Obligaţia de a face 771/2014

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL A___ I____

SECTIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIE Nr. 771/2014

Ședința publică de la 04 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M______ F_____

Judecător F______ I_____ P__

Judecător M____ K________

Grefier C______ G____

Pe rol se află pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamantul M______ E____ și pârâtul I_________ Național de Medicină Legală „M___ Minovici” împotriva sentinței nr. 4123/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate prin încheierea de ședință din data de 28 ianuarie 2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului de față:

Prin cererea formulată și înregistrată la Judecătoria D___ sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, reclamantul M______ E____, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, pârâtul I_________ Național de Medicină Legală “M___ Minovici să fie obligat să îi permită să consulte Registrul de paternități al Laboratorului de Serologie, Vol.II, din perioada 15.04.xxxxxxxxxxxxx68, poziție 1324, cu toate rubricile aferente și Registrul de paternități al Laboratorului de Dermatoglifie din anul 1968, toate rubricile indicativului nr.A10/xxxxx/1968, ce se găsesc în arhiva INML București, urmând ca instanța să stabilească data și locul unde reclamantul să studieze actele precizate, iar pârâtul să fie obligat să elibereze pe loc copii xerox legalizate ale filelor în speță, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, a arătat în esență că prin sentința civilă nr.2753/13.11.1968 a Judecătoriei D___, pronunțată în dosarul nr.513/1968 reclamantul a fost declarat în mod eronat tatăl minorului T____ B_____, născut în afara căsătoriei de numita R____ I______, iar la pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere Raportul de expertiză medico-legală de cercetare a paternității nr.AXXXXXXXXXXXX a Institutului de Cercetări Științifice Medico-legale M___ Minovici București.

Reclamantul a mai arătat că a obținut în anul 2005 o copie de pe raportul de expertiză, iar deplasându-se la pârâta pentru a cerceta originalul, cererea sa a fost respinsă, cu motivarea că raportul nu mai există, toată arhiva din anul 1968 nemaiexistând. Reclamantul a arătat că ulterior, i s-a comunicat o copie a Registrului de paternități al Laboratorului de Serologie, Vol.II, din perioada 15.04.xxxxxxxxxxxxx68, poziție 1324, însă pe această copie au fost înlăturate mai multe rubrici, printre acestea și cea a concluziilor, care ar confirma excluderea de la paternitate a reclamantului.

Invocând dispozițiile Legii nr.677/2001, reclamantul apreciază că este îndreptățit să obțină accesul la aceste acte, despre care susține că ar conține neconformități.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.16 (2), 21 (3), 31 (2) din Constituția României, art.5 (2), 7 (2), 18 (1), (2) și (3) din Legea nr.677/2001, art.1 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În probațiune, reclamantul a anexat cererii sale lista de probe, sentința civilă nr.2753/1968 a Judecătoriei D___, Raportul de expertiză medico-legală, corespondența purtată ci I_________ de Cercetări Științifice Medico-legale prof. M___-Minovici, ci INML M___ Minovici, Raportul de expertiză privind st6abilirea paternității, Raportul de expertiză medico-legal privind cercetarea paternității, raportul de contraexpertiză privind stabilirea paternității, copie de pe Registrul de paternități al Laboratorului de Serologie, copie a deciziei  civile nr.298/1969 a Tribunalului județean Hunedoara – Colegiul civil.

Pentru termenul de judecată din data de 14.03.2013, reclamantul a depus o precizare de acțiune civilă, în care a arătat aceleași aspecte indicate și în cererea de chemare în judecată.

Pârâtul a formulat întâmpinare (f.36), prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca vădit nelegală, netemeinică și abuzivă.

În motivarea întâmpinării, în esență pârâtul a arătat că reclamantului i-a fost eliberată o copie de pe registrul în care erau consemnate date referitoare la raportul de expertiză, pentru a putea fi confruntat cu raportul de expertiză a filiației nr.AXXXXXXXXXXXX, însă pârâta este operator de date cu caracter personal și are obligația de a respecta dispozițiile Legii nr.677/2001. Pe cale de consecință, pârâta a arătat că registrele solicitate, având consemnate mențiuni ale datelor personale a mai multor persoane, nu pot fi puse la dispoziția reclamantului.

În drept, a invocat dispozițiile art.115-118 Cod procedură civilă, solicitând judecarea cauzei și în lipsă potrivit dispozițiilor art.242 Cod procedură civilă.

Pentru termenul din data de 14.03.2013, reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, arătând, în esență, că criticile pârâtei se impun a nu fi luate în considerare.

Alăturat răspunsului la întâmpinare, reclamantul a atașat corespondența purtată cu INML M___ Minovici, Hotărârea nr.1085/1966, cererea de revizuire a sentinței civile nr.2753/1968 a Judecătoriei D___ și alte înscrisuri.

La termenul din data de 14.03.2013, judecătoria a procedat din oficiu la luarea unui interogatoriu reclamantului, acesta fiind consemnat la dosar.

Prin sentința civilă nr. 1470/2013 Judecătoria D___ a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul M______ E____ în contradictoriu cu pârâtul I_________ Național de Medicină Legală “M___ Minovici”, în favoarea Tribunalului Hunedoara – Secția a II-a civilă și de contencios administrativ.

La Tribunalul Hunedoara cauza s-a înregistrat la data de 28.03.2013.

Prin cererea din data de 10.06.2013 (f.10) reclamantul a solicitat pronunțarea unei încheieri interlocutorii de ședință, prin care să fie împuternicit să consulte documentele arătate în acțiune, urmând ca în cazul admiterii cererii sale să renunțe la acțiunea introductivă. D__ fiind că această ultimă cerere are același obiect cu acțiunea introductivă în ședința publică din 20.06.2013 instanța a calificat-o ca și concluzii scrise, Codul de procedură civilă neprevăzând încheierea interlocutorie într-o astfel de cauză, după care a reținut cauza în pronunțare.

Prin Sentința nr. 4123/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX a admis în parte plângerea formulată de reclamantul M______ E____, în contradictoriu cu pârâtul I_________ Național de Medicină Legală “M___ Minovici, a fost obligat pârâtul să comunice reclamantului în copie certificată pentru conformitate extras cu privire la poziția 1324 vol.II din Registrul de paternități al Laboratorului de Serologie, din perioada 15.IV.1968-11.XI.1968, cu rubricile aferente, ce privesc reclamantul și subiecții ce fac parte din raportul de expertiză medico-legală AXXXXXXXXXXXX,toate rubricile indicativului AXXXXXXXXXXXX din registrul de paternități al Laboratorului de Dermatoglifie din anul 1968, ce privesc reclamantul și subiecții expertizei. S-a respins  în rest plângerea.

Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că prin acțiunea de față reclamantul solicită să se constate refuzul nejustificat al pârâtului și să i se acorde dreptul de acces la documentele pârâtului. Reclamantul a arătat în răspunsul la interogatoriu, că s-a adresat pârâtului în nenumărate rânduri să i se pună la dispoziție actele ce fac obiectul dosarului, însă i s-a refuzat accesul la documente, refuz pe care îl apreciază ca nejustificat și pe care îl contestă și solicită recunoașterea dreptului său.

Potrivit disp.art. 5 din Legea 677/2001, invocate de reclamant, (1) Orice prelucrare de date cu caracter personal, cu excepția prelucrărilor care vizează date din categoriile menționate la art. 7 alin. (1), art. 8 și 10, poate fi efectuată numai dacă persoana vizata si-a dat consimțământul în mod expres și neechivoc pentru acea prelucrare.    (2) Consimțământul persoanei vizate nu este cerut în următoarele cazuri:    …    c) când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligații legale a operatorului.

Conform disp.art. 7 din Legea 677/2001, invocate tot de reclamant,

    (1) Prelucrarea datelor cu caracter personal legate de originea rasială sau etnică, de convingerile politice, religioase, filozofice sau de natura similară, de apartenența sindicala, precum și a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate sau viața sexuală este interzisă.

    (2) Prevederile alin. (1) nu se aplica în următoarele cazuri: …

    f) când prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în justiție.

Față de obiectul acțiunii s-a constatat că această normă  nu are legătură cu cauza, întrucât reclamantul nu i-a contestat pârâtului dreptul ca în cadrul activității sale reglementate prin lege să prelucreze datele cu caracter personal ce-l privesc pe reclamant. Iar această prelucrare a fost necesară în vederea soluționării litigiilor privind stabilirea paternității, deci a constatării unui drept în justiție.

    Potrivit disp.art. 13 din Legea 677/2001, (1) Orice persoana vizata are dreptul de a obține de la operator, la cerere și în mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului ca datele care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta. Operatorul este obligat, în situația în care prelucrează date cu caracter personal care privesc solicitantul, sa comunice acestuia, împreună cu confirmarea, cel puțin următoarele:…                                      

    e) informații asupra posibilității de a consulta registrul de evidenta a prelucrărilor de date cu caracter personal, prevăzut la art. 24, de a înainta plângere către autoritatea de supraveghere, precum și de a se adresa instanței pentru atacarea deciziilor operatorului, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi…

Conform art. 24 din Legea 677/2001,

    (1) Autoritatea de supraveghere păstrează un registru de evidenta a prelucrărilor de date cu caracter personal, notificate în conformitate cu prevederile art. 22. Registrul va cuprinde toate informațiile prevăzute la art. 22 alin. (3)…

    (5) Registrul de evidenta a prelucrărilor de date cu caracter personal este deschis spre consultare publicului. Modalitatea de consultare se stabilește de autoritatea de supraveghere.

Prin urmare reclamantul este îndreptățit să consulte potrivit Legii 677/2001 doar registrul de evidenta a prelucrărilor de date cu caracter personal, nu și alte date și documente aflate în arhiva pârâtului, astfel că sub acest aspect acțiunea sa a fost apreciată ca nefondată și s-a respins capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului să îi permită să consulte Registrul de paternități al Laboratorului de Serologie, Vol.II, din perioada 15.04.xxxxxxxxxxxxx68, poziție 1324, cu toate rubricile aferente și Registrul de paternități al Laboratorului de Dermatoglifie din anul 1968, toate rubricile indicativului nr.A10/xxxxx/1968, ce se găsesc în arhiva INML București.

În schimb capătul de cerere referitor la obținerea de copii ale pozițiilor din cele două registre susmenționate s-a apreciat ca admisibil în temeiul Legii 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public.

Astfel, dispozițiile art.2 din Legea 544/2001 prevăd că:

 b) prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezulta din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației;

    c) prin informatie cu privire la datele personale se intelege orice informatie privind o persoana fizica identificata sau identificabila.

Iar art. 6 din Legea 544/2001

    (1) Orice persoana are dreptul sa solicite si sa obtina de la autoritatile si institutiile publice, in conditiile prezentei legi, informatiile de interes public.

    (2) Autoritatile si institutiile publice sunt obligate sa asigure persoanelor, la cererea acestora, informatiile de interes public solicitate in scris sau verbal.

Pârâta se numără printre instituțiile publice avute în vedere de disp.art.2 din Lege, iar informațiile solicitate de reclamant reprezintă informații de interes public de vreme ce au fost utilizate în litigii în care reclamantul a fost parte, producând consecințe juridice față de reclamant.

Pe cale de consecință,  pârâtul va fi obligat să-i furnizeze reclamantului în copie certificată pentru conformitate:

- extras cu privire la poziția 1324 vol.II din Registrul de paternități al Laboratorului de Serologie, din perioada 15.IV.1968-11.XI.1968, cu rubricile aferente, ce privesc reclamantul și subiecții ce fac parte din raportul de expertiză medico-legală AXXXXXXXXXXXX.

- toate rubricile indicativului AXXXXXXXXXXXX din registrul de paternități al Laboratorului de Dermatoglifie din anul 1968, ce privesc reclamantul și subiecții expertizei.

Împotriva hotărârii au declarat recurs reclamantul M______ E____ și pârâtul I_________ Național de Medicină Legală „M___ Minovici”.

Prin recursul reclamantului se solicită să se caseze sentința atacată și să se admită acțiunea reclamantului în sensul ca instanța să stabilească prin hotărâre judecătorească modalitatea prin care reclamantul își poate exercita dreptul legitim de a consulta datele personale integrale din documentele aflate în arhiva I.N.M.L. București :

-         Registrul de paternități al Laboratorului de serologie din anul 1968, vol. II, din perioada 15.IV.1968-11.XI.1968, poziția 1324, cu toate rubricile sale,

-         Registrul de paternități al Laboratorului de dermatoglifie din anul 1968, toate rubricile aferente indicativului AXXXXXXXXXXXX.

În motivarea recursului reclamantul susține că sentința este netemeinică și nelegală, întrucât îi desființează reclamantului dreptul legitim de a vedea datele personale consemnate în anul 1968, în registrele de paternități ale I.N.M.L. București, deoarece copia xerox ce i s-a trimis prezintă mai multe indicii de contrafacere.

Mai susține reclamantul că sentința instanței de fond este nelegală și pentru faptul că nu a amintit nimic despre art. 5(2) lit. e) din Legea nr. 677/2001, care permite soluționarea favorabilă a cererilor legitime ale reclamantului .

Instanța a omis să precizeze că interzicerea prelucrării datelor cu caracter personal legate de viața sexuală (art. 7, pct. 1) nu se aplică în cazul „când prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în justiție” (art. 7, pct.2, lit.f).

Prevederile art. 2 și ale art. 6 din Legea nr. 554/2004privind obținerea unor informații de interes public, din partea autorităților publice sau instituțiilor publice de către orice persoană, nu au nicio relevanță în speță, iar art. 1 din aceeași lege, precizează că „interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.

Arată că în cauză nu există nici un interes public, ci doar un interes legitim exclusiv privat.

În drept s-au invocat art. 16(2) și 31(1) din Constituția României; art. 1 (1)(2), 8(1), 12, 16(1), 18(19(2)(3) și 19(1)(2) din Legea nr. 554/2004; art. 5(2) lit. c și e din Legea nr. 677/2001; art. 1, 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin recursul pârâtului I_________ de Medicină Legală „M___ Minovici” București solicită modificarea în parte a hotărârii în sensul de a se respinge cererea reclamantului de a-i fi comunicat Registrul de paternități al Laboratorului de Dermatoglifie, care nu mai există arhivat în prezent, întrucât s-a pierdut sau distrus de-a lungul timpului, datorită calamităților naturale din anii 1970, cât și datorită a două mutări a sediului, una dintre acestea efectuându-se cu ajutorul altui personal decât personalul propriu al institutului.

Mai arată că a trimis un exemplar din extrasul din Registrul de paternități reclamantului, așa cum a dispus instanța de fond, iar expertiza medico-legală ar trebui solicitată de la Judecătoria care în anul 1968 a solicitat recurentului efectuarea acesteia.

În drept se invocă prevederile art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă.

Părțile au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului celeilalte părți.

Instanța apreciază că ambele recursuri sunt nefondate pentru următoarele considerente :

În ce privește recursul pârâtului se reține că instanța de fond a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul să comunice, în copie pentru conformitate, extras cu privire la poziția 1324 vol.II din Registrul de paternități al Laboratorului de serologie, cu rubricile aferente, ce privesc reclamantul și subiecții raportului de expertiză medico-legală AXXXXXXXXXXXX.

Prin comunicarea făcută în recurs reclamantului, acest pârât a îndeplinit obligația stabilită prin această dispoziție a sentinței, astfel că aceasta reprezintă o achiesare la pretenția reclamantului și o recunoaștere a legalității și temeiniciei obligației stabilită prin hotărârea judecătorească în sarcina pârâtului.

Sub acest aspect și recursul reclamantului prin care solicită să i se permită să consulte personal registrul este nefondat, întrucât din confruntarea paginilor expediate acestuia cu cele trimise instanței rezultă că datele concordă, s-a impus doar obligarea pârâtului la comunicare față de împrejurarea că prima copie furnizată reclamantului anterior procesului nu conținea rubricatura din registru.

În ce privește celălalt registru, al Laboratorului de dermatoglifie din anul 1968 trebuie menționat că instanța va menține în sarcina pârâtului obligația de a furniza copie după acesta, întrucât pe tot parcursul procesului în fața instanței de fond pârâtul nu a învederat lipsa acestui registru, nu s-a apărat în acest mod, ci doar a invocat că nu mai este în posesia expertizei medico-legale datorită pierderii/distrugerii parțiale a arhivei.

Instanța de fond nu a dispus eliberarea unui exemplar al raportului de expertiză medico-legală, ci a unui extras după registrul Laboratorului de dermatoglifie din 1968 în care să fie cuprinse toate rubricile.

Într-adevăr temeiul acestor dispoziții nu îl constituie Legea nr. 544/2001, întrucât aceste informații nu sunt informații de interes public, însă temeiul juridic este reglementat de prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu HCM 1085/1966 privind Regulamentul de aplicare a Decretului 446/1966 obligație reiterată de art. 42 din HG 774/2000, potrivit cărora „documentele care au stat la baza expertizei medico-legale se arhivează de către instituțiile medico-legale fără termen limită de păstrare a acestora.

Astfel, art. 56 din Regulamentul de aplicare a HG  nr.774/1966  aprobat prin HCM 1085/1966 prevede că „Rapoartele de expertiză … vor fi înregistrate în registrul de evidență a expertizelor „.

Nu poate fi contestat interesul legitim al reclamantului de a cunoaște toate înregistrările care au stat la baza lucrării medico-legale privind stabilirea paternității în dosarul nr. 513/1968 al Judecătoriei D___. Însă, așa cum corect a reținut instanța de fond, cunoașterea acestor evidențe este limitată de respectarea confidențialității datelor personale. Totuși, interesul legitim al reclamantului nu justifică decât aflarea informațiilor legate de el și subiecții raportului de expertiza medico-legală nu și cele ale terților, astfel că nu este cazul aplicării art. 5 al. 2 lit. e din Legea nr. 677/2001 privind analiza restrângerii unor drepturi fundamentale ale celor înscriși în respectivele evidențe.

În consecință, instanța va respinge ambele recursuri, ca nefondate, nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă, criticile fiind nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul M______ E____ și pârâtul I_________ Național de Medicină Legală „M___ Minovici” împotriva sentinței nr. 4123/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 04.02.2014.

Președinte,

M______ F_____

Judecător,

F______ I_____ P__

Judecător,

M____ K________

  Grefier,

C______ G____

 

Red./tehnored.M.F.

2 ex./04.03.2014

Jud.fond – Iftimuș A.C.

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>