ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMISOARA Operator 2928
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR.XXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR.264
Ședința publică din 14 octombrie 2014
P_________:R_____ O____
GREFIER:L______ C______
S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul Oțican D______ M_____ împotriva pârâtului I____________ G______ al Poliției de Frontieră, având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsă părțile.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, invocă din oficiu, excepția de necompetență materială a Curții de Apel Timișoara și reține cauza spre soluționare pe această excepție.
C U R T E A
Asupra acțiunii de contencios administrativ de față, constată:
Prin acțiune reclamantul Oțican D______ M_____ a chemat în judecată pe pârâtul I____________ G______ al Poliției de Frontieră, solicitând ca prin sentința să se dispună constatarea unor încălcări privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția persoanelor privind libera circulație a acestor date, prevăzute în legea 677/2001, din culpa pârâtului în corelație și cu art. 253 alin.1 lit. c din Codul Civil; obligarea pârâtului la trimiterea pe cale oficială (scris și electronic către adresa de poștă electronică tip e-mail: mariusoticanfajgmail._________________ conforme cu originalul a dispoziției nr. xxxxxx și/sau xxxxxx din data de 09.04.2013 a inspectorului general al Poliției de Frontieră, în corelație cu art. 253 alin. 1 lit. b din Codul Civil și obligarea pârâtului la oferirea pe cale oficială (scris și electronic către adresa de e-poștă electronică tip e-mail: manusotican(g),gmail.corn) de explicații plauzibile asupra celor relatate la capătul I de cerere.
În motivare reclamantul susține că legat de primul petit din acțiune, în urma unor cercetări disciplinare, a fost anunțat că a fost destituit din poliție. Unitatea la care a lucrat l-a informat asupra dispoziției cu care s-a instituit această măsură Dispoziția Inspectorului G______ al Poliției de Frontieră cu nr. xxxxxx din data de 09.04.2013, prin care a fost sancționat cu destituirea din poliție nu i-a fost comunicată vreodată.
Acest lucru reprezintă o încălcare a prelucrărilor datelor cu caracter personal, deoarece nu poate să-și exercite dreptul la informare (art. 31 alin. 2 din Constituția României) și dreptul de contestare în instanță a acestei dispoziții (dreptul la opoziție conform art. 15 din legea 677/2001).
A fost doar informat cu privire la existența acesteia, prin Adresa Inspectoratului G______ al Poliției de Frontieră cu nr. xxxxxx din 09.04.2013, ulterior nr. xxxxxx din data de 21.05.2013.
În cele două dispoziții există o inadvertență, una face referire la dispoziția cu nr. xxxxxx alta la cea cu nr xxxxxx. În luna aprilie 2014 a trimis o solicitare la I____________ G______ al Poliție de Frontieră pentru a-i pune (printre altele) la dispoziție actul original, în speță Dispoziția Inspectorului G______ al Poliției de Frontieră cu nr. xxxxxx din data de 09.04.2013), bănuind că aceasta face referire la subsemnat.
A primit un răspuns în formă electronică (anexat) nr. CR xxxxx / CR xxxxx care îl informa în mod fals cum că actele administrative în cauză au fost puse la dispoziția sa și aduse la cunoștință pe bază de semnătură.
Având în vedere blocajul juridic în care I____________ G______ al Poliției de Frontieră a plasat (încă de la început) solicită să se constate încălcarea legii cu nr. 677/2001 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și lipsa protecția persoanelor în fața unor prelucrări ale datelor cu caracter personal având ca și consecință juridică destituirea (abuzivă) din poliție și lipsa protecție privind dreptul de a contesta această măsură (dreptul la opoziție conform art. 15 din legea 677/2001).
Articolul 77 din Codul Civil stipulează că „orice prelucrare a dalelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, se poate face numai în cazurile și condițiile prevăzute de legea specială”, în speță Legea 677/2001.
Solicită, de asemenea, să se constate aceste încălcări ale protecției persoanelor, în sensul Legii 677/2001, cu trimitere la art. 77 din Noul Cod Civil, privitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
În privința cererii de obligare a pârâtului la trimiterea pe cale oficială (scris și electronic către adresa de poștă electronică tip e-mail: xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx) a unei copii conforme cu originalul a dispoziției nr. xxxxxx și/sau xxxxxx din data de 09.04.2013 a inspectorului general al Poliției de Frontieră, în corelație cu art. 253 alin. 1 lit. b din Codul Civil, precizează următoarele :
Se impune cu necesitate aceasta odată cu admisibilitatea capătului I de cerere, luând în considerare și faptul că situația sa de a nu avea posibilitatea de a contesta măsura de a fi ,.destituit” din poliție în instanță (contencios administrativ sau de alt mod) nu poate să subziste la nesfârșit (corelație cu art. 253 alin.1 lit. b din Codul Civil).
Instanța de judecată în contencios administrativ și fiscal sau altă instanță, nu se poate pronunța asupra unui act, devreme ce acest act (Dispoziția Inspectorului G______ al Poliției de Frontiera cu nr. xxxxxx sau xxxxxx din data de 09.04.2013) nu există în probațiune.
Menționează că există pe rol un dosar (XXXXXXXXXXXX la Tribunalul T____) unde a încercat să evite referințe la această dispoziție deoarece există posibilitatea să nici nu facă referire la vreo destituire în poliție, eventual să indice altceva iar celelalte dispoziții sunt o „greșeală”.
În acest caz instanța ar putea decide o reevaluare a deciziei din această dispoziție indiferent de conținutul acesteia deși ar putea să invoce în probațiune că nu se poate decide în absența corelației cu efectul juridic invocat din această dispoziție.
Oricum această dispoziție este esențială pentru contestarea în contencios administrativ și fiscal, conform Legii nr.554/2004 așa cum l-au informat cei de la Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Generală Juridică, în întâmpinarea de la dosarul XXXXXXXXXXXX de la Curtea de Apel Timișoara, cu precizarea paradoxală venită de la acest minister, chiar din partea domnului (fost) ministru R___ S____, care precizează la pag. 6 a întâmpinării sale în acest dosar, în ceea ce privește faptul că dispoziția de sancționare nu i-a fost comunicată arăt că reclamantul a fost înștiințat de emiterea prin adresa I.G.P.F nr. xxxxxx din 09.04.2013″.
Referitor la obligarea pârâtului la oferirea de explicații plauzibile asupra celor redate la capitolul I din cerere, reclamantul susține că există „ceva” la mijloc devreme ce pârâtul nu a oferit dispoziția cu pricina nici la momentul întocmirii, nici ulterior când reclamantul a cerut-o în mod expres.
Este posibil ca în mod analog cu dosarul XXXXXXXXXXXX pârâtul să aducă voalat în atenție vreo „obligație legală” în virtutea unui prezumtiv „contract sau antecontract” în ceea ce privește și prelucrarea ilegală a datelor cu caracter personal și în acest dosar și să insiste pe abordări similare prin care să se eschiveze de la oferirea acestei dispoziții cu privire la subsemnat.
În acest sens se cuvin măcar explicații oferite reclamantului în ideea de a renunța definitiv de a mai încerca să-și recupereze locul de muncă în cadrul Poliției de Frontieră sau în altă instituție a Ministerului Afacerilor Interne.
În dosarul XXXXXXXXXXXX de la Tribunalul T____ pârâtul depune următorul început de întâmpinare pe care subsemnatul îl reia în mod identic pentru că se „pretează” situației:
În primul rând, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, consideră că în speță devin incidente prevederile art. 1 din Legea 554/2004 — privind contenciosul administrativ. Astfel, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.
Așa cum a arătat anterior, litigiul de față se circumscrie prevederilor legii contenciosului administrativ, având în vedere că reclamantul critică refuzul (nejustificat în opinia sa) de a-i soluționa o cerere. În acest sens, învederează faptul că înainte de a se adresa instanței, reclamantul a trimis pârâtului petiția înregistrată cu nr. xxxxx/22.04.2014 al cărei obiect este același cu obiectul cererii de chemare în judecată, petiție care, consideră că îmbracă forma unei proceduri prealabile, în sensul art. 7 din actul normativ anterior menționat.
Totodată art. 8 alin. 1 din Legea nr.554/2004 prevede: „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la an. 2 alin. (1) Ut. h) poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă (…)
Mai mult decât atât, având în vedere faptul că pârâtul are calitatea de instituție publică centrală, în cazul de față devin incidente prevederile art. 10 conform căruia „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice (…) iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, (…) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Consideră că pârâtul în cazul de față, dacă o să depună întâmpinare, o să schimbe abordarea de mai sus, cu una gen avută în dosarul XXXXXXXXXXXX de la Curtea de Apel Timișoara, declinată în baza acesteia (unor prevederi a Legii nr. 2/2013) către Tribunalul T____.
În acest pare evident că pârâtul se ferește ca Curtea de Apel să se exprime în ceea ce privește „destituirea” din poliție, în virtutea unei „obligații legale”
Pe baza acestei abordări consideră că explicația probabilă a capătului III de cerere este chiar a evitării Curții de Apel și a posibilei dorințe ca acțiunea de față să fie analizată de altă instanță de judecată (superioară sau inferioară).
Prin întâmpinare pârâtul I.G.P.F. a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru că reclamantul a mai formulat o acțiune cu același motive, în dosar nr.XXXXXXXXXXXX al Tribunalului T____, Secția I civilă, având ca obiect obligația de a face.
Referitor la fondul cauzei se arată că nu există nicio încălcarea a Legii nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
În acest sens, arătă că actele administrative emise referitor la reclamant au fost întocmite și gestionate cu respectarea condițiilor de legitimitate privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Afirmația pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată, conform căreia reclamantul ar fi trebuit să fie informat despre orice prelucrare care îl vizează nu poate fi primită, atâta vreme cât între acesta și instituția noastră existau raporturi de serviciu (așa cum am detaliat anterior) iar art. 5, alin. (2), lit. a) și c) din Legea 677/2001 prevede: consimțământul persoanei vizate nu este cerut în următoarele cazuri: “a) când prelucrarea este necesară în vederea executării unui contract sau antecontract la care persoana vizată este parte ori în vederea luării unor măsuri, la cererea acesteia, înaintea încheierii unui contract sau antecontract; c) când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale a operatorului”.
Așa cum a precizat, textele de lege enunțate anterior se aplică întocmai în cazul de față, făcând dovada clară a lipsei de adevăr din afirmațiile reclamantului.
De asemenea, potrivit art. 23, alin. (1) din Instrucțiunile nr. 27 din 03 februarie 2010, “Operatorii și împuterniciții acestora prelucrează date cu caracter personal în scopuri de organizare, gestiune economico-financiară și administrativă privind proprii angajați și membrii de familie ai acestora, în cadrul activității de management resurse umane, asigurarea asistenței medicale sau pentru desfășurarea unor activități cultural-artistice, jurnalistice ori sportive”, nefiind necesară notificarea prelucrării datelor cu caracter personal.
Potrivit art. 1 din Decizia nr. 100 din 23.11.2007 a Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal privind stabilirea cazurilor în care nu este necesară notificarea prelucrării unor date cu caracter personal “Notificarea prelucrării datelor cu caracter personal nu este necesară în următoarele cazuri: a)când prelucrarea datelor cu caracter personal este efectuată de compartimentele/ persoanele competente al entităților de drept public și privat, în scopul îndeplinirii obligațiilor prevăzute de lege, pentru organizarea și desfășurarea activității proprii curente de gestiune economico-financiară și administrativă”.
Mai mult decât atât, menționează că reclamantul a fost informat în permanență cu privire la acțiunile întreprinse de către pârât în legătură cu persoana sa iar pe parcursul efectuării cercetării prealabile, precum și în fața consiliului de disciplină, acesta a avut posibilitatea de a formula apărări cu privire la acuzațiile aduse, motiv în plus să afirmăm că susținerile acestuia nu pot fi primite.
În cauză Curtea de Apel Timișoara a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ în soluționarea cauzei în raport cu prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004, astfel că va declina competența materială pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamantul Oțican D______ M_____ împotriva pârâtului I____________ G______ al Poliției de Frontieră, în favoarea Tribunalului T____, Secția I Civilă, pentru că:
Potrivit dosarului, prin acțiune reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul I____________ G______ al Poliției de Frontieră, solicitând constatarea unor încălcări privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția persoanelor privind libera circulație a acestor date, prevăzute în legea 677/2001, din culpa piratului în corelație și cu art. 253 alin.1 lit. c din Codul Civil; obligarea pârâtului la trimiterea pe cale oficială (scris și electronic către adresa de poștă electronică tip e-mail: mariusoticanfajgmail._________________ conforme cu originalul a dispoziției nr. xxxxxx și/sau xxxxxx din data de 09.04.2013 a inspectorului general al Poliției de Frontieră, în corelație cu art. 253 alin. 1 lit. b din Codul Civil și obligarea pârâtului la oferirea pe cale oficială (scris și electronic către adresa de e-poștă electronică tip e-mail: manusotican(g),gmail.corn) de explicații plauzibile asupra celor relatate la capătul I de cerere.
Acțiunea a fost întemeiată în drept pe prevederile art.30 și 192 din Noul Cod de procedură civilă și art.18 din Legea nr.677/2001.
Art.1 alin.1 din Legea nr.554/2004 prevede că se poate adresa instanței de contencios administrativ cel ce se consideră vătămat într-un drept al său, ori într-un interes legitim, print-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri.
În cauza dedusă judecății reclamantul nu a atacat nici un act administrativ de autoritatea emis de pârât și nici nesoluționarea în termen legal a unei cereri, potrivit art.2 alin.2 din Legea nr.554/2004 pentru a fi incidente cauzei dispozițiile contenciosului administrativ.
Dimpotrivă reclamantul a chemat în judecată pe pârât în baza Legii nr.677/2001 privind protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
Art.18 din Legea nr.677/2011 privind dreptul de a se adresa justiției, prevede următoarele; alin.1 Fără a se aduce atingere posibilității de a se adresa cu plângere autorității de supraveghere, persoanele vizate au dreptul de a se adresa justiției pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege, care le-au fost încălcate.
(2) Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se poate adresa instanței competente pentru repararea acestuia.
(3) Instanța competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Cererea de chemare în judecată este scutită de taxă de timbru.
Deci, prin legea specială, nu se stabilește competența materială pentru soluționarea acestor litigii în favoarea instanței de contencios administrativ ci, după formularea legiuitorului, textul trimite la instanța de drept comun.
Cum în temeiul art. 129 alin.2 pct.2 din Noul Cod procedură civilă, instanța cu deplină competență este tribunalul, acțiunea se declină Tribunalului T____, Secția I civilă, potrivit art.95 pct.1 raportat la art.132 C__.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența materială pentru soluționarea acțiunii formulate de reclamantul Oțican D______ M_____, cu domiciliul în Timișoara, ____________________. B121, ____________, Jud. T____, CNP- xxxxxxxxxxxxx, împotriva pârâtului I____________ G______ al Poliției de Frontieră, cu sediul în București, _____________________, sector 6, C__ xxxxxxx, C___ R047 TREZxxxxxxxxxxxXXXXX, în favoarea Tribunalului T____, Secția I Civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică 14.X.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R_____ O____ L______ C______
Red.:R.O/20.10.2014/ Tehnored./L.C./ 4ex./22.10.2014/4 _____________________________________>
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
