Refuz soluţionare cerere 2759/2013

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 2759/2013

Ședința publică de la data de 18 Iulie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C______ Ș_____

Judecător V_______ P_____

Judecător Olguța L____ T______

Grefier A_______ R_______

**********************************************

La ordine a venit spre soluționarea recursul promovat de recurentul-pârât I____________ T_________ de Muncă N____ împotriva sentinței civile nr. 82/CA din data de 14.03.2013, pronunțată de Tribunalul N____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect refuz soluționare cerere.

La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nemaifiind alte aspecte prealabile de discutat și având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă conform art. 242 Cod de procedură civilă de către cel puțin una dintre părți, constată cauza în stare de judecată și o reține spre pronunțare.

C U R TE A

- deliberând –

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului N____, reclamanta S.C. T__ Investigații S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul I____________ T_________ de Muncă N____, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună recunoașterea dreptului societății de detectivi privați S.C. T__ Investigații S.R.L. de a primii informații din baza de date a Inspectoratului T_________ de Muncă N____, și obligarea Inspectoratului T_________ de Muncă N____, de a furniza către S.C. T__ Investigații S.R.L. informațiile solicitate privitoare la persoanele supuse investigației, cu eventuala plată a taxei de 10 Ron/persoană în conformitate cu art. 3, punctul b) din Ordinul M.M.F.P.S. nr. 363/2010 privind aprobarea Normativului cu tarifele pentru plata prestațiilor de servicii în domeniile de activitate ale Inspecției Muncii.

Prin sentința civilă nr.82/CA/14.03.2013 acțiunea a fost admisă iar pârâtul obligat să furnizeze informațiile referitoare la persoanele supuse investigației.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a avut în vedere următoarele:

            Reclamanta a solicitat pârâtului informații despre trei persoane, cerând să i se comunice dacă acestea figurează ca angajate ale vreunei societăți și în caz afirmativ, care este denumirea angajatorului.

             Pârâtul I____________ T_________ de Muncă N____ a  refuzat comunicarea, cu motivarea că acestea nu intră sub incidența Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, iar potrivit Legii nr. 677/2001, acestea au caracter confidențial.

          Textele de lege invocate de părți în susținerea punctelor de vedere contradictorii sunt următoarele:

            Art. 12 alin (2) din Legea nr. 329/2003: „În efectuarea investigației detectivul particular poate solicita persoanelor fizice sau autorităților publice informații care, potrivit legii, nu sunt clasificate și nu aduc atingere dreptului la viață intimă, familială și privată ori altor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei vizate.

              Art. 14 lit.d) din Legea nr. 329/2003: „Societățile specializate și cabinetele individuale de detectivi particulari au următoarele drepturi: (…) să solicite oficial de la autoritățile publice date despre persoane, bunuri sau situații necesare detectivului particular în procesul de investigare, care, potrivit legii, nu sunt clasificate și nu aduc atingere dreptului la viață intimă familială și privată ori altor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei vizate.”

              Pârâtul invocă Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

            Informațiile pe care reclamanta le solicită, nu sunt informații de interes public și nici nu intră sub incidența Legii nr. 544/2001. Invocarea Legii nr. 544/2001 de către pârât este însă irelevantă. Reclamanta nu își întemeiază pretențiile pe prevederile Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, ci invocă alt temei juridic, respectiv Legea nr. 329/2003.   De subliniat este că nu numai informațiile de interes public sunt informații ce pot fi comunicate de către autoritățile publice la cererea unor persoane fizice sau juridice.

             Pârâtul invocă Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Or, locul de muncă al unei persoane și denumirea angajatorului sau a instituției în care își desfășoară activitatea nu reprezintă date cu caracter personal.

Potrivit art. 3lit. a) din Legea nr. 677/2001 se arată: „date cu caracter personal – orice informații referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă.”

            Deși sintagma „orice informații” este una care ar putea sugera că nicio informație despre persoană nu poate fi oferită, interpretarea corectă trebuie făcută în sensul că furnizarea de  informații este restricționată și nu absolut interzisă. S___ date cu caracter personal, acele date a căror furnizare aduce atingere dreptului la viață intimă, familială și privată ori altor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei. Nu pot fi incluse în această categorie date precum  locul de muncă și denumirea angajatorului.

              Nu poate fi primită interpretarea dată de pârât textelor de lege, interpretare conform cărora nu are obligația de a furniza alte informații decât cele de interes public în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001.

           Comunicarea informațiilor de interes public este obligatorie și operează în favoarea oricărei persoane. Spre deosebire de informațiile de interes public, comunicarea informațiilor de natura celor ce fac obiectul actualei cauze nu poate fi făcută în favoarea oricărei persoane, ci numai către acele persoane fizice sau juridice cărora legea le-a conferit acest drept. În speță, Legea nr. 329/2003 a conferit unor persoane fizice sau juridice(detectivii legal atestați)un drept special, respectiv dreptul de a obține și alte informații, decât cele prevăzute de Legea nr. 544/2001.

              Nu poate fi acceptată interpretarea eronată a pârâtului, conform căreia reclamantul are dreptul de a solicita în baza Legii nr. 329/2003 o ________ informații fără obligația corelativă a autorității de a furniza informațiile solicitate. Autoritatea publică poate refuza furnizarea de informații doar dacă acestea sunt clasificate sau aduc atingere dreptului la viață intimă familială și privată ori altor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei vizate.

           Totodată interpretarea dată de I.T.M. este de natură să lipsească de conținut dreptul special conferit detectivilor de art. 14 lit.d) din Legea nr. 329/2003. Ar fi fost inutilă o astfel de prevedere legală, dacă informațiile ce pot fi obținute în baza Legii nr. 329/2003 s-ar limita la informațiile de interes public. Pentru a obține informații de interes public nu este necesară obținerea calității de detectiv. Informația de interes public poate fi obținută de orice persoană. Informații precum cele ce fac obiectul acțiunii nu pot fi oferite oricărei persoane, ci numai unor persoane (detectivii), care dobândesc acest drept special, în baza unei legi speciale – Legea nr. 329/2003. În caz contrar, detectivii ar avea aceleași drepturi și nu s-ar deosebi cu nimic de celelalte persoane în privința accesului la informații.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâtul ITM N____, criticile formulate vizând următoarele:

Dreptul detectivilor particulari de a efectua investigații poate fi exercitat numai cu respectarea strictă a drepturilor și libertăților cetățenești. Considerentele primei instanțe referitoare la caracterul de informații de interes public al datelor solicitate presupune că astfel de informații ar putea fi furnizate oricărei persoane.

Informațiile referitoare la locul de muncă și datele de identificare ale angajatorului nu se regăsesc între cele avute în vedere de art. 1 din Legea nr. 329/2003 iar Legea nr. 108/1999 și HG 1377/1999 nu prevăd în mod expres și imperativ furnizarea lor.

Furnizarea informațiilor solicitate nu este permisă nici de dispozițiile Legii nr. 677/2001, ele fiind date cu caracter personal. De altfel, detectivii particulari pot solicita, potrivit art. 12 alin. 2 din Legea 329/2003 doar informații care nu sunt clasificate și nu aduc atingere dreptului la viață intimă, familială și privată ori altor drepturi și libertăți fundamentale ale persoanei vizate.

S-a mai arătat că recurentei nu-i incumbă obligația de a comunica alte informații decât cele prevăzute de Legea nr. 544/2001.

Recursul nu este întemeiat.

Prima instanță nu a apreciat informațiile solicitate de reclamant ca fiind informații de interes public, după cum eronat susține recurenta în cererea sa de recurs. Dimpotrivă, prima instanță a arătat în mod expres că acestea nu se încadrează în dispozițiile Legii nr. 544/2001 și și-a întemeiat soluția, în mod corect, pe dispozițiile art. 12 alin. 2 și 14 lit. d din Legea nr. 329/2003.

Textele invocate reglementează dreptul detectivilor privați de a solicita autorităților publice informații care nu sunt clasificate și nu aduc atingere dreptului la viață intimă, familială și privată ori altor drepturi și liberalități fundamentale ale persoanei vizate.

Informațiile solicitate în mod motivat de reclamant, cu trimitere la contractul de prestări servicii, nu se încadrează între cele exceptate de prevederile legale anterior arătate, autorităților publice, revenindu-le, pe cale de consecință, obligația de a le comunica. De altfel, recurenta face doar trimiteri generale la drepturi încălcate, fără a arăta în concret care drepturi ale persoanei vizate de investigație au fost încălcate.

Din această perspectivă, sunt lipsite de relevanță trimiterile efectuate de recurentă la dispozițiile Legii nr. 108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii sau ale HG nr. 1377/1999.

Cât privește imposibilitatea comunicării informațiilor prin prisma dispozițiilor Legii nr. 677/2001, nici acestea nu se susțin, locul de muncă al persoanelor vizate de investigație și desemnarea angajatorului neîncadrându-se în prevederile art. 3 alin. 1 lit. a din Lege.

În consecință, reținând, ca și prima instanță, că temeiul obligației de a furniza datele solicitate este constituit de dispozițiile anterior arătate ale Legii nr. 329/2003, Curtea, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D  E C I D E

 Respinge recursul promovat de recurentul-pârât I____________ T_________ de Muncă N____ cu sediul în  Piatra N____, ________________________. 8, județul N____ împotriva sentinței civile nr. 82/CA din data de 14.03.2013, pronunțată de Tribunalul N____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. T__ INVESTIGAȚII S.R.L. cu sediul în București, sector 2, ______________________. 21. ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 iulie 2013.

  

Președinte,

C______ Ș_____

pt. Judecător,

V_______ P_____ – aflat în C.O. – semnează

Președinte Instanței

Judecător,

Olguța L____ T______

  Grefier,

A_______ R_______

 

   

Red.sent.N. T_________

Red.dec.rec.C.Ș.

Tehno.red.dec.rec.O.N.P./30.07.2013/2ex

Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>