Obligaţia de a face 4123/2013

R O M Â N I A

TRIBUNALUL HUNEDOARA

SECȚIA A II-A CIVILA, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

SENTINȚA NR.4123/CA/2013Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

Ședința publică din 27.06.2013

PREȘEDINTE:IFTIMUȘ A____ C______- președinte secție

A___ A____- grefier

Pentru azi fiind amânată pronunțată asupra cererii formulată de reclamantul M______ E____ în contradictoriu cu pârâtul I_________ NAȚIONAL DE MEDICINĂ LEGALĂ M___ MINOVICI, având ca obiect obligația de a face.

Se constată că, mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea inițială de amânare a pronunțării din data de 27.06.2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei de față, constată:

Prin sentința civilă nr. 1470/2013 Judecătoria D___:

Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul M______ E____, cu domiciliul în D___, ___________________________.1, __________, ___________________________, în contradictoriu cu pârâtul I_________ Național de Medicină Legală “M___ Minovici”, cu sediul în București, Șoș. V____-Bârzești, nr.9, sector 4, în favoarea Tribunalului Hunedoara – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ.

Prin cererea formulată și înregistrată la Judecătoria D___ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, reclamantul M______ E____, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul I_________ Național de Medicină Legală “M___ Minovici să fie obligat să îi permită să consulte Registrul de paternități al Laboratorului de Serologie, Vol.II, din perioada 15.04.xxxxxxxxxxxxx68, poziție 1324, cu toate rubricile aferente și Registrul de paternități al Laboratorului de Dermatoglifie din anul 1968, toate rubricile indicativului nr.A10/xxxxx/1968, ce se găsesc în arhiva INML București, urmând ca instanța să stabilească data și locul unde reclamantul să studieze actele precizate, iar pârâtul să fie obligat să elibereze pe loc copii xerox legalizate ale filelor în speță, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, a arătat în esență că prin sentința civilă nr.2753/13.11.1968 a Judecătoriei D___, pronunțată în dosarul nr.513/1968 reclamantul a fost declarat în mod eronat tatăl minorului T____ B_____, născut în afara căsătoriei de numita R____ I______, iar la pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere Raportul de expertiză medico-legală de cercetare a paternității nr.AXXXXXXXXXXXX a Institutului de Cercetări Științifice Medico-legale M___ Minovici București.

Reclamantul a mai arătat că a obținut în anul 2005 o copie de pe raportul de expertiză, iar deplasându-se la pârâta pentru a cerceta originalul, cererea sa a fost respinsă, cu motivarea că raportul nu mai există, toată arhiva din anul 1968 nemaiexistând. Reclamantul a arătat că ulterior, i s-a comunicat o copie a Registrului de paternități al Laboratorului de Serologie, Vol.II, din perioada 15.04.xxxxxxxxxxxxx68, poziție 1324, însă pe această copie au fost înlăturate mai multe rubrici, printre acestea și cea a concluziilor, care ar confirma excluderea de la paternitate a reclamantului.

Invocând dispozițiile Legii nr.677/2001, reclamantul apreciază că este îndreptățit să obțină accesul la aceste acte, despre care susține că ar conține neconformități.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.16 (2), 21 (3), 31 (2) din Constituția României, art.5 (2), 7 (2), 18 (1), (2) și (3) din Legea nr.677/2001, art.1 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În probațiune, reclamantul a anexat cererii sale lista de probe, sentința civilă nr.2753/1968 a Judecătoriei D___, Raportul de expertiză medico-legală, corespondența purtată ci I_________ de Cercetări Științifice Medico-legale prof. M___-Minovici, ci INML M___ Minovici, Raportul de expertiză privind st6abilirea paternității, Raportul de expertiză medico-legal privind cercetarea paternității, raportul de contraexpertiză privind stabilirea paternității, copie de pe Registrul de paternități al Laboratorului de Serologie, copie a deciziei  civile nr.298/1969 a Tribunalului județean Hunedoara – Colegiul civil.

Pentru termenul de judecată din data de 14.03.2013, reclamantul a depus o precizare de acțiune civilă, în care a arătat aceleași aspecte indicate și în cererea de chemare în judecată.

Pârâtul a formulat întâmpinare (f.36), prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca vădit nelegală, netemeinică și abuzivă.

În motivarea întâmpinării, în esență pârâtul a arătat că reclamantului i-a fost eliberată o copie de pe registrul în care erau consemnate date referitoare la raportul de expertiză, pentru a putea fi confruntat cu raportul de expertiză a filiației nr.AXXXXXXXXXXXX, însă pârâta este operator de date cu caracter personal și are obligația de a respecta dispozițiile Legii nr.677/2001. Pe cale de consecință, pârâta a arătat că registrele solicitate, având consemnate mențiuni ale datelor personale a mai multor persoane, nu pot fi puse la dispoziția reclamantului.

În drept, a invocat dispozițiile art.115-118 Cod procedură civilă, solicitând judecarea cauzei și în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 Cod procedură civilă.

Pentru termenul din data de 14.03.2013, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, arătând, în esență, că criticile pârâtei se impun a nu fi luate în considerare.

Alăturat răspunsului la întâmpinare, reclamantul a atașat corespondența purtată cu INML M___ Minovici, Hotărârea nr.1085/1966, cererea de revizuire a sentinței civile nr.2753/1968 a Judecătoriei D___ și alte înscrisuri.

La termenul din data de 14.03.2013, judecătoria a procedat din oficiu la luarea unui interogatoriu reclamantului, acesta fiind consemnat la dosar.

La Tribunalul Hunedoara cauza s-a înregistrat la data de 28.03.2013.

Prin cererea din data de 10.06.2013 (f.10) reclamantul a solicitat pronunțarea unei încheieri interlocutorii de ședință, prin care să fie împuternicit să consulte documentele arătate în acțiune, urmând ca în cazul admiterii cererii sale să renunțe la acțiunea introductivă. D__ fiind că această ultimă cerere are același obiect cu acțiunea introductivă în ședința publică din 20.06.2013 instanța a calificat-o ca și concluzii scrise, Codul de procedură civilă neprevăzând încheierea interlocutorie într-o astfel de cauză, după care a reținut cauza în pronunțare.

Din actele și lucrările dosarului tribunalul constată următoarele:

Prin acțiunea de față, precum reclamantul solicită să se constate refuzul nejustificat al pârâtului și să i se acorde dreptul de acces la documentele pârâtului. Reclamantul a arătat în răspunsul la interogatoriu, că s-a adresat pârâtului în nenumărate rânduri să i se pună la dispoziție actele ce fac obiectul dosarului, însă i s-a refuzat accesul la documente, refuz pe care îl apreciază ca nejustificat și pe care îl contestă și solicită recunoașterea dreptului său.

Potrivit disp.art. 5 din Legea 677/2001, invocate de reclamant,

    (1) Orice prelucrare de date cu caracter personal, cu excepția prelucrarilor care vizează date din categoriile menționate la art. 7 alin. (1), art. 8 și 10, poate fi efectuată numai dacă persoana vizata si-a dat consimțământul în mod expres și neechivoc pentru acea prelucrare.

    (2) Consimțământul persoanei vizate nu este cerut în următoarele cazuri:    …

    c) când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale a operatorului.

Conform disp.art. 7 din Legea 677/2001, invocate tot de reclamant,

    (1) Prelucrarea datelor cu caracter personal legate de originea rasială sau etnică, de convingerile politice, religioase, filozofice sau de natura similară, de apartenența sindicala, precum și a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate sau viața sexuală este interzisă.

    (2) Prevederile alin. (1) nu se aplica în următoarele cazuri: …

    f) când prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în justiție.

Față de obiectul acțiunii, nu se constată că această normă are legătură cu cauza, întrucât reclamantul nu i-a contestat pârâtului dreptul ca în cadrul activității sale reglementate prin lege să prelucreze datele cu caracter personal ce-l privesc pe reclamant. Iar această prelucrare a fost necesară în vederea soluționării litigiilor privind stabilirea paternității, deci a constatării unui drept în justiție.

    Potrivit disp.art. 13 din Legea 677/2001,

    (1) Orice persoana vizata are dreptul de a obține de la operator, la cerere și în mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului ca datele care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta. Operatorul este obligat, în situația în care prelucreaza date cu caracter personal care privesc solicitantul, sa comunice acestuia, împreună cu confirmarea, cel puțin următoarele:…

    e) informații asupra posibilitatii de a consulta registrul de evidenta a prelucrarilor de date cu caracter personal, prevăzut la art. 24, de a înainta plângere către autoritatea de supraveghere, precum și de a se adresa instanței pentru atacarea deciziilor operatorului, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi…

Conform art. 24 din Legea 677/2001,

    (1) Autoritatea de supraveghere păstrează un registru de evidenta a prelucrarilor de date cu caracter personal, notificate în conformitate cu prevederile art. 22. Registrul va cuprinde toate informațiile prevăzute la art. 22 alin. (3)…

    (5) Registrul de evidenta a prelucrarilor de date cu caracter personal este deschis spre consultare publicului. Modalitatea de consultare se stabilește de autoritatea de supraveghere.

Prin urmare reclamantul este îndreptățit să consulte potrivit Legii 677/2001 doar registrul de evidenta a prelucrarilor de date cu caracter personal, nu și alte date și documente aflate în arhiva pârâtului, astfel că sub acest aspect acțiunea sa este nefondată și se va respinge capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului să îi permită să consulte Registrul de paternități al Laboratorului de Serologie, Vol.II, din perioada 15.04.xxxxxxxxxxxxx68, poziție 1324, cu toate rubricile aferente și Registrul de paternități al Laboratorului de Dermatoglifie din anul 1968, toate rubricile indicativului nr.A10/xxxxx/1968, ce se găsesc în arhiva INML București.

În schimb capătul de cerere referitor la obținerea de copii ale pozițiilor din cele două registre susmenționate este admisibil în temeiul Legii 544/2001, privind liberul acces la informatiile de interes public.

Astfel, dispozițiile art.2 din Legea 544/2001 prevăd că:

 b) prin informatie de interes public se intelege orice informatie care priveste activitatile sau rezulta din activitatile unei autoritati publice sau institutii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informatiei;

    c) prin informatie cu privire la datele personale se intelege orice informatie privind o persoana fizica identificata sau identificabila.

Iar art. 6 din Legea 544/2001

    (1) Orice persoana are dreptul sa solicite si sa obtina de la autoritatile si institutiile publice, in conditiile prezentei legi, informatiile de interes public.

    (2) Autoritatile si institutiile publice sunt obligate sa asigure persoanelor, la cererea acestora, informatiile de interes public solicitate in scris sau verbal.

Pârâta se numără printer instituțiile publice avute în vedere de disp.art.2 din Lege, iar informațiile solicitate de reclamant reprezintă informații de interes public de vreme ce au fost utilizate în litigii în care reclamantul a fost parte, producând consecințe juridice față de reclamant.

Pe cale de consecință,  pârâtul va fi obligat să-i furnizeze reclamantului în copie certificată pentru conformitate:

-extras cu privire la poziția 1324 vol.II din Registrul de paternități al Laboratorului de Serologie, din perioada 15.IV.1968-11.XI.1968, cu rubricile aferente, ce privesc reclamantul și subiecții ce fac parte din raportul de expertiză medico-legală AXXXXXXXXXXXX.

-toate rubricile indicativului AXXXXXXXXXXXX din registrul de paternități al Laboratorului de Dermatoglifie din anul 1968, ce privesc reclamantul și subiecții expertizei.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de reclamantul M______ E____, cu domiciliul în D___, ___________________________.1, __________, ___________, jud. Hunedoara, în contradictoriu cu pârâtul I_________ Național de Medicină Legală “M___ Minovici”, cu sediul în București, Șoș. V____-Bârzești, nr.9, sector 4, și în consecință:

Obligă pârâtul să comunice reclamantului în copie certificată pentru conformitate:

-                             Extras cu privire la poziția 1324 vol.II din Registrul de paternități al Laboratorului de Serologie, din perioada 15.IV.1968-11.XI.1968, cu rubricile aferente, ce privesc reclamantul și subiecții ce fac parte din raportul de expertiză medico-legală AXXXXXXXXXXXX.

-                             toate rubricile indicativului AXXXXXXXXXXXX din registrul de paternități al Laboratorului de Dermatoglifie din anul 1968, ce privesc reclamantul și subiecții expertizei.

Respinge în rest plângerea.

F___ cheltuieli de judecata.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27.06.2013.

PREȘEDINTEGREFIER

IFTIMUȘ A____ CAMELIAADAM A____

IAC/AA-4 ex.

10.09.2013

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>