Contestaţie decizie de pensionare
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBARG:2015:049.xxxxxx
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ[*]
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINTA Nr. 2743/2015
Ședința publică de la 21 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R_____ G______
Asistent judiciar N______ E____ S_____
Asistent judiciar D____ R________ R___
Grefier Dănuța G____
Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe contestatoarea T______ I____ în contradictoriu cu intimata C___ JUDEȚEANĂ DE PENSII ARGEȘ, având ca obiect contestație decizie de pensionare.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 14.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință, instanța amânând pronunțarea asupra cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28-07-2015, contestatoarea T______ I____ a formulat, în contradictoriu cu intimata C___ Județeană de Pensii Argeș, contestație împotriva deciziei nr.xxxxxx din 9-07-2015, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acesteia.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat în esență că prin decizia contestată s-a dispus constituirea în sarcina sa a unui debit reprezentând pensia de invaliditate încasată în cursul anului 2013, invocându-se obținerea de venituri din activități independente ce depășesc de 4 ori câștigul salarial mediu. Însă, pe de o parte nu se regăsește în ipotezele art.6 alin.1 pct.IV din Legea nr. 263/2010, iar pe de altă parte veniturile obținute nu provin din situații pentru care asigurarea este obligatorie pentru a fi incident art.118 din aceeași lege. În plus, în cursul anului 2013 nu a obținut un venit care să depășească limita legală dat fiind că suma de xxxxxx lei constituie suma din care se scad cheltuielile cu aprovizionarea de marfă, profitul anual fiind doar de 3956 lei.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 6, 118 din Legea nr. 263/2010, HG nr. 257/2011.
În dovedirea cererii, contestatoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și cu expertiză contabilă.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, potrivit art.157 din Legea nr.263/2010.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 17-08-2015, intimata a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiate, arătând că reclamanta este beneficiara unei pensii de invaliditate de gradul II, având deci pierdută capacitatea de muncă, motiv pentru care legea a impus o ________ interdicții. Una dintre acestea este interdicția de a cumula pensia de invaliditate cu venituri obținute din activități independente și care depășesc suma de 8892 lei. Textul legal se referă în mod expres la veniturile brute realizate pe an calendaristic, iar contestatoarea, potrivit datelor comunicate de ANAF, a obținut în anul 2013 venituri brute ce depășesc cuantumul legal.
În drept, s-au invocat dispozițiile art. 205 C.pr.civ., Legea nr. 263/ 2010.
În susținerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Contestatoarea a fost înscrisă la pensie de invaliditate de gradul II în temeiul Legii nr.3/1977 începând cu anul 2000.
Prin decizia nr.xxxxxx din 9-07-2015 emisă de intimată, contestată în cauză, s-a dispus recuperarea de la reclamantă a sumei de 5280 lei în baza art.118 din Legea nr. 263/2010, ca urmare, se arată în act, a regăsirii acesteia în situația prevăzută de art.6 alin.1 pct.IV din Legea nr. 263/2010, realizând un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Într-adevăr, astfel cum recunoaște și contestatoarea, aceasta se regăsește la litera c a articolului invocat, fiind o persoană fizică autorizată să desfășoare activități economice.
Iar prin art.118 din Legea nr. 263/2010 legea interzice cumulul anumitor categorii de pensie cu alte venituri, textul prevăzând că în sistemul public de pensii pot cumula pensia cu venituri provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, în condițiile legii, doar pensionarii pentru limită de vârstă, nevăzătorii, pensionarii de invaliditate gradul III, copiii, pensionari de urmaș, încadrați în gradul III de invaliditate, precum și copiii, pensionari de urmaș, prevăzuți la art. 84 lit. a și b din lege.
În consecință, din interpretarea per a contrario a acestui text, instanța reține, ca și intimata, că legea interzice cumulul pensiei cu venituri provenite din situații pentru care asigurarea este obligatorie, în condițiile legii, pentru acele categorii de pensionari ce nu sunt enumerați de art.118 din Legea nr. 263/2010, pensionarii ce beneficiază de pensie de invaliditate gradul II, cazul contestatoarei, neregăsindu-se în enumerare.
Iar asigurarea socială de stat este obligatorie în condițiile art.6 din Legea nr. 263/2010.
Dintre ipotezele prevăzute la art. 6 din Legea nr. 263/2010, reclamanta se încadrează la alineatul 1 pct.IV lit.c, respectiv la situația persoanelor care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic echivalent cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat din activitățile independente.
Pentru anul 2013, câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat a fost de 2223 lei, potrivit art.16 din Legea nr.6/2013 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013.
Prin urmare, pentru ca reclamanta să fie în situația prevăzută de art. 6 alin.1 pct.IV din Legea nr. 263/2010, aceasta trebuia să realizeze în anul 2013, exclusiv din activități independente, un venit brut pe an calendaristic de cel puțin 8892 lei.
Pentru a dovedi că reclamanta a realizat în anul 2013 din activități independente un venit brut pe an calendaristic de cel puțin 8892 lei, pârâta a depus la dosar adeverința nr.xxxxx/11-05-2015 emisă de ANAF- Serviciul fiscal orășănesc Mioveni (fila 33).
Având în vedere însă hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza S_______ Bara și alții împotriva României (cauza C-201/14), tribunalul a pus în discuția părților modalitatea în care intimata a avut acces la date privind veniturile obținute de reclamantă în contextul în care acestea au fost comunicate de o altă instituție.
În concret, potrivit legislației interne, respectiv potrivit art.5 din Legea nr. 677/2001, orice prelucrare de date cu caracter personal, cu excepțiile prevăzute de lege, poate fi efectuată numai dacă persoana vizată și-a dat consimțământul în mod expres și neechivoc pentru acea prelucrare.
Iar prin prelucrare de date cu caracter personal în sensul legii se înțelege, potrivit art.3 lit.b din Legea nr. 677/2001, orice operațiune sau set de operațiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terți prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ștergerea sau distrugerea.
În cauză, pârâta a recunoscut că nu a existat o prealabilă informare a contestatoarei cu privire la faptul că datele comunicate de aceasta administrației fiscale vor fi comunicate și altei instituții spre prelucrare.
Prin urmare, instanța va analiza dacă ne aflăm în fața unei excepții prevăzute de lege de la obligația deținătorului de date de a obține consimțământul expres și neechivoc al persoanei vizate pentru acea prelucrare de date.
Excepțiile de la regula instituită de art.5 din Legea nr. 677/2001 sunt prevăzute de art.7 alin.1, art.8 și art.10 din aceeași lege, dintre acestea numai cele prevăzute de art.8 având relevanță în speță.
Articolul menționat prevede la alineatul 1 lit.b că poate exista o prelucrare a datelor cu caracter personal având o funcție de identificare de aplicabilitate generală, dacă nu există consimțământul expres al persoanei vizate, în situația în care prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziție legală.
Iar pârâta a indicat ca dispoziție legală în baza căreia a avut loc prelucrarea de date art.89 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, referindu-se probabil la art.83 care reglementează declarația privind venitul realizat.
Textul indicat nu face nicio referire însă la aspectul că datele comunicate organului fiscal prin amintita declarație urmează a fi prelucrate și pentru alte scopuri decât cel anunțat de Codul fiscal, respectiv pentru stabilirea impozitului pe venit pe care l-ar datora reclamanta în calitate de persoană fizică autorizată.
În schimb, art.17 alin.3 din Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin HG nr. 257/2011, prevede că se pot utiliza ca dovezi privind veniturile realizate de persoanele fizice autorizate documentele fiscale prevăzute de legislația în materie, adeverințele eliberate de organele fiscale competente sau, după caz, datele furnizate caselor teritoriale de pensii de către organele fiscale.
Acest alineat însă se regăsește la un articol ce reglementează cazuri de suspendare a declarației individuale de asigurare la sistemul public de pensii, situație ce nu se regăsește în speță, dat fiind că reclamanta nu a dat o astfel de declarație.
Or, numai în acest ultim caz s-ar fi putut prezuma că reclamanta ar fi fost avizată că datele furnizate organului fiscal ar fi fost transmise unor terțe instituții.
C___ pentru a ne afla în situația de excepție prevăzută de art.8 alin.1 lit.b din Legea nr. 677/2001 este necesar ca prelucrarea să fie prevăzută în mod expres de o dispoziție legală.
Iar această prevedere a unei legi ce transpune în legislația internă o Directivă a Uniunii Europene trebuie interpretată conform dreptului Uniunii, respectiv conform jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (a se vedea în acest sens hotărârea din 10 aprilie 1984, von Colson și Kamann, cauza 14/83, hotărârea din 29 mai 1997, Comisia/Regatul Unit, C-300/95, hotărârea din 5 octombrie 2004, Pfeiffer și alții, cauza C-397/01-C-403/01).
Iar în prin hotărârea pronunțată în cauza S_______ Bara și alții împotriva României, Curtea a analizat respectarea de către legislația internă a prevederilor Directivei 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, în situația în care ANAF a transmis date privind veniturile realizate de reclamanții din litigiul principal din activități independente către C___ de Asigurări de Sănătate.
Astfel, Curtea reține că datele fiscale transferate de ANAF către CNAS constituie date cu caracter personal în sensul articolului 2 litera a din directiva menționată, întrucât este vorba despre „informații referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă” și în consecință, atât transmiterea lor de către ANAF, organism responsabil cu administrarea bazei de date care le include, cât și prelucrarea lor ulterioară de către CNAS prezintă caracterul unei „prelucrări a datelor cu caracter personal” în sensul articolului 2 litera b din aceeași directivă (paragraful 29).
Curtea amintește, în primul rând, articolul 10 din directiva menționată care prevede că operatorul furnizează persoanei de la care colectează date care o privesc informațiile menționate la literele a-c ale acestui articol, cu excepția cazului în care această persoană este deja informată cu privire la datele respective. Aceste informații privesc identitatea operatorului, scopul prelucrării, precum și orice alte informații suplimentare necesare pentru asigurarea unei prelucrări corecte a datelor (paragraful 32).
Această cerință a informării persoanelor vizate de prelucrarea datelor lor cu caracter personal este cu atât mai importantă cu cât este o condiție necesară exercitării de către aceste persoane a dreptului lor de acces și de rectificare a datelor prelucrate, definit la articolul 12 din Directiva 95/46, și a dreptului de opoziție al acestora față de prelucrarea datelor respective, vizat la articolul 14 din această directivă (paragraful 33).
În consecință, cerința prelucrării corecte a datelor personale prevăzută la articolul 6 din Directiva 95/46 obligă o autoritate a administrației publice să informeze persoanele vizate despre transmiterea acestor date unei alte autorități a administrației publice în vederea prelucrării de către aceasta din urmă în calitate de destinatar al datelor menționate (paragraful 34).
Curtea de Justiție analizează inclusiv dacă lipsa acestei informări a persoanelor vizate poate intra sub incidența articolului 13 din directiva menționată. Astfel, din alineatul 1 literele e și f al acestui articol 13 rezultă că statele membre pot restrânge domeniul obligațiilor și drepturilor prevăzute la articolul 10 din aceeași directivă dacă o astfel de restricție constituie o măsură necesară pentru a proteja „un interes economic sau financiar important al unui stat membru […], inclusiv în domeniile monetar, bugetar și fiscal”, precum și „o funcție de monitorizare, inspecție sau de reglementare legată, chiar și ocazional, de exercitarea autorității publice în cazurile menționate la literele c, d și e”. Cu toate acestea, același articol 13 impune expres ca astfel de limitări să fie adoptate prin măsuri legislative (paragraful 39).
În plus, menționează Curtea, conform articolului 11 alineatul 2 din Directiva 95/46, dispozițiile articolului 11 alineatul 1 din această directivă nu se aplică atunci când, printre altele, înregistrarea sau comunicarea datelor este prevăzută de lege, fiind necesar ca statele membre să prevadă în acest caz garanții corespunzătoare (paragraful 45).
Având în vedere toate considerațiile precedente, Curtea de Justiție răspunde la întrebarea adresată că articolele 10, 11 și 13 din Directiva 95/46 trebuie interpretate în sensul că se opun unor măsuri naționale precum cele în discuție în litigiul principal, care permit unei autorități a administrației publice a unui stat membru să transmită date personale unei alte autorități a administrației publice și prelucrarea lor ulterioară, fără ca persoanele vizate să fi fost informate despre această transmitere sau despre această prelucrare (paragraful 46).
Față de această hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, tribunalul constată că dispozițiile art.17 alin.3 din HG nr. 257/2011 nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art.8 alin.1 lit.b prin raportare la art.12 alin.1 și 2 din Legea nr. 677/2001, astfel cum au fost acestea interpretate de Curte în special în hotărârea pronunțată în cauza citată S_______ Bara și alții împotriva României.
Prin urmare, atât ANAF, cât și pârâta au încălcat prevederile art.12 alin.1 și 2 din Legea nr. 677/2001, potrivit cărora în cazul în care datele cu caracter personal sunt obținute direct de la persoana vizată, operatorul este obligat să furnizeze persoanei vizate, cu excepția cazului în care această persoană posedă deja informațiile respective, cel puțin informații, printre altele, despre destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor și dacă furnizarea tuturor datelor cerute este obligatorie și care sunt consecințele refuzului de a le furniza; în ipoteza în care datele nu sunt obținute direct de la persoana vizată, operatorul este obligat ca, în momentul colectării datelor sau, dacă se intenționează dezvăluirea acestora către terți, cel mai târziu până în momentul primei dezvăluiri, să furnizeze persoanei vizate, cu excepția cazului în care această persoană posedă deja informațiile respective, cel puțin informații, printre altele, despre scopul în care se face prelucrarea datelor, despre categoriile de date vizate, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor, despre existența drepturilor prevăzute de prezenta lege pentru persoana vizată.
Aceste informații nu au fost furnizate nici de ANAF, nici de casa de pensii reclamantei, astfel cum recunoaște pârâta, deși nicio altă dispoziție legală nu îi furniza aceste date persoanei vizate.
Cum decizia de debit contestată în cauză a fost emisă exclusiv în baza datelor personale prelucrate de la ANAF cu încălcarea dispozițiilor legale, instanța, în baza regulii nemo auditur propriam turpitudinem allegans, va dispune anularea deciziei nr.xxxxxx din 9.07.2015 emisă de C___ Județeană de Pensii Argeș.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare, formulată de contestatoarea T______ I____, CNP: xxxxxxxxxxxxx, domiciliată în _________________________, în contradictoriu cu intimata C___ JUDEȚEANĂ DE PENSII ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ________________, nr.38, jud.Argeș.
Anulează decizia nr.xxxxxx din 9.07.2015 emisă de C___ Județeană de Pensii Argeș.
Executorie provizoriu de drept.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Tribunalul Argeș.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21.12.2015, la Tribunalul Argeș, Secția pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.
| Președinte,R_____ G______ | Asistent judiciar,N______ E____ S_____ | Asistent judiciar,D____ R________ R___ |
| Grefier,Dănuța G____ |
RD RG
13-01-2016/4 ex
