Dosar XXXXXXXXXXXXXX plângere contravențională
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_______
Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
SENTINȚA NR. 3464
Ședința publică din 7.11.2014
Președinte – H________ G___
Grefier – B____ C______
La ordine judecarea acțiunii formulată de reclamanta Direcția S______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B_______ în contradictoriu cupârâta A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal București.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns consilier juridic V______ N______ pentru pârâtă, lipsește reprezentantul reclamantei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, verificându-și competența, în temeiul art. 159 indice 1 C.proc.civ., constată că art. 35 din Legea 677/2001 îi conferă competență de soluționare a acestei plângeri contravenționale.
Reprezentantul pârâtei depune la dosar împuternicire de reprezentare juridică și concluzii scrise.
Instanța, văzând că nu au fost invocate alte excepții, că nu mai sunt alte probe de administrat în afară de înscrisurile depuse la judecătorie pe care, în temeiul art. 167 c.proc.civ., le încuviințează și administrează, că nu s-au formulat noi cereri, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul părții prezente pe fond.
Reprezentantul pârâtei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, conform concluziilor scrise, reclamanta chiar prin acțiune recunoscând săvârșirea faptelor contravenționale, astfel aceasta a transmis datele personale ale petiționarului, nu s-a făcut dovada trimiterii unui răspuns către petent și nu contestă fapta sancționată cu avertisment, ce constituie recunoașterea acesteia.
T R I B U N A L U L,
Deliberând asupra acțiunii de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 23.10.2012 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei B_______, petenta Direcția S______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B_______ în contradictoriu cu intimata A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal București, a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. xxxxx/5.10.2012 cu avertisment.
În motivarea plângerii, petenta arată că în urma reclamației numitului C______ T____ din data de 21.05.2012, a efectuat un control în vederea constatării celor sesizate, luându-se măsurile legale pentru desfășurarea în condiții legale a acțiunii respective și nu de sistare a acțiunii. Însă, asociațiile au decis oprirea acțiunii de sterilizare. Ulterior sistării acțiunii, au început acuze și amenințări la adresa instituției reclamante precum că aceasta se face vinovată de oprirea acțiunii de sterilizare gratuită. S-au făcut solicitări, în baza Legii nr. 544/2001, de către Federația pentru Protecția Animalelor și de către România Animal Rescue pentru a le trimite reclamația domnului C______ T____, au fost publicate articole în presă de către ADOR B_______ precum că Direcția S______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B_______ ar fi oprit acțiunea de sterilizare a câinilor fără stăpân și, sub presiunea celor mai sus relatate, Direcția S______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B_______, în răspunsul dat Asociației România Animal Rescue, a depus, în copie, reclamația făcută de către dl. C______ T____, fără a intenția de a divulga datele cu caracter personal. Având în vedere volumul mare de lucru, presiunea creată de către toate demersurile asociațiilor, nu s-a observat că în reclamație erau trecute și datele personale ale reclamantului. Imediat ce a fost sesizată că s-a publicat pe site-ul asociației reclamația cu datele personale ale d-lui C______ T____, s-a făcut solicitare, în scris, pentru retragerea acesteia de pe site, însă asociația nu a răspuns solicitării.
În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar înscrisuri (filele 6-12).
Legal citată, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B_______, iar, cu privire la fondul cauzei, a solicitat respingerea plângerii.
S-a arătat că Legea nr. 667/2001 se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de persoane fizice sau juridice, române sau străine, de drept public sau privat, indiferent dacă au loc în sectorul public sau privat, iar legiuitorul a stabilit la art. 3 lit. a) din Legea nr. 677/2001 că, reprezintă date cu caracter personal orice informație referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă, cum ar fi: nume și prenume, adresa, locul și data nașterii, cod numeric personal, ________ număr de BI/CI, cetățenie, profesie, e-mail, telefon/fax, imaginea, locul de muncă, semnătura, sexul, situația familială și altele.
La art. 3 lit. b) din aceeași lege se prevede că prelucrarea datelor cu caracter personal constă în orice operațiune sau set de operațiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate (cum este cazul de față) sau neautomate, constând în colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terți prin transmitere, diseminare sau orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea.
Totodată, prevederile art. 5 din Legea nr. 677/2001 stabilesc condițiile în care datele cu caracter personal pot fi prelucrate, inclusiv dezvăluite.
Potrivit acestei legi, regula generală ce guvernează prelucrarea datelor personale este consimțământul persoanei în cauză, dat în mod expres și neechivoc.
Având în vedere că din adresa transmisă către autoritatea de supraveghere de către Direcția S______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B_______ nu rezultă că i-ar fi răspuns în scris petentului, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 677/2001 și totodată din verificările efectuate, autoritatea a constatat că petiția domnului C______ T____ conținând datele sale personale este postată și în prezent (la data întocmirii prezentului proces verbal) pe pagina de internet https://www.wheredidmydonationgo.org/wp-content/uploads/rolda-complaint.pdf și că dezvăluirea datelor personale ale dl. C______ T____ nu s-a realizat cu consimțământul acestuia, A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a sancționat contravențional Direcția S______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B_______ pentru săvârșirea faptelor contravenționale prevăzute de art. 32 din Legea nr. 677/2001, cu nesocotirea dreptului de intervenție prevăzut de art. 14 alin. 2 din Legea nr. 677/2001 și, respectiv, de art. 32 din Legea nr. 677/2001, cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 677/2001.
La întâmpinare s-au anexat înscrisuri.
Prin sentința civilă 7768/3.07.2013 s-a admis excepția invocată și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civilă, de C_________ administrativ și fiscal a Tribunalului B_______ cu motivarea că 35 din Legea 677/2001 stabilește competența în sarcina secțiilor de contencios administrativ a Tribunalelor.
Ca atare, dosarul s-a reînregistrat pe rolul acestei secții, sub același număr, primind prim termen de soluționare la data de 7.11.2013, părțile neînțelegând să mai depună alte cererii sau înscrisuri la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată că prin procesul-verbal de constatare și sancționare nr. xxxxx din 5.10.2012 întocmit de A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal București, reclamanta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea a două fapte contravenționale, respectiv:
1. „Prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal”, prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, cu nesocotirea dreptului de intervenție prevăzut de art. 14 alin. 2 din Legea nr. 677/2001, întrucât Direcția S______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B_______ nu a făcut dovada trimiterii unui răspuns către domnul C______ T____ la cererea sa transmisă în data de 19 iunie 2012, deși ar avea obligația legală de a transmite un răspuns în termen de 15 zile.
2. „Prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal” prevăzută de art. 32 din Legea nr. 677/2001, cu încălcarea prevederilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 677/2001, întrucât Direcția S______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B_______ a dezvăluit: nume, prenume, adresă și CNP-ul domnului C______ T____ – date cu caracter personal, către România Animal Rescue Inc. fără a avea consimțământul expres și neechivoc al petentului pentru această dezvăluire.
Reclamantei i s-a aplicat sancțiunea „avertisment pentru săvârșirea primei fapte, cu recomandarea trimeterii unui răspuns scris către dl. C______ T____ și amendă în cuantum de 1000 de lei pentru a doua faptă.
Instanța constată că, potrivit art. art. 35 alin. 2 din Legea 667/2001, dispozițiile acestei legi referitoare la contravenții se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, doar competența de soluționare a plângerii contravenționale fiind dată în sarcina Tribunalului, ca instanță de fond.
Analizând legalitatea procesului verbal prin prisma dispozițiilor art. 16 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ale procesului verbal, instanța constată îndeplinirea acestor condiții formale de legalitate. De asemenea, Tribunalul constată că nu au fost invocate, de către reclamantă, alte motive de nulitate a procesului-verbal ce face obiectul plângerii de față și, ca atare, Tribunalul conchide că acesta a fost în mod legal întocmit.
În ceea ce privește temeinicia celor reținute prin procesul verbal, Tribunalul reține că situația de fapt prezentată în procesul verbal de contravenție nu a fost contestată de reclamantă și ea este confirmată de înscrisurile atașate la dosar, respectiv faptul că la data de 12.06.2012 reclamanta a trimis către Romania Animal Rescue reprezentată de doamna Nancy Janes reclamația făcută de dl. C______ T____ la DSVSA B_______, reclamație ce conținea și datele de identificare ale acestuia (CNP și adresă), iar la data de 20.06.2012 dl. C______ T____ a solicitat DSVSA B_______ motivele și temeiul legal pentru care a remis datele sale personale către Animal Rescue , măsurile pe care le va lua împotriva acestei persoane pentru publicare acestor date și măsurile pe care le va lua pentru a aceste date să nu mai fie publice și accesibile oricui, solicitare la care nu a primit nici un răspuns. În schimb, DSVSA a solicitat destinatarului (Romania Animal Rescue) retragerea datelor personale ale acestei persoane.
Faptele contravenționale sunt incriminate de dispozițiile art. 32 raportat la art. 5 alin. 1 (prelucrarea de date cu caracter personal fără consimțământul persoanei) și art. 14 alin. 3 (necomunicarea solicitantului – persoana despre a căror date cu caracter personal este vorba- în 15 zile a unui răspuns cu privire la măsurile prevăzute de alin. 1 al art. 14 din Lege)
În ceea ce privește posibilitatea aplicării sancțiunii avertismentului, aceasta este prevăzută în mod expres de art. 5 și 7 din OG 2/2001, iar instanța, în analizarea legalității și temeiniciei procesului verbal are competența deplină în aprecierea acestuia sub toate aspectele, inclusiv sub acela al proporționalității dintre sancțiunea aplicată și gradul de pericol social concret al contravenției săvârșite.
În cauza de față, analizând această proporționalitate, tribunalul apreciază că, față de împrejurările concrete ale săvârșirii contravenției și față de consecințele faptei de divulgare a datelor cu caracter personal a dl C______ T____ în sensul că și în momentul de față acesta are postate aceste date pe un site accesibil oricui, faptul că reclamanta a săvârșit două fapte incriminate de legea 677/2001, iar pentru una dintre ele a primit deja, prin procesul verbal de contravenție, sancțiunea „avertisment”, sancțiunea avertismentului aplicată și pentru a doua faptă săvârșită este insuficientă pentru a se atinge scopul preventiv și represiv al incriminării contravenționale, incriminare care în primul rând în vedere persoana despre ale cărei date cu caracter personal este vorba.
Pentru considerațiile de mai sus, în temeiul art. 34 din legea 2/2001, se va respinge plângerea contravențională ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamanta Direcția S______ Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor B_______ cu sediul în B_______, __________________________. 17, jud. B_______, în contradictoriu cu pârâta A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal București, cu sediul în București, sector 1, _______________________. 28-30.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 7.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. H.G.28.02.2014
Tehn. B.C./HG 28.02.2014
25.02.2014 / 4 ex.
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
