DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3294
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.12.2015
CURTEA COMPUSĂ DIN :
PREȘEDINTE : A______ M________
GREFIER : R_____ B____
Pe rol fiind soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul G_______ G___ în contradictoriu cu pârâții B_______ – S________ G______ și A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor de Caracter Personal, având ca obiect „anulare act de control taxe și impozite”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigarea cauzei la ordine, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-au depus la dosarul cauzei, cu data de 10.12.2015 :
- de către reclamantul G_______ G___, cerere precizatoare;
- de către doamna S__________ C____, în calitate de avocat al reclamantului G_______ G___, cerere prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât se află în imposibilitate de a se prezenta din motive medicale, anexând cererii împuternicire avocațială și adeverință medicală.
Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, la sfârșitul ședinței de judecată, nu se prezintă părțile.
Curtea constată că pe lângă precizările solicitate reclamantului s-a depus și o cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale de către apărătorul reclamantului, doamna S__________ C____, la care s-a anexat o adeverință medicală ilizibilă, motiv pentru care, va respinge cererea de amânare ca neîntemeiată, având în vedere pe de o parte imposibilitatea lecturării acestei adeverințe medicale, iar pe de altă parte, faptul că apărătorul reclamantului avea obligația de a-și asigura substituirea, cunoscând existența dosarului pe rolul acestei instanțe din luna octombrie 2015.
În raport de precizarea făcută de către reclamant, Curtea dispune scoaterea din citativ a pârâtei A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor de Caracter Personal, constatând că prin modificarea acțiunii, de la acest termen, reclamantul a precizat, în mod expres, că nu dorește judecarea în raport cu această instituție și față de necesitatea respectării principiului voinței părții, urmează a se dispune scoaterea din citativ a acestei autorități. În raport de pârâta B_______ – S________ G______, Curtea pune în discuție excepția necompetenței materiale a instanței, având în vedere caracterul de autoritate locală a pârâtei și rămâne în pronunțare pe această excepție.
C U R T E A,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G______ la data de 24.07.2012 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, reclamantul G_______ G___ a chemat în judecată pe pârâta B_______ – S________ G______, pentru încălcarea prevederilor art. 4 (1) lit. 1-e, art. 14 (3), art. 15 (3-4) și art. 17 (1) din Legea nr. 677/2001 (actualizată), pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, solicitând:
1.tragerea la răspundere contravențională a pârâtei B_______ – sucursala G______ în raport de prevederile art. 32, art. 33 și art. 34 din Legea nr. 677/2001;
2.repararea prejudiciilor materiale, morale și fizico – medicale create de către B_______ G______ asupra reclamantului, în cuantum de 500.000 lei, conform art. 18(2) din Legea nr. 677/2001;
3.obligarea operatorului B_______ G______ la ștergerea datelor personale ale reclamantului din evidența Biroului de credit, conform art. 14 lit. 1 din Legea nr. 677/2001.
La termenul de judecată din data de 14.02.2013, dosarul a fost suspendat pentru lipsa părților, împotriva încheierii de suspendare fiind declarat recurs de către reclamant.
Prin Decizia Civilă nr. 501/04.09.2013 pronunțată de Tribunalul G______, s-a admis recursul declarat de reclamant, s-a casat încheierea recurată și s-a trimis cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei G______ la data de 7.03.2014.
La termenul de judecată din data de 12.09.2014, instanța a dispus din oficiu introducerea în cauză în calitate de pârâtă a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, față de capătul 3 al cererii.
La data de 06.11.2014, pârâta A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat și excepția lipsei competenței materiale a Judecătoriei G______, învederându-se că modalitatea de contestare a proceselor verbale de constatare /sancționare contravențională este prevăzută de art. 35 alin. 3 din Legea nr. 677/2001, potrivit cărora „împotriva proceselor verbale de constatare/sancționare se poate face plângere la secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor”.
Se mai arată în întâmpinare referitor la această excepție că modalitatea de contestare a deciziilor Autorității de supraveghere este expres reglementată de art. 26 din Legea nr. 677/2001, conform căruia „împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispozițiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestație în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancțiunea decăderii, la instanța de contencios administrativ competentă. Cererea se judecată de urgență, cu citarea părților. Soluția este definitivă și irevocabilă.”
Se mai arată că aceste prevederi se coroborează cu prevederile Legii nr. 554/2004, în temeiul căreia instanța judecătorească competentă este Curtea de Apel întrucât ANSPDCP este instituție publică centrală, iar contestarea oricărui alt act emis de ANSPDCP (autoritate publică autonomă centrală) intră sub incidența prevederilor Legii nr. 554/2004, astfel încât, competența materială revine Curții de Apel, solicitând admiterea excepției.
Pârâta a mai arătat că reclamantul nu a solicitat introducerea sa în cauză, în calitate de pârâtă, tot petitul acțiunii fiind formulat în raport de pârâta B_______-S________ G______.
Prin sentința civilă nr. 1608/ 20.03.2015 pronunțată de Judecătoria G______ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX, a fost admisă excepția de necompetență materială a Judecătoriei G______ invocată de parata A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curtii de Apel Bucuresti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII a de C_________ Administrativ și Fiscal la data de 13.10.2015.
La termenul din 12.11.2015, Curtea a pus în vedere reclamantului să precizeze obiectul cererii sale în raport de pârâta A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor de Caracter Personal în vederea verificării calității procesuale pasive a acestuia, precum și obiectul acțiunii în raport de conținutul Legii nr. 677/2001 și temeiul procesual al acesteia (Legea nr.554/2004 sau acțiune în răspundere civilă delictuală), în vederea stabilirii competenței materiale, teritoriale și funcționale a instanței.
Prin răspunsul de la data de 10.12.2015, reclamantul G_______ G___ a arătat că a înțeles să cheme în judecată doar pe pârâta B_______ S________ G______, care este singura vinovată de încălcarea dispozițiilor legate privitoare la datele cu caracter personal.
La termenul de azi, 10.12.2015, Curtea a dispus scoaterea din citativ a pârâtei A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor de Caracter Personal, constatând că prin modificarea acțiunii, de la acest termen, reclamantul a precizat, în mod expres, că nu dorește judecarea în raport cu această instituție.
La același termen, Curtea a pus în discuție din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței.
Asupra excepției necompetenței materiale a instanței, Curtea constată următoarele:
Acțiunea de față are ca obiect cererea reclamantului G_______ G___ în contradictoriu cu pârâta B_______ – S________ G______, prin care acesta a solicitat:
1.tragerea la răspundere contravențională a pârâtei B_______ – sucursala G______ în raport de prevederile art. 32, art. 33 și art. 34 din Legea nr. 677 /2001;
2.repararea prejudiciilor materiale, morale și fizico – medicale create de către B_______ G______ asupra reclamantului, în cuantum de 500.000 lei, conform art. 18(2) din Legea nr. 677/2001;
3.obligarea operatorului B_______ G______ la ștergerea datelor personale ale reclamantului din evidența Biroului de credit, conform art. 14 lit. 1 din Legea nr. 677/2001.
Curtea constată că, potrivit principiului disponibilității procesului civil, instanța de judecată este ținută de voința reclamantului, sub aspectul cadrului procesual pasiv, astfel că prin cererea din data de 10.12.2015, Curtea a luat act de voința sa, în sensul că singurul pârât din cauză este B_______-S________ G______.
În raport de petitul acțiunii, prin care în esență se solicită tragerea la răspundere contravențională a pârâtului pentru încălcarea dispozițiilor Legii nr. 677/ 2001, Curtea are în vedere dispozițiile art. 35 din această lege:
„ Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor
(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se efectuează de către autoritatea de supraveghere, care poate delega aceste atribuții unor persoane recrutate din rândul personalului său, precum și de reprezentanți împuterniciți ai organelor cu atribuții de supraveghere și control, abilitate potrivit legii.
(2) Dispozițiile prezentei legi referitoare la contravenții se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel.
(3) Împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare se poate face plângere la secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor.”
Astfel, câtă vreme petitul acțiunii antamează problema răspunderii contravenționale a pârâtei, răspundere ce ține de contenciosul administrativ de competența secției de contencios administrativ a tribunalului, Curtea apreciază că instanța competentă a soluționa prezenta cauză este Tribunalul G______. Se au în vedere si dispozițiile art. 8 alin. 1 teza finală din Legea nr. 554/ 2004, potrivit cărora prin acțiunea în contencios administrativ se poate solicita sancționarea refuzului de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim al reclamantului.
Astfel, în temeiul art. 132 din Noul Cod de Procedură Civilă, Curtea va admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului G______ (cauză de contencios administrativ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul G_______ G___, cu domiciliul în G______, ______________. 63, județul G______, în contradictoriu cu pârâta B_______ – S________ G______, cu sediul în G______, __________________________. 27, județul G______, în favoarea Tribunalului G______ (cauză de contencios administrativ).
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2015
PREȘEDINTE GREFIER
A______ M________ R_____ B____
Red. /Tehnored. A.M./4 ex.
Data redactării : 4.01.2016 lucrat 2 comunicări la data de _____________
semnătură grefier__________________
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
