Cum scap de oferte nedorite de marketing prin telefon?

(însemnare de Andra Bucur – Fundația pentru o Societate Deschisă)

De câte ori nu vi s-a întâmplat să fiți sunați ca să vi se ofere credite și să vă gândiți de unde oare au numărul meu de telefon?Sau de câte ori v-ați întrebat câte carduri de fidelitate am și pe unde îmi mai sunt împrăștiate datele?

Dacă ați trecut prin asta, este bine să știți că aveți niște drepturi și că rămânem stăpânii datelor noastre personale. Dacă vreau să aflu ce date are un operator economic despre mine sau dacă doresc să le șteargă, tot ce trebuie să fac este să solicit acest lucru.

Conform legii 677/2001 Art 15. oricine are dreptul de a se opune, în mod gratuit și fără vreo justificare, prelucrării datelor în scop de marketing direct - indiferent daca se face prin telefon, email sau poștă. Și chiar dacă ți-ai dat acordul inițial!

Sigur că în practică abia apuci să rostești la telefon de legea 677/2001, că deja ți-a închis telefonul, dar daca îi iei cu binișorul și întrebi întăi de la ce firmă te sună și cum îl cheamă pe cel care te sună – poate gasești un capăt de ață.

Nu doar operatorul trebuie să efectueze modificările solicitate de mine, ci pot să îi cer operatorului să îi notifice și pe cei cărora le-a dezvăluit datele mele să efectueze aceleași operațiuni. Pot solicita chiar transformarea datelor mele în date anonime, dacă operatorul a colectat datele fără consimțământul meu sau fără să fie obligatoriu prin lege să le înregistreze.

Mai mult, articolul 13 din Legea 677/2001 ne conferă dreptul să solicităm, gratuit, o dată pe an, unui operator (spre exemplu operatorul de telefonie mobilă sau farmacia la care am card de reducere sau chiar Primăriei), următoarele:

  • dacă au sau nu date despre noi

  • cu ce scop le folosesc

  • care sunt datele respective și de unde le au

  • informații despre cum pot să modific aceste date sau să mă opun operațiunilor (înregistrare, colectare, modificare, ștergere, organizare, dezvăluire etc.) efectuate asupra datelor mele cu caracter personal

  • informații privind principiile de funcționare a mecanismului prin care se efectuează operațiuni automate asupra datelor

  • informații despre accesul la registrul cu evidența operațiunilor efectuate asupra datelor și despre posibilitatea efectuării unei plângeri

Ca să obțin aceste informații trebuie doar să trimit o cerere scrisă, datată și semnată. Pot să solicit primirea răspunsului în format electronic, dar pentru trimiterea cererii, legea îmi impune forma scrisă (hartie sau electronica). Răspunsul ar trebui să îl primesc în termen de 15 zile calendaristice de la trimiterea solicitării. Dacă nu mi se răspunde în termenul legal sau nu îmi dau curs cererii – am dreptul de a face o plângere la Autoritatea pentru protecția datelor personale.

De asemenea, tot printr-o cerere scrisă, pot să solicit operatorului rectificarea, actualizarea, blocarea (oprirea operațiunilor) sau ștergerea datelor mele personale care sunt incomplete, inexacte sau care au fost obținute și sunt utilizate cu încălcarea legii (fără consimțământul meu sau fără ca legea să impună operatorului această obligație). Am dreptul să aflu cui i-au fost dezvăluite datele mele în acest scop și să cer să nu mai fiu contactat în scop de marketing.

Voi ați trimis vreo astfel de cerere sau aveți și practici mai neortodoxe?

2 Comments

  1. Pingback: Cum scap de oferte nedorite de marketing prin telefon? - Date deschise @ Fundația pentru o Societate Deschisă

  2. Bogdan

    Bine de stiut. Pe de alta parte cred ca ar trebui explicat si ce inseamna operator sau date mai multe exemple de cui putem cere astfel de informatii.
    Totodata e mult mai greu, daca nu chiar imposibil de a nu mai primi mesaje scurte (SMS) de la alte companii, mai ales cand mesajele au ca expeditor un text (ex: ABCD) si nu un numar.

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>