Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX Plângere contravențională
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA B_______ – JUDEȚUL B_______
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12 MAI 2014
PREȘEDINTE – I___ M_______
GREFIER – V_________ M____
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5784
Pe rol judecarea acțiunii având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta S.C. N___ A______ S.A. în contradictoriu cu intimata A__________ NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 29 aprilie 2014, cuvântul părților fiind consemnat în Încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 06 mai 2014 și pentru astăzi, când:
J U D E C A T A ,
Asupra plângerii contravenționale de față;
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 03.06.2013, sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, petenta S.C. N___ A______ S.A. a solicitat ca în contradictoriu cu intimata A__________ Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal să se dispună înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 8377 din 8 mai 2013 comunicat la data de 20 mai 2013, cu sancțiunea „Avertismentului” în temeiul art. 5 alin. 2 lit. g), art. 7 alin. 1 din O.G. nr.2/2001.
În motivarea, plângerii arată petenta că prin procesul verbal susmenționat a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 1500 lei pentru săvârșirea contravenției de „prelucrare nelegală a datelor cu caracter personal” prev. de art. 32 din Leg. 677/2001 fapta constând în aceea că „a dezvăluit prin publicarea pe internet” datele personale ale unor debitori, fără să facă dovada unor informări prealabile directe a acestora și fără să fie legitimată această prelucrare în baza unor prevederi legale ori a altor temeiuri care să o justifice încălcând art. 4 alin. 1 lit. a), art., 5 și art. 12 alin. 1 din Legea nr. 677/2001, de asemenea cu amendă contravențională în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției privind „refuzul de a furniza informații”prev. de art. 34 din aceeași lege.
Precizează petenta că prin procesul verbal contestat se reține că ar fi publicat în presa locală Online (site-ul D______ news.ro) și pe site-ul propriu (www apabotoșani.ro) a unei liste cu datornici ce conține nume, prenume, total, facturi, restanțe, localitate, ___________________________ ale câtorva sute de persoane și că ANSPDCP apreciază ca nelegală această activitate de prelucrare a datelor și consideră nejustificată publicarea acestor date în condițiile în care operatorul de date avea posibilitatea ca în ipoteza în care existau persoane cu restanțe la plată să întrerupă furnizarea/prestarea serviciilor după expirarea unui termen de 30 zile de la scadența obligației de plată măsură ce se putea lua doar cu o notificare prealabilă.
Petenta recunoaște săvârșirea contravenției însă precizează că publicarea acestor date nu a fost nicidecum menită să creeze un prejudiciu personal sau patrimonial persoanelor vizate ci a fost făcută doar în scopul de a le aduce la cunoștință încă o dată că figurează cu debite restante și că a îndeplinit procedura prealabilă a notificării prev. de disp. art. 720 ind. 1 C.pr.civ. anterioară cererii de chemare în judecată care antrenează costuri foarte mari.
Mai arată petenta că posibilitatea debranșării restanțierilor este una pur teoretică întrucât sistemul de distribuție a apei este proiectat și funcționează în B_______ pe „verticală” și nu pe „orizontală” și că forurile decizionale ale societății au demarat la nivel de program pilot în câteva scări de _______________________ un program de schimbare a rețelei de distribuție a apei în sensul alimentării pe „orizontală” ce presupune costuri mari și o perioadă îndelungată de implementare.
Mai mult menționează petenta că după data primirii adresei din partea ANSPDCP operatorul de apă a procedat la ștergerea listei cu datornici de pe site-ul propriu iar publicarea informațiilor pe site-ul D______ new.ro nu îi este imputabil .
Cât privește săvârșirea celei de-a doua contravenție menționează că nu a îndeplinit acele proceduri de informare prealabilă a persoanelor vizate cu privire la publicarea datelor cu caracter personal și a considerat inutil să trimită un răspuns în acest sens neavând documente să anexeze, răspunzând doar la primul punct.
Invocă disp. art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenției care prevede că „sancțiunea dispusă trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei precum și în conformitate cu disp. art. 7 alin. 2 din același act normativ care prevede că pentru fapte cu gravitate redusă se aplică sancțiunea „Avertisment” astfel că solicită înlocuirea amenzilor contravenționale aplicate cu sancțiunea „Avertisment” având în vedere că petenta este la prima abatere de acest gen.
În drept a invocat disp. art. 31 și următ. din O.G. 2/2001.
În dovedirea plângerii a depus înscrisuri (f.8-12 ds.).
În procedura de regularizare a cererii intimata, în termen legal a depus întâmpinare ce a fost comunicată și petentei și înscrisuri în apărare (f.24-65).
Pe cale de excepție intimata invocă lipsa competenței materiale a Judecătoriei B_______ în temeiul art. 35 alin. 3 din Legea nr. 677/2001 și solicită declinarea competenței și trimiterea cauzei spre judecare la Tribunalul B_______ care stabilește că „împotriva procesului verbal de constatare și sancționare se poate face plângere la secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor”.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea ca nefondată și neîntemeiată a plângerii și menținerea ca temeinic și legal a procesului verbal nr. 8377 din 8 mai 2013.
Arată intimata că S.C. N___ A______ S.A. în calitate de operator, a prelucrat, respectiv a dezvăluit pe internet date cu caracter personal a sute de debitori cu încălcarea disp. art. 4 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 677/2001 și dreptului la viața intimă familială și privată a acestora, de asemenea susține că a dezvăluit date personale fără să facă dovada unor informări prealabile directe a acestora și fără să fie legitimată această prelucrare de existența unor prevederi legale ori a altor temeiuri care să o justifice și nu a furnizat toate informațiile solicitate de ANSPDCP cu adresa nr. 5647/26.03.2013.
Petenta nu a făcut dovada obținerii consimțământului prealabil al debitorilor pentru publicarea datelor pe internet sau a încadrării în cazurile de excepție de la obligativitatea obținerii consimțământului care să justifice prelucrarea acestor date.
Apreciază că în mod corect ANSPDCP a reținut în sarcina petentei, S.C. N___ A______” S.A. încălcarea prevederilor legale prev. de art. 32 din legea nr. 677/2001 și că în calitate de operator de date cu caracter personal a încălcat și prevederile art. 34 din aceeași lege prin refuzul de a da informații iar în ceea ce privește cererea petentei de înlocuire a amenzilor cu avertisment” nu pot fi reținute motive de apreciere a unui pericol social redus al faptei, evenimente și fapte ulterioare săvârșirii contravențiilor, cum ar fi ștergerea datelor de pe site-ul propriu ulterior controlului după data de 8 mai xxxxx.
Menționează intimata că la aplicarea amenzilor a ținut cont că petenta nu a mai săvârșit alte fapte, s-a avut în vedere riscul transmiterii mai departe a datelor deja existente pe internet de către terți este foarte mare acestea fiind stabilite spre limita minimă.
În drept și-a întemeiat solicitarea pe disp. art. 205 C.pr.civ., art. 26 din Constituția României, Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, Carta Drepturilor Fundamentale a U.E. art. 7 și 8 din C.D.F.U.E. privind recunoașterea dreptului la respectarea protecției datelor cu caracter personal, art. 3 lit. a), art. 4 alin. 1 lit. a), art. 12, art. 32, 34 și 35 din Legea nr. 677/2001, art. 32 din legea nr. 242/2006, art. 5 alin. 5, art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 și dispozițiile Directivei nr. 95/46/C.E.
În temeiul disp. art. 223 C.pr.civ., a solicitat judecata în lipsă și în dovedire a depus înscrisuri (f.24-65 ds.).
Ca o chestiune prealabilă analizării cauzei în fond instanța va respinge excepția necompetenței materiale a instanței invocată de intimată având în vedere disp. art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 cât și locul săvârșirii faptei.
Instanța reține că în speță sunt aplicabile disp. O.G. nr. 2/2001 întrucât actul încheiat este un proces verbal de contravenție, are un regim special și constituie actul legal în ceea ce privește constatarea și sancționarea contravențiilor săvârșite de petenta S.C. N___ A______ S.A.
Analizând actele și înscrisurile dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională nr. 8377 din 8 mai 2013 încheiat de reprezentanții intimatei ANSPDCP la data de 8 mai 2013 petenta S.C. N___ A______ S.A. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1500 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 32 din Legea nr. 677/2001 reținându-se în sarcina acesteia prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal în sensul că a dezvăluit pe Internet datele cu caracter personal ale unor debitori fără a face dovada unei informări prealabile a acestora și fără să fie legitimată această prelucrare în baza unor prevederi legale ori temeiuri care să o justifice, de asemenea a mai fost sancționată cu o amendă în cuantum de 1000 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 34 din Legea nr. 677/2001 pentru refuzul de a da informațiile solicitate de către ANSPDCP cu adresa nr. 5647 din 26.03.2013.
Verificând procesul verbal de contravenție sub aspectul întocmirii sale, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale, în cauză nefiind incidente cauze de nulitate absolută ori relativă prev. de art. 17 și art. 16 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile obligatorii iar faptelor descrise li s-a dat o corectă încadrare juridică.
Procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție de valabilitate și de temeinicie, prezumție care este însă relativă și care poate fi răsturnată prin administrarea de probe contrarii, sarcina probei revenindu-i petentei în condițiile prev. de art. 249 N.C.P.C. (fostul art. 1169 Cod Civil).
Ori, în situația dată, petenta a recunoscut săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa, dar a precizat că publicarea datelor cu caracter personal nu a fost menită să creeze un prejudiciu personal sau patrimonial persoanelor vizate ce i-a fost făcută în scopul de a aduce la cunoștință persoanelor în cauză o dată în plus faptul că figurează cu debite restante.
Cât privește cea de a doua contravenție arată petenta că a considerat inutil să trimită răspuns punctual la fiecare din cele 6 solicitări din adresa nr. 5647 din 26.03.2013 pentru că nu au realizat procedurile de informare prealabilă a persoanelor vizate.
În speță, petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în procesul verbal de contravenție, astfel că prezumția conform căreia situația reținută în procesul verbal corespunde realității nu a fost răsturnată.
Referitor la sancțiunile aplicate contravenientei, instanța apreciază că amenzile contravenționale aplicate corespund gradului de pericol social al faptelor care este determinat de importanța și rolul notoriu sau relației sociale ce a fost prejudiciată și mai ales făptuitorului care în calitatea sa de operator în sensul prev. de Legea nr. 677/2001 a dezvăluit prin publicarea pe internet datele personale ale unor debitori fără să facă dovada unei informări prealabile directe a acestora și fără să fie legitimată această prelucrare de existența unor prevederi legale ori a altor temeiuri care să o justifice și nici nu a furnizat informațiile solicitate de ANSPDCP cu adresa nr. 5647 din 26.03.2013.
Ori, potrivit disp. art. 4 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 677/2001 „prelucrarea datelor trebuie să se realizeze cu bună credință și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare”.
Instanța reține că la individualizarea sancțiunilor aplicate intimata ANSPDCP a avut în vedere gravitatea consecințelor ce le-ar putea antrena publicarea pe internet a datelor personale a sute de persoane și care pot duce la o atingere gravă a vieții private cât și existența riscului de a se transmite datele către terți.
Având în vedere că faptele săvârșite de contravenientă au în concret un grad de pricol social ridicat iar cuantumul amenzilor aplicate este aproape de minimul prevăzut de lege, instanța constată că nu sunt date motive pentru înlocuirea sancțiunilor amenzii cu sancțiunea „Avertismentului”.
Față de considerentele expuse, instanța, va respinge plângerea, ca nefondată și în conformitate cu disp. art. 34 din O.G. 2/2001, va menține procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nr. 8377 din 8 mai 2013, ca fiind temeinic și legal.
Văzând că plângerea este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Respinge, ca nefondată, plângerea contravențională formulată de petenta S.C. N___ A______ S.A., având sediul în municipiul B_______, _____________________. 34, județul B_______ în contradictoriu cu intimata A__________ NAȚIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL, având sediul în municipiul București, sector 1, ____________________ nr. 28-30.
Cu drept apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria B_______.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 mai 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red./I.M.
Tehnored./V.M.
Ex.5/01.09.2014
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
