătat și faptul ca din anul 2011 și pana în 2014, petentul nu a depus nicio alta reclamație/solicitare cu privire la faptul ca a fost raportat greșit la Biroul de Credit sau cu privire la faptul ca nu recunoaște datoria rezultata din creditul ce i-a fost acordat de BCR, deși a fost notificat atât cu privire la restantele înregistrate, cat și cu privire la cesionarea creanței.
Având în vedere cele anterior menționate, intimata a solicitat să se observe ca reținerile organului constatator potrivit cărora banca ar fi comunicat la Biroul de Credit informații eronate, referitoare la termenul de acordare a creditului domnului Matota și la sumele restante înregistrate de acesta, sunt lipsite de fundament, întrucât:
- sumele raportate sunt corecte, acestea reprezentând valoarea ratelor lunare scadente începând cu luna septembrie 2011 și neachitate de petent, iar
- perioada raportata reprezintă termenul de acordare, conform scadențării la plata a creditului pe o perioada de 120 de luni, perioada de rambursare acceptata și însușita de petent, atât prin achitarea ratelor lunare de plata (timp de 5 ani), așa cum au fost stabilite prin graficele emise pentru 120 de luni, cat și prin refuzarea soluției propuse de banca în vederea rambursării creditului pana în august 2011.
Având în vedere cele anterior menționate, intimata a solicitat să se observe ca susținerile apelantei – intimate sunt lipsite de fundament, soluția instanței de fond fiind legala și temeinica
În consecința, intimata a solicitat respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de apelanta-intimata A__________ Naționala de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), împotriva Sentinței civile nr. 1129/17.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, și menținerea acesteia așa cum a fost pronunțata, aceasta fiind legala și temeinica.
A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu sediul în __________________ – 30, sector 1, București, având cod fiscal nr. xxxxxxxx, înființată în baza Legii nr. 102/2005, reprezentată legal de doamna A_____ G______ O___ — Președinte, în calitate de apelantă-pârâtă în prezenta cauză, a formulat răspuns la întâmpinare în dosarul cauzei nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu reclamanta B____ Comercială Română S.A. (BCR S.A.), cu sediul în municipiul București, _______________________. 5, sector 3, ORC București nr. JXXXXXXXXXX, CUI xxxxxx.
Apelanta-pârâtă a solicitat respingerea argumentelor invocate de intimata-reclamantă prin întâmpinare și, pe cale de consecință, să se dispună:
- admiterea apelului împotriva sentinței civile nr. 1129/2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a C_________ administrativ și fiscal și modificarea în tot a acestei sentinței civile cu privire la anularea Procesului-verbal de constatare/ sancționare nr. xxxxx/23.07.2014,
- pe fond menținerea Procesului-verbal de constatare/sancționare nr. xxxxx/ 23.07.2014, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
- Petentul a solicitat, prin sesizarea sa, nr. xxxxx din 25.04.2014, “scoaterea din baza de date a Biroului de Credit”(pag. 2 pct. 5), chiar dacă nu face precizări exprese asupra dreptului de intervenție, fiind evident că se referă la ștergerea datelor sale, operațiune menționată în textul art. 14 din Legea nr. 677/2001.
- Chiar intimata-reclamantă face referire la solicitarea clientului de radiere din Biroul de Credit (pag. 4, paragraf 5 a întâmpinării).
- În cuprinsul formularului de sesizare pus la dispoziție chiar de către intimata-reclamantă, se menționează despre calitatea de operator de date cu caracter personal a BCR SA și se face trimitere la Legea nr. 677/2001, ceea ce înseamnă că banca cunoaște dispozițiile acestei legii, care stabilesc și obligația de a asigura exercitarea drepturilor persoanelor vizate, printre care și dreptul de intervenție.
- Astfel, argumentele privind faptul că banca nu avea cum să își dea seama că în speță ar fi vorba despre o exercitare a dreptului de intervenție prevăzut de art. 14 din Legea nr. 677/2001 nu sunt întemeiate și nu pot fi reținute.
- În cuprinsul formularului sesizării nu se face nici trimitere la OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, intimata-reclamantă clasificând în mod arbitrar sesizarea ca făcând obiectul acestei ordonanțe.
- Mai mult, intimata-reclamantă nu mai avea, la momentul adresării sesizării, calitatea de creditor față de persoana fizică în cauză, astfel că sesizarea nu viza un credit în derulare contractat cu banca, astfel cum susține în întâmpinare.
- În măsura în care exista incertitudine în ceea ce privește sesizarea petentului, intimata-reclamantă trebuia să acorde prioritate dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 677/2001, care prevăd un termen mai scurt, de 15 zile, iar nu dispozițiilor art. 42 din OUG nr. 50/2010, ce stabilesc un termen de 30 de zile, pentru a nu risca depășirea termenului legal de răspuns.
- în contextul acordării creditelor se prelucrează date personale, intimata-reclamantă fiind ținută să respecte și dispozițiile legale privind prelucrarea și protecția datelor cu caracter personal, iar nu doar cele din domeniul financiar-bancar.
- Chiar dacă intimata-reclamantă, așa cum susține, are obligația, în calitate de participant, să raporteze informații la Biroul de Credit, aceasta nu înseamnă că pot fi comunicate informații eronate, întrucât ele pot fi folosite în detrimentul persoanei vizate, cu ocazia analizării gradului de risc și solvabilitate al acesteia (de exemplu, cu ocazia solicitării unui nou credit), cu consecințe prejudiciabile.
- Dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 677/2001 sunt imperative și NU permit operatorului să deroge de la termenul de comunicare a informațiilor, fiind obligat să respecte întocmai dispozițiile legale.
- Aceste dispoziții nu pot fi interpretate per a contrario, în sensul că, dacă operatorul nu ia nicio măsură cu privire la cererea persoanei vizate, acesta nu mai are obligația de a da un răspuns astfel cum prevede legea.
- Aceasta ar însemna, pe de o parte, eludarea de către operator a prevederilor legale, iar pe altă parte punerea persoanei vizate în situația defavorabilă de a nu cunoaște punctul de vedere al operatorului cu privire la cererea sa, pentru a-și putea exercita dreptul de a depune plângere la A__________ de Supraveghere ori de a se adresa instanței de judecată, dovedind demersurile sale și modalitatea de soluționare a cererii.
- Nu are nicio justificare stabilirea, unilaterală și subiectivă, de către intimata-reclamantă, a altor condiții privind comunicarea (sau necomunicarea) unui răspuns la cererea persoanei vizate, această practică contravenind Legii nr. 677/2001.
- Excepțiile sunt expres stabilite de art. 16 din Legea nr. 677/2001, situația în speță neîncadrându-se în sfera acestora.
- Rațiunea stabilirii unui termen de către legiuitor, în care operatorul trebuie să răspundă, a fost aceea de conferire a unei protecții suplimentare persoanei fizice în cauză aflată într-o situație mai puțin favorabilă în relația cu operatorul care îi deține datele și i le prelucrează, având un control total asupra lor.
- Nu s-a pus în discuție lipsa informării persoanei vizate, așa cum susține intimata-reclamantă, aceasta nefiind sancționată pentru încălcarea art. 12 din Legea nr. 677/2001 (dreptul de informare).
- Din conținutul răspunsului intimatei-reclamante, nr. 2435 din 25.03.2014 (anexa nr. 9 la întâmpinare, dosar fond), rezultă în mod evident că aceasta evită să se pronunțe concret asupra solicitării de scoatere a datelor petentului din evidențele Biroului de Credit și NU arată explicit de ce consideră prelucrarea datelor ca fiind în conformitate cu legea și se justifică raportarea.
- în acest răspuns, intimata-reclamantă face referiri asupra faptului că datorită întârzierilor la plată creanțele au fost cesionate către un alt creditor, indicându-i petentului să se adreseze acestuia pentru orice informații, precum și trimiteri la notificările anterioare adresate fostului său client.
- De asemenea, simpla mențiune privind faptul că petentul figura în evidențele băncii cu întârzieri la plată, nu echivalează cu o argumentare temeinică a legalității prelucrării datelor și a corectitudinii acestora din istoricul de plată al clientului.
- Așa cum s-a arătat și în întâmpinarea depusă în dosarul de la fond, intimata-reclamantă a prezentat în cadrul investigației informații contradictorii, iar nu o situație clară a datelor, conform contractului încheiat cu fostul său client, anexelor la contract comunicate debitorului și plăților efectuate de acesta.
- Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 677/2001 nu stabilesc o expresie formală de răspuns, însă aceasta nu înseamnă că operatorul are dreptul să nu răspundă cererii persoanei vizate în termen legal sau să emită un răspuns cu un conținut care să ocolească solicitarea persoanei vizate.
- Dimpotrivă, art. 14 alin. (1) stabilește faptul că “Orice persoană vizată are dreptul de a obține de la operator (…)”.
- In respectarea principiului echivalenței, art. 14 alin. (3) din aceeași lege, obligă operatorul să comunice în scris persoanei vizate măsurile luate, neputându-i-se aplica acestuia dispoziții mai favorabile comparativ cu persoana vizată care i s-a adresat, așa cum prevede legea, prin cerere scrisă, datată și semnată.
- Nerespectarea obligațiilor legale prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 677/2001, care a durat în timp, a generat raportarea de date inexacte de către reclamantă, la Biroul de Credit.
- Intimata-reclamantă recunoaște în conținutul procesului-verbal (pag. 8) faptul că „Eroarea intervenită în contractul de credit referitoare la graficul de rambursare și la plățile efectuate de client au generat și eroarea din datele transmise la Biroul de Credit.” astfel că nu se pot reține argumentele sale, prezentate în întâmpinare, privind comunicarea unor informații exacte la Biroul de Credit.
- La data efectuării investigației, 23.07.2014, A__________ de Supraveghere a luat cunoștință de faptul că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de rectificare a datelor în propriul sistem de evidență, așa cum prevăd dispozițiile legale sus¬menționate, ceea ce a generat raportarea de date eronate cu privire la petent, la ___________________ SA, (anexa nr. 3 la întâmpinarea din dosarul de fond).
- Măsurile de rectificare nu au fost luate de către intimata-reclamantă nici după sesizarea depusă de către clientul său, la data de 18.07.2011 (cererea nr. 626 din 18.07.2011 – anexa nr. 5 la întâmpinarea de la dosarul de fond), înainte de data la care acesta știa că urma să finalizeze achitarea creditului și nici după depunerea plângerii nr. xxxxx din 25.02.2014 (anexa nr. 6 la întâmpinarea de la dosarul de fond).
- Nici până ia data primei raportări la Biroul de Credit, 20.10.2011, ulterior sesizării dlui M_____, reclamanta nu luase încă măsura rectificării datelor, deși a recunoscut săvârșirea erorii privind generarea graficului de rambursare de 120 de luni.
- În temeiul acelorași obligații de actualizare a datelor, reclamanta trebuia să actualizeze datele debitorului pe toată perioada de derulare a contractului de credit, precum și ia momentul la care a cedat creanța acestuia către Glasro Holdings Ltd., având ca persoană de contact în România societatea ____________________ (dezvăluirea către terți – art. 14 alin. (1) lit. c) coroborat cu alin. (3) din Legea nr. 677/2001).
- Transmiterea datelor către Biroul de Credit cu încălcarea obligației de actualizare și rectificare a acestora în prealabil, nu reprezintă o faptă care se epuizează la data comunicării datelor, întrucât încălcarea obligației legale de rectificare durează în timp, având consecințe asupra drepturilor persoanelor vizate.
- Fiind vorba de o faptă continuă, A__________ de Supraveghere a aplicat o sancțiune contravențională (avertisment), întrucât a constatat, potrivit art. 13 alin. (2) din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, că BCR SA nu a încetat săvârșirea faptei până la data încheierii procesului-verbal de constatare/sancționare.
- Datele de 20.10.2011 sau 20.04.2012 nu pot fi considerate ca fiind cele ale săvârșirii faptei, întrucât reclamanta nu a respectat, în primul rând, obligația legală prevăzută de dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 677/2001, până la data la care a fost efectuată investigația, 23.07.2014, ceea ce a condus la înregistrarea și stocarea cu caracter de continuitate a unor informații eronate despre persoana fizică respectivă, atât în sistemul de evidență al reclamantei, cât și al Biroului de Credit.
- În sprijinul acestor susțineri, apelanta a subliniat faptul că, în jurisprudență (Sentința civilă nr. 1556/2012 a Tribunalului București, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către CA București prin Decizia nr. 4227/19.11.2012, anexată în copie prezentei), instanța a statuat că “prin natura specifică a faptelor constatate acestea au caracter continuu”‘și faptul că, “Este evident că faptele imputate petentei (operațiuni de prelucrare nelegală a datelor cu caracter personal și neinformarea utilizatorului cu privire la scopul prelucrării) sunt contravenții continue, din moment ce încălcarea obligațiilor prevăzute la art. 4, 5, 8 și 12 din Legea nr. 677/2001 au durat în timp până la momentul întocmirii procesului-verbal, ca urmare a sesizării nr. xxxxx/06.10.2010, fiind vorba de fapte omisive, întrucât petenta nu a luat măsuri de retragere sau anulare a deciziei și a efectelor sale “(pag. nr. 4, lit. A din sentința citată).
- Dispozițiile OG nr. 2/2001 nu fac vorbire, expressis verbis despre prescrierea sancțiunii avertismentului, ci numai despre cea a amenzii, ceea ce nu a fost cazul în speță.
- NU s-a aplicat sancțiunea amenzii, pentru a interveni termenul de prescripție de 6 luni astfel cum susține reclamanta, ci s-a dispus acordarea unui avertisment, socotit executat prin comunicarea Procesului – verbal de constatare/sancționare nr. xxxxx/23.07.2014.
- Dispozițiile Legii nr. 677/2001, modificată și completată și ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, modificată și completată, în materia aplicării sancțiunilor trebuie interpretate în lumina textului și a scopului Directivei 95/46 pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a instanțelor naționale.
- A__________ de Supraveghere NU a intervenit în relația comercială dintre bancă și clientul său, ci și-a exercitat atribuțiile în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare, respectiv, Legea nr. 677/2001 și Decizia nr. 105/2007, doar în ceea ce privește prelucrarea datelor personale în contextul acordării creditului domnului M____ M_____ în baza contractului nr. 733/01-09-2006, astfel încât acestea să reflecte situația reală, conform contractului încheiat cu debitorul și plăților făcute de acesta.
- Situația înscrierii la Biroul de Credit din 5.02.2014 arată faptul că durata contului este de 68 de luni (deci nici 120 de luni, dar nici 60 de luni), deși creditul a fost acordat pentru 60 de luni, astfel că nu se pot reține afirmațiile intimatei-reclamante privind faptul că raportarea termenului de acordare a creditului ca fiind de 120 de luni, la Biroul de Credit, iar nu de 60 de luni, este corectă (pag. 7 a întâmpinării).
- Sumele raportate ca fiind întârzieri la plată nu concordă cu graficul de rambursare pe 120 de luni (pentru care rata lunară este de 167.93 RON), în măsura în care intimata-reclamantă, așa cum susține, a efectuat prima raportare după 60 de luni, după ce debitorul a refuzat să mai plătească restul de credit și consideră că în mod corect s-a stabilit acest grafic.
- Potrivit contractului de credit nr. 733/1.09.2006, creditul trebuia rambursat în 60 de rate lunare (pct. 4), iar modificarea și/sau completarea acestuia se realizează numai cu acordul ambelor părți, prin acte adiționale (pct. 11).
- Nu există dovezi privind înmânarea, către domnul M_____ M____, a graficului de rambursare pentru o perioadă de 60 de luni, la data semnării contractului prin care intimata-reclamantă i-a acordat un credit de 10.000 lei.
- Chiar instanța de fond a reținut că “un simplu grafic de rambursare nu putea prevala convenției părților privind durata de 60 de luni a contractului de credit bancar”, admițând că termenul corect al rambursării creditului este de 60 de luni, iar nu de 120.
- Intimata-reclamantă NU a dovedit încheierea unui act adițional și a unui nou grafic de rambursare care să fi fost înmânat/comunicat clientului său, documente care să reflecte modificarea condițiilor contractuale convenite de cele două părți la semnarea contractului, sub aspectul duratei sale și a ratelor lunare necesare a fi achitate.
- Conform graficului de rambursare emis pentru 60 de luni, ultimele două rate ce trebuiau achitate ar fi fost de 247,94 lei/lună (la datele ratelor scadente 59 și 60 din 20.07.2011 și 22.08.2011 – ultima rată).
- Conform graficului de rambursare emis din eroare, pentru 120 de luni, rata ce trebuia achitată de domnul Matota M____ ar fi fost de 167,93 lei (la datele ratelor scadente 61 și 62 din 20.09.2011 și 20.10.2011).
- Nici pentru acest grafic nu există dovadă de înmânare/comunicare, astfel că nu se pot reține susținerile intimatei-reclamante privind faptul că împrumutatul avea cunoștință de acest grafic ori că și-a însușit acest mod de eșalonare a debitelor, cu atât mai mult cu cât în contract se făcea referire la 60 de luni.
- Situația înscrierii la Biroul de Credit din 5.02.2014 (anexa nr. 3 la întâmpinarea depusă la fond) reflectă faptul că:
- între 20.02.2010 și 20.09.2011 restanțele erau “0″, valoarea lunară programată” (deci, raportată de BCR SA) și “suma plătită” (de debitor) era situată între 207 lei și 210 lei (deci nici suma de 167,93, dar nici cea de 247,94 lei, aferente ratelor potrivit graficului de 120, respectiv 60 de luni, precum și nici sumele achitate potrivit extraselor de cont și celor precizate de intimata-reclamantă în pag. 6 și 7 din întâmpinare că ar fi achitat debitorul);
- începând cu 20.10.2011 (până în 24.04.2012 – data cesionării creditului) au fost raportate o ________ “sume restante”, în timp ce “valoarea lunară programată” continua să se situeze între 203 lei și 209 lei.
- Nu a fost prezentată dovada unei reeșalonări sau rescadențări convenite între bancă și debitor, așa cum prevede contractul de credit, astfel că nu pot fi reținute susținerile intimatei-reclamante privind faptul că petentul a avut cunoștință de noile grafice de rambursare generate după modificările de dobândă (pag. 6 a întâmpinării).
- În consecință, A__________ de Supraveghere nu contestă existența unor restanțe în ceea ce privește creditul care a fost acordat petentului și nici dreptul intimatei-reclamante de a raporta date pozitive și negative în sistemul Biroului de Credit, cu privire la debitorul său, însă acestea trebuie să fie prelucrate în concordanță cu dispozițiile legale din domeniul protecției datelor personale, respectiv să fie exacte și, dacă este cazul, actualizate, pentru a nu genera consecințe prejudiciabile, iar drepturile persoanelor vizate, garantate de Legea nr. 677/2001 se impun a fi respectate, neputând fi ignorate de către intimata-reclamantă.
În susținerea celor afirmate apelanta a solicitat generic proba cu înscrisuri (pe care nu le-a indicat), iar în temeiul art. 223 din Codul de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
În apel, nu s-au administrat probe noi, potrivit art. 478 al.2 și art. 479 al.2 noul Cod Procedură Civilă, apelanta depunând la dosar doar practică judiciară, respectiv sentința civilă nr.1556/11.04.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr.xxxxx/3/2011.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul apel, date fiind prevederile art. 96 din noul Cod de procedură civilă și art35 din Legea nr.677/2001 în referire la art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (versiunea în vigoare la data formulării plângerii contravenționale).
Examinând în continuare, sentința apelată, prin prisma motivelor de apel invocate, în limitele cererii de apel, potrivit 479 al.1 din noul Cod procedură civilă, Curtea apreciază apelul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, sub aspectul situației de fapt, este necontestat că prin procesul verbal de constatare/sancționare nr. xxxxx încheiat la data de 23.07.2014 de către ANSPDCP, apelanta pârâtă a reținut că intimata reclamantă ar fi săvârșit următoarele fapte:
1. Prelucrarea nelegala a datelor cu caracter personal prevăzuta de art.32 din Legea nr.677/2001, pentru nerespectarea dreptului de intervenție prevăzut de art. 14 din Legea nr. 677/2001, raportat la art. 4 alin. 4 și 5 din Decizia ANSPDCP nr. 105/2007 întrucât B____ C_________ R_____ nu a comunicat în mod concret prin adresa nr. 2435/25.03.2014, nicio informare referitoare la solicitarea sa (xxxxx/25.02.2014) de scoatere din Biroul de Credit, deși prin cererea sa, petentul iși exercitase dreptul de intervenție potrivit art. 14 din Legea nr. 677/2001. De asemenea, BCR nu a răspuns în termenul de 15 zile, prevăzut de art. 14 alin. 3 din Legea nr. 677/2001.
Pentru aceasta constatare, ANSPDPC a aplicat băncii sancțiunea amenzii în cuantum de 1000 lei, pentru fapta prevăzuta la art. 32 din Legea nr. 677/2001 raportat la art. 14 din Legea nr. 677/2001 și art. 5 și 8 din OG 2/2001 și art. 4 (4, 5) din Decizia ANSPDPC nr. 105/2007.
2. Prelucrarea nelegala a datelor cu caracter personal prevăzuta de art.32 din Legea 677/2001, pentru încălcarea art. 4 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 677/2001, raportat la art. 4 alin. 2,3 din decizia nr. 105/2007 a ANSPDCP, întrucât B____ C_________ R_____ a transmis informații eronate referitoare la termenul de acordare a creditului domnului M_____ și la sumele restante, către Biroul de Credit, la 20.10.2011, conform raportului de credit prezentat de petent și emis în 05.02.2014.
Pentru aceasta constatare, ANSPDPC a aplicat băncii sancțiunea avertismentului, pentru fapta prevăzuta la art. 32 din Legea nr. 677/2001 raportat la art. 4 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 677/2001 și art. 4 alin. (2, 3) din Decizia ANSPDPC nr. 105/2007 și art. 5 și 7 din OG 2/2001.
Prin hotărârea apelata, instanța de fond a admis plângerea contravențională formulata de banca împotriva procesului verbal anterior menționat, reținând lipsa de fundament a constatărilor intimatei și a sancțiunilor aplicate de aceasta în cazul ambelor fapte imputate intimatei reclamante, precum și faptul ca în ceea ce privește ce-a de-a doua fapta imputată intimatei reclamante, a intervenit prescripția răspunderii contravenționale.
Curtea constată, sub un prim aspect, că este chemată să statueze asupra legii aplicabile în situația în care există o dispută între o bancă și un client al acesteia cu privire la derularea unui contract de credit și a unei proceduri bancare accesorii (raportarea la Biroul de Credit a rău – platnicilor), iar clientul, dl. M_____ M____, completează un formular de sesizare (în speță, sesizarea nr.xxxxx/25.02.2014) al băncii prin care solicită „scoaterea din baza de date a Biroului de Credit, deoarece consider că am fost introdus în mod eronat (vezi: contract credit 733/01.09.2006, sesizare 626/18.07.2011 către agenția I_______ și sesizarea xxxxx/14.11.2011 către B.C.R. S.A. – Centrala) fără a fi notificat în prealabil conform legii.
Pe perioada contractului de credit 733/01.09.2006, în valoare de 10.000 RON, 60 luni (5 ani) ratele au fost achitate integral și la timp fără a depăși data scadentă 20.08 ale fiecărei luni (vezi extras cont până la 20.08.2011)”.
Apelanta pârâtă consideră că solicitarea de scoatere din evidențele Biroului de Credit, reprezintă, în accepțiunea art. 14 din Legea nr. 677/2001, o solicitare de intervenție asupra datelor, respectiv de ștergere a unor informații care privesc persoana vizată în cauză, de către operator, dintr-un sistem de evidență al datelor, text de lege pentru a cărui nerespectare a sancționat-o contravențional pe intimată.
Intimata reclamantă apreciază, în schimb, că nu a recepționat din partea clientului, dl. M_____ M____, o cerere în sensul stabilit de Legea nr. 677/2001, ci o reclamație cu privire la derularea contractului de credit și la faptul ca ar fi fost înscris în Biroul de Credit fără a fi notificat în prealabil de către bancă, sens în care ar fi incidente prevederile art.42 din O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, pe care le-a respectat.
Conform art. 14 din Legea nr. 677/2001, modificată și completată:
„ART. 14
Dreptul de intervenție asupra datelor
(1) Orice persoană vizată are dreptul de a obține de la operator, la cerere și în mod gratuit:
a) după caz, rectificarea, actualizarea, blocarea sau ștergerea datelor a căror prelucrare nu este conformă prezentei legi, în special a datelor incomplete sau inexacte;
b) după caz, transformarea în date anonime a datelor a căror prelucrare nu este conformă prezentei legi;
c) notificarea către terții cărora le-au fost dezvăluite datele a oricărei operațiuni efectuate conform lit. a) sau b), dacă această notificare nu se dovedește imposibilă sau nu presupune un efort disproporționat față de interesul legitim care ar putea fi lezat.
(2) Pentru exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) persoana vizată va înainta operatorului o cerere întocmită în formă scrisă, datată și semnată. În cerere solicitantul poate arăta dacă dorește ca informațiile să îi fie comunicate la o anumită adresă, care poate fi și de poștă electronică, sau printr-un serviciu de corespondență care să asigure că predarea i se va face numai personal.
(3) Operatorul este obligat să comunice măsurile luate în temeiul alin. (1), precum și, dacă este cazul, numele terțului căruia i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal referitoare la persoana vizată, în termen de 15 zile de la data primirii cererii, cu respectarea eventualei opțiuni a solicitantului exprimate potrivit alin. (2)”.
Totodată, potrivit art.42 din O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori: „Creditorii au obligația de a primi și de a înregistra reclamațiile de la consumatori, de a lua toate măsurile necesare pentru a răspunde la aceste reclamații în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea acestora și de a depune diligențele necesare în vederea reparării eventualelor prejudicii cauzate consumatorilor”.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă, fără echivoc, că ele reglementează drepturi și obligații distincte, prin raportare la situații diferite, astfel cum sunt prevăzute și reglementate aceste situații prin cele două acte normative, interesând în cauză, pe de o parte, faptul că dreptul de intervenție prevăzut de art. 14 din Legea nr. 677/2001, modificată și completată, vizează o prelucrare a datelor cu caracter personal care nu este conformă acestei legi, iar pe de altă parte, art.42 din O.U.G. nr.50/2010 se referă la reclamațiile cu privire la încălcările drepturilor clienților băncilor în legătură cu derularea unui contract de credit și/sau a unei proceduri bancare accesorii.
Prin urmare, pentru a se stabili legea incidentă în cauză este relevant de determinat scopul sesizării nr.xxxxx/25.02.2014, respectiv dacă prin aceasta s-a invocat o prelucrare a datelor cu caracter personal care nu este conformă cu Legea nr. 677/2001 ori s-au reclamat încălcări ale drepturilor clientului băncii intimate în legătură cu derularea unui contract de credit și/sau a unei proceduri bancare accesorii.
Or, în cuprinsul sesizării nr.xxxxx/25.02.2014, fostul client arată că solicită scoaterea din baza de date a Biroului de Credit deoarece consideră că a fost introdus în mod eronat, fără a fi notificat în prealabil conform legii, făcând totodată mențiunea că pe perioada de 60 de luni ratele au fost achitate integral și la timp.
Prin urmare, sesizarea în discuție reprezintă, indubitabil, o reclamație cu privire la modul de derulare a contractului de credit și a unei proceduri bancare accesorii (raportarea la Biroul de Credit a d-lui M_____ M____), iar în cuprinsul acesteia nu se invocă dreptul de intervenție sau de opoziție, conform Legii nr. 677/2001, și nu se face referire la vreo eroare vizând datele raportate, neregularitatea la care face referire fostul client constând în aceea ca nu ar fi fost notificat înainte de raportare, astfel că în mod corect a constatat instanța de fond incidența în cauză a prevederilor art.42 din O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, pe care intimata reclamantă le-a respectat.
Simplul fapt că în formularul tip de sesizare al băncii intimate se menționează expresia standard „sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal cuprinse în acest formular,în sensul Legii nr.677/2001…”, nu este suficient pentru a se concluziona că reclamația făcută prin utilizarea acestui formular vizează o încălcare a Legii nr.677/2001, cum în mod vădit neîntemeiat susține recurenta. Dimpotrivă, expresia standard indicată reprezintă, evident, doar acceptarea prelucrării datelor cu caracter personal, în sensul Legii nr.677/2001, în contextul derulării procedurii reglementate de art.42 din O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Totodată, nu prezintă relevanță în cauză dacă persoana care formulează sesizarea mai are sau nu calitatea de client al băncii, deoarece procedurile bancare accesorii derulării unui contract de credit (de ex., raportarea la Biroul de Credit a rău – platnicilor) pot produce efecte, în temeiul reglementărilor specifice, și după finalizarea contractului de credit
Astfel, cum se arată și prin cererea de recurs, după transmiterea datelor de către o instituție de credit (în speță, BCR SA) la Biroul de Credit, datele referitoare la un anume debitor (în speță, dl M_____) rămân stocate pe un termen de 4 ani (caracterul rezonabil al acestui termen nefăcând obiectul dosarului de față) și sunt disponibile atât biroului de credit (care realizează o analiză individuală de tip scoring pe baza acestor informații), cât și tuturor celorlalți participanți (instituții financiare și de credit) care la rândul lor preiau informația și o pot folosi în detrimentul persoanei vizate, cu ocazia analizării gradului de risc și solvabilitate al acesteia (de pildă, cu ocazia solicitării unui nou credit). De altfel, prin contractul de credit nr. 733/01.09.2006, dl M_____ și-a dat acordul necondiționat și expres pentru transmiterea datelor sale cu caracter personal „unui birou independent de credit sau unei entități din cadru Grupului BCR”, conform condiției nr.7 pct.-ul 7.1 lit.c din Condițiile Generale de Creditare (anexă la contractul de credit).
De asemenea, din cuprinsul adresei nr. 2435/25.03.2014, rezultă, fără echivoc, punctul de vedere al băncii în sensul corectitudinii raportării datelor la Biroul de Credit, întrucât s-a comunicat clientului că figurează în evidențele băncii cu întârzieri la plată, instanța de fond reținând în mod corect că legea nu impune folosirea unei expresii formale cu privire la refuzul de rectificare a datelor raportate.
Prin urmare, având în vedere cuprinsul adresei nr. 2435/25.03.2014 și faptul că prin sesizarea nr.xxxxx/25.02.2014 s-au reclamat încălcări ale drepturilor clientului băncii intimate în legătură cu derularea unui contract de credit și/sau a unei proceduri bancare accesorii, reprezentând o reclamație în sensul art.42 din O.U.G. nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, rezultă că în sarcina intimatei reclamante nu se poate reține o lipsă de diligență în legătură cu solicitarea clientului petiționar, căruia i s-au comunicat datele deținute de bancă în legătură cu creditul acestuia în limita termenul de 30 de zile prevăzut de art.42 din O.U.G. nr.50/2010, înlăturându-se toate criticile apelantei sub aceste aspecte, în mod corect constatând instanța de fond netemeinicia actului atacat în privința primei fapte imputate intimatei reclamante, constând în nerespectarea prev. art.32 rap. la art.14 din legea nr.677/2001.
Pe de altă parte, sunt vădit neîntemeiate criticile apelantei privind soluția dată de prima instanță faptei de încălcare a art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 677/2001, modificată și completată, în situația în care în cuprinsul procesului verbal de contravenție, la descrierea faptei, se face referire doar la pretinsa transmitere incorectă de date către Biroul de Credit.
O persoană nu poate fi sancționată contravențional, conform principiilor prevăzute de OG nr. 2/2001, decât pentru fapta constatată ca fiind săvârșită de ea, neprezentând relevanță că textul de lege care o sancționează se referă și la alte fapte sau că la încadrarea în drept s-au menționat texte de lege care privesc alte fapte..
Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut faptul că Procesul-verbal de constatare/ sancționare nr. xxxxx/23.07.2014 a fost încheiat cu încălcarea art. 13 alin. (1) din OG nr. 2/2001, în condițiile în care fapta imputată nu are caracter continuu, epuizându-se la data la care au fost comunicate Biroului de Credit datele negative despre clientul petiționar și nu s-a menționat în procesul-verbal ca obligație încălcată de către intimata reclamantă faptul că aceasta nu ar fi respectat obligația de rectificare a datelor inexacte, iar prescripția răspunderii contravenționale trebuie raportată la fapta comisă, iar nu la sancțiunea susceptibilă de aplicare în cazul concret, înlăturându-se toate criticile apelantei sub aceste aspecte..
Art. 13 alin.1 din OG nr. 2/2001 reglementează prescrierea răspunderii contravenționale, care intervine, dacă nu există vreuna din situațiile prevăzute la alin.3 (care nu se regăsesc în prezenta speță), în cazul neaplicării sancțiunii contravenționale în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Interpretarea apelantei conduce la concluzii absurde, susținându-se că pentru o contravenție ar există mai multe termene de prescripție ori că pentru o contravenție săvârșită într-o modalitate mai puțin gravă ar exista un termen de prescripție mai mare decât pentru o contravenție săvârșită într-o modalitate de o gravitate sporită, contrar principiilor de drept care guvernează materia, înlăturându-se în consecință susținerile apelantei în această privință.
Suplimentar, după cum corect arată și intimata, se reține că răspunderea contravenționala a persoanelor fizice și juridice este înlăturata daca aplicarea sancțiunilor contravenționale nu se face în termenul de prescripție prevăzut de lege.
În acest sens, trebuie observat că, potrivit art. 35 alin. 2 din Legea nr. 677/2001, dispozițiile acestei legi referitoare la contravenții se completează cu prevederile OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în măsura în care în lege nu se dispune altfel, iar art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001 stabilește ca “aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei”, așa încât orice sancționare peste termenul de prescripție este profund nelegala.
Soluția legiuitorului este în acord cu principiile tradiționale ale normelor interne și internaționale, întrucât existenta unor “vinovații eterne” este de neconceput.
Așa cum corect, a reținut instanța de fond, nu poate fi primit punctul de vedere al apelantei-intimate în sensul ca în cazul aplicării unui avertisment nu ar fi incidente dispozițiile privind prescripția răspunderii contravenționale, lipsa de fundament a acestor susțineri ale apelantei-intimate rezultând din faptul ca însușirea acestui punct de vedere ar echivala, așa cum a reținut instanța de fond, cu transformarea răspunderii contravenționale într-o răspundere imprescriptibila, la latitudinea organului constatator. Or, prescripția răspunderii contravenționale trebuie raportata la fapta comisa, iar nu la sancțiunea susceptibila a fi aplicată.
În speță, potrivit celor reținute de organul constatator, fapta pretins contravențională imputată intimatei reclamante constă în aceea că banca „a transmis informații eronate referitoare la termenul de acordare a creditului domnului Matota și la sumele restante, către Biroul de Credit, la 20.10.2011”.
Așadar, organul constatator a stabilit data săvârșirii faptei ca fiind la 20.10.2011, având în vedere că transmiterea de informații – fapta reținută în sarcina băncii – este o operațiune cu realizare uno ictu, consumată la data de 20.10.2011.
Totodată, se reține împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție. De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C____ v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu _____________________ TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
Însă, Curtea apreciază ca neîntemeiate susținerile apelantei în sensul că rezultatul urmărit de art. 24 din Directiva 95/46 (care vizează sancțiunile), implementată de Legea nr. 677/2001, nu își mai atinge scopul în plan național urmare a reglementării cuprinse în art. 13 alin.1 din OG nr. 2/2001, întrucât, pe de o parte, actul comunitar nu impune existența unor “vinovății eterne”, iar pe de altă parte, eventuala ineficacitate a actului comunitar în unele cazuri concrete survine ca urmare a nerealizării unor condiții rezonabile, universal admise, pentru atragerea răspunderii contravenționale.
De asemenea, jurisprudența CJUE și a Curții de Apel București invocată de apelantă nu este relevantă în cauză, deoarece se referă la o altă directivă (2000/78) la un alt act normativ intern (O.G.nr.137/2000) și la o situație de fapt sensibil diferită.
De asemenea, pe fondul faptei, desigur, clientul nu poate invoca faptul că a achitat ratele din acest grafic pe 120 de luni, dar oprindu-se la suma aferentă numai primelor 60 luni, ratele achitate fiind în mod evident mai mici decît cele corespunzătoare debitului integral eșalonat pe 60 de luni. Oricum, conform pct.5 din contractul de credit, dobînda era revizuibilă semestrial, deci la fiecare 6 luni se putea stabili alt cuantum exact al ratelor, în baza altui grafic de rambursare.
Intimata reclamantă a comunicat clientului modalitatea de stingere a debitului și eroarea cu privire la durată, conform adresei nr.320/18.08.2011, dar acesta nu a înțeles să achite și alte sume după împlinirea celor 60 de luni, deși intimata i-a trimis mai multe notificări în acest sens, iar dacă petiționarul invoca acel grafic pe 120 de luni, ar fi trebuit să achite sumele pînă la concurența ultimei rate din cele 120.
În concluzie, apelanta pîrîtă nu era îndreptățită să considere că în mod nelegal a raportat intimate reclamantă la Biroul de Credit informațiile privind contractul cu clientul Matota M____, existînd într-adevăr, o aparență de drept în favoarea intimatei cu privire la nerambursarea integrală a creditului acordat,
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.480 noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, apelul promovat, hotărârea primei instanțe de judecată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta-pârâtă A__________ NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, cu sediul în București, sector 1, __________________ – 30, împotriva sentinței civile nr. 1129/17.02.2015, pronunțate de Tribunalul București, Secția a II-a de C_________ Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata-reclamantă B____ COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A., cu sediul în București, sector 3, _______________________. 5, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
V_____ H_________ O___ D______ P______
GREFIER
E____ S_____ M___
Red./Thred. V.H.
Jud. fond C. I____/ T.B. – Secția a II-a C__
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
