Plângere contravenţională 4986/2014

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA B_____

 

SENTINTA CIVILA NR.4986

Ședința publică de la 16.10.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE   C_______ A_____

GREFIER    F______ G_______

 

Pe rol soluționarea cauzei civile formulată de petentul INTEPRINDEREA I__________ R_______ A. C_______ împotriva procesului – verbal de constatare  și sancționarea contravenției  nr.xxxxx din data de 25.10.2013, emis de intimata A__________ NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRTĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura  este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință  care arată următoarele:

- cauza se află la primul termen de judecată; stadiul procesual fond; cererea legal timbrată. (f.25); la data de 21.07.2014 intimata a depus la dosar întâmpinare (f.30);

Instanța încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind concludentă, pertinentă și utilă soluționării cauzei și  față de actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.

INSTANTA,

 

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 12.11.2013 a fost înregistrată sub nr.XXXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei B_____ plângerea formulată de petentul Inteprinderea I__________ R_______ A. C_______ împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr.xxxxx din data de 25.10.2013 întocmit de intimata  A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrtării Datelor cu Caracter Personal, prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție.

În fapt, a arătat că prin procesul verbal de contravenție s-a dispus sancționarea sa cu 1000 lei pentru fapta prevăzută de art.32 din Legea nr.677/2001; avertisment pentru  fapta prevăzută de art.31 din Legea nr.677/2001, conform art.5 și 7 din O.G. nr.2/2001 și pentru art.13 (19 litera q din Legea nr.506/2004, conform art. 35 din Legea nr.677/2001, coroborat cu art.13(5) din Legea nr.506/2004 raportat la art.7 din O.G. nr.2/2001.

A arătat că  s-a reținut că a omis  notificarea  conform art.31 din Legea nr.677/2001  prelucrării de date cu caracter personal, a trimis o adresă  de email  o comunicare comercială prin poșta electronică și nu a răspuns la cerere din 22.05.2013 formulată de către numitul L_____ T______ care a solicitat informații cu privire la prelucrarea adresei sale. Petenta are o bază de date  ce cuprinde persoane care au cumpărat produsele pe care le comercializează. Nu știe cum adresa domnului T______  aparte în baza de date, iar în ceea ce privește notificarea  prelucrării de date  aceasta a fost efectuată  la data de 10.10.2013.

În ceea ce privește  analiza sancțiunii  stabilite în procesul verbal  art.5 alin.5 din O.G. nr.2/2001  prevede că aceasta trebuie să fie proporțională cu  gradul de pericol social al faptei.

A învederat faptul că a notificat  autoritatea competentă  în vederea prelucrării datelor cu caracter personal, are o bază de date ce conține acceptul persoanelor cuprinse în această bază de a primi informații  cu privire la produsele  comercializate de întreprindere și dintr-o eroare  regretabilă s-a transmis un email cu conținut comercial către o persoană care nu era în baza de date.

În drept, a invocat dispozițiile art.21 din Constituția României, art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001

În dovedirea plângerii contravenționale a depus înscrisuri doveditoare. (f.5-14).

Plângerea contravențională legal timbrată. (f.25).

Intimata, legal citată,  a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, menținerea procesului verbal de contravenție încheiat ca legal și temeinic. A invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B_____, competente în cauză fiind secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor.

A arătat că obiectul Autorității de supraveghere  constă în apărarea drepturilor și libertăților  fundamentale  ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viață  intimă, familială și privată, în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal și cu libera  circulație a acestor date.

Petiționarul L_____ T______ la data de 22.05.2013  și-a exercitat dreptul de acces  și de opoziție  cu privire la datele personale  prelucrate de către petentă. Petenta nu a răspuns petiționarului, iar la data controlului  petenta nu a putut pune la dispoziția echipei de control nicio dovadă din care să  reluate consimțământul prealabil. Nu cunoaște  modul în care adresa de email a domnului T______ apare în baza sa  de date.

Analizând cererile și materialul probator administrat în cauză instanța apreciază că: cererea este în parte întemeiată, urmând a fi admisă în această modalitate.

În ciuda criticilor aduse de contestarea  procesului verbal de contravenție, fapta sancționată există.

În concret  însă, aceasta are  un grad scăzut de pericol social, sancțiunea avertisment putând avea  efectul  scontat de agentul constatator (aplicarea unei sancțiuni precuniare).

Chiar O.U.G. 2/2001 , prevede că sancțiunea aplicată  de organul constatator  trebuie să fie proporțională  cu gravitatea faptei (art.5) , în speță existând  o disproporție vadită.

PENTRU ACESTE MOTIVE 
ÎN NUMELE LEGII 
HOTARAȘTE:

Admite în parte contestația  formulată de petentul INTEPRINDEREA I__________ R_______ A. C_______ cu sediul în Dobroiești, ________________________.5A, Județul Ilfov în contradictoriu cu intimatul  A__________ NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRTĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL cu sediul în București, __________________________.28-30, Sector 1,

Dispune anularea procesului verbal de contravenție nr. xxxxx/25.10.2013 și aplică sancțiunea „ avertisment”.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.10.2014.

 

PREȘEDINTE, GREFIER,

C_______ A_____                                               F______ G_______

Red.jud.C.A.

Thn.red.gr.FG/4ex /

02.12.2014

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>