Anulare proces verbal de contravenţie 21388/2015

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR.xxxxx

Ședința publica de la 13.11.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE:   I____ E____ L_____

GREFIER: A____ D______

Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe petenta S.A.I. C_________ S.A. și pe intimata A__________ NAȚIONALĂ DE AUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție P.V. NR. 4416.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 23.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea in mod succesiv, pentru data de 06.11.2015, iar apoi pentru astazi, data de 13.11.2015, cand, deliberand, a hotarat urmatoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 16.03.2015 sub nr. unic de dosar XXXXXXXXXXXXXX, reclamanta S.A.I. C_________ S.A. a chemat în judecată pe pârâta A__________ Națională pentru Prelucrarea Datelor cu Caracter Personal, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal nr. 4416 din data de 26.02.2015.

În motivare, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal nr. 4416 din data de 26.02.2015, pârâta a dispus aplicarea sancțiunii contravenționale a amenzii în cuantum de 4000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 31 din legea nr. 677/2001 în sensul că a omis să notifice pe pârâtă cu privire la existența unor camere de suraveghere.

De asemenea, prin același proces-verbal s-a procedat la sancționarea reclamantei cu amendă în cuantum de 3000 lei și pentru prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, faptă prevăzută și pedepsită de art. 32 din aceeași lege, fiind reținută încălcarea, deopotrivă, a dispozițiilor art. 20 alin. (5) din legea nr. 677/2001 și a legii nr. 506/2004, art. 4 alin. (5).

În drept, reclamanta a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 8 din legea nr. 677/2001, OG nr. 2/2001 și a legii nr. 506/2004.

Reclamanta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriu.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, arătând că prezentul litigiul este de competența tribunalului, iar pe fond, respingerea ca neîntemeiată a plângerii.

În apărare, pârâta a arătat că reclamanta nu și-a îndeplinit atribuțiile constând în notificarea autorității competente cu privire la montarea și punerea în funcțiune a camerelor de supraveghere, a prelucrat implicit datele personale astfel obținute, nu și-a îndeplinit obligațiile referitoare la stabilirea instrucțiounilor în baza cărora persoanele împuternicite să acționeze în numele operatorului și nu a obținut nici acordul utilizatorului pentru echipamentele folosite.

În drept și-a întemeiat apărarea pe dispozițiile din legea nr. 677/2001 și OG nr. 2/2001, cu trimitere la jurisprudența și legislația europeană incidentă.

În porbațiune a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriu.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale în raport de actele dosarului și dispozițiile legale aplicabile, instanța reține următoarele:

În drept, art. 131 Cod procedură civilă obligă instanța de judecată ca, la primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, să procedeze la verificarea competenței instanței.

Cu privire la competența materială de soluționare a cauzei, instanța reține aplicabile prevederile art. 129 Cod procedură civilă potrivit cărora necompetența este de ordine publică în cazul încălcării dispozițiilor care reglementează competența materială a instanței.

Necompetența materială poate fi invocată de părți sau de către judecător, din oficiu, la primul termen de judecată, astfel cu rezultă din cuprinsul art. 130 Cod procedură civilă.

În prezenta cauză, instanța reține că cererea de chemare în judecată are ca obiect plângere contravențională și se solicită anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a reclamamntei pentru nerespectarea, în principal, a dispozițiilor din legea nr. 677/2001.

Potrivit art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă  tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.

De asemenea, analizând dispozițiile art. 94 Cod procedură civilă, instanța constată că cererile întemeiate pe dispozițiile legii nr. 677/2001 nu se regăsesc în categoria cererilor date prin lege în competența judecătoriei, în consecință se impune declinarea cauzei, spre competentă soluționare, către tribunal.

Mai mult, potrivit art. 35 alin. (3) din legea nr. 677/2001 prevăd faptul că împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare întocmite în baza prezentei legi se formulează plângere la secțiile de contencios administrativ și fiscal din cadrul tribunalelor.

Pentru motivele expuse, instanța urmează să admită excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu și să dispună declinarea cauzei către Tribunalul București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de către intimată.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petenta S.A.I. C_________ S.A. cu sediul ales în sector 4, București, ____________________, ____________, _____________ și pe intimata A__________ NAȚIONALĂ DE AUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL cu sediul în sector 1, București, ___________________________, nr. 28 – 30, în favoarea Tribunalului București-Secția C_________ Administrativ și Fiscal, căruia i se va înainta dosarul.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11.2015.

  PREȘEDINTE, GREFIER,

       I____ E____ L_____                                                   A____ D______

Pentru Președintele completului

demisionat, semnează,

în baza disp. art. 426 alin. 4 N.C.P.C.,

Președintele Judecătoriei Sectorului 1 București

Red./15.12.2015/ 4 ex.

JUDECĂTORIA  SECTOR 1 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX

CATRE,

TRIBUNALUL BUCUREȘTI-SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Vă  facem  cunoscut  că prin  sentința  civilă nr.xxxxx din data de 13.11.2015 a Judecătoriei sectorului 1, București, s-a dispus declinarea competenței de  soluționare a prezentei cauze privind pe petenta S.A.I. C_________ S.A. și pe intimata A__________ NAȚIONALĂ DE AUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție P.V. NR. 4416, în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm  alăturat  dosarul  nostru  cusut și numerotat,  conținând file, compus  din 1 volum.

  PREȘEDINTE, GREFIER,

       I____ E____ L_____                                                   A____ D______

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>