Acesta nu este document finalizat
R O M Â N I A
TRIBUNALUL HARGHITA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2228
Ședința publică de la 16 decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A________ M_____ R____
Grefier: A_____ M____ I_____
Pe rol pronunțarea în cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta INSTITUȚIA P__________ – JUDEȚUL HARGHITA, în contradictoriu cu pârâta A__________ NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție P.V. nr. xxxxx/05.08.2015.
Fără citarea parților.
Se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc în ședința publică din data de 9 decembrie 2015, dezbaterile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
T R I B U N A L U L,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. XXXXXXXXXXXX la data de 18.08.2015 reclamantul Instituția P__________ Județul Harghita a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare/sancționare nr. xxxxx/05.08.2015 întocmit de A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal București, solicitând să se constate nelegalitatea și netemeinicia sancțiunii amenzii de 500 lei aplicate.
În motivare s-a precizat că la data de 05.08.2015, conform împuternicirii președintelui ANSPDCP, reprezentanții insituției au efectuat o investigație la sediul Instituției P__________ Județul Harghita și la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Harghita, respectiv la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Harghita. Scopul investigației a fost verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr. 677/2011 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și a măsurilor de securitate, precum și a dispozițiilor Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter persoanal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice. În urma investigației a fost întocmit procesul-verbal de constatare/sancționare nr. xxxxx/05.08.2015 prin care Instituției P__________ Județul Harghita i s-a aplicat și o amendă de 500 lei, sancțiune aplicată pentru nerespectarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 677/2001, modificată și completată, coroborat cu art. 35 din același act normativ și art. 5, art. 8 din OG nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, cu modificările ulterioare, sancțiune considerată nelegală și netemeinică. Astfel, din dispozițiile art. 13 lit. a, coroborate cu art. 14 lit. c din HG nr. 16/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal rezultă că acțiunea de monitorizare a operatorilor de date cu caracter personal se materializează prin două tipuri de verificări: controale prealabile și investigații, verificările prealabile având menirea de a contribui la aplicarea cât mai corectă a prevederilor legale de către entitățile vizate deoarece acestea cuprind activitatea de îndrumare și atenționare a operatorului asupra procedurii legale pe care trebuie să le respecte, să le urmeze. În schimb, acțiunile de investigare se efectuează ca urmare a unor sesizări primite de organul de control cu privire la posibila existență a neîndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege de către operator.
Reclamanta a precizat că la sediul său și la cele două servicii comunitare nu au avut loc activități de verificare prealabilă din partea pârâtei care nu și-a îndeplinit nici obligația prevăzută de art. 21 alin. 3 lit. d ind. 1 din lege cu privire la informarea asupra necesității respectării obligațiilor și îndeplinirii procedurilor prevăzute de lege, iar la individualizarea sancțiunii aplicate pârâta trebuia să aibă în vedere aceste circumstanțe, aplicând un avertisment cu recomandările de rigoare așa cum prevede art. 7 din OG nr. 2/2001. Sancțiunea aplicată este disproporționată în raport cu fapta comisă întrucât scopul supravegherii video a fost unul licit, legal, având rol de protecție și siguranță, fapt ce reiese din caracterul special al activității desfășurate de cele două servicii, prin prisma regimului documentelor, datelor/informațiilor gestionate. Baza legală a aplicării sancțiunii pecuniare o constituie art. 31 din Legea nr. 677/2001, normă care conține două ipoteze: omisiunea și reaua-credință. Omisiunea de a notifica A__________ cu privire la efectuarea prelucrării datelor cu caracter personal prin metoda supravegherii video a fost susținută de pârâtă care a omis să efectueze activitatea de îndrumare. În ceea ce privește reaua-credință, reclamanta a precizat că nu se poate vorbi de așa ceva în privința ambelor servicii.
S-a mai precizat că din cauza lipsei notificării nu poate fi stabilit vreun prejudiciu în dauna vreunei persoane fizice sau juridice, instituții/autorități publice. Activitatea de supraveghere video a fost efectuată în condiții de transparență, prin afișarea la ______________________ a anunțului privind faptul că spațiul este supus monitorizării video, în privința ambelor servicii.
Au fost invocate dispozițiile OG nr. 2/2001, Legii nr. 677/2001, Legii nr. 554/2004, precum și Codul de procedură civilă.
A fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Prin întâmpinare, pârâta A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal București, a precizat că una dintre atribuțiile Autorității de supraveghere este aceea de a efectua investigații din oficiu sau la primirea unor plângeri ori sesizări ( art. 21 lit. g din Legea nr. 677/2001 ), iar conform art. 22 alin. 1 din lege operatorul are obligația de a notifica autorității de supraveghere înainte de efectuarea oricărei prelucrări ori a oricărui ansamblu de prelucrări având același scop sau scopuri corelate, fapt nerealizat de reclamantă. Potrivit art. 27 alin. 1 din lege, A__________, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, poate investiga, din oficiu sau la primirea unei sesizări ori a unei plângeri, orice încălcare a drepturilor persoanelor vizate, respectiv a obligațiilor care revin operatorilor și, după caz, persoanelor împuternicite, în cazul efectuării prelucrărilor de date cu caracter personal, în scopul apărării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate.
A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a efectuat la data de 05.08.2015 o investigație având ca obiect verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr. 677/2001 de către Instituția P__________ Județul Harghita, constatând săvârșirea următoarelor fapte contravenționale:
1. omisiunea de a notifica și notificarea cu rea-credință, sub forma omisiunii de a notifica în condițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 677/2001 întrucât Instituția P__________ Județul Harghita nu a notificat prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul „monitorizarea/securitatea persoanelor/spațiilor și/sau bunurilor publice/private”, anterior începerii prelucrărilor de date cu caracter personal, deși avea această obligație conform art. 22 alin. 1 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 15 alin. 1 din Decizia ANSPDCP nr. 52/2012, contravenție prevăzută de art. 31 din Legea nr. 677/2001;
2. nerespectarea condițiilor prevăzute la art. 4 alin. 5 din Legea nr. 506/2004 întrucât Instituția P__________ Județul Harghita, la nivelul site-ului www.prefecturahr.ro, pentru informațiile stocate în echipamentul terminal al utilizatorului nu a îndeplinit în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 4 alin. 5 lit. a și b din Legea nr. 506/2004, respectiv obținerea acordului utilizatorului în cauză pentru cookie-urile existente la nivelul site-ului și furnizarea informațiilor anterior exprimării acordului privind scopul general al procesării informațiilor stocate, durata de viață, ce informații sunt stocate și accesate, precum și permiterea stocării și/sau accesului unor terți la informațiile stocate în echipamentul terminal, contravenție prevăzută de art. 13 alin. 1 lit. i din Legea nr. 506/2004.
S-a mai precizat că reclamanta prelucrează date cu caracter personal în scopul îndeplinirii obligațiilor legale, dar și în scop de „monitorizarea/securitatea persoanelor/spațiilor și/sau bunurilor publice/private” prin intermediul unui registru de acces în instituție și prin intermediul unor sisteme de supraveghere video instalate în anul 2008. Sistemele de supraveghere video sunt instalate la sediile din cadrul Prefecturii unde își desfășoară activitatea Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Harghita și Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Harghita, servicii fără personalitate juridică. Informarea persoanelor vizate cu privire la existența sistemului de supraveghere video se realiza prin intermediul pictogramelor afișate la sediile celor două servicii. Imaginile preluate de camerele video se stochează la sediile celor două servicii. La data controlului s-a constatat că la sediul SPCRPSÎV cele mai vechi imagini erau stocate din data de 04.06.2015, iar la sediul SPCEEPS cele mai vechi imagini stocate figurau chiar din anul 2009 ( 18.08.2009, 21.08.2009 și 24.08.2009 ), la ambele servicii fiind depășită perioada legală de stocare. La momentul controlului reclamanta nu a putut face dovada notificării prelucrărilor de date cu caracter personal în scop de „monitorizarea/securitatea persoanelor/spațiilor și/sau bunurilor publice/private”, prelucrarea datelor personale, constând în imagine, realizându-se prin intermediul sistemelor de supraveghere video instalate la sediile celor două servicii.
Echipa de control a constatat că nu se realizează informarea persoanelor vizate conform art. 12 din Legea nr. 677/2001 în scopul acordării de audiențe, soluționarea petițiilor și monitorizarea accesului la sediul reclamantei.
Pârâta a precizat că reclamanta este înregistrată în registrul de evidență a prelucrării datelor cu caracter personal ca operator dedate personale din anul 2007 pentru prelucrarea datelor personale de către cele două servicii din subordinea sa, pentru care a primit în registru numerele 4720 ( SPCEEPS ) și nr. 5828 ( SPCRPCÎV ). Raportat la dispozițiile art. 21 lit. d ind. 1 din Legea nr. 677/2001, A__________ de supraveghere realizează permanent informarea persoanelor fizice/juridice prin intermediul site-ului www.anspdcp.ro, pe site fiind postate informații de interes public, inclusiv un ghid de notificare cu exemple pe scopuri de prelucrare date personale. Reclamanta are astfel cunoștință ce obligații îi revin în calitate de operator de date personale. În plus, reprezentanții reclamantei au declarat la momentul controlului că personalul este instruit periodic conform Planului de pregătire profesională.
În privința art. 23 din Legea nr. 677/2001, pârâta a precizat că dispune efectuarea unui control prealabil numai atunci când un operator notifică prelucrări de date personale care sunt susceptibile de a prezenta riscuri speciale pentru drepturile și libertățile persoanelor, iar în cauză controlul s-a declanșat din oficiu în baza art. 27 din Legea nr. 677/2001 pentru verificarea generală a condițiilor de prelucrare a datelor cu caracter personal de către reclamantă.
Ulterior controlului reclamanta s-a conformat dispozițiilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 677/2001 și a transmis Autorității de supraveghere prelucrarea de date cu caracter personal în scop de „monitorizarea/securitatea persoanelor/spațiilor și/sau bunurilor publice/private”, înregistrată în registrul general sub numerele xxxxx/01.10.2015 și xxxxx/01.10.2015, prima pagină a notificărilor menționate, semnată și ștampilată de reclamantă, fiind primită de A__________ de supraveghere în data de 05.10.2015, la două luni de la data efectuării controlului. Pentru contravenția prevăzută de art. 31 din Legea nr. 677/2001 limita minimă este de 500 lei, iar limita maximă este de 10.000 lei, A__________ de supraveghere aplicând limita minimă, solicitând respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
Au fost invocate prevederile art. 205 din Codul de procedură civilă, art. 13 din Legea nr. 102/2005, art. 1, art. 3, art. 22 alin. 1, art. 27, art. 31 din Legea nr. 677/2001, Decizia nr. 52/2012, Directiva nr. 95/46/CE, art. 5, art. 8, art. 16 și art. 19 din OG nr. 2/2001.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita sub nr. XXXXXXXXXXXX la data de 18.08.2015 reclamantul Instituția P__________ Județul Harghita a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare/sancționare nr. xxxxx/05.08.2015 întocmit de A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal București, solicitând să se constate nelegalitatea și netemeinicia sancțiunii amenzii de 500 lei aplicate.
Reclamanta a precizat că la data de 05.08.2015, conform împuternicirii președintelui ANSPDCP, reprezentanții insituției au efectuat o investigație la sediul Instituției P__________ Județul Harghita și la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Harghita, respectiv la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Harghita, scopul investigației fiind verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr. 677/2011 și a dispozițiilor Legii nr. 506/2004. În urma investigației a fost întocmit procesul-verbal de constatare/sancționare nr. xxxxx/05.08.2015 prin care Instituției P__________ Județul Harghita i s-a aplicat și o amendă de 500 lei, sancțiune aplicată pentru nerespectarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 35 din același act normativ și art. 5, art. 8 din OG nr. 2/2001, sancțiune considerată nelegală și netemeinică. Astfel, din dispozițiile art. 13 lit. a, coroborate cu art. 14 lit. c din HG nr. 16/2005 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal rezultă că acțiunea de monitorizare a operatorilor de date cu caracter personal se materializează prin două tipuri de verificări: controale prealabile și investigații, verificările prealabile având menirea de a contribui la aplicarea cât mai corectă a prevederilor legale de către entitățile vizate deoarece acestea cuprind activitatea de îndrumare și atenționare a operatorului asupra procedurii legale pe care trebuie să le respecte, să le urmeze. În schimb, acțiunile de investigare se efectuează ca urmare a unor sesizări primite de organul de control cu privire la posibila existență a neîndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege de către operator.
Reclamanta a precizat că la sediul său și la cele două servicii comunitare nu au avut loc activități de verificare prealabilă din partea pârâtei care nu și-a îndeplinit nici obligația prevăzută de art. 21 alin. 3 lit. d ind. 1 din lege cu privire la informarea asupra necesității respectării obligațiilor și îndeplinirii procedurilor prevăzute de lege, iar la individualizarea sancțiunii aplicate pârâta trebuia să aibă în vedere aceste circumstanțe, aplicând un avertisment cu recomandările de rigoare așa cum prevede art. 7 din OG nr. 2/2001. Sancțiunea aplicată este disproporționată în raport cu fapta comisă întrucât scopul supravegherii video a fost unul licit, legal, având rol de protecție și siguranță, fapt ce reiese din caracterul special al activității desfășurate de cele două servicii, prin prisma regimului documentelor, datelor/informațiilor gestionate. Baza legală a aplicării sancțiunii pecuniare o constituie art. 31 din Legea nr. 677/2001, normă care conține două ipoteze: omisiunea și reaua-credință. Omisiunea de a notifica A__________ cu privire la efectuarea prelucrării datelor cu caracter personal prin metoda supravegherii video a fost susținută de pârâtă care a omis să efectueze activitatea de îndrumare. În ceea ce privește reaua-credință, reclamanta a precizat că nu se poate vorbi de așa ceva în privința ambelor servicii.
Prin întâmpinare, pârâta A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal București, a precizat că una dintre atribuțiile Autorității de supraveghere este aceea de a efectua investigații din oficiu sau la primirea unor plângeri ori sesizări ( art. 21 lit. g din Legea nr. 677/2001 ), iar conform art. 22 alin. 1 din lege operatorul are obligația de a notifica autorității de supraveghere înainte de efectuarea oricărei prelucrări ori a oricărui ansamblu de prelucrări având același scop sau scopuri corelate, fapt nerealizat de reclamantă. Potrivit art. 27 alin. 1 din lege, A__________, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, poate investiga, din oficiu sau la primirea unei sesizări ori a unei plângeri, orice încălcare a drepturilor persoanelor vizate, respectiv a obligațiilor care revin operatorilor și, după caz, persoanelor împuternicite, în cazul efectuării prelucrărilor de date cu caracter personal, în scopul apărării drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate. A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a efectuat la data de 05.08.2015 o investigație având ca obiect verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr. 677/2001 de către Instituția P__________ Județul Harghita, constatând săvârșirea următoarelor fapte contravenționale:
1. omisiunea de a notifica și notificarea cu rea-credință, sub forma omisiunii de a notifica în condițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 677/2001 întrucât Instituția P__________ Județul Harghita nu a notificat prelucrarea datelor cu caracter personal în scopul „monitorizarea/securitatea persoanelor/spațiilor și/sau bunurilor publice/private”, anterior începerii prelucrărilor de date cu caracter personal, deși avea această obligație conform art. 22 alin. 1 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 15 alin. 1 din Decizia ANSPDCP nr. 52/2012, contravenție prevăzută de art. 31 din Legea nr. 677/2001;
2. nerespectarea condițiilor prevăzute la art. 4 alin. 5 din Legea nr. 506/2004 întrucât Instituția P__________ Județul Harghita, la nivelul site-ului www.prefecturahr.ro, pentru informațiile stocate în echipamentul terminal al utilizatorului nu a îndeplinit în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 4 alin. 5 lit. a și b din Legea nr. 506/2004, respectiv obținerea acordului utilizatorului în cauză pentru cookie-urile existente la nivelul site-ului și furnizarea informațiilor anterior exprimării acordului privind scopul general al procesării informațiilor stocate, durata de viață, ce informații sunt stocate și accesate, precum și permiterea stocării și/sau accesului unor terți la informațiile stocate în echipamentul terminal, contravenție prevăzută de art. 13 alin. 1 lit. i din Legea nr. 506/2004. Reclamanta prelucrează date cu caracter personal în scopul îndeplinirii obligațiilor legale, dar și în scop de „monitorizarea/securitatea persoanelor/spațiilor și/sau bunurilor publice/private” prin intermediul unui registru de acces în instituție și prin intermediul unor sisteme de supraveghere video instalate în anul 2008. Sistemele de supraveghere video sunt instalate la sediile din cadrul Prefecturii unde își desfășoară activitatea Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Harghita și Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Harghita, servicii fără personalitate juridică. Informarea persoanelor vizate cu privire la existența sistemului de supraveghere video se realiza prin intermediul pictogramelor afișate la sediile celor două servicii. Imaginile preluate de camerele video se stochează la sediile celor două servicii. La data controlului s-a constatat că la sediul SPCRPSÎV cele mai vechi imagini erau stocate din data de 04.06.2015, iar la sediul SPCEEPS cele mai vechi imagini stocate figurau chiar din anul 2009 ( 18.08.2009, 21.08.2009 și 24.08.2009 ), la ambele servicii fiind depășită perioada legală de stocare. La momentul controlului reclamanta nu a putut face dovada notificării prelucrărilor de date cu caracter personal în scop de „monitorizarea/securitatea persoanelor/spațiilor și/sau bunurilor publice/private”, prelucrarea datelor personale, constând în imagine, realizându-se prin intermediul sistemelor de supraveghere video instalate la sediile celor două servicii.
Echipa de control a constatat că nu se realizează informarea persoanelor vizate conform art. 12 din Legea nr. 677/2001 în scopul acordării de audiențe, soluționarea petițiilor și monitorizarea accesului la sediul reclamantei.
Reclamanta este înregistrată în registrul de evidență a prelucrării datelor cu caracter personal ca operator dedate personale din anul 2007 pentru prelucrarea datelor personale de către cele două servicii din subordinea sa, pentru care a primit în registru numerele 4720 ( SPCEEPS ) și nr. 5828 ( SPCRPCÎV ). Raportat la dispozițiile art. 21 lit. d ind. 1 din Legea nr. 677/2001, A__________ de supraveghere realizează permanent informarea persoanelor fizice/juridice prin intermediul site-ului www.anspdcp.ro, pe site fiind postate informații de interes public, inclusiv un ghid de notificare cu exemple pe scopuri de prelucrare date personale. Reclamanta avea cunoștință despre obligațiile ce îi reveneu în calitate de operator de date personale. În plus, reprezentanții reclamantei au declarat la momentul controlului că personalul este instruit periodic conform Planului de pregătire profesională.
În privința art. 23 din Legea nr. 677/2001, pârâta a precizat că dispune efectuarea unui control prealabil numai atunci când un operator notifică prelucrări de date personale care sunt susceptibile de a prezenta riscuri speciale pentru drepturile și libertățile persoanelor, iar în cauză controlul s-a declanșat din oficiu în baza art. 27 din Legea nr. 677/2001 pentru verificarea generală a condițiilor de prelucrare a datelor cu caracter personal de către reclamantă.
Ulterior controlului reclamanta s-a conformat dispozițiilor art. 22 alin. 1 din Legea nr. 677/2001 și a transmis Autorității de supraveghere prelucrarea de date cu caracter personal în scop de „monitorizarea/securitatea persoanelor/spațiilor și/sau bunurilor publice/private”, înregistrată în registrul general sub numerele xxxxx/01.10.2015 și xxxxx/01.10.2015, prima pagină a notificărilor menționate, semnată și ștampilată de reclamantă, fiind primită de A__________ de supraveghere în data de 05.10.2015, la două luni de la data efectuării controlului.
Pentru contravenția prevăzută de art. 31 din Legea nr. 677/2001 limita minimă este de 500 lei, iar limita maximă este de 10.000 lei, A__________ de supraveghere aplicând limita minimă.
Potrivit procesului-verbal de constatare/sancționare nr. xxxxx/05.08.2015, au fost aplicate următoarele sancțiuni: amenda în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea contravenție prevăzute la art. 31 din Legea nr. 677/2001, coroborat cu art. 35 din Legea nr. 677/2001 și art. 5, art. 8 din OG nr. 2/2001, precum și avertismentul pentru săvârșirea contravenției prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. i din Legea nr. 506/2004, conform art. 13 alin. 2 și alin. 5 din Legea nr. 506/2004, coroborat cu art. 5, art. 6 și art. 7 din OG nr. 2/2001.
Art. 28 alin. 3 din Directiva 95/46/CE prevede că fiecare autoritate este, în special, învestită cu competențe de investigare, cum ar fi cea de acces la datele care fac obiectul unei prelucrări și cea de a colecta toate informațiile necesare pentru îndeplinirea îndatoririlor de supraveghere, competențe efective de intervenție, cum ar fi, de exemplu, competența de a emite avize înainte de începerea prelucrării, în conformitate cu art. 20, și de a asigura publicarea adecvată a acestor avize sau de a ordona blocarea, ștergerea sau distrugerea datelor, de a impune interdicția temporară sau definitivă de prelucrare, de a avertiza sau de a admonesta operatorul sau de a sesiza parlamentele naționale sau alte instituții politice. Competențele minimale pe care autoritățile naționale de supraveghere trebuie să le aibă sunt reglementate în legislația română.
În privința legalității procesului-verbal de constatare/sancționare nr. xxxxx/05.08.2015 se constată că acesta este emis cu respectarea dispozițiilor OG nr. 2/2001, în procesul-verbal faptele constatate fiind încadrate în mod corect în normele contravenționale prevăzute de Legea nr. 677/2001, respectiv de Legea nr. 506/2004, sancțiunea aplicată pentru nerespectarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 677/2001 fiind proporțională cu gravitatea faptei comise, iar situația de fapt este descrisă corect, reclamanta având obligația legală de a notifica A__________ de supraveghere în condițiile art. 22 alin. 1 din Legea nr. 677/2001.
Având în vedere aceste considerente și dispozițiile legale menționate, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de reclamanta Instituția P__________ Județul Harghita împotriva procesului-verbal de constatare/sancționare nr. xxxxx din data de 05.08.2015 întocmit de A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca neîntemeiată, constatând că nu se impune înlocuirea sancțiunii contravenționale, cuantumul amenzii aplicate fiind stabilit la limita minimă prevăzută de lege.
Reclamanta Instituția P__________ Județul Harghita, în culpă procesuală, va fi obligată, în temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, la plata către pârâta A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a sumei de 611 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ( factura fiscală __________ nr. xxxxxxx/25.11.2015 și biletele de tren nr. CHQF7677-CHQF7679 )
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de reclamanta Instituția P__________ – Județul Harghita, cu sediul în municipiul Miercurea C___, Piața Libertății nr. 5, județul Harghita, în contradictoriu cu pârâta A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu sediul în municipiul București, sectorul 1, bulevardul General G_______ M______ nr. 28 – 30, împotriva procesului-verbal de constatare/sancționare nr. xxxxx din data de 05.08.2015, ca neîntemeiată.
Obligă reclamanta Instituția P__________ – Județul Harghita, la plata către pârâta A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a sumei de 611 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Harghita.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16.12.2015.
Președinte Grefier
A________ M_____ R____ A_____ M____ I_____
Red.A.M.R
Primit: 13.01.2016
Tehnored/id.15.01.2016
Ex.4 AMI
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
