Anulare act administrativ – Curtea de Apel BUCUREŞTI – 496/2012

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 496

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 06.02.2012

CURTEA COMPUSĂ DIN :

PREȘEDINTE         G____ I____ C_______

JUDECĂTOR          I__ E______

     JUDECĂTOR          P________ C_______

                               GREFIER    D___ M______

 

 

Pe rol soluționarea recursului  formulat de recurenta – reclamantă ___________________________ Sentinței Civile nr. 858 pronunțată în data de 02.03.2011 de către Tribunalul București – Secția a IX a C_________ Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata – pârâtă A__________ NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurenta – reclamantă prin consilier juridic T_____ Samira, cu delegație pe care o depune la dosar și intimata – pârâtă prin consilier juridic V______ N______, cu delegație la dosar, fila 25.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că prin serviciul Registratură la data de 31.01.2012, intimata – pârâtă a depus întâmpinare.

Curtea procedează la comunicarea către recurenta – reclamantă a întâmpinării, depusă de către intimata – pârâtă.

Recurenta – reclamantă prin consilier juridic, solicită amânarea cauzei pentru a lua la cunoștință de conținutul întâmpinării.

Intimata – pârâtă prin consilier juridic, lasă la aprecierea instanței cererea de amânare formulată de recurenta – reclamantă.

Curtea în urma deliberării, respinge cererea de amânare formulată de către recurenta – reclamantă prin consilier juridic, având în vedere că întâmpinarea a fost depusă cu mai mult de 5 zile înaintea termenului de judecată.

Părțile prin reprezentanți având cuvântul pe rând arată că nu mai au de formulat cereri prealabile judecății.

Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cererii de recurs.

Recurenta – reclamantă prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței civile nr. 858 din 02.03.2011, în sensul admiterii plângerii formulate de către societatea în cauză și, pe cale de consecință, anularea procesului – verbal de constatare / sancționare nr. 9058 încheiat în data de 05.05.2010 de către intimata – pârâtă și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 5000 RON.

În susținerea celor solicitate, arată că între S.C. R_________ S.A. și S.C. Asigurare – Reasigurare Astra S.A. a fost încheiat un contract având ca obiect oferirea unui pachet de asigurare contractat de la Astra unui număr mare de clienți R_________ S.A. care beneficiază de aceste servicii, ca urmare a semnării unor contracte de furnizare servicii. Totodată, arată că parteneriatul  a constat în polițe de asigurare a locuinței împotriva incendiilor și dezastrelor naturale, iar în această calitate societatea va suporta contravaloarea primei rate a primelor de asigurare, aferente poliței de asigurare a locuinței pentru o perioadă de 3 luni de la data demiterii acestora.  Mai arată că, potrivit contractului încheiat între R_________ și Astra, clienții R_________ au avut posibilitatea de a beneficia gratuit de o poliță de asigurare pentru  3 luni de zile, iar în cazul în care optau pentru prelungirea acesteia, beneficiau de o reducere de 50%  din prețul asigurării pe un an. De asemenea, mai arată că în mod eronat instanța de fond a reținut în sarcina societății R_________ S.A. o prelucrare nelegală a datelor cu caracter personal ale clienților săi, raportat la faptul că aceștia nu și-au exprimat consimțământul în vederea prelucrării în scopul încheierii de polițe de asigurare, întrucât acțiunile R_________ S.A. se circumscriu situațiilor pentru care nu este necesar consimțământul persoanei vizate potrivit art. 5 alin. (2) literele a) și f) din Legea nr. 677/2001.

Intimata – pârâtă, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat și  menținerea ca  legală și temeinică a sentinței civile nr. 858/02.03.2011, pronunțată de instanța de fond. Mai arată că, anterior încheierii polițelor de asigurare, clienții R_________ S.A. nu și-au dat consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, nici prin contractele încheiate cu R_________ S.A. și nici prin alte documente ulterioare, datele fiind colectate pentru furnizarea de servicii telefonice. Totodată, depune la dosarul cauzei concluzii scrise.

În temeiul art. 150 C.pr.civ., Curtea reține cauza în pronunțare.

 

 

C U R T E A,

 

 

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C_________ Administrativ și Fiscal sub nr. XXXXXXX/CA/2010, reclamanta S.C. R_________ S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, anularea procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 9058/05.05.2008 încheiat de pârâtă și exonerarea de plata amenzii în valoare de 5.000 lei.

Pe baza probei cu înscrisuri administrată în cauză, Tribunalul București – Secția a IX-a C_________ Administrativ și Fiscal a pronunțat  Sentința civilă                      nr. 858/02.03.2011, prin care a dispus respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, următoarele :

Prin procesul verbal de constatare/sancționare  nr. 9058/05.05.2010, încheiat de ANSPDCP (f.31-34), petenta S.C. R_________ S.A. a fost sancționată contravențional, pentru săvârșirea  contravențiilor prevăzute de art.  32  raportat la art. 5 alin. (1)  din Legea nr. 677/2001, întrucât  a prelucrat datele cu caracter personal  ale clienților săi  în scopul încheierii  unor polițe de asigurare, fără ca aceștia  să-și fi exprimat consimțământul expres și neechivoc  pentru această prelucrare, iar pentru această faptă reclamantei i-a fost aplicată o amenda în cuantum de 3.000 lei.

Totodată, s-a reținut și săvârșirea contravenției prevăzută de art. 32  raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 677/2001, întrucât S.C. R_________ S.A. a prelucrat datele cu caracter personal ale clienților săi într-un scop  incompatibil  cu scopul inițial pentru care acestea au fost colectate. Datele personale ale clienților R_________  au fost colectate în scopul  furnizării de servicii și au fost ulterior prelucrate în scopul încheierii de polițe de asigurare, faptă pentru care petenta a fost amendata cu  2.000 lei.

Așa cum  reiese  din procesul verbal analizat, dar și din înscrisurile depuse la dosar în susținerea acestuia, de către pârâtă (f.39-67), petenta S.C. R_________ S.A.,  a încheiat pentru perioada 14.04.xxxxxxxxxxxxx10/13.07.2011,  o ________ polițe de asigurare a locuinței împotriva incendiului și a dezastrelor naturale, pentru o parte dintre clienții săi,  cu S.C. ASIGURARE – REASIGURARE ASTRA S.A.,  polițe pe care le-a comunicat acestora  odată cu factura curentă  emisă pentru serviciile furnizate de  R_________.

Astfel cum rezultă atât din conținutul clauzelor contractului pentru furnizarea de servicii R_________ (f.20-23),  dar și din cuprinsul polițelor de asigurare depuse în dosar, clienții R_________ nu au avut cunoștință, anterior încheierii acestor polițe de asigurare, de aceasta posibilitate și nici de faptul că datele cu caracter personal colectate de petentă odată cu încheierea contractului de furnizare de servicii R_________, vor fi prelucrate de  aceasta și comunicate unui terț, în speță către S.C. ASTRA S.A., în scopul  încheierii unor polițe de asigurare, de genul celor menționate anterior, astfel că, în mod evident, clienții R_________ nu și-au exprimat consimțământul în acest sens, aspect care rezultă și din plângerile formulate de aceștia și adresate ANSPDCP, după ce au luat cunoștință de existenta polițelor  menționate, încheiate în numele lor.

În plus,  tribunalul a reținut și că,  deși petenta susține în plângere că un astfel de consimțământ nu era necesar întrucât în cazul acestor polițe, societatea nu a făcut  altceva decât să comunice datele cu caracter personal  ale clienților săi, accesibile oricum publicului, și pentru care acești clienți  și-au dat consimțământul  potrivit art. 7  din contractul de furnizare de servicii R_________  (protecția datelor), raportat la art. 11.1  din Condițiile Generale pentru Furnizarea Serviciilor, în speță, nu s-a făcut nici o dovada în  acest sens,  petenta depunând la dosar doar  formularul  tipizat al contractului pe care-l  încheie cu clienții săi,  în cadrul căruia aceștia pot, într-adevăr, să opteze pentru  prelucrarea datelor de către R_________, în scopurile menționate la art. 11.1 din Condițiile Generale pentru Furnizarea Serviciilor și pentru ca acestea să fie dezvăluite categoriilor de destinatari menționați la art. 11.1 arătat anterior, astfel că  nu poate fi reținută ca dovedită o astfel de susținere și, prin urmare, nu se poate reține nici incidența în cauză a  dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. f)  din Legea nr. 677/2001, modificată.

In aceeași ordine de idei, tribunalul  a constatat că nici art. 5 alin. (2) lit. a)  din același act normativ nu-si găsește aplicabilitatea în cauză, în condițiile în care, deși dispoziția legală vorbește de existenta unui contract în care persoana vizată, în speță clientul R_________,  este parte,  nu s-a făcut dovada că încheierea polițelor de asigurare a fost  prevăzută în contractul încheiat  de reclamantă cu clienții săi, aceștia nefiind informați nici măcar la modul general că ar putea beneficia, eventual, de anumite „cadouri” de tipul polițelor de asigurare, iar împrejurarea ca petentă a încheiat  un contract cu S.C. ASTRA S.A. în scopul emiterii unor astfel de polițe, nu prezintă relevanță sub aspectul săvârșirii contravențiilor reținute în sarcina petentei cu privire la prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal ale clienților săi, întrucât aceștia nu sunt părți în acest din urmă contract și nici nu au fost informați despre existența lui înainte de a li se fi dezvăluit datele cu caracter personal către societatea de asigurări, care este un terț în raport de clienții R_________, astfel că situația de fapt existentă în cauză nu se încadrează în niciuna dintre ipotezele legale invocate de petentă, pentru care nu ar fi fost necesar ca aceasta să obțină consimțământul expres și neechivoc al clienților săi, pentru încheierea polițelor de asigurare, care au presupus  prelucrarea datelor personale ale acestora, colectate de petentă în scopul furnizării serviciilor specifice care formează obiectul său de activitate.

Totodată, tribunalul a reținut  și că  scopul în care au fost prelucrate datele cu caracter personal  în cazul de fața  nu se circumscrie  situațiilor de excepție prevăzute de art. 12 alin. (3) și (4) din Legea nr. 677/2001, modificată,  pentru a nu fi necesară informarea clienților petentei cu privire  încheierea polițelor de asigurare, la momentul colectării  datelor sau dacă se intenționa  dezvăluirea  acestora către terți, cum este cazul în speță,  cel mai târziu pana în momentul primei dezvăluiri, obligație care evident nu a fost respectata de reclamantă, din moment ce aceasta a încheiat mai întâi polițele de asigurare, comunicând către S.C. ASTRA S.A., numele, prenumele, adresa de domiciliu a clienților săi  și apoi a comunicat acestora polița și condițiile în care o pot utiliza pe viitor.

Împotriva Sentinței civile nr. 858/02.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C_________ Administrativ și Fiscal a declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.C. R_________ S.A., susținând că este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, pentru următoarele motive :

a) Instanța de fond a reținut în mod eronat faptul că reclamanta R_________ S.A. a încheiat pentru perioada 14.04.xxxxxxxxxxxxx10/13.07.2011  o ________ polițe de asigurare a locuinței împotriva incendiului și a dezastrelor naturale, pentru o parte dintre clienții săi,  cu S.C. Asigurare – Reasigurare ASTRA S.A..

Rezultă în mod indubitabil din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și pe care instanța în mod greșit nu le-a avut în vedere la pronunțarea sentinței, faptul că R_________ a oferit un cadou constând într-o poliță de asigurare a locuinței doar pentru perioada 14.04.xxxxxxxxxxxxx10, perioadă pentru care a și plătit contravaloarea primei rate de asigurare, în calitatea sa de contractant, clienții R_________ fiind cei care puteau opta, dacă doreau, pentru prelungirea poliției de asigurare pentru perioada 13.07.2010 – 13.07.2011, situație în care achitau prima de asigurare aferentă acestei perioade, beneficiind în plus de o reducere de 50% din prețul asigurării pe an.

b) În mod greșit instanța de fond a constatat faptul că dispozițiile art. 5          alin. (2) lit. a) din Legea nr. 677/2001 nu își găsesc aplicabilitatea în prezenta cauză.

Instanța de fond a interpretat în mod eronat sintagma „în vederea executării unui contract” din textul art. 5 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 677/2001 fără să țină cont de apărările formulate de R_________ S.A., prin care a arătat că a acționat numai în executarea contractelor încheiate cu clienții săi, oferindu-le un beneficiu ce constă în contractarea unor poliție de asigurare a locuinței împotriva incendiilor și dezastrelor naturale și suportarea de către societatea reclamantă a primei de asigurare pentru o perioadă de 3 luni de zile.

c) Instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că R_________ ar fi prelucrat și comunicat către Astra datele cu caracter personal ale clienților săi în vederea încheierii polițelor de asigurare a locuinței împotriva incendiilor și a dezastrelor naturale.

Astfel cum s-a arătat instanței de fond, Astra S.A. a emis polițele de asigurare a locuinței pentru clienții R_________, însă societatea reclamantă a fost cea care a completat aceste poliție cu datele clienților săi și le-a transmis către aceștia împreună cu factura pentru serviciile furnizate.

În situația în care clienții R_________ doreau să beneficieze de această poliță de asigurare și pentru perioada 13.07.2010 – 13.07.2011, beneficiind totodată și de reducerea de 50% din cuantumul primei de asigurare, datele cu caracter personal ale acestora erau comunicate către Astra S.A., însă numai după expirarea termenului de 10 zile de la data facturării și doar în scopul administrării poliției de asigurare de locuință, respectiv pentru a fi contactați de un reprezentant Astra în vederea informării cu privire la condițiile în care poliția de asigurare a locuinței poate fi prelungită.

d) Instanța de fond, în mod greșit nu a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001 potrivit cărora „consimțământul persoanei vizate nu este cerut /…/ f) când prelucrarea privește date obținute din documente accesibile publicului, conform legii”.

Astfel, chiar în procesul – verbal contestat este menționat faptul că datele cu caracter personal prelucrate de către R_________ în executarea contractelor încheiate cu clienții săi au fost numele, prenumele, numărul de telefon și adresa, acestea fiind accesibile publicului prin intermediul „Pagini Albe”, document ce conține acei clienți R_________ care și-au dat acordul și au optat pentru așa-numitul „număr informabil” (număr care poate fi vizualizat de către orice persoane interesate).

e) Instanța de fond a apreciat faptul că „scopul în care au fost prelucrate datele cu caracter personal nu se circumscrie  situațiilor de excepție prevăzute de art. 12 alin. (3) și (4) din Legea nr. 677/2001”.

Din analiza dispozițiilor art. 12 alin. (2) rezultă în mod indubitabil faptul că obligația reglementată de art. 12 și pe care instanța de fond în mod greșit a reținut a nu fi fost îndeplinită de societatea reclamantă există doar în situația în care datele nu sunt obținute direct de la persoana vizată.

Or, în cauza de față datele cu caracter personal ale clienților R_________ au fost obținute direct de la aceștia, în executarea contractelor de furnizare a serviciilor de comunicații electronice, astfel că situația dedusă judecății nu se circumscrie art. 12 alin. (2), iar instanța de fond în mod greșit a reținut în sarcina R_________ încălcarea obligației prevăzute de art. 12 din Legea nr. 667/2001.

În concluzie, față de aceste considerente, în mod neîntemeiat, instanța de fond a reținut în sarcina R_________ o prelucrare nelegală a datelor cu caracter personal ale clienților săi, raportat la faptul că aceștia nu și-au exprimat consimțământul în vederea prelucrării în scopul încheierii de polițe de asigurare, întrucât acțiunile R_________ se circumscriu situațiilor pentru care nu e necesar consimțământul persoanei vizate (art. 5 alin. 2 lit. a și f din Legea nr. 677/2001).

f) Susținerile instanței de fond potrivit cărora „practica la care a recurs petenta nu poate fi tolerată într-o economie de piață (…) constituie o încălcare a libertății acestora de a-și alege în mod liber asiguratorul, creându-se premisele apariției unei concurente neloiale pe piața asigurărilor” depășesc limitele cererii cu care a fost investită instanța de judecată, fiind în fapt simple aprecieri de natură subiectivă asupra situației deduse judecății și pe care instanța trebuia să o analizeze prin raportare strictă la aspectele de drept invocate de către părți.

În concluzie, pentru considerentele de fapt și de drept arătate, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii plângerii, anulării procesului – verbal de constatare/sancționare  nr. 9058 încheiat la data de 05.05.2010 și exonerarea de plata amenzii în cuantum de 5.000 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 Cod procedură civilă, Legea nr. 677/2001 și O.G. nr. 2/2001.

Prin întâmpinarea formulată la data de 31.01.2012, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a Sentinței civile nr. 858/2.03.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C_________ Administrativ și Fiscal.

Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, în considerarea următoarelor argumente :

1. În mod corect instanța de fond a reținut faptul că polițele de asigurare au fost încheiate de recurenta S.C. R_________ S.A. cu S.C. Asigurare – Reasigurare ASTRA S.A. pentru perioada 14.04.2010 – 13.07.2010/13.07.2011.

Astfel, în cuprinsul procesului – verbal de constatare/sancționare                                   nr. 9058/05.05.2010 și al polițelor de asigurare ________ 8 P13 nr. xxxxxxx, xxxxxxx, xxxxxxx și xxxxxxx/14.04.2010 este înscrisă perioada asigurată 14.04.2010 – 13.07.2010 și 13.07.2010 – 13.07.2011, cu precizări referitoare la modalitatea de plată a primei de asigurare.

Faptul că R_________ S.A. a înțeles să suporte contravaloarea primei rate a primei de asigurare, urmând ca Astra să anuleze respectivele polițe de asigurare, în ipoteza în care clienții își vor exprima dezacordul de a beneficia de acestea, nu are relevanță sub aspectul existenței contravențiilor reținute prin procesul – verbal contestat.

Faptele săvârșite de R_________ S.A. au vizat prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal în scopul încheierii unor polițe de asigurare, în lipsa consimțământului expres și neechivoc pentru această prelucrare și într-un scop incompatibil cu scopul inițial în care au fost colectate.

2. Dispozițiile art. 5 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 677/2001 potrivit cărora, consimțământul persoanei vizate nu este cerut când prelucrarea este necesară în vederea executării unui contract sau antecontract la care persoana vizată este parte ori în vederea luării unor măsuri, la cererea acesteia, înaintea încheierii unui contract sau antecontract, nu sunt incidente în cauză, împrejurare reținută corect de instanța de fond.

Nu se poate susține că R_________ a acționat numai în executarea contractelor încheiate cu clienții săi, de vreme ce în contractele încheiate nu a fost prevăzută încheierea polițelor de asigurare și nici posibilitatea acordării anumitor „cadouri” constând în polițe de asigurare. Mai mult, o parte dintre clienții R_________ pentru care au fost încheiate polițe de asigurare sunt clienți vechi care nu au încheiat cu R_________ contracte în forma utilizată de acesta.

3. Recurenta R_________ S.A. nu a solicitat și nu a obținut consimțământul expres și neechivoc al clienților pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul încheierii de polițe de asigurare. R_________ a solicitat doar informarea expresă cu privire la dezacordul de a beneficia de aceste polițe de asigurare, situație în care polițele de asigurare urmau să fie anulate de către Astra.

Atât timp cât polițele de asigurare au fost semnate și parafate de R_________ S.A., în calitate de contractant, și Astra S.A., în calitate de asigurator, nu se poate susține de către recurentă că nu ar fi prelucrat și comunicat către Astra S.A. datele personale ale clienților săi în vederea încheierii polițelor de asigurare.

4. Prevederile art. 5 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 677/2001 conform cărora, consimțământul persoanei vizate nu este cerut când prelucrarea privește date obținute din documente accesibile publicului, potrivit legii, nu sunt incidente în cauză, întrucât R_________ a fost autorizată de A__________ de supraveghere să utilizeze datele clienților săi numai pentru acordarea serviciilor de telefonie.

Dezvăluirea datelor către terți în vederea prelucrării în alte scopuri decât cele colectate putea fi realizată numai pe baza consimțământului expres și neechivoc al persoanei vizate.

5. Aplicarea sancțiunii contravenționale prin procesul – verbal contestat a fost determinată de încălcarea de către R_________ a dispozițiilor art. 4 și 5 din Legea  nr. 677/2001 și nu pentru nerespectarea art. 12 din acest act normativ, respectiv pentru lipsa informării clienților în vederea dezvăluirii datelor personale.

În aceste condiții, critica recurentei privitoare la respectarea de către aceasta a obligației prevăzute de art. 12 din Legea nr. 667/2001 nu are relevanță sub aspectul legalității și temeiniciei sancțiunii aplicate.

5. Aprecierile instanței de fond, în sensul că practica la care a recurs petenta nu poate fi tolerată într-o economie de piață concurențială și nu poate fi folosită ca strategie de marketing, pentru fidelizarea clienților, sunt relevante cauzei, raportat la apărările R_________ potrivit cărora, prelucrarea datelor cu caracter personal s-a făcut în scopul menționat la art. 11.1 lit. a) din „Condițiile generale pentru furnizarea serviciilor R_________” marketingul (inclusiv marketingul direct), efectuarea de comunicări comerciale și comercializarea serviciilor R_________ și ale partenerilor R_________ prin orice mijloc de comunicare.

În concluzie, pentru considerentele arătate, Curtea constată că sentința recurată este legală și temeinică, astfel că va fi menținută, iar recursul va fi respins ca nefondat, în temeiul art. 312  alin. (1) Cod Procedură Civilă.

 

 

  PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

 

 

Respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă ___________________________ Sentinței Civile nr. 858 pronunțată în data de 02.03.2011 de către Tribunalul București – Secția a IX a C_________ Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata – pârâtă A__________ NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.02.2012.

 

PREȘEDINTE                       JUDECĂTOR                      JUDECĂTOR

G____ I____ C_______      I__ E______          P________ C_______

 

 

GREFIER

D___ M______

 

 

Red. E.I.

Tehnored. R.B./2 ex./06.03.2012

T.B. – S9 – jud. G_______ S____

 

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>