ROMÂNIA
TRIBUNALUL M____
SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
SENTINȚA Nr. 832/2015
Ședința publică de la 19 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R_____ I_____ T____
Grefier J____ H___
Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul ASOCIAȚIA C___ DE AJUTOR RECIPROC PENSIONARI SIGHIȘOARA, în contradictoriu cu pârâtul A__________ NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, având ca obiect contestația act administrativ.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 iunie 2015, când s-a amânat pronunțarea pe data de azi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA:
I. DESFĂȘURAREA PROCESULUI.
- Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27 noiembrie 2014, reclamanta ASOCIAȚIA C___ DE AJUTOR RECIPROC PENSIONARI SIGHIȘOARA a chemat în judecată pârâtul A__________ NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, solicitând:
- anularea în parte cu privire la punctele 2 și 3 a procesului verbal de contravenție xxxxx/13.11.2014, prin care petentul reclamant a fost sancționat cu suma de 2.000 lei, în temeiul art. 32 din Legea nr. 677/2001;
În motivarea cererii, reclamanta a învederat instanței că a montat un sistem de supraveghere video în cursul lunii mai –iunie 2014 la noul sediu al acesteia situat în Sighișoara, ____________________, jud. M____, iar lucrările au fost efectuate în baza unei analize de risc și a unui proiect efectuat de societăți licențiate, iar aceste documente au fost depuse la IPJ M____, astfel încât nu a putut fi prezentat agenților constatatori, așa cum reiese din procesul verbal contestat.
Reclamanta arată că, poziționarea camerelor de supraveghere s-a făcut conform analizei de risc și a proiectantului sistemului tehnic de alarme, iar personalul a fost informat cu privire la montarea camerelor de supraveghere. Se mai arată că, au fost montate camere de supraveghere în cadrul casieriei și îndreptate spre ghișeul în care se fac încasările, în scopul de a proteja atât instituția cât și angajații acesteia. Se invocă prevederile art.4 și art.12 din Legea nr.333/2003.
În subsidiar, reclamanta solicită în temeiul art.7 din OG nr.2/2001, înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, având în vedere circumstanțele în care a fost săvârșită infracțiunea, faptul că săvârșirea acesteia nu a produs nici un prejudiciu statului român, nu a fost săvârșită cu rea credință, ci din neglijență și nu au fost folosite mijloace de ascundere a faptei săvârșite.
- Poziția pârâtului
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
- Probele administrate în cauză.
Au fost anexate actele care au stat la baza deciziilor contestate.
A fost audiat martorul S________ A_____.
II. ANALIZA PROBELOR ADMINISTRATE ÎN CAUZĂ ȘI ÎNCADRAREA ÎN D____ A SITUAȚIEI DE FAPT REȚINUTE. HOTĂRÂREA INSTANȚEI.
- Situația de fapt.
Reclamantul a instalat un sistem de supraveghere video la sediul nou situat în ____________________, Sighișoara, în cursul lunilor mai-iunie 2014.
Prin procesul verbal de contravenție xxxxx/13.11.2014, petentul reclamant a fost sancționat cu suma de 2.000 lei și avertisment, în temeiul art. 32 și 35 din legea 677/2001, pentru săvârșirea a trei fapte contravenționale.
La pct. 2 s-a reținut că nu a informat sub nicio formă persoanele vizate, de instalarea sistemul de supraveghere, potrivit art. 12 din legea 677/2001, coroborat cu art. 11 din decizia 52/2012, contravenție sancționată cu amendă de 2.000 lei.
La pct. 3 s-a reținut că a prelucrat date cu caracter excesiv, raportat la scopul prelucrării, imaginea angajaților în spațiul/biroul de lucru al acestora, cu nerespectarea art. 4 al. 1 lit. c din legea 677/2001, coroborat cu art. 8 din decizia 52/2012, cu amendă de 1.000 de lei.
Tribunalul reține că reclamantul nu a contestat prin prezenta plângere sancțiunea avertismentului aplicată la pct. 1 din procesul verbal, astfel încât va menține procesul cu privire la această faptă.
- Legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției.
În ceea ce privește natura juridică și forța probantă a procesului verbal de contravenție, instanța reține că legislația internă nu stabilește cu claritate relevanța probatorie a procesului verbal raportat la situația de fapt menționată în cuprinsul acestuia.
Astfel, art. 34 din OG 2/2001 stabilește că instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Totuși, elementele forței probante a procesul verbal de contravenție au fost definite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Tribunalul reține că faptele săvârșite de contravenient există și constituie contravenție.
Potrivit art. 32 din legea 677/2001, prelucrarea datelor cu caracter personal de către un operator sau de o persoană împuternicită de acesta, cu încălcarea prevederilor art. 4 – 10 sau cu nesocotirea drepturilor prevăzute la art. 12 – 15 sau la art. 17, constituie contravenție, dacă nu este săvârșită în astfel de condiții încât să constituie infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 25.000 lei.
Potrivit art. 4 al. 1 lit. c, datele cu caracter personal destinate a face obiectul prelucrării trebuie să fie adecvate, pertinente și neexcesive prin raportare la scopul în care sunt colectate și ulterior prelucrate;
1. Reclamantul nu a adus nicio dovadă că a încunoștințat persoanele vizate, în scris, cu privire la instalarea sistemului de supraveghere. Apărările reclamantului s-au bazat pe faptul că legea nu prevede informarea în scris și a considerat suficientă informarea verbală.
Art. 12 din legea 677/2001 prevede următoarele:
(1) În cazul în care datele cu caracter personal sunt obținute direct de la persoana vizată, operatorul este obligat să furnizeze persoanei vizate cel puțin următoarele informații, cu excepția cazului în care această persoană posedă deja informațiile respective:
a) identitatea operatorului și a reprezentantului acestuia, dacă este cazul;
b) scopul în care se face prelucrarea datelor;
c) informații suplimentare, precum: destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor; dacă furnizarea tuturor datelor cerute este obligatorie și consecințele refuzului de a le furniza; existența drepturilor prevăzute de prezenta lege pentru persoana vizată, în special a dreptului de acces, de intervenție asupra datelor și de opoziție, precum și condițiile în care pot fi exercitate;
d) orice alte informații a căror furnizare este impusă prin dispoziție a autorității de supraveghere, ținând seama de specificul prelucrării.
Potrivit art. 11 din decizia 52/2012, operatorii care prelucrează date cu caracter personal prin mijloace de supraveghere video sunt obligați să furnizeze informațiile prevăzute la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cu privire la:
a) existența sistemului de supraveghere video și scopul prelucrării datelor prin astfel de mijloace;
b) identitatea operatorului;
c) existența înregistrării imaginilor și categoriile de destinatari ai acestora;
d) drepturile persoanelor vizate și modul de exercitare a acestora.
Al. 2 prevede că informațiile prevăzute la alin. (1) trebuie aduse la cunoștința persoanelor vizate, în mod clar și permanent. Existența sistemului de supraveghere video va fi semnalată prin intermediul unei pictograme care să conțină o imagine reprezentativă cu vizibilitate suficientă și poziționată la o distanță rezonabilă de locurile unde sunt amplasate echipamentele de supraveghere video.
Având în vedere complexitatea informațiilor ce trebuie transmise, tribunalul reține că o asemenea informare nu poate fi realizată decât în scris, nefiind suficientă informarea verbal susținută de reclamant.
2. În ceea ce privește cea de-a doua faptă, reclamantul a procedat la instalarea unei camere de luat vederi în biroul contabilului șef, la masa de lucru a acestuia. De asemenea, a instalat trei camere de luat vederi în interiorul casieriilor.
Dacă în ceea ce privește camerele de luat vederi din interiorul casieriilor există un dubiu care poate fi interpretat în favoarea reclamantului (dubiu extras din declarația martorului audiat în cauză), nu același lucru se poate afirma despre camera de luat vederi instalată în biroul de lucru al contabilului șef, la masa acestuia de lucru, într-un spațiu despre care nu s-a făcut dovada că este accesibil publicului.
Potrivit art. 8 din decizia 52/2012:
(1) Prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaților prin mijloace de supraveghere video este permisă pentru îndeplinirea unor obligații legale exprese sau în temeiul unui interes legitim, cu respectarea drepturilor persoanelor angajate, în special a informării prealabile a acestora.
(2) În situația în care nu sunt aplicabile prevederile alin. (1), prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaților prin mijloace de supraveghere video nu se poate efectua decât pe baza consimțământului expres și liber exprimat al acestora, cu respectarea drepturilor persoanelor angajate, în special a informării prealabile a acestora.
(3) Nu este permisă prelucrarea datelor cu caracter personal ale angajaților prin mijloace de supraveghere video în interiorul birourilor unde aceștia își desfășoară activitatea la locul de muncă, cu excepția situațiilor prevăzute expres de lege sau a avizului Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Or în situația de față nu există nicio o permisiune expres prevăzută de lege și nici avizul autorității.
C. Individualizarea sancțiunii.
Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în Potrivit art. 21 alin. 3 din OG 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Art. 7 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Făcând aplicarea normelor juridice de mai sus la fapta săvârșită de contravenient, instanța constă ca avertismentul este o măsură suficienta pentru asigurarea scopului încriminării faptei drept contravenție. Aceasta cu atât mai mult cu cât scopul sancțiunii nu este numai represiv ci are și caracter educativ.
Instanța retine ca fapta prezintă un grad redus de pericol social, atât prin modalitatea în care a fost săvârșită, dar si prin urmările concrete pe care acestea le-a produs. Contravenientul a înțeles gradul de pericol social al faptei, nu a contestat situația de fapt reținută de agentul constatator și a dat dovadă astfel de bună credință, tribunalul având convingerea că sancțiunea amenzii este excesivă față de atingerea minimă adusă relațiilor sociale afectate de săvârșirea faptei și fată de gradul de pericol social concret al contravenientului.
Din acest punct de vedere instanța constată că a respectat în mare parte prevederile legale și a obținut avizele pentru instalarea sistemului de supraveghere din partea Inspectoratul Județean de Poliție M____, astfel încât va admite în parte a plângerii și va înlocui sancțiunea amenzii contravențională cu avertismentul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
ADMITE ÎN PARTE cererea în contencios administrativ, având ca obiect plângere contravențională, cerere formulată de reclamantul ASOCIAȚIA C___ DE AJUTOR RECIPROC PESIONARI SIGHIȘOARA, cu sediul în Sighișoara, _________________.7, jud. M____, în contradictoriu cu pârâtul A__________ NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, cu sediul în București, _______________. M______, nr. 28-30, sector 1, și în consecință:
Înlocuiește cu avertisment cele două amenzi de 1.000 de lei, aplicate petentului la pct. 2 și 3 din procesul verbal de contravenție xxxxx/13.11.2014, pentru contravențiile prevăzute de art. 32 din legea 677/2001.
Menține în rest procesul verbal.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea se depune la Tribunalul M____.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.06.2015.
| Președinte,
R_____ I_____ T____ |
||
| Grefier,
J____ H___ |
fiind în concediu de odihnă semnează
prim grefier C______ S___
red.TRI/20.07.2015
thred.CRL/20.07.2015
4 ex.
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
