Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
.
SENTINTA CIVILA Nr. xxxxx
Ședința publică de la 10 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A_____ N______
GREFIER A______ C_____
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe petent G______ M_____ C_____ și pe intimat A__________ NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție P.V. xxxxx.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța încuviințează proba cu înscrisuri, apreciind proba ca fiind legală, pertinentă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei, conform art. 255-258 C.p.c.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și întrucât s-a solicitat judecarea în lipsă, o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele :
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XXXXXXXXXXXXX la data de 10.02.2014 și formulată de petentul G______ M_____ C_____, în contradictoriu cu intimata A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr. xxxxx încheiat de intimată la data de 05.09.2013, s-a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție menționat și a sancțiunilor aplicate.
În motivare s-a arătat că procesul verbal de contravenție este nelegal și netemeinic.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile necompetenței materiale și tardivității și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
La termenul de judecata de la 10.06.2014, instanta a pus în discuție potrivit art. 131 alin. 1 C.pr.civ. excepția de necompetenta materială a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti.
Analizând actele si lucrările dosarului sub aspectul excepției invocate, absolute si dilatorii, instanța retine următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție nr. xxxxx încheiat de intimată la data de 05.09.2013, petentul a fost sancționat contravențional potrivit art. 34 și 35 din Legea nr. 677/2001.
Potrivit art. 35 alin. 3 din Legea nr. 677/2001, cu modificările ulterioare, împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare se poate face plângere la secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor.
Or, având în vedere că procesul-verbal de contraventie contestat in cauza privește o contravenție prevăzută de legea menționată, instanța competentă să soluționeze plângerea este Tribunalul București.
Prin urmare, avându-se in vedere caracterul absolut al competentei materiale reglementate in materie, instanta apreciaza ca intemeiata exceptia de necompetenta materială a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti in solutionarea prezentei plangeri, fata de dispozitiile art. 129 alin. 2 pct. 2 C.pr.civ raportate la art. 35 alin. 3 din Legea nr. 677/2001, urmand a o admite ca atare.
În consecinta, in temeiul dispozițiilor legale menționate, va declina competenta de solutionare a plangerii in favoarea Tribunalului București, aceasta fiind instanta competentă potrivit normei legale speciale indicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București.
Declină în favoarea Tribunalul București competența de soluționare a cererii. privind pe petent G______ M_____ C_____ și pe intimat A__________ NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.06.2014
P_________ GREFIER
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
