Operator date 3918
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX DECIZIE NR. 2228/R-C___
Ședința publică din 13 Mai 2014
Curtea compusă din:
Președinte: C__________ D______, judecător
Judecător G___ A____
Judecător I____ M_____
Grefier P________ M____
S-a luat în examinare pentru soluționare, recursul declarat de pârâta A__________ NAȚIONALĂ DE S___________ A PRELUCRĂRII D______ CU C_______ PERSONAL, cu sediul în București, ____________________-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1442 din 26.02.2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă, Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ P_____ EVIDENȚA P__________ ARGEȘ( fostă Direcția Județeană pentru Evidența P__________ Argeș), cu sediul în Pitești, _______________________, _____________________.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au răspuns consilier jr.A____ S_____ pentru recurenta-pârâtă A.N.S.P.D.C.P. și B____ V_____ pentru intimata-reclamantă D.G.E.P. Argeș.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar a fost depusă, prin compartimentul registratură, la data de 28.04.2014, întâmpinare din partea intimatei- reclamate.
Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul recurentei-pârâte, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris, modificarea sentinței și pe fond menținerea procesului verbal de constatare/sancționare ca fiind legal și temeinic.
Reprezentantul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, pentru motivele menționate în întâmpinarea depusă la dosar.
C U R T E A
Constată că la data de 14 mai 2012, Direcția Județeană pentru Evidența P__________ Argeș a formulat contestație împotriva procesului verbal de contravenție/sancționare nr.9220/25 aprilie 2012, emis de A__________ Națională de S___________ a Prelucrării D______ cu C_______ Personal a cărui executare a solicitat să fie suspendată până la soluționarea cauzei și să fie anulat.
În motivarea contestației a susținut că nu a săvârșit contravențiile ce i-au fost reținute în sarcină prin actul administrativ contestat, anume: omisiunea de a notifica și notificarea cu rea-credință prevăzută de art.31 din Legea nr.677/2001, în forma omisiunii de a notifica, sancționată cu amendă în cuantum de 2.000 lei; prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, prevăzută de art.32 din Legea nr.677/2001, prin încălcarea art.4 alin.1 lit.c) din Legea nr.677/2001, sancționată cu avertisment; prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, prevăzută de art.32 din Legea nr.677/2001, prin încălcarea art.12 alin.1 din aceeași lege, sancționată cu amendă în cuantum de 1.000 lei; prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, prevăzută de art.32 din Legea nr.677/2001, prin încălcarea art.5 alin.1 din Legea nr.677/2001, sancționată cu amendă în cuantum de 1.000 lei.
Pârâta prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării procesului verbal de contravenție ca inadmisibilă, întrucât suspendarea operează de drept potrivit art.32 alin.3 din O.G. nr.2/2001, iar pe fond respingerea acțiunii, susținând că reclamanta a săvârșit contravențiile consemnate în cuprinsul actului atacat.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin încheierea din data de 12 iunie 2012 a admis cererea de suspendare a executării procesului verbal de contravenție și a dispus suspendarea executării acestuia până la soluționarea irevocabilă a cauzei.
Ca să pronunțe această încheiere, a reținut că potrivit art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă dacă sunt întrunite două condiții: existența unui caz bine justificat în înțelesul art.2 alin.1 lit.t) din Legea nr.554/2004 și prevenirea unei pagube iminente, așa cum este definită de art.2 alin.1 lit.ș) din același act normativ.
Instanța a apreciat că din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ cercetat, de natură a contura cerința cazului bine justificat.
În acest sens, a reținut că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea înainte de definitivarea procedurii și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei actului administrativ, constituie un motiv întemeiat pentru admiterea cererii de suspendare, existând astfel posibilitatea ca și alte aprecieri ale organului constatator să fie neconforme cu situația de fapt și de drept.
Astfel, deși în procesul verbal de contravenție a fost menționată încălcarea obligațiilor prevăzute la art.22 alin.1 din Legea nr.667/2001 și art.1 alin.1 lit.a), respectiv art.2 din Decizia Președintelui A.N.S.P.D.C.P. nr.xxxxxxx, sancțiunea a fost aplicată pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.31.
Deosebit, apare ca și o contradicție de termeni modalitatea în care a fost reținută și consemnată contravenția săvârșită, constând în omisiunea de a notifica și notificarea cu rea-credință în forma omisiunii de a notifica.
Și în fine, îndoiala instanței asupra legalității actului a fost întărită de împrejurarea că procesul verbal de contravenție a fost întocmit la data de 25 aprilie 2012, însă anterior fusese înregistrată la data de 19 aprilie 2012, la sediul reclamantei înștiințarea de plată.
Și condiția pagubei iminente a considerat că se regăsește pentru că fiind vorba de o instituție publică, amenda contravențională aplicată ar trebui plătită din bugetul statului.
Aceeași instanță, prin sentința civilă nr.1442/26 februarie 2013 a admis acțiunea și a anulat procesul verbal de contravenție nr.9220/25 aprilie 2012, reținând următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție menționat, s-au aplicat reclamantei trei sancțiuni cu amenda contravențională și una cu avertisment pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art.31 și art.32 din Legea nr.677/2001.
S-a avut în vedere că efectuându-se un control la sediul reclamantei, cu privire la verificarea modului de respectare a Legii nr.667/2001 și a măsurilor de securitate, s-a constatat instalarea unui sistem de supraveghere video și a unui sistem de monitorizare acces pe bază de amprente a angajaților, fără acordul expres al acestora.
În acest mod, a fost săvârșită contravenția de notificare cu rea-credință în forma omisiunii de a notifica, deoarece deși pârâta a început să utilizeze sistemul de monitorizare electronică începând cu data de 1 martie 2011, iar pe cel de supraveghere video de la data de 1 ianuarie 2011, nu a notificat anterior începerii prelucrării, conform obligațiilor prevăzute de art.22 alin.1 din Legea nr.677/2001.
În cuprinsul procesului verbal de contravenție s-a menționat că verificarea modului de respectare a legii s-a făcut urmare a unei sesizări formulate de o persoană ce lucrează în cadrul instituției, însă nu a fost verificată îndeplinirea cerinței prevăzută de art.25 alin.3 din lege, respectiv dacă persoana vizată a adresat o astfel de plângere, dacă i-a fost comunicat un răspuns și dacă au trecut mai mult de 15 zile de la înaintarea plângerii.
Conform art.25 alin.4, pârâta avea posibilitatea să asculte atât persoana care a făcut sesizarea, cât și pe operator, însă din conținutul actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă că a efectuat cercetări în acest sens.
Instanța a considerat nedovedită susținerea că reclamanta nu a obținut acordul expres al angajaților pentru folosirea celor două sisteme de supraveghere, atâta timp cât nu a fost verificat concret acest aspect, respectiv prin informare directă.
Cu privire la prima contravenție descrisă în procesul verbal, a reținut că prin decizia nr.233/2002, respectiv decizia nr.90/2006, s-au stabilit situațiile în care nu este necesară notificarea prealabilă a autorității de supraveghere, scopul urmărit prin introducerea celor două sisteme fiind realizarea corectă, precisă a pontajului, în vederea stabilirii drepturilor salariale ale angajaților.
În altă ordine de idei, a observat că datele biometrice folosite sunt ale angajaților proprii, scriptate, în sistemul de pontare electronică apărând numai codul angajatului, numele și sexul acestuia și la acestea au avut acces numai persoanele autorizate, în scopul stabilirii drepturilor salariale, în lipsa altei modalități de realizare a pontajului angajaților, cu mențiunea că după 28 de zile sunt șterse automat din sistem.
Referitor la cea de-a doua contravenție, constând în prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, organul constatator a apreciat că modalitatea aleasă este excesivă, fără a verifica însă că anterior a fost folosită o metodă care s-a dovedit ineficientă.
Așa fiind, instanța a reținut că se impunea metoda aleasă, motivat și de faptul că privește numai angajații instituției.
În continuare, a reținut că nu s-a confirmat acordul în formă scrisă al angajaților, care este însă subînțeles, pentru că lucrările de montare a sistemelor s-au făcut în prezența lor, iar la fiecare birou este afișată atenționarea despre monitorizarea video, prelucrarea datelor personale fiind făcută pentru realizarea unui interes legitim al operatorului, nefiind necesară obținerea consimțământului, conform art.5 alin.2 lit.c) și e) din Legea nr.677/2001.
Cât privește mențiunea că nu a fost efectuată comunicarea către angajați a informațiilor privind monitorizarea video și pontaj electronic pe bază de amprente și control acces, instanța a apreciat că dimpotrivă aceștia au avut cunoștință despre măsurile respective din chiar prima zi când s-a folosit sistemul, luând cunoștință în mod direct de controlul acces și pontaj pe bază de amprente.
În raport de considerentele expuse, instanța a considerat că se impune admiterea plângerii, dispunând că se va anula pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 7 august 2013 și până la data de 4 septembrie 2013, inclusiv.
Pârâta a declarat recurs împotriva sentinței de mai sus, invocând motivul prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, referitor la aplicarea greșită a legii și încălcarea acesteia, precum și art.3041 Cod procedură civilă și a susținut în esență că instanța de fond a apreciat greșit actele și lucrările dosarului, din care rezultă cu prisosință că reclamanta a săvârșit contravențiile pentru care a fost sancționată.
Astfel, a reținut greșit că nu au fost încălcate dispozițiile art.22 din Legea nr.677/2001, modificată și completată, și că sunt incidente dispozițiile art.1 lit.a) din Decizia nr.90/2006 și art.1 din Decizia nr.23/2012, întrucât monitorizarea accesului persoanelor prin supraveghere, precum și prelucrarea datelor biometrice ale angajaților în scopul întocmirii pontajului, nu se regăsesc printre cazurile stabilite în cele două decizii și nu constituie scopuri scutite de la obligația de notificare.
Dimpotrivă, obligațiile relevate se circumscriu dispozițiilor art.1 lit.a) și art.2 din Decizia nr.11/2009 a Președintelui Autorității de S___________, care stabilesc ca operațiunile de prelucrare a datelor biometrice prezintă riscuri speciale pentru drepturile și libertăților persoanelor și trebuie notificate de operatori cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de începerea prelucrării, rezultând că este afectat dreptul la viața privată a acestora.
Tot astfel, a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției constând în prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, neținând cont că pârâta a colectat și prelucrat date biometrice (amprente) pentru îndeplinirea scopului privind pontarea timpului de lucru al angajaților, în condițiile în care foaia colectivă de prezență pentru perioada 1 martie-31 martie 2011 nu este relevantă în justificarea necesității implementării sistemului de pontare în discuție, deoarece se înregistrează numai ora de intrare, rezultând o diferență semnificativă, negativă, între orele efectiv lucrate și cele ce în mod legal trebuie realizate, astfel că luarea în calcul a evidențelor din acest pontaj ar fi în defavoarea salariaților la stabilirea retribuției lunare.
În aceeași ordine de idei, instanța nu a ținut cont că pârâta prelucrează imaginea angajaților prin camere de supraveghere video, instalate în birourile acestora, respectiv în 7 birouri funcționează 23 angajați, pentru care sunt instalate 13 camere de supraveghere, revenind câte 2 pentru supravegherea unui angajat.
Astfel, nu s-a făcut dovada că pârâta a analizat în ce situație se justifică măsura respectivă, impunându-se efectuarea unei valori a riscurilor la care se supune activitatea sa și pe cât posibil utilizarea altor mijloace pentru atingerea scopurilor, mai puțin intruzive în viața privată.
Într-o altă critică a susținut că tot greșit instanța a apreciat că angajații au luat cunoștință în mod direct de controlul acces și pontaj pe bază de amprente, ignorând faptul că datele erau colectate direct de la persoana vizată, astfel că informațiile prevăzute de art.12 alin.1 din lege, trebuiau furnizate în mod obligatoriu acesteia tot în mod direct de către reclamantă, în calitatea sa de angajator și operator de date cu caracter personal, într-o manieră completă și clară, excepțiile de informare fiind prevăzute expres de lege.
Și în fine, în pofida statuării primei instanțe, nu s-a confirmat acordul în formă scrisă al angajaților, fiind încălcată regula înscrisă în art.5 alin.1, potrivit căreia, prelucrarea datelor personale ale unei persoane fizice se efectuează numai cu consimțământul acesteia, dat în mod expres și neechivoc, nefiind dovedit pretinsul interes legitim pentru a putea instala dispozitive biometrice și camere de supraveghere video, fără consimțământul expres al angajaților.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor expuse, precum și din oficiu, în raport de actele și lucrările dosarului, precum și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție contestat, s-a reținut în sarcina reclamantei săvârșirea contravențiilor, prevăzute de art.31 și art.32 din Legea nr.677/2001, constând în omisiunea de a notifica și notificarea cu rea-credință, respectiv prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, pentru care i s-a aplicat trei sancțiuni cu amendă și o sancțiune cu avertisment.
Privitor la criticile legate de prima contravenție, constând în încălcare art.22 din lege, referitoare la notificarea către autoritatea de supraveghere, alin.1 prevede că operatorul este obligat să notifice autorității de supraveghere personal sau prin reprezentant, înainte de efectuarea oricărei prelucrări ori a oricărui ansamblu de prelucrări, având același scop sau scopuri corelate.
Reținând că nu a fost săvârșită această contravenție, chiar dacă operatorul nu a notificat autorității de supraveghere monitorizarea accesului persoanelor prin supraveghere video, precum și prelucrarea datelor biometrice ale angajaților în scopul întocmirii pontajelor, instanța nu a verificat susținerea pârâtei, potrivit căreia, art.1 din Decizia nr.90/2006 și art.1 din Decizia nr.20/2012 nu sunt incidente și nici dispozițiile art.1 lit.a) și art.2 din Decizia nr.11/2009 a Președintelui Autorității de S___________, care stabilesc că operațiunile de prelucrare a datelor biometrice prezintă riscuri speciale pentru drepturile și libertăților persoanelor, și trebuie notificate înainte de începerea prelucrării.
Mai mult, nu a avut în vedere că la data de 27 aprilie 2012, ulterior controlului autorității de supraveghere, reclamanta a notificat activitatea privind monitorizarea/securitatea persoanelor, spațiilor și/sau bunurilor prin formularul înregistrat în Registrul general al autorității nr.9421, care nu a fost completat corespunzător, rezultând însă că a recunoscut că nu intră sub incidența cazurilor expres prevăzute de lege pentru scutirea de notificare.
Referitor la contravenția prevăzută de art.32, constând în prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, prin încălcarea art.4-10 sau nesocotirea drepturilor prevăzute de art.12, art.15 sau art.17, instanța nu a verificat, de asemenea suficient, apărarea prin care s-a susținut că interesul angajaților de a beneficia de un pontaj corect, susținut de reclamantă, nu justifică necesitatea apelării la sistemul de pontare electronică pe baza datelor biometrice, deoarece pontarea poate fi realizată și prin alte mijloace mai puțin intruzive în viața privată a acestora, în concordanță cu art.4 alin.1 lit.d) din lege.
Din această perspectivă nu au fost prezentate suficiente argumente și dovezi care să sprijine necesitatea recurgerii la un astfel de sistem de pontaj, iar reclamanta nu a demonstrat că a efectuat evaluarea riscurilor la care este supusă activitatea sa, pentru a fi nevoită să procedeze în consecință.
Nici referitor la cea de-a treia contravenție, concluzia la care a ajuns instanța nu este convingătoare, nefiind dovedit în mod clar, explicit, așa cum prevede legea, că salariații au fost informați direct privitor la lucrările de montare a sistemelor, într-un anumit scop stabilit de operator (art.4 alin.1 lit.b), fiind în afara oricărui dubiu că nu se încadrează în excepțiile expres prevăzute de art.12 alin.3 și 4, pentru a opera scutirea de informare a persoanei vizate.
În același sens, reclamanta urma să dovedească și că a obținut consimțământul persoanelor în cauză în mod expres și neechivoc, fiind de neacceptat că acesta este subînțeles, așa cum s-a reținut în legătură cu cea de-a patra contravenție.
Concluzionând, se desprinde că prin neelucidarea aspectelor evocate, instanța nu a dezlegat fondul pricinii, după cum este neexplicată statuarea de la finele considerentelor sentinței, referitoare la anularea pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 7 august 2013 și până la data de 4 septembrie 2013, întrucât nu se știe la ce anume se referă anularea și care au fost motivele pentru care a fost limitată acțiunea acesteia în timp, ce nu se regăsește în minută și dispozitiv.
Așa fiind, soluția care se impune este admiterea recursului, potrivit art.312 Cod procedură civilă și casarea sentinței cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de fond, care se va pronunța exact pe obiectul învestirii sale, cu luarea în considerare a tuturor susținerilor și apărărilor formulate, în raport de cadrul legal aplicabil.
P_____ ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâta A__________ NAȚIONALĂ DE S___________ A PRELUCRĂRII D______ CU C_______ PERSONAL, cu sediul în București, ___________________-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1442/26 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Argeș, Secția civilă-Complet specializat de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata-reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ P_____ EVIDENȚA P__________ ARGEȘ (fostă Direcția Județeană pentru Evidența P__________ Argeș), cu sediul în Pitești, ______________________, _______________________.
Casează sentința cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 mai 2014, la Curtea de Apel Pitești, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
| Președinte,
C__________ D______ |
Judecător,
G___ A____ |
Judecător,
I____ M_____ |
| Grefier,
P________ M____ |
Red.C.D./29.05.2014
GM/4 ex./Jud.fond: M.C____.E___
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
