CEDO, viața privată și interceptările din dosarele penale

Subiectul interceptărilor din dosarele penale vs viața privată nu este unul simplu. A alege ce este mai important – viața privată sau interesul public este un subiect delicat. V-am propus deja să participați la o dezbatere mai largă pe această temă mâine, 25 noiembrie 2014 la Club Frontline București pentru a putea discuta pe larg opinii pro sau contra.

Dar pentru ca să avem o bază solidă a discuței am rugat-o pe av. Diana Hatneanu să facă un rezumat al unei decizii relativ recente, dar puțin cunoscute a CEDO – Căsuneanu v România – hotărârea CEDO din 16 aprilie 2013:

CEDO a apreciat că scurgerea, din partea autorităților către presă, a transcrierilor unor interceptări din dosarul penal în care era urmărit reclamantul, înainte de trimiterea sa în judecată, a reprezentat o încălcarea a dreptului la viață privată (articolul 8 din Convenția europeană a drepturilor omului).

Curtea a considerat în primul rând că cererea reclamantului este admisibilă deși nu s-a plâns de respectiva încălcarea a drepturilor sale autorităților interne, deoarece, la momentul plângerii, nu existau pe plan intern niciun fel de căi de atac disponibile, nici de natură penală, nici de natură civilă. Fapta nu reprezenta o infracțiune, iar în lipsa identificării sursei scurgerii ar fi fost nerezonabil că reclamantul să formuleze acțiuni civile de despăgubire împotriva tuturor autorităților care au avut acces la informațiile respective.

Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că relatarea publică a unor convorbiri telefonice care conțineau și aspecte private și îl puneau într-o lumină nefavorabilă, ca autor al unor infracțiuni, într-o fază a procesului penal în care reclamantul se bucura de prezumția de nevinovăție și mai înainte de a avea posibilitatea de a se apăra sau de contesta conținutul înregistrărilor, reprezintă o interferență cu dreptul la viață privată. În continuare Curtea a apreciat că dezvăluirea de informații din dosarul de urmărire penală nu a avut ca scop bunul mers al justiției, că nu a existat nicio reacție serioasă a autorităților pentru a identifica și trage la răspundere pe cei vinovați, de a se disocia de asemenea practici, de a le condamna sau de a le descuraja. Pe de altă parte, reclamantul nu a avut nicio posibilitate practică de a obține o reparație pentru situația creată. Acest context a dus la concluzia încălcării dreptului la viață privată a reclamantului.

Trebuie subliniat că, între timp, a intrat în vigoare noul Cod penal care pedepsește astfel de scurgeri de informații (articolul 277). În consecință, acum, o persoană care este victima unei situații asemănătoare trebuie să formuleze o plângere penală, să epuizeze toate căile de atac cu privire la aceasta, iar în eventualitatea în care cercetările nu se finalizează cu trimiterea în judecată a celor vinovați, dar ei sunt identificați, să se adreseze instanței civile cu o cerere de despăgubiri (daune morale). Numai dacă toate aceste demersuri se dovedesc ineficiente, persoana respectivă se poate adresa CEDO.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>