Anulare proces verbal de contravenţie 2420/2014

R O M Â N I A

TRIBUNALUL M____

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

SENTINȚA Nr. 2420/2014

Ședința publică de la 03 octombrie 2014

Completul constituit din:

Președinte  C_______ P____

Grefier Ț____ D______

 

Pe rol se află judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul P________ Județului M____ – Dr. C_______ G____, cu sediul în Tîrgu M____, Piața Victoriei, nr. 1, jud. M____, în contradictoriu cu pârâta A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu sediul în București, __________________ M______, nr. 28-30, sector 1, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, doamna consilier juridic S___ M_____, lipsă fiind reprezentantul pârâtei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată întocmit la dosarul cauzei referatul în conformitate cu dispozițiile art. 103 (1^1) din Hotărârea nr. 387/2005, modificată privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Doamna consilier juridic S___ M_____ depune la dosarul cauzei delegația nr. 9829/SIV/26.09.2014 de reprezentare a reclamantului.

În temeiul art.131 C.pr.civ., tribunalul constată că este competent general, material și teritorial în soluționarea prezentei cauze, potrivit art26 din Legea nr. 677/2001.

La întrebarea instanței, reprezentanta reclamantului solicită încuviințarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.

În temeiul art.258 C.pr.civ, instanța încuviințează reclamantului proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei de față.

La întrebarea instanței, doamna consilier juridic M_____ S___ estimează durata procesului pentru cel mult încă un termen de judecată.

În baza art.238 C.pr.civ., instanța estimează durata prezentului proces la 30 de zile.

La întrebarea instanței, reprezentanta reclamantului arată că nu mai are de formulat alte cereri și nici excepții de invocat.

Potrivit art.244 alin.1 C.proc.civ., nemaifiind alte cereri de formulat sau incidente de soluționat, instanța se consideră lămurită și declară cercetarea procesului încheiată, și, în temeiul art.223 alin.1 C.proc.civ., deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul reprezentantei reclamantului.

Doamna consilier juridic S___ M_____ solicită admiterea plângerii contravenționale, anularea procesului verbal de constatare/sancționare nr. 5371 încheiat la data de 14.03.2014 pentru motivele arătate prin acțiune. Reprezentanta reclamantului apreciază că în mod eronat s-a reținut de către pârâtă incidența dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 677/2001cu privire la solicitarea numitului D__ Tănasa, întrucât, astfel cum rezultă din actele dosarului, plângerea contravențională este întemeiată. Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

Instanța dispune închiderea dezbaterilor, în temeiul art.394 alin.1 C.proc.civ. și rămâne în pronunțare asupra cauzei.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 09.04.2014, reclamantul P________ județului M____ a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, anularea procesului – verbal de contravenție nr.5371/14.03.2014 încheiat de pârâtă.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg situația de fapt, arătând, în esență, că în urma unei sesizări primite de la o persoană fizică, a fost sancționat cu avertisment întrucât a prelucrat nelegal datele cu caracter personal ale acestuia, în sensul că le-a dezvăluit unor terți și că a depășit termenul de 15 zile prevăzut de art.13 alin.3 din Legea 677/2001 la cererea domnului D__ T_____ adresată la data de 30.09.2013.

Reclamantul a susținut că persoana respectivă a adresat Instituției Prefectului județului M____ 53 de petiții, unele dintre acestea fiind redirecționate către autoritățile administrației publice competente, fiind astfel respectate prevederile art.5 alin.2 lit.d și f din Legea 677/2001. Numitul D__ T_____ consemnează datele sale cu caracter personal și pe documentele postate pe blogul său, în mod public.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus, în copie, următoarele înscrisuri: corespondență purtată cu pârâta, procesul verbal contestat, alte înscrisuri considerate relevante.

În drept, reclamantul a invocat prevederile Legii 677/2001, precum și ale OG 2/2001.

Pârâta A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta a prezentat, de asemenea, situația de fapt și cadrul legal aplicabil, susținând că Instituția Prefectului județului M____ a dezvăluit către primării de pe raza acestui județ datele personale ale domnului D__ T_____, aducând atingere dreptului la viață intimă familială și privată a acestuia, datele colectate în urma formulării petițiilor trebuiau să fie prelucrate numai pentru a se răspunde solicitărilor acestuia. Datele au fost colectate direct de la petent și nu din surse publice. Reclamanta nu a făcut dovada încadrării în cazurile de excepție de la obligativitatea obținerii consimțământului care să justifice prelucrarea datelor personale prin dezvăluirea lor către alți operatori.

A fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depusă documentația ce a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză prin prisma dispozițiilor legale relevante, precum și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare/sancționare nr.5371/14.03.2014 încheiat de un consilier din cadrul ANSPDCP ca urmare a plângerii transmise de domnul D__ T_____ în data de 25.11.2013, s-a constatat săvârșirea următoarelor fapte: prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal, prevăzută de art.32 din Legea 677/2001, deoarece petenta a prelucrat prin dezvăluire datele personale ale acestuia (nume, prenume, adresă de e-mail și adresă de domiciliu) prin trei adrese trimise către primării din județ, precum și prin faptul că Primăriei Orașului Sovata i-a fost transmisă integral petiția. De asemenea, a fost depășit termenul de 15 zile prevăzut de art.13 alin.3 din Legea 677/2001, la cererea domnului D__ T_____ adresată la data de 30.09.2013 răspunsul a fost comunicat la data de 01.11.2013. A fost aplicată sancțiunea avertisment.

În primul rând, instanța observă că, deși petentul a contestat integral procesul verbal de contravenție, nu a formulat nicio apărare cu privire la fapta reținută la punctul 2 din acesta, astfel că analiza instanței se va încadra în limitele fixate de reclamant.

Reclamantul a invocat atât în punctul de vedere trimis pârâtei, cât și în susținerea plângerii două motive întemeiate pe dispozițiile art.5 alin.2 lit.d și f din Legea 677/2001, respectiv faptul că, pe de o parte, prelucrarea datelor personale ale numitul D__ T_____ a fost necesară în vederea aducerii la îndeplinire a unor măsuri de interes public sau care vizează exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care este învestit operatorul sau terțul căruia îi sunt dezvăluite datele, precum și că, pe de altă parte, prelucrarea a privit date obținute din documente accesibile publicului, conform legii.

Cu privire la prima apărare, instanța deține că numitul D__ T_____ a adresat Instituției Prefectului Județului M____ mai multe petiții, dintre care cele patru care fac obiectul sesizării având, în esență, același conținut, respectiv respectarea prevederilor legale referitoare la inscripționarea bilingvă a denumirii instituțiilor publice și a arborării drapelului României. Reclamanta a transmis către primăriile respective câte o adresă prin care le-a adus la cunoștință existența petițiilor formulate de această persoană, menționând și datele personale ale acesteia (pe care le-a prelucrat, astfel, prin dezvăluire), cu solicitarea de a verifica aspectele semnalate și de a comunica instituției prefectului măsurile aplicate în vederea respectării legislației în vigoare.

Reclamantul a invocat faptul că înaintarea petițiilor s-a impus raportat la dispozițiile art.6¹ din OG 27/2002, întrucât au fost, în opinia sa, greșit îndreptate. Această apărare nu poate fi reținută, întrucât, chiar din cuprinsul acestor petiții, rezultă că petiționarul s-a adresat instituției prefectului întrucât cunoștea faptul că aceasta are ca atribuție asigurarea respectării dispozițiilor HG 1206/2001 pentru aprobarea Normelor de aplicare a dispozițiilor privitoare la dreptul cetățenilor aparținând unei minorități naționale de a folosi limba maternă în administrația publică locală, cuprinse în Legea administrației publice locale nr. 215/2001. Într-adevăr, potrivit art.18 alin.3 din acest act normativ, constatarea contravențiilor și aplicarea amenzii se fac de către persoane împuternicite, printre altele, de către prefect și se aplică primarului, președintelui consiliului județean, secretarului, respectiv secretarului general al unității administrativ-teritoriale, după caz.

Prin urmare, raportat la conținutul petițiilor și la dispozițiile legale aplicabile, instituția prefectului nu avea nicio justificare pentru a le înainta integral primăriilor reclamate și nici măcar pentru a menționa datele personale ale petiționarului în cuprinsul adreselor emise, fiind, de exemplu, suficient să informeze autoritățile respective despre existența petițiilor și obiectul acestora. Mai mult, astfel cum a reținut pârâta, reclamanta nu a avut consimțământul numitului D__ T_____, datele personale fiind menționate în scopul primirii unui răspuns la petițiile formulate și nu în alte scopuri.

Referitor la argumentul petentului conform căruia persoana respectivă își consemnează datele cu caracter personal în spațiul virtual, public, pe blogul său, tribunalul reține faptul că, potrivit art.5 alin.2 lit.f din Legea 677/2001, consimțământul persoanei vizate la prelucrarea datelor sale personale nu este necesar când prelucrarea privește date obținute din documente accesibile publicului, conform legii.

Or, în speță, datele dezvăluite celor patru primării nu au fost obținute de pe blogul petiționarului, ci din reclamațiile înaintate de acesta exclusiv Instituției Prefectului Județului M____. Din această perspectivă, este irelevant că documentele respective nu conțineau mențiunea secret sau strict secret, o astfel de clasificare fiind, potrivit HG 585/2002, în sarcina autorităților publice și nu a persoanelor fizice care înaintează petiții.

Având în vedere considerentele expuse, instanța constată că petentul nu a făcut dovada contrară constatărilor consemnate în procesul verbal de control, astfel că, în temeiul art.35 alin.3 din Legea 677/2001, va respinge, ca neîntemeiată, cererea de anulare a acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de reclamantul P________ Județului M____, cu sediul în Tîrgu M____, Piața Victoriei, nr. 1, jud. M____, în contradictoriu cu pârâta A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu sediul în București, __________________ M______, nr. 28-30, sector 1, împotriva procesului verbal de constatare/sancționare nr.5371/14.03.2014 încheiat de pârâtă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Tribunalul M____ – Secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședința publică de la 03.10.2014.

      JUDECĂTOR                                   GREFIER

   C_______ P____                      D______ Ț____

 

Red./Tehnored.CM

06.11.2014

4 ex.

 

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>