Litigiu privind funcţionarii publici – Curtea de Apel Craiova – 489/2014

Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999)

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL C______

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIE Nr. 489/2014

Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014

Completul compus din:

Președinte L______ B____

Judecător C_________ P______

Judecător L_____ C______ M____ Z_____

Grefier S_____ I___

xxxxxxxx

S-au luat în examinare recursurile formulate de recurenta reclamantă  A________ D____ și pârâții C________ L____ DR TR S______, P_______ M__. DR TR S______ împotriva sentinței nr. 4487/05.09.2013 pronunțată de Tribunalul M________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul pârât S________ P_____ C________ L____ DE EVIDENȚA P__________ DIN C_____ CONSILIULUI L____ AL MUNICIPIULUI DR TR S______.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile au lipsit.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că recurenta reclamantă A________ D____ a depus întâmpinare la data de 17.12.2013 și răspuns la întâmpinarea formulată de pârâții C________ L____ DR TR S______, P_______ M__. DR TR S______ la data de 17.01.2014, prin S________ Registratură iar recurenta reclamantă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Curtea, luând act de cererea privind judecarea cauzei în lipsă formulată de recurenta reclamantă și constatând că nu mai sunt alte cereri din partea părților, apreciază cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

C U R T E A

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința nr. 4487/05.09.2013 pronunțată de Tribunalul M________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamanta A________ D____ împotriva pârâților C________ L____ DR TR S______, P_______ M__. DR TR S______, S________ P_____ C________ L____ DE EVIDENȚA P__________ DIN C_____ CONSILIULUI L____ AL MUNICIPIULUI DR TR S______.

A fost obligată reclamanta să plătească pârâților C________ L____ Dr. Tr. S______ și P_______ Dr. Tr. S______ 200 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței nr. 4487/05.09.2013 pronunțată de Tribunalul M________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX au formulat recurs reclamanta  A________ D____ și pârâții C________ L____ DR TR S______, P_______ M__. DR TR S______.

În motivare recurenta arată  că   desfășoară activitate  de operator de date  cu caracter  personal  asupra cărora  este  obligată să asigure confidențialitatea  în conformitate  cu disp. art.3 din legea  nr.  444/2006 și  art.  15  alin.1 din  OG  nr.  6/2007.  Arată  că  legea nr. 330/2009 și respectiv  legea  nr.  284/2010  nu exclud  acordarea  sporului de confidențialitate.

Potrivit  practicii altor  instanțe, funcționarii  publici cu obligații similare în baza  legii  nr. 444/2006, iar Directiva  Europeană 2000/J__/78 impune tratament  egal  pentru  categorii de personal  în situații  similare.

Recurenta invocă  incidența  disp.  art.  3 lit.e din legea  nr.  677/2001 și art.  1 și  6 din HG  nr.  1375/2006  și precizează  că  obligația  este  reglementată  în disp.  art.46  din legea  nr.  188/1999.

Potrivit dispozițiilor art.8 din Metodologia cu privire la aplicarea unitara a dispozițiilor in materie de stare civila , aprobata prin HG 64/2011 , prelucrarea datelor cu caracter personal in exercitarea atribuțiilor de stare civila se face cu respectarea Legii nr.677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulație a acestor date, cu modificările si completările ulterioare.

Angajații acestui serviciu si in speța reclamanta actualizează in permanenta Registrul N_______ pentru Evidenta P__________ cu date cu caracter personal care presupun reguli stricte de confidențialitate si securitate a prelucrării datelor cu caracter personal.

Cu privire la cheltuielile de judecata la care a fost obligata de instanța de fond, solicită respingerea pentru ca acestea nu au fost dovedite si justificate intrucat factura poate fi strornata si nu constituie o dovada de încasare a onorariului, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.452 si 451 Cod.pr.civ.

In drept, a arătat dispoz. art.488 alin.l pct.6 si alin.2 Cod.pr.civ raportat la art.498 din același cod , raportat la dispozițiile art.204 alin.l Cod.pr.civ , Legii nr.444/2006, OUG 97/2005, Constituția României, HG 64/2011, Legea 677/2001

În motivarea recursului, pârâți C________ L____ DR TR S______, P_______ M__. DR TR S______ critică  reducerea de către instanța de fond  a cuantumului  onorariului  de  600 la  200 lei și  invocă  în motivare  dispozițiilor  art.  30  ind 2  coroborat  cu  art.  132 alin.2 din Statutul  Profesiei de avocat  .

În concret  recurentul  solicită ca instanța de recurs să țină  cont de tipul cauzei     volumul de muncă, natura, noutatea  și dificultatea  cazului.

Apreciază că, ținând cont de timpul și volumul de muncă depusă pentru executarea mandatului primit, de natura, noutatea și dificultatea cazului, importanța intereselor în cauză și de avantajele și rezultatele obținute pentru profitul clientului, consideră că onorariul pentru care s-a depus la dosarul cauzei factura eliberată de Cabinet de avocat S______ S_______, a fost stabilit în – conformitate cu criteriile arătate mai sus, nefiind disproporționat față de criteriile precizate de Statutul profesiei de avocat.

In concluzie, soluția instanței în sensul reducerii cuantumului cheltuielilor de judecată până la suma de 200 lei este nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul acordării în totalitate a cheltuielilor de judecată solicitate.

În drept, și-a întemeiat prezenta cerere pe art. 132 din Statutul profesiei de avocat, legea nr. 51/1995 și art. 20 din Legea contenciosului administrativ.

La data de 06.12.2013 s-a depus la dosar „Întâmpinare” formulată de recurenții pârâți C________ L____ DR TR S______, P_______ M__. DR TR S______ la recursul reclamantei.

Pe cale de excepție a invocat nulitatea recursului, fiind incidente dispozițiile art.489 alin.2 C.procciv. Astfel, recursul fiind o cale extraordinară de atac pot fi invocate, în vederea pisării hotărârii recurate, doar motive de nelegalitate. în speță, reclamanta își întemeiază recursul pe dispozițiile art.488 alin.l pct.6 “când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii iu străine de natura cauzei.”

In motivarea cererii de recurs recurenta nu face decât sa reia apărările formulate în fața primei instanțe, fără a arăta în ce mod hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii sau străine e-natura cauzei. De altfel, hotărârea recurată este temeinică și legală, instanța de fond analizând fiecare argument adus de către părți.

Față de argumentele aduse consideră că se impune anularea recursului în baza art.489 alin.2 C.procciv, motivele invocate neîncadrându-se în niciunul din motivele de casare prevăzute expres și limitativ de art.488 C.procciv.

Consideră că instanța de fond în mod legal și temeinic a respins acțiunea formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată.

Astfel, instanța a reținut faptul că sporul de confidențialitate se acorda
categoriilor de funcționari publici expres și limitativ prevăzute de OUG
b/2007, recurenta reclamanta neîncadrîndu-se în niciuna din aceste categorii,
în speță, reclamanta deține funcția publică de inspector în cadrul Serviciului
public C________ L____ de Evidența P__________ aflat în subordinea Consiliului
L____ al M__.Dr.Tr.S______, fiindu-i aplicabile dispozițiile prevăzute de Legea
188/199 privind statutul funcționarilor publici.

In conformitate cu art.31  alin.l  din Legea 188/199 pentru activitatea
desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de
bază și sporul pentru vechimea în muncă. A___.2 prevede că funcționarii publici
beneficiază de prime și de alte drepturi salariale în condițiile legii, iar alin. 3
stipulează că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici.

A solicitat, în principal, anularea recursului în baza art.489 alin.2 C.procciv, și în subsidiar respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta reclamantă A________ D____, la data de 17.12.2013 a depus, la rândul său, „Întâmpinare” la recursul pârâților arătând că parații – recurenți sunt ____________________ si precizează faptul ca dispozițiile Legii nr.330/2009 cat si Legii nr.284/2010 nu exclud acordarea sporului de confidențialitate.

Anexa I 3 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea funcționarilor publici din administrația locala prevede ca sporul de confidențialitate trebuie inclus in salariu, ori prin întâmpinare parații arata că nu poate beneficia de sporul de confidențialitate întrucât este funcționar public in accepțiunea dispozițiilor art.31 alin.l din Legea nr. 188/1999, cu modificările si completările ulterioare.

Potrivit practicii instanțelor din tara, acest spor se acorda altor funcționari publici cu obligații similare in baza Legii nr.444/2006, iar Directiva Europeana 2000/.TIC/78 impune tratament egal pentru categorii de personal in situații similare.

Asa cum a arătat si cum rezulta din carnetul de munca si fisa postului, este funcționar public in cadrul Serviciului P_____ C________ de Evidenta a persoanelor Drobeta T____ S______, serviciul administrației publice locale in subordinea Consiliului L____ si îndeplinește condițiile cerute de art.3 lit.e din Legea nr.677/2001 si art.l si 6 din HG 1375/2006, pentru a beneficia de sporul de confidențialitate.

Potrivit art. 19 din Legea nr.677/2001 si art. 10 din OUG 97/2005 prevede ca prelucrarea datelor trebuie făcuta cu confidențialitate. Mai mult decât atat, obligația de confidențialitate este prevăzuta si de art.46 din Legea 188/1999, contrar celor invocate prin intimpinare de către parați.

Mai mult decât atât, învederează instanței ca activitatea de evidenta a persoanelor si stare civila reprezintă ansamblul operațiunilor realizate pentru inregistrarea si actualizarea datelor cu caracter personal al cetățenilor romani , necesara cunoașterii populației , mișcării acesteia, comunicării de date si informații instituțiilor publice , persoanelor fizice si juridice interesate precum si pentru eliberarea documentelor necesare cetățenilor romani in relațiile cu statul, cu persoanele fizice si juridice din tara si străinătate.

Operatorul este obligat sa aplice masurile tehnice si organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu caracter personal impotriva distrugerii accidentale sau ilegale , pierderii modificării , dezvăluirii sau accesului neautorizat in special daca prelucrarea respectiva comporta transmisii de date in cadrul unei rețele , precum si impotriva oricărei alte forme de prelucrare ilegala.

Din cele relatate, rezulta clar si fara echivoc ca angajații serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor actualizează in permanenta Registrul N_______ pentru Evidenta P__________ cu date cu caracter personal care presupun reguli stricte de confidențialitate si securitate a prelucrării.

Având in vedere cele relatate, consideră ca acest spor de 15% poate fi datorat si salariaților serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor , respectiv S________ P_____ C________ L____ de Evidenta P__________ al municipiului Drobeta T____ S______, din subordinea Consiliului L____ , care in activitatea pe care o desfășoară , se folosesc de datele cu caracter personal ale cetățenilor romani in urma procesării autonome ________________________ in scopul cunoașterii numărului, structurii si mișcării populației , de către S________ P_____ C________ L____ de Evidenta P__________, dar si in raport cu polițiștii detașați in cadrul Serviciilor Publice Comunitare Locale de Evidenta P__________ având sarcini de serviciu identice prevăzute in fisa postului.

Potrivit dispozițiilor art. 8 din Metodologia cu privire la aplicarea unitara a dispozițiilor in materie de stare civila , aprobata prin HG 64/2011 , prelucrarea datelor cu caracter personal in exercitarea atribuțiilor de stare civila se face cu respectarea Legii nr.677/2001 pentru protecția persoanelor s cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulație a acestor date, cu modificările si completările ulterioare.

In concluzie, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulata si motivata atât prin cererea de chemare in judecata cat si prin răspunsul la întâmpinare, cu obligarea paraților la achitarea sporului de 15% de la data numirii in funcție si in continuare pana la încetarea raporturilor de serviciu , suma ce urmează a fi actualizata cu indicele de inflație pana la data plații efective.

De asemenea, solicită ca parații să facă mențiunile corespunzătoare in evidenta electronica.

Examinând  recursul prin prisma motivelor  invocate  , a  dispozițiilor  incidente   Curtea constată  următoarele  aspecte de fapt  și de drept  .

Cu  privire  la  recursul  formulat  de reclamanta   A________ D____  .

În esență criticile  recurentei  vizează  aplicarea greșită a dispozițiilor legale  de către  instanța de fond  ,  care  a  concluzionat  , eronat  în opinia  recurentei, că nu  este îndreptățită  la   acordarea  sporului de 15  %  pentru  confidențialitate  .

Criticile  nu sunt  fondate  .

Reclamanta  – recurentă a îndeplinit funcția publică  de inspector  în cadru  Serviciului  P_____  comunitar  local  de evidență  a persoanelor  din subordinea consiliului  L____   ,  începând  cu dat de 01. 01.  2005  și până  în prezent nu a beneficiat  în concret  de sporul de confidențialitate  .

În raport de această stare de fapt  necontestată,  Tribunalul în mod  corect  a aplicat  și interpretat  cronologic  dispozițiile  legilor cadrul privind  salarizarea  funcției  publice  începând cu anul 2010 .

Astfel, din interpretarea  coroborată  a disp. art. 1, art.2  art. 30+   alin 1  și  5 și 6 , întrucât  în decembrie  2009  recurenta  nu  beneficia  de acest  spor  prevăzut de lege,  nu poate  fi  inclus  în temeiul legii  330 /2009  în salariu.  Pe de altă parte,  legea  330/2009 și  284/2010  nu  prevăd  în nod  expres  acordarea  acestui  spor  ulterior.

În  concluzie,  recurenta  nu poate  beneficia  de acest  spor,  în temeiul  legilor  salarizării  cadru  a funcției publice.  Salarizarea  funcției publice are la baza  principiul legalității,  statul  deținând în această materie  o marjă largă de apreciere  ,fiind vorba de gestionarea  și  modul  de  cheltuire  a fondurilor publice.

Recurenta  – reclamantă  explică  în cererea  de recurs  că  exercită  în fapt  atribuții  importante , ce presupun  un grad  sporit de confidențialitate, ceea ce ar impune acordarea  sporului .

Afirmațiile  sunt reale, dar nu  reprezintă  problema de drept  dedusă  judecații  și  în temeiul căreia a soluționat  Tribunalul cauza.  Aspectele  nu  comportă  divergențe  de opinii.

Cu  privire  la   recursul  formulat  de P_______  Municipiului Dr.Tr. S______.

Excepția  nulității recursului  este nefondată  și va  fi respinsă  .

Motivarea excepției conduce  în esență  la  aprecierea netemeiniciei și a caracterului nefondat  al  recursului  care  nu  ar antrena  nicio  cauză , nici un motiv de recurs  dintre cele  prevăzute expres de  art.  498 NCPC .

Prin urmare , nu este  vorba  de o nemotivare  în sens  formal  ,  ci de o neîncadrare  în motivele  enumerate  ,   concluzie  ce presupune însă  analiza  argumentelor  subsumate  în opinia   recurentei fiecărei  criticii  .

În acest context  nu  poate fi  vorba de o  nemotivare  în fapt și  în drept totală  , formală  ,  și în concluzie excepția nulității  recursului va  fi  respinsă ca fiind neîntemeiată  .

Critica  vizează  soluția  eronată, în opinia  recurentului de a fi diminuat cuantumul  cheltuielilor de judecată .

Critica nu este fondată .

Tribunalul, în temeiul  disp. art.  453 și   art.   451 alin.2 din  NCPC   și – exercitat  în  limite legale  dreptul de a aprecia  asupra  cuantumului   cheltuielilor  de judecată   la care  ar  putea  fi  obligată partea ce  a căzut  în  pretenții, cu indicarea  în  concret a criteriilor  la care  s-a raportat.

Curtea nu identifică   motive de nelegalitate  a modului  în care  s-au interpretat  și aplicat  aceste  dispoziții leglale.

Pentru toate  aceste considerente,  nefiind identificate  cauze de recurs de ordine publică   , în temeiul  dispozițiilor art. 496 Nc pr. civilă , va respinge recursurile  ca nefondate  .

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de recurenta reclamantă  A________ D____ și pârâții C________ L____ DR TR S______, P_______ M__. DR TR S______ împotriva sentinței nr. 4487/05.09.2013 pronunțată de Tribunalul M________ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, ca nefondate.

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2014

Președinte,L______ B____ Judecător,C_________ P______ Judecător,L_____ C______ M____ Z_____
Grefier,S_____ I___

Red.jud.LB

S.I. 28 Ianuarie 2014

Jud fond C.D.B.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>