Operator date 3918
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX DECIZIE NR. 155/R-C___
Ședința publică din 26 ianuarie 2015
Curtea compusă din:
Președinte: V_____ T_____, judecător
Judecător V_______ B______
Judecător D_____ R___
Grefier G_______ C____
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta A__________ NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, cu sediul în București, ___________________________, nr.28-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1947 din 24 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR ARGEȘ (fostă Direcția Județeană pentru Evidența Persoanelor Argeș), cu sediul în Pitești, _______________________, _____________________.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns consilier juridic M______ U_____ pentru recurenta-pârâtă A.N.S.P.D.C.P. și B____ V_____, având calitatea de director executiv al intimatei-reclamante D.G.E.P. Argeș.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-au depus concluzii scrise de către recurenta-pârâtă și întâmpinare formulată de intimata-reclamantă.
Se identifică reprezentantul intimatei B____ V_____, cu CI ________ nr.xxxxxx CNP xxxxxxxxxxxxx.
Se comunică reprezentantului recurentei o copie a întâmpinării, părțile, având pe rând cuvântul, arătând că nu mai au alte cereri de formulat.
Reprezentantul recurentei-pârâte solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond menținerea procesului verbal nr.9220/24.04.2012, ca fiind legal și temeinic, motivele fiind expuse pe larg în scris. Motivul de recurs este cel prevăzut de art.304 pct.9 din vechiul Cod de procedură civilă, sentința fiind dată cu aplicarea greșită a legii, iar conform dispozițiilor art.3041 Cod procedură civilă solicită ca instanța să examineze cauza sub toate aspectele, iar în măsura în care se va hotărî casarea, cauza să fie reținută spre judecare de către instanța de recurs.
Reprezentantul intimatei-reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică. Precizează că, din documentele înregistrate și emise de recurentă, reiese că mai întâi a fost declanșată investigația, a fost stabilită sancțiunea și după aceea au fost desemnate persoanele care să ducă la îndeplinire sarcina primită. Camerele video au fost instalate la vedere, pe holuri, în fiecare birou, inclusiv în cel al directorului, aceste aspecte nefiind precizate în cuprinsul procesului verbal de reprezentanții autorității, în mod voit. Mai arată că, nici unul din angajații instituției DGEPA nu s-a considerat vătămat în vreun fel de folosirea celor două sisteme, cum susține recurenta, aceasta reieșind din neexercitarea dreptului de opoziție în ceea ce privește prelucrarea datelor personale. Astfel, apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că nu a fost dovedită susținerea autorității de supraveghere că nu ar fi fost obținut acordul angajaților. În respectiva clădire își au sediile mai multe instituții publice.
C U R T E A
Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele:
La data de 14 mai 2012, Direcția Județeană pentru Evidența Persoanelor Argeș a formulat contestație împotriva procesului verbal de contravenție/sancționare nr.9220/25 aprilie 2012, emis de A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a cărui executare a solicitat să fie suspendată până la soluționarea cauzei și să fie anulat.
În motivarea contestației a susținut că nu a săvârșit contravențiile ce i-au fost reținute în sarcină prin actul administrativ contestat, anume: omisiunea de a notifica și notificarea cu rea-credință prevăzută de art.31 din Legea nr.677/2001, în forma omisiunii de a notifica, sancționată cu amendă în cuantum de 2.000 lei; prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, prevăzută de art.32 din Legea nr.677/2001, prin încălcarea art.4 alin.1 lit.c) din Legea nr.677/2001, sancționată cu avertisment; prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, prevăzută de art.32 din Legea nr.677/2001, prin încălcarea art.12 alin.1 din aceeași lege, sancționată cu amendă în cuantum de 1.000 lei; prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, prevăzută de art.32 din Legea nr.677/2001, prin încălcarea art.5 alin.1 din Legea nr.677/2001, sancționată cu amendă în cuantum de 1.000 lei.
Pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării procesului verbal de contravenție ca inadmisibilă, întrucât suspendarea operează de drept potrivit art.32 alin.3 din O.G. nr.2/2001, iar pe fond respingerea acțiunii, susținând că reclamanta a săvârșit contravențiile consemnate în cuprinsul actului atacat.
Prin sentința civilă nr.1442 din 26 februarie 2013, Tribunalul Argeș – Secția Civilă a admis acțiunea și a anulat procesul verbal de contravenție nr.9220/25 aprilie 2012, reținând următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție menționat s-au aplicat reclamantei trei sancțiuni cu amenda contravențională și una cu avertisment pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.31 și art.32 din Legea nr.677/2001.
S-a avut în vedere că efectuându-se un control la sediul reclamantei, cu privire la verificarea modului de respectare a Legii nr.667/2001 și a măsurilor de securitate, s-a constatat instalarea unui sistem de supraveghere video și a unui sistem de monitorizare acces pe bază de amprente a angajaților, fără acordul expres al acestora.
În acest mod a fost săvârșită contravenția de notificare cu rea-credință în forma omisiunii de a notifica, deoarece deși pârâta a început să utilizeze sistemul de monitorizare electronică începând cu data de 1 martie 2011, iar pe cel de supraveghere video de la data de 1 ianuarie 2011, nu a notificat anterior începerii prelucrării, conform obligațiilor prevăzute de art.22 alin.1 din Legea nr.677/2001.
În cuprinsul procesului verbal de contravenție s-a menționat că verificarea modului de respectare a legii s-a făcut urmare a unei sesizări formulate de o persoană ce lucrează în cadrul instituției, însă nu a fost verificată îndeplinirea cerinței prevăzută de art.25 alin.3 din lege, respectiv dacă persoana vizată a adresat o astfel de plângere, dacă i-a fost comunicat un răspuns și dacă au trecut mai mult de 15 zile de la înaintarea plângerii.
Conform art.25 alin.4, pârâta avea posibilitatea să asculte atât persoana care a făcut sesizarea, cât și pe operator, însă din conținutul actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă că a efectuat cercetări în acest sens.
Instanța a considerat nedovedită susținerea că reclamanta nu a obținut acordul expres al angajaților pentru folosirea celor două sisteme de supraveghere, atâta timp cât nu a fost verificat concret acest aspect, respectiv prin informare directă.
Cu privire la prima contravenție descrisă în procesul verbal, a reținut că prin decizia nr.233/2002, respectiv decizia nr.90/2006, s-au stabilit situațiile în care nu este necesară notificarea prealabilă a autorității de supraveghere, scopul urmărit prin introducerea celor două sisteme fiind realizarea corectă, precisă a pontajului, în vederea stabilirii drepturilor salariale ale angajaților.
În altă ordine de idei, a observat că datele biometrice folosite sunt ale angajaților proprii, scriptate, în sistemul de pontare electronică apărând numai codul angajatului, numele și sexul acestuia și la acestea au avut acces numai persoanele autorizate, în scopul stabilirii drepturilor salariale, în lipsa altei modalități de realizare a pontajului angajaților, cu mențiunea că după 28 de zile sunt șterse automat din sistem.
Referitor la cea de-a doua contravenție, constând în prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, organul constatator a apreciat că modalitatea aleasă este excesivă, fără a verifica însă că anterior a fost folosită o metodă care s-a dovedit ineficientă.
Așa fiind, instanța a reținut că se impunea metoda aleasă, motivat și de faptul că privește numai angajații instituției.
În continuare, a reținut că nu s-a confirmat acordul în formă scrisă al angajaților, care este însă subînțeles, pentru că lucrările de montare a sistemelor s-au făcut în prezența lor, iar la fiecare birou este afișată atenționarea despre monitorizarea video, prelucrarea datelor personale fiind făcută pentru realizarea unui interes legitim al operatorului, nefiind necesară obținerea consimțământului, conform art.5 alin.2 lit.c) și e) din Legea nr.677/2001.
Cât privește mențiunea că nu a fost efectuată comunicarea către angajați a informațiilor privind monitorizarea video și pontaj electronic pe bază de amprente și control acces, instanța a apreciat că dimpotrivă aceștia au avut cunoștință despre măsurile respective din chiar prima zi când s-a folosit sistemul, luând cunoștință în mod direct de controlul acces și pontaj pe bază de amprente.
În raport de considerentele expuse, instanța a considerat că se impune admiterea plângerii, dispunând că se va anula pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 7 august 2013 și până la data de 4 septembrie 2013, inclusiv.
Pârâta a declarat recurs împotriva sentinței de mai sus, invocând motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, referitor la aplicarea greșită a legii și încălcarea acesteia, precum și art.3041 Cod procedură civilă și a susținut în esență că instanța de fond a apreciat greșit actele și lucrările dosarului, din care rezultă cu prisosință că reclamanta a săvârșit contravențiile pentru care a fost sancționată.
Astfel, a reținut greșit că nu au fost încălcate dispozițiile art.22 din Legea nr.677/2001, modificată și completată, și că sunt incidente dispozițiile art.1 lit.a) din Decizia nr.90/2006 și art.1 din Decizia nr.23/2012, întrucât monitorizarea accesului persoanelor prin supraveghere, precum și prelucrarea datelor biometrice ale angajaților în scopul întocmirii pontajului, nu se regăsesc printre cazurile stabilite în cele două decizii și nu constituie scopuri scutite de la obligația de notificare.
Dimpotrivă, obligațiile relevate se circumscriu dispozițiilor art.1 lit.a) și art.2 din Decizia nr.11/2009 a Președintelui Autorității de Supraveghere, care stabilesc ca operațiunile de prelucrare a datelor biometrice prezintă riscuri speciale pentru drepturile și libertăților persoanelor și trebuie notificate de operatori cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de începerea prelucrării, rezultând că este afectat dreptul la viața privată a acestora.
Tot astfel, pârâta a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției constând în prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, neținând cont că pârâta a colectat și prelucrat date biometrice (amprente) pentru îndeplinirea scopului privind pontarea timpului de lucru al angajaților, în condițiile în care foaia colectivă de prezență pentru perioada 1 martie-31 martie 2011 nu este relevantă în justificarea necesității implementării sistemului de pontare în discuție, deoarece se înregistrează numai ora de intrare, rezultând o diferență semnificativă, negativă, între orele efectiv lucrate și cele ce în mod legal trebuie realizate, astfel că luarea în calcul a evidențelor din acest pontaj ar fi în defavoarea salariaților la stabilirea retribuției lunare.
În aceeași ordine de idei, instanța nu a ținut cont că pârâta prelucrează imaginea angajaților prin camere de supraveghere video, instalate în birourile acestora, respectiv în 7 birouri funcționează 23 angajați, pentru care sunt instalate 13 camere de supraveghere, revenind câte 2 pentru supravegherea unui angajat.
Astfel, nu s-a făcut dovada că pârâta a analizat în ce situație se justifică măsura respectivă, impunându-se efectuarea unei valori a riscurilor la care se supune activitatea sa și pe cât posibil utilizarea altor mijloace pentru atingerea scopurilor, mai puțin intruzive în viața privată.
Într-o altă critică a susținut că tot greșit instanța a apreciat că angajații au luat cunoștință în mod direct de controlul acces și pontaj pe bază de amprente, ignorând faptul că datele erau colectate direct de la persoana vizată, astfel că informațiile prevăzute de art.12 alin.1 din lege, trebuiau furnizate în mod obligatoriu acesteia tot în mod direct de către reclamantă, în calitatea sa de angajator și operator de date cu caracter personal, într-o manieră completă și clară, excepțiile de informare fiind prevăzute expres de lege.
Și în fine, în pofida statuării primei instanțe, nu s-a confirmat acordul în formă scrisă al angajaților, fiind încălcată regula înscrisă în art.5 alin.1, potrivit căreia, prelucrarea datelor personale ale unei persoane fizice se efectuează numai cu consimțământul acesteia, dat în mod expres și neechivoc, nefiind dovedit pretinsul interes legitim pentru a putea instala dispozitive biometrice și camere de supraveghere video, fără consimțământul expres al angajaților.
Prin decizia nr.2228/R-C___ din 13 mai 2014, Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal a admis recursul și a casat sentința cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de fond,.
În considerentele acestei decizii, instanța de recurs a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina reclamantei săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.31 și art.32 din Legea nr.677/2001, constând în omisiunea de a notifica și notificarea cu rea-credință, respectiv prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, pentru care i s-a aplicat trei sancțiuni cu amendă și o sancțiune cu avertisment.
Privitor la criticile legate de prima contravenție, constând în încălcare art.22 din lege, referitoare la notificarea către autoritatea de supraveghere, alin.1 prevede că operatorul este obligat să notifice autorității de supraveghere personal sau prin reprezentant, înainte de efectuarea oricărei prelucrări ori a oricărui ansamblu de prelucrări, având același scop sau scopuri corelate.
Reținând că nu a fost săvârșită această contravenție, chiar dacă operatorul nu a notificat autorității de supraveghere monitorizarea accesului persoanelor prin supraveghere video, precum și prelucrarea datelor biometrice ale angajaților în scopul întocmirii pontajelor, instanța nu a verificat susținerea pârâtei, potrivit căreia, art.1 din Decizia nr.90/2006 și art.1 din Decizia nr.20/2012 nu sunt incidente și nici dispozițiile art.1 lit.a) și art.2 din Decizia nr.11/2009 a Președintelui Autorității de Supraveghere, care stabilesc că operațiunile de prelucrare a datelor biometrice prezintă riscuri speciale pentru drepturile și libertăților persoanelor, și trebuie notificate înainte de începerea prelucrării.
Mai mult, nu a avut în vedere că la data de 27 aprilie 2012, ulterior controlului autorității de supraveghere, reclamanta a notificat activitatea privind monitorizarea/securitatea persoanelor, spațiilor și/sau bunurilor prin formularul înregistrat în Registrul general al autorității nr.9421, care nu a fost completat corespunzător, rezultând însă că a recunoscut că nu intră sub incidența cazurilor expres prevăzute de lege pentru scutirea de notificare.
Referitor la contravenția prevăzută de art.32, constând în prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, prin încălcarea art.4-10 sau nesocotirea drepturilor prevăzute de art.12, art.15 sau art.17, instanța nu a verificat, de asemenea suficient, apărarea prin care s-a susținut că interesul angajaților de a beneficia de un pontaj corect, susținut de reclamantă, nu justifică necesitatea apelării la sistemul de pontare electronică pe baza datelor biometrice, deoarece pontarea poate fi realizată și prin alte mijloace mai puțin intruzive în viața privată a acestora, în concordanță cu art.4 alin.1 lit.d) din lege.
Din această perspectivă nu au fost prezentate suficiente argumente și dovezi care să sprijine necesitatea recurgerii la un astfel de sistem de pontaj, iar reclamanta nu a demonstrat că a efectuat evaluarea riscurilor la care este supusă activitatea sa, pentru a fi nevoită să procedeze în consecință.
Nici referitor la cea de-a treia contravenție, concluzia la care a ajuns instanța nu este convingătoare, nefiind dovedit în mod clar, explicit, așa cum prevede legea, că salariații au fost informați direct privitor la lucrările de montare a sistemelor, într-un anumit scop stabilit de operator (art.4 alin.1 lit.b), fiind în afara oricărui dubiu că nu se încadrează în excepțiile expres prevăzute de art.12 alin.3 și 4, pentru a opera scutirea de informare a persoanei vizate.
În același sens, reclamanta urma să dovedească și că a obținut consimțământul persoanelor în cauză în mod expres și neechivoc, fiind de neacceptat că acesta este subînțeles, așa cum s-a reținut în legătură cu cea de-a patra contravenție.
Astfel, prin neelucidarea aspectelor evocate, instanța nu a dezlegat fondul pricinii, după cum este neexplicată statuarea de la finele considerentelor sentinței, referitoare la anularea pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 7 august 2013 și până la data de 4 septembrie 2013, întrucât nu se știe la ce anume se referă anularea și care au fost motivele pentru care a fost limitată acțiunea acesteia în timp, ce nu se regăsește în minută și dispozitiv.
Rejudecând cauza, prin sentința nr.1947 din 24 octombrie 2014, Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a anulat procesul verbal nr.9220/24.04.2012 emis de pârâtă.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de constatare/sancționare nr.9220/25.04.2012 s-au aplicat petentei trei sancțiuni cu amendă contravențională și una cu avertisment pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.31, art.32 din Legea nr.677/2001. S-a avut în vedere că s-a efectuat un control la sediul petentei cu privire la verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr.677/2001 și a măsurilor de securitate, constatându-se că la petentă se află instalate un sistem de supraveghere video și unul de monitorizare acces pe bază de amprente a angajaților, considerându-se că nu s-a obținut acordul expres al angajaților cu privire la instalarea acestor sisteme de supraveghere și acces. Consideră intimata că petenta se face vinovată de săvârșirea contravenției de notificare cu rea credință în forma omisiunii de a notifica, deoarece deși a început să utilizeze sistemul de monitorizare electronică la 01.03.2011 și pe cel de supraveghere video la 01.01.2011, nu a notificat anterior începerii prelucrării, conform obligațiilor prevăzute de art.22 alin.1 din Legea nr.677/2001.
În urma controlului efectuat s-a constatat că petenta a săvârșit contravențiile prev. de art.31 din Legea nr.677/2001, de art.32 din Legea nr.677/2001 prin încălcarea art. 5, cea prevăzută de art.32 prin încălcarea art.12 alin.2 și respectiv cea prev. de art.32, precum și cea prevăzută de art.32, prin încălcarea art.1 din același act normativ.
În cuprinsul procesului verbal se arată că verificarea modului de respectare a Legii nr.677/2001 s-a făcut ca urmare a unei sesizări formulate de o persoană ce lucrează în cadrul instituției petente. Cu toate acestea, intimata nu a verificat și îndeplinirea condiției prev. de art.25 alin.3 din Legea nr.677/2001 republicată, respectiv dacă persoana a adresat o astfel de plângere și petentei, cum i s-a răspuns și dacă au trecut 15 zile de la înaintarea plângerii.
Conform art.25 alin.4 din Legea nr.677/2001, intimata avea posibilitatea să asculte atât pe persoana care a făcut sesizarea, cât și pe operator, dar nu reiese că ar fi făcut astfel de cercetări.
Se susține că nu se face dovada că petenta ar fi obținut acordul expres al angajaților pentru folosirea celor două sisteme de supraveghere, dar câtă vreme nu a verificat concret acest aspect, respectiv prin informare directă, instanța nu l-a considerat ca fiind dovedit.
Cu privire la prima contravenție descrisă de intimată în procesul verbal, instanța a constatat că prin decizia nr.233/2002 a intimatei și respectiv decizia nr.90/2006, s-au stabilit clar care sunt situațiile în care nu este necesară notificarea prealabilă a autorității de supraveghere. Din actele dosarului reiese fără dubiu că scopul urmărit prin introducerea celor două sisteme de supraveghere este cel al realizării corecte, precise, a pontajului în vederea stabilirii drepturilor salariale cuvenite angajaților.
Și datele biometrice folosite sunt numai ale angajaților proprii, sunt scriptate, în sistemul de pontare electronică apărând numai codul angajatului, numele și sexul acestuia. În instituție nu mai este o altă modalitate de realizare a pontajului salariaților, iar la datele respective au acces doar persoanele autorizate în acest sens și numai în scopul stabiliri drepturilor bănești, datele fiind șterse automat din sistem după 28 de zile.
Astfel, tribunalul a apreciat că nu s-au încălcat disp. art.22 din Legea nr.677/2001, deoarece în speță se aplică art.1 lit.1 din decizia nr.90/2006 a intimatei (regăsită și în art.1 din decizia nr.23/2012).
Cea de a doua contravenție pentru care a fost sancționată petenta este prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal. A apreciat organul constatator că modalitatea aleasă de petentă este excesivă, motivând doar că există alte mijloace mai puțin indruzive în ce-i privește pe salariați. Intimata nu a verificat însă ca anterior fusese folosită altă metodă care nu s-a dovedit eficientă, iar față de acest aspect, văzând și faptul că măsurile privesc numai angajații instituției, tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției.
Intimata a mai considerat că s-a săvârșit și contravenția prev. de art.32 coroborat cu art.12 din Legea nr.677/2001 rep. A mai arată că, într-adevăr, nu s-a confirmat acordul în formă scrisă al angajaților instituției petente, dar acesta este evident, subînțeles. Astfel, lucrările de montare a sistemelor s-a făcut în prezența lor, de asemenea există afișată la fiecare birou atenționarea despre monitorizarea video. Mai mult, prelucrarea datelor personale fiind făcută pentru realizarea unui interes legitim al operatorului, nici nu se impunea obținerea consimțământului, conform art.5 alin.2 lit.c și lit.e din Legea nr.677/2001.
Cât privește mențiunea că nu ar fi fost efectuată comunicarea către angajați a informațiilor privind monitorizarea video și pontaj electronic pe bază de amprente și control acces, tribunalul a reținut că aceasta este lipsită de logică, fiind evident că angajații au cunoscut acest lucru din prima zi când s-a folosit, luând deci cunoștință în mod direct de control acces și pontaj pe bază de amprente.
Camerele video pentru supraveghere sunt la vedere, iar afișele de atenționare sunt amplasate în toate locurile vizate.
Pentru aceste considerente, în baza art.128 și 18 din Legea nr.554/2004, coroborate cu art.35 din Legea nr.667/2001 și raportat la dispozițiile O.G. nr.2/2001, tribunalul a admis plângerea și a anulat procesul verbal nr.9220/24.04.2012 emis de pârâtă.
Împotriva sentinței nr.1947/24 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, pârâta A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, care a criticat hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă.
În motivare se susține că tribunalul a ignorat decizia nr.2228/R-C___/13 mai 2014 a Curții de Apel Pitești, prin care a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, care se va pronunța exact pe obiectul învestirii sale, cu luarea în considerare a tuturor susținerilor și apărărilor formulate, în raport de cadrul legal aplicabil.
În ceea ce privește reținerile instanței de fond referitoare la faptul că intimata nu a verificat îndeplinirea condiției prevăzute de art.25 alin.(3) din Legea nr.677/2001, recurenta apreciază că acestea nu sunt corecte, pentru următoarele motive:
Potrivit art. 21 alin. (3) lit. f) și g) coroborat cu art.25 alin.(10) și art.27 alin.(1) din Legea nr.677/2001, modificată și completată, A__________ de supraveghere poate efectua investigații atât din oficiu, cât și sau la primirea unor plângeri ori sesizări și procedează în mod corespunzător dispozițiilor art.25 alin.(4)-(9) atunci când află pe orice cale despre săvârșirea unei încălcări a drepturilor recunoscute de lege persoanelor vizate.
În consecință, nu era necesară îndeplinirea procedurii prevăzute de art.25 alin.(3) din legea menționată, așa cum în mod greșit susține instanța.
Dimpotrivă, arată recurenta, a obliga A__________ de Supraveghere să efectueze demersuri numai după efectuarea procedurii prealabile a plângerii către operator, așa cum susține intimata-reclamantă, ar însemna o restrângere a competențelor legale și o imixtiune în autonomia și independența acesteia.
Mai mult, potrivit art.4 alin.(2) din Legea nr.102/2005, A__________ nu avea obligația dezvăluirii numelui persoanei care a înaintat sesizarea, către operator.
În acest sens, așa cum se poate observa din conținutul sesizării nr.7167 din 2012, depusă la dosar, pe numele “D____ I______”, persoana vizată nu își spune numele real, susținând că lucrează în cadrul direcției, fiind lesne de înțeles motivele și temerile acesteia, raportate la statutul său de angajat. Cu toate acestea, chiar și în situația în care a fost efectuată investigația la sesizare, așa cum s-a reținut în procesul-verbal atacat, precum și de către instanța de recurs, intimata-reclamantă a încălcat dispozițiile Legii nr.677/2001.
De asemenea, reprezentanții direcției (operatorul) au fost prezenți în cadrul investigației, care de altfel a fost anunțată anterior controlului, astfel că aceștia au avut posibilitatea de a pregăti toate dovezile necesare justificării măsurilor luate, de a prezenta toate argumentele necesității luării măsurilor implementate, formulării de obiecții, astfel că susținerile instanței de fond referitoare la faptul că A__________ de Supraveghere nu a ascultat operatorul nu sunt întemeiate.
Nici reținerile privind faptul că nu s-a procedat la ascultarea persoanei vizate nu sunt corecte, întrucât textul art.25 alin.(4), prin sintagma “dacă apreciază că este necesar” lasă la latitudinea Autorității de Supraveghere necesitatea audierii persoanei vizate.
Totodată, nu se poate reține faptul că autoritatea nu a verificat concret dovada obținerii acordului expres al angajaților, întrucât operatorul era obligat să facă această dovadă, ceea ce nu a făcut în timpul investigației, iar nu A__________.
În ceea ce privește prima contravenție, recurenta consideră că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că “din actele dosarului reiese fără dubiu că scopul urmărit prin introducerea celor două sisteme de supraveghere este cel al realizării corecte, precise a pontajului în vederea stabilirii drepturilor salariale cuvenite angajaților”.
Astfel, instanța nu a observat faptul că sistemul de pontare electronică a angajaților pe baza datelor biometrice a fost implementat de intimata-reclamantă în scopul întocmirii pontajului, pe când sistemul de supraveghere video în birourile angajaților a fost instalat pentru monitorizarea acestora.
De asemenea, în mod greșit s-a reținut faptul că nu a fost încălcat art.22 din Legea nr. 677/2001, modificată și completată și în speță se aplică art.1 lit. a) din Decizia nr. 90/2006 și art.1 din Decizia nr.23/2012..
Astfel, instanța nu a luat în considerație susținerile Autorității referitoare la faptul că monitorizarea accesului persoanelor prin supraveghere video efectuată în cadrul operatorului, precum și prelucrarea datelor biometrice ale angajaților în scopul întocmirii pontajului, nu constituie scopuri scutite de la obligația de notificare.
De asemenea, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că prelucrarea datelor angajaților în scopul realizării pontajului, prin prelucrarea datelor biometrice, se circumscrie dispozițiilor art.1 lit.a) și ale art.2 din Decizia nr.11/2009 a președintelui Autorității de supraveghere, care stabilesc faptul că operațiunile de prelucrare a datelor biometrice prezintă riscuri speciale pentru drepturile și libertățile persoanelor și trebuie notificate de către operatori cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de începerea prelucrării.
Consideră recurenta-intimată că instanța de fond nu a reținut argumentele Autorității, potrivit cărora monitorizarea accesului persoanelor printr-un sistem de supraveghere video și mai ales a angajaților în birouri, comportă riscuri pentru drepturile și libertățile acestora, pentru dreptul la viață privată, astfel că A__________ de supraveghere nu a inclus și acest scop printre scutirile de la obligația de notificare stabilite de Deciziile președintelui Autorității de supraveghere nr.90/2006, nr.100/2007 și nr.23/2012, în care se prevăd situațiile care nu necesită depunerea notificării.
În acest sens, se precizează faptul că intimata-reclamantă a stabilit scopul și mijloacele prelucrării datelor propriilor angajați (amprentele și imaginile), nefiind în speță vorba despre îndeplinirea unei atribuții la care legea o obliga, pentru a se justifica aplicarea dispozițiilor deciziilor sus-menționate referitoare la scutirea de la obligația de notificare.
Mai mult, a data de 27.04.2012, ulterior controlului autorității de supraveghere, contestatoarea a admis faptul că nu intră sub incidența scutirii, notificând activitatea privind „monitorizarea/securitatea persoanelor, spațiilor și/sau bunurilor publice/private” prin formularul de completare înregistrat în Registrul general sub nr.9421.
În concluzie, monitorizarea accesului persoanelor prin supraveghere video efectuată în cadrul operatorului, precum și prelucrarea datelor biometrice ale angajaților în scopul întocmirii pontajului nu constituie scopuri scutite de la obligația de notificare.
Se arată de către recurentă că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că în cadrul investigației desfășurate de Autoritate, D.J.E.P. Argeș nu a dovedit că a respectat cerințele Legii nr.677/2001, modificată și completată, referitoare la obligația de notificare.
În consecință, D.J.E.P. Argeș nu avea, la data efectuării controlului, 25.04.2012, o notificare completată potrivit Legii nr.677/2001, și înregistrată în Registrul de evidență a prelucrărilor de date cu caracter personal.
În ceea ce privește cea de-a doua contravenție, recurenta susține că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că direcția a colectat și prelucrat date biometrice (amprente) pentru îndeplinirea scopului privind pontarea timpului de lucru al angajaților, în condițiile în care, foaia colectivă de prezență pentru perioada 01.03-31.03.2011 nu este relevantă în justificarea necesității implementării sistemului de pontare electronică a angajaților pe baza datelor biometrice, deoarece se înregistrează numai ora de intrare, rezultând o diferență semnificativă negativă între orele efectiv lucrate și cele ce în mod legal trebuie realizate. Luarea în calcul a evidențelor din acest pontaj ar fi în mod evident în defavoarea salariaților în stabilirea retribuției lunare.
Chiar din susținerile reprezentantului intimatei-reclamante rezultă faptul că au fost utilizate anterior cârduri electronice, dar nu se justifică și dovedesc motivele pentru care s-a renunțat la ele, din moment ce este evidentă irerelevanța sistemului de pontare electronică a angajaților pe baza datelor biometrice.
Prin urmare, „interesul angajaților de a beneficia de un pontaj corect”, susținut de contestatoare, nu justifică necesitatea apelării la sistemul de pontare electronică a angajaților pe baza datelor biometrice, pontarea timpului de lucru al angajaților putând fi realizat și prin alte mijloace pentru atingerea acestui scop, mai puțin intruzive în viața privată a angajaților – cum este aceea a amprentării – pentru realizarea unui echilibru între scopul urmărit și respectarea drepturilor persoanelor vizate.
Se apreciază de către intimată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că direcția prelucrează imaginea angajaților prin camere de supraveghere video instalate în birourile angajaților, în condițiile în care aceasta își desfășoară activitatea în 7 birouri și are 23 de angajați, pentru care s-au instalat un număr de 13 camere de supraveghere. Or, angajații reclamantei sunt, în același timp, și persoane vizate ale căror date personale sunt prelucrate de către angajator (operator), astfel că au dreptul la respectarea vieții private și a demnității umane. O monitorizare a acestora pe toată perioada timpului de lucru, susține recurenta, le induce sentimentul unei supravegheri permanente și le creează o stare de disconfort.
Totodată, nu s-a ținut cont de faptul că direcția nu a prezentat argumentele și dovezile pe care se sprijină necesitatea recurgerii, pe de o parte, la un astfel de sistem de pontaj, „interesul angajaților de a beneficia de un pontaj corect”, susținut de contestatoare, nefiind suficient în dovedirea interesului legitim al său, iar pe altă parte nici la sistemul de supraveghere video, mai ales în birourile angajaților, scopul prelucrării invocat, respectiv monitorizarea accesului persoanelor și protejarea bunurilor, nefiind acoperitor.
În același timp, instanța de fond nu a ținut cont nici de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la art.8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, invocată de A__________ de Supraveghere în întâmpinare, potrivit căreia „nu este întotdeauna posibil să se facă o diferențiere netă între activitățile individului, care fac parte din viața sa profesională, și acelea care nu intră în această categorie (Cauza Niemietz contra Germaniei, 16 decembrie 1992) și că protecția oferită de acest articol ar fi diminuată în mod inacceptabil dacă folosirea de tehnici științifice moderne ar fi permisă cu orice preț și fără realizarea unui echilibru între beneficiile folosirii extensive a acestor tehnici și interesele importante legate de viața privată (Cauza S. și M. Marper contra Regatului Unit, 4 decembrie 2008).
În consecință, la instituirea dispozitivelor de control acces și supraveghere video intimata-reclamantă trebuia să analizeze dacă se justifică o astfel de măsură, prin evaluarea riscurilor la care se supune activitatea sa și cu luarea de măsuri pentru respectarea vieții private a angajaților și, pe cât posibil, să utilizeze și alte mijloace pentru atingerea lor, mai puțin intruzive în viața privată, chiar dacă persoanele vizate au calitatea de angajați.
Or, Legea nr.677/2001, modificată și completată nu face distincție între calitățile pe care le poate avea persoana vizată (de ex. angajat, consumator, pacient, elev, cadru didactic, etc.) în raporturile sale cu operatorul, sancționând prelucrarea nelegală a datelor în mod nediferențiat.
Cu alte cuvinte, direcția trebuia, anterior implementării dispozitivelor biometrice și a videosupravegherii angajaților, să efectueze o analiză temeinică asupra necesității și proporționalității unor astfel de măsuri, precum și identificarea de soluții alternative care să aibă un impact mai redus asupra vieții private a salariaților.
În acest sens, se arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că direcția nu a prezentat argumentele și dovezile pe care se sprijină necesitatea recurgerii la astfel de sisteme, susținerile sale nefiind suficiente în dovedirea interesului legitim al său.
Se mai arată că adresa IPJ Argeș nr.xxxxxxx din 19.04.2012 (ridicată în timpul investigației și depusă la dosar), în care se precizează faptul că se avizează favorabil planul de pază al obiectivului Direcția Județeană pentru Evidența Persoanelor Argeș, conform Legii nr.333/2003, este ulterioară punerii în aplicare a sistemelor de supraveghere video și de control acces.
Acest aviz însă, nu se referă și la aprobarea de prelucrare a datelor cu caracter personal (imaginile angajaților) prin sisteme de supraveghere video, întrucât aceasta se supune dispozițiilor Legii nr.677/2001, modificată și completată, competentă în domeniu fiind numai A__________ de Supraveghere.
Potrivit art.21 lit.j) din Legea nr.677/2001, autoritatea de supraveghere formulează recomandări și avize asupra oricărei chestiuni legate de protecția drepturilor și libertăților fundamentale în privința prelucrării datelor cu caracter personal, la cererea oricărei persoane, inclusiv a autorităților publice și a organelor administrației publice.
Astfel, intimata-reclamantă nu a solicitat anterior niciun punct de vedere, opinie sau aviz Autorității de Supraveghere, privind implementarea sistemelor de supraveghere video care implică prelucrarea datelor personale ale persoanelor vizate, printre care și angajații instituției.
De asemenea, nici cu privire la implementarea controlului accesului pe bază de amprente a angajaților și utilizarea acestuia în vederea întocmirii pontajului nu a fost solicitată Autorității de Supraveghere opinia cu privire la respectarea dispozițiilor privind protecția datelor personale.
În consecință, apreciază recurenta, este de observat lipsa de preocupare a direcției față de respectarea drepturilor la protecția datelor angajaților săi, în calitate persoane vizate, drepturi garantate de Legea nr.677/2001 și orientarea interesului numai spre asigurarea securității clădirii, bunurilor, spațiilor și efectuarea pontajului pe baza amprentelor, chiar cu prețul nerespectării drepturilor persoanelor vizate.
În acest context, recurenta-intimată precizează că Legea nr.333/2003 și Legea nr.677/2001 sunt complementare și nu se exclud, astfel că în activitatea de supraveghere video care presupune și prelucrare a datelor personale (imaginilor) se impune respectarea dispozițiilor imperative ale ambelor legi, aspect ce nu a putut fi dovedit de contestatoare în timpul controlului efectuat.
Întrucât potrivit art.4 alin.(1) lit.c) din Legea nr.677/2001, modificată și completată, datele cu caracter personal destinate a face obiectul prelucrării trebuie sa fie adecvate, pertinente și neexcesive prin raportare la scopul în care sunt colectate și ulterior prelucrate, la instituirea dispozitivelor de control acces și supraveghere video operatorul trebuie să analizeze dacă se justifică o astfel de măsură, prin evaluarea riscurilor la care se supune activitatea sa și cu luarea de măsuri pentru respectarea vieții private a angajaților.
În considerarea utilizării tot mai frecvente a sistemelor tehnologice de supraveghere prin utilizarea de camere de supraveghere video, de către numeroase entități publice sau private, pentru a controla deplasarea persoanelor și a bunurilor, precum și accesul în anumite spații, iar uneori în mod excesiv, atât pentru a controla accesul angajaților la locul de muncă, cât și pentru a monitoriza corectitudinea și eficiența activității desfășurate de aceștia, ceea ce poate aduce atingere vieții private, A__________ de Supraveghere a emis Decizia nr.52/2012 privind prelucrarea datelor cu caracter personal prin utilizarea mijloacelor de supraveghere video (publicată în Monitorul Oficial nr.389 din 11 iunie 2012).
Astfel, potrivit art.8 alin.(3) al acestei decizii, nu este permisă prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaților prin mijloace de supraveghere video în interiorul birourilor unde aceștia își desfășoară activitatea la locul de muncă, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege sau a avizului Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Prin urmare, cu atât mai mult, de la data publicării deciziei, operatorii au obligația respectării acesteia atunci când urmăresc videosupravegherea propriilor angajați.
Referitor la cea de-a treia contravenție, recurenta-intimată susține că instanța a reținut în mod greșit faptul că angajații au luat cunoștință în mod direct de control acces și pontaj pe bază de amprente, fiind evident că angajații au cunoscut acest lucru din prima zi când s-a folosit.
Se arată în acest context, că întrucât datele erau colectate direct de la persoana vizată (angajatul), informațiile prevăzute de art.12 alin.(1) din Legea nr.677/2001, trebuiau furnizate în mod obligatoriu direct acesteia, de către contestatoare, în dublă calitate, și anume aceea de angajator și operator de date cu caracter personal. Obligația operatorului de informare a persoanei vizate subzistă în toate cazurile, legea nefăcând distincție între condițiile de legitimitate a colectării datelor, respectiv la consimțământ sau în situațiile de excepție de la obligația obținerii acestuia. Totodată, informarea trebuie realizată într-o manieră completă și clară, excepțiile de la informare fiind expres prevăzute de art.12 alin.(3) și (4) din Legea nr.677/2001, modificată și completată.
Or, susținerile instanței privind efectuarea unor lucrări de montare a sistemelor în prezența salariaților, faptul că sunt la vedere camerele de supraveghere video, iar anunțurile sunt afișate la __________________________ impersonale, de altfel), nu echivalează cu efectuarea unei informări directe a salariatului cu privire la o anumită prelucrare a datelor sale (și nu la modul general), într-un anumit scop stabilit de operator, care, potrivit legii, trebuie să fie unul determinat, explicit și legitim (art.4 alin.1 lit.b) din Legea nr.677/2001, modificată și completată).
Astfel, consideră recurenta că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că în cadrul controlului, direcția nu a făcut dovada că a informat în mod direct salariatul, astfel cum prevăd dispozițiile legale de mai sus și nici că aceștia posedau deja informațiile, care trebuiau făcute cunoscute, de altfel, prin aceeași manieră.
Niciunul dintre documentele aflate la dosar nu dovedesc informarea sau obținerea consimțământului angajaților privind implementarea și utilizarea sistemului de pontare electronică a angajaților pe baza datelor biometrice, precum și monitorizarea accesului persoanelor printr-un sistem de supraveghere video și mai ales a angajaților în birouri.
Referitor la cea de-a patra contravenție, recurenta precizează că regula generală instituită de art.5 alin.(1) din Legea nr.677/2001, modificată și completată, este aceea că prelucrarea datelor personale ale unei persoane fizice (inclusiv dezvăluirea acestora) de către o altă persoană fizică sau juridică, în calitatea sa de operator, se efectuează numai cu consimțământul persoanei în cauză, dat în mod expres și neechivoc.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.2 lit.h) din Directiva 95/46/CE „consimțământul persoanei vizate” înseamnă orice manifestare de voință, liberă, specifică și informată prin care persoana vizată acceptă să fie prelucrate datele cu caracter personal care o privesc.
Și prevederile Legii nr.677/2001, stabilesc în mod expres și anumite situații de excepție, de strictă interpretare și aplicare, de la obligativitatea obținerii consimțământului în cazul prelucrării datelor personale și, implicit, al dezvăluirii lor prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod (art.5 alin.2).
Instanța a reținut faptul că prelucrarea datelor se face pentru realizarea unui interes legitim, astfel că nu se impunea obținerea consimțământului, însă nu a luat în considerație faptul că acest interes nu a fost dovedit de către contestatoare printr-o analiză prealabilă privind evaluarea riscurilor la care se supune activitatea sa, astfel încât să se justifice luarea unor astfel de măsuri de instalare de dispozitive biometrice și camere de supraveghere video a angajaților în birouri și implementarea lor fără consimțământul expres al angajaților.
Totodată, potrivit dispozițiilor art.15 din Legea nr.677/2001, modificată și completată, persoana vizată are dreptul de a se opune la prelucrarea datelor sale, din motive întemeiate și legitime, cu excepția cazurilor în care există dispoziții legale contrare.
Or, instanța nu a luat în considerație faptul că direcția nu a invocat dispoziții legale care să oblige persoana vizată la furnizarea datelor sale personale în contextul efectuării pontajului prin prelucrarea datelor biometrice și captarea imaginii sale în birou, acest lucru putându-se realiza numai la consimțământul său expres și neechivoc.
De asemenea, susținerile direcției referitoare la faptul că niciun angajat nu și-a exercitat dreptul de opoziție nu echivalează cu obținerea consimțământului expres și neechivoc al angajatului anterior începerii prelucrării datelor.
În concluzie, se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, iar pe fond menținerea procesului-verbal de constatare/sancționare nr.9220/24.04.2012, ca fiind legal și temeinic.
În temeiul art.242 alin.2 Cod procedură civilă, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimata-reclamantă Direcția Județeană pentru Evidența Persoanelor Argeș a formulat întâmpinare, amplu motivată la filele 22-29 dosar recurs, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate.
Recurenta-pârâtă A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a depus la dosar și concluzii scrise.
Părțile procesuale au depus înscrisuri în această fază.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate în recurs, de ansamblul probelor de la dosar care au fost coroborate și de textele legale în materie, Curtea reține următoarele:
Recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Reținerea instanței de fond privind necesitatea îndeplinirii procedurii prevăzute de art.25 alin.3 din Legea nr.677/2001, modificată și completată, este greșită, întrucât A__________ de Supraveghere poate efectua investigații atât din oficiu, cât și s-au la primirea unor plângeri ori sesizări, atunci când se află, pe orice cale, despre săvârșirea unei încălcări a drepturilor recunoscute de lege persoanelor vizate, conform prevederilor art.21 alin.3 lit.f și g, coroborat cu art.25 alin.10 și art.27 din același act normativ.
Se poate avea în vedere și o sesizare a unei persoane anonime care lucrează în cadrul direcției intimate, așa cum rezultă din modul în care a fost redactată sesizarea și care ține la statutul său de angajat, pentru a nu avea ulterior repercusiuni la locul de muncă.
Apărarea intimatei DJEP Argeș va fi înlăturată de Curte, întrucât A__________ de Supraveghere nu poate fi obligată să efectueze demersuri după terminarea unei proceduri prealabile a plângerii către operator, deoarece i-ar fi restrânse competențele legale potrivit textelor legale sus-citate și ar însemna o atacare a autonomiei și independenței acestei instituții, care are competențe într-o materie sensibilă privind prelucrarea datelor cu caracter personal, care privesc un drept fundamental al omului.
În ceea ce privește prima contravenție, Curtea reține că aceasta a fost aplicată în mod legal de către recurentă, întrucât monitorizarea accesului persoanelor prin supraveghere video, efectuată în cadrul operatorului, precum și prelucrarea datelor biometrice ale angajaților în scopul întocmirii pontajului, nu înlătură obligația de notificare, deoarece această supraveghere comportă riscuri pentru drepturile și libertățile fundamentale ale acestora, mai ales pentru dreptul la viață privată.
Mai mult, Curtea precizează că prelucrarea datelor angajaților în scopul realizării pontajului prin prelucrarea datelor biometrice se circumscrie prevederilor art.1 lit.a și ale art.2 din Decizia nr.11/2009 a Președintelui Autorității de Supraveghere, care precizează faptul că operațiunile de prelucrare a datelor biometrice prezintă riscuri speciale pentru drepturile și libertățile persoanelor și trebuie notificate de operatori cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de începerea prelucrării.
Din actele de la dosar, rezultă că la data efectuării controlului, respectiv 25.04.2012, intimata nu avea o notificare completată potrivit Legii nr.677/2001, așa cum a fost modificată și completată, în sensul celor menționate mai sus și această notificare nu era înregistrată în Registrul de evidență a prelucrărilor de date cu caracter personal.
Ulterior controlului, la data de 27.04.2012, intimata a întocmit o notificare privind activitatea de monitorizare/securitatea persoanelor, spațiilor și/sau bunurilor publice/private, completând un formular înregistrat în Registrul general sub nr.9421.
Curtea va înlătura apărarea contestatoarei în sensul că la data de 11 iunie 2012 a apărut Decizia nr.52 a Președintelui A.N.S.P.D.C. privind prelucrarea datelor cu caracter personal, prin mijloace de supraveghere video, publicată în Monitorul Oficial nr.389 din 11.06.2012 și această dispoziție se aplică doar pentru viitor, considerându-se de intimată, în mod eronat, că la data efectuării investigației nu exista nici o reglementare legală referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal, prin sisteme de supraveghere video sau mijloace de montaj electronic, fără să aibă în vedere că era în vigoare Legea nr.677/2001 și dispozițiile europene care au întâietate în raport cu legislația națională, și anume art.8 din CEDO și Directiva nr.95/46/CE.
Cu privire la cea de-a doua contravenție, Curtea apreciază că în speță sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției, având în vedere că pentru pontarea timpului de lucru al angajaților de către intimată nu se justifică necesitatea apelării la sistemul de pontare electronică al angajaților, pontarea acestora putând fi realizată și prin alte mijloace, chiar în afara foii colective de prezență, întrucât amprentarea angajaților ar aduce atingere vieții private a acestora și s-ar încălca echilibrul între scopul urmărit și anume monitorizarea prezenței acestora la locul de muncă și respectarea drepturilor persoanelor angajate.
În acest sens s-a statuat prin Recomandarea nr.R (89) 2 adoptată de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei asupra protecției datelor cu caracter personal utilizate în scopul angajării, că respectarea demnități umane se referă și la necesitarea de a evita dezumanizarea statistică, care poate aduce prejudiciu identității angajaților prin intermediul tehnicilor de prelucrare a datelor care permit să stabilească luarea deciziilor fondate pentru prelucrarea automată a datelor.
De altfel și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în analizarea dispozițiilor art.8 din Convenție, că nu este întotdeauna posibil să se facă o diferențiere netă între activitățile individului, care fac parte din viața sa profesională, și acelea care nu intră în această categorie (cauza Niemietz contra Germaniei, 16 decembrie 1992) și că protecția oferită de acest articol ar fi diminuată în mod inacceptabil dacă folosirea de tehnică științifice moderne ar fi permisă cu orice preț și fără realizarea unui echilibru între beneficiile folosirii extensive a acestor tehnici și interesele importante legate de viața privată (Cauza S. și M. Marper contra Regatului Unit, 4 decembrie 2008).
Or, în speță, angajații intimatei, în număr de 23, sunt supravegheați permanent, având instalate în birouri camere de supraveghere, resimțind o presiune la locul de muncă, întrucât Direcția de Evidență le prelucrează imaginea și sunt monitorizați permanent, ceea ce le induce sentimentul unei supravegheri continue și le creează o stare de disconfort.
Măsura luată de conducerea intimatei, de instalare a acestor camere de supraveghere este disproporționată față de scopul urmărit și anume prezența angajaților la locul de muncă în raport de respectarea drepturilor fundamentale ale acestora privind dreptul la imagine, dreptul la viață și a prelucrării datelor personale ale acestora.
Trebuie precizat că Direcția Județeană pentru Evidența Persoanelor Argeș nu a solicitat anterior niciun punct de vedere, opinie sau aviz din partea recurentei, privind implementarea sistemelor de supraveghere video, care implică prelucrarea datelor personale ale persoanelor vizate, respectiv angajații instituției intimate.
Conducerea instituției intimate putea să analizeze înainte dacă se justifică o astfel de măsură privind instalarea celor 13 camere de supraveghere în raport de evaluarea riscurilor la care se supune această activitate și în raport de respectarea vieții private a angajaților, chiar dacă aceștia se află la locul de muncă.
De altfel, Curtea reamintește că dispozițiile Legii nr.677/2001, modificată și completată, nu fac distincție între calitățile pe care le poate avea persoana vizată și raporturile sale cu operatorul, sancționând prelucrarea nelegală a datelor în mod nediferențiat, chiar dacă persoana este angajat, consumator, pacient, elev, cadru didactic, etc.
Aceste prevederi legale sus-menționate sunt completate și de dispozițiile Legii nr.333/2003, care precizează că în activitatea de supraveghere video, ce presupune și prelucrarea datelor personale (imaginilor), se impune respectarea imperativă a drepturilor la protecția datelor persoanelor vizate.
Trebuie menționat faptul că angajatorul are obligația să aibă în vedere și riscurile la care se expune un sistem de supraveghere video, mai ales în situația actuală, când activitatea hackerilor a luat amploare și care pot pătrunde în sistemele de video-supraveghere instalate și în instituția intimată, aducând atingere dreptului la viață privată și imagine a angajaților.
Cea de-a treia contravenție a fost legal întocmită de recurentă, întrucât nu se poate reține că angajații au luat la „cunoștință în mod direct de control acces și pontaj pe bază de amprente”, „fiind evident că angajații au cunoscut acest lucru din prima zi când s-a folosit”, deoarece efectuarea unor lucrări de montare a sistemelor în prezența salariaților, faptul că sunt la vedere camerele de supraveghere video și sunt afișate la ____________________________ în acest sens, nu echivalează cu efectuarea unei informări directe a salariatului cu privire la o anumită prelucrare a datelor sale, care trebuie să se facă strict sub acest aspect și nu generic.
Modul în care a acționat D.J.E.P. Argeș de a monta camere de supraveghere fără ca înainte să se consulte cu autoritatea centrală în materie, respectiv A.N.S.P.D.C.P. pentru a vedea cum au procedat și alte instituții aflate în aceeași situație și înlăturând „actorii principali” care sunt cei 23 de angajați ai contestatorului și nu au fost consultați anterior în mod direct și explicit, conduce la concluzia că s-a acționat în afara legislației în materie națională și internațională.
În concluzie, Curtea reține că informarea trebuie realizată într-o manieră completă și clară, iar Direcția Județeană pentru Evidența Persoanelor Argeș nu a făcut dovada că a informat în mod direct salariatul și că a obținut consimțământul acestuia privind implementarea și utilizarea sistemului de implementare electronică a angajaților pe baza datelor biometrice, precum și monitorizarea accesului persoanelor printr-un sistem de supraveghere video, informarea fiind făcută generic, ceea ce nu se circumscrie dispozițiilor Legii nr.677/2001, completată și modificată și nici excepțiilor de la informare prevăzute de acest act normativ.
Ultima contravenție, cea de-a patra, a fost legal întocmită de recurentă, întrucât, așa cum s-a menționat și mai sus, la dosar nu există înscrisuri care să confirme acordul în formă scrisă al angajaților Direcției Județene pentru Evidența Persoanelor Argeș, așa cum o cere art.5 alin.1 din Legea nr.677/2001, modificată și completată, în sensul că prelucrarea datelor personale ale unei persoane fizice (inclusiv dezvăluirea acestora) de către o altă persoană fizică sau juridică, în calitatea sa de operator, se efectuează numai cu consimțământul persoanei în cauză, dat în mod expres și echivoc.
Și art.2 lit.h din Directiva 95/46/CE stipulează că orice manifestare de voință, liberă, specifică și informată, prin care persoana vizată acceptă să fie prelucrate datele cu caracter personal care o privesc, înseamnă obținerea consimțământului persoanei vizate.
Din înscrisurile de la dosar nu a rezultat o manifestare de subiectivitate a agenților constatatori în interpretarea și aplicarea legii, față de contestatoarea D.J.E.P. Argeș întrucât aceștia au urmărit etapele prevăzute de legislația în materie dând curs unei sesizări și urmărind dacă instituția intimată a respectat exigențele cerute de lege.
În speță, Curtea constată că nu a fost dovedită de instituția intimată realizarea unui interes legitim, întrucât nu a existat o analiză prealabilă privind evaluarea riscurilor la care se supune activitatea sa, astfel încât să se justifice luarea unor astfel de măsuri de instalare de dispozitive biometrice și camere de supraveghere video a angajaților în birouri și implementarea lor fără consimțământul expres al angajaților.
Faptul că niciun angajat nu și-a exercitat dreptul de opoziție, nu echivalează cu obținerea consimțământului expres și neechivoc al angajatului anterior începerii prelucrării datelor.
Curtea precizează că în materia prelucrării datelor cu caracter personal s-a pronunțat în prezent și Curtea Constituțională, care a respins ca fiind neconstituționale Legile „Big Brother”, ceea ce denotă că materia prelucrării acestor date este una foarte sensibilă, iar toate procedurile trebuie respectate riguros de angajator și nu generic și măsurile luate trebuie să respecte justul echilibru între scopul urmărit și respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Având în vedere cele expuse mai sus, Curtea apreciază că tribunalul a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, reținând o situație de fapt greșită în raport de probele ce au fost administrate la dosar și coroborate și interpretând și aplicând greșit dispozițiile legale în materie și anume: Legea nr.677/2001, Legea nr.682/2001, Legea nr.102/2005, OG nr.2/2001, dar și Decizia Președintelui Autorității de Supraveghere nr.11/2009.
Au fost ignorate de instanța de fond și prevederile art.8 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și cele ale Directivei nr.95/46/CE.
În concluzie, în speță sunt incidente dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă 1865, instanța pronunțând o hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale în materie.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă urmează a fi admis recursul promovat de pârâta A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a se modifica sentința civilă nr.1947/24 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal și pe fond se va respinge plângerea formulată de reclamanta Direcția Județeană pentru Evidența Persoanelor Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta A__________ NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, cu sediul în București, ___________________________, nr.28-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1947 din 24 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, intimată-reclamantă fiindDIRECȚIA GENERALĂ PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR ARGEȘ (fostă Direcția Județeană pentru Evidența Persoanelor Argeș), cu sediul în Pitești, _______________________, ___________________.
Modifică sentința civilă nr.1947/24 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul Argeș – Secția Civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal și pe fond respinge plângerea.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 ianuarie 2015, la Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a Civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal.
| Președinte,
V_____ T_____ |
Judecător,
V_______ B______ |
Judecător,
D_____ R___ |
| Grefier,
G_______ C____ |
Red.D.R.
Tehnored.V.S.
Ex.4/25.02.2015.
Jud.fond: N.S_________.
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
