Mythbusting după documentarul Citizenfour

Am fost ieri la proiecția Citizenfour din cadrul festivalului de film documentar One World Romania și m-am bucurat să pot rămâne după proiecție, alături de Niki Andreescu de la APADOR-CH, la o discuție cu publicul. Din păcate discuția s-a terminat mai repede decât ne-am fi dorit, așa că las mai jos câteva lucruri la care nu am apucat să reacționez pe cât de mult aș fi vrut.

În orice caz, continuăm și vineri de la ora 21:00 la Muzeul Țăranului Român discuția despre dezvăluirile Snowden, supraveghere și viață privată. Și mai suntem și sâmbătă și duminică la Killswitch, un alt documentar pe tema libertății digitale pe care îl recomandăm.

Câteva din replicile și miturile create/auzite în jurul discuției despre supravegherea generalizată ar fi:

#1. Sunt prea neimportant ca să-i pese cuiva.

Am auzit de multe ori zicându-se: „Și ce dacă mă ascultă? Cui îi pasă de conversațiile mele banale zilnice?”

Dacă tu crezi că ești neimportant, atunci nici drepturile tale nu contează. Nu doar dreptul la viață privată. Ci și cel la viață, la muncă sau la sănătate. Dacă nu îți pasă de drepturile tale, atunci să fii sigur că nici altora nu le pasă.

Da, programele de supraveghere secrete sunt ilegale și încalcă drepturile și libertățile. Să mai amintesc că nu toți ne-am născut în democrație și că s-a luptat și se luptă pentru drepturi? Să mai amintim că nu ai cum să știi în ce context (de cine, cum, pentru ce?) vor fi folosite aceste conversații banale în viitor?

Și exact – sunt neimportante. Atunci de ce să inteceptezi pe toată lumea, când ai pericole reale de care trebuie să te ocupi? De ce nu previi atacurile de la Boston Marathon, de la Londra sau mai recent, cele din Paris? Când targhetezi pe toată lumea, nu mai ai cum să fii eficient. Așa că măsurile de supraveghere în masă nu numai că îți încalcă drepturile, dar nici nu dau rezultatele pe care contăm atunci când vine vorba de siguranță.

#2. Nu am nimic de ascuns.

Ești foarte sigur? Dacă ești foarte sigur și nu ai nimic de ascuns, completează într-un comentariu: toate datele tale de pe buletin, cardurile bancare, contul IBAN și adaugă ultimele 5 investigații medicale făcute. Mai adaugă numele persoanelor cu care ai împărțit un pat în ultimii 3 ani și detalierea condițiilor în care s-a întâmplat acest lucru. Și adaugă și numărul de telefon. Și adresa. Hai și CNP-ul… :-D

Eu cred că avem cu toții ceva ce nu vrem să se afle față de anumite persoane, actori statali sau privați. Pentru că discuția nu este despre a ascunde ceva, ci despre libertatea de a decide cine, ce, cât, cum și când află informații personale despre tine. Este vorba de a avea control asupra vieții tale și a alege.

Și să fim serioși, mai devreme sau mai târziu tot o să faci o mică greșeală pentru care poți fi cu ușurință taxat. Și poate nici nu vei fi imediat luat la întrebări, dar nicio problemă – se adună acolo toate, numai bine de scos de la „dosar”.

Ce ar fi să existe totuși și garanția că suntem liberi – că nu suntem supravegheați de programe secrete, că activitatea noastră nu e monitorizată de companii, că avem într-adevăr puterea de decizie în ceea ce privește viața noastră și nimic din ce nu vrem nu e lăsat arbitrariului.

#3. Nu folosesc unelte privacy că mai rău mă expun.

S-a tot scris că dacă folosești Tor ai putea intra și mai rapid pe o listă de suspecți și că NSA tot te va urmări și va ști ce faci.

Informația se bazează pe puține informații despre cum funcționează Tor și pe poveștile legate de XkeyScore. NSA sau altă instituție similară ar putea să afle că ești interesat de Tor sau Tails, după diverse informații pe care le lași pe Internet. De asemenea se pare că NSA are în fucțiune Tor exit nodes.

Dar aceasta nu înseamnă că atunci când intri să folosești Tor vei fi targhetat. Iar informația din exit nodes e mai importantă pentru a înțelege ce se face prin Tor în general și nu în particular (pentru că procesul de anonimizare nu este reversibil). Dar NSA nu este singurul pericol! Avem companii care colectează date despre tine, iar prin faptul că tehnologiile de supraveghere au devenit din ce în ce mai accesibile financiar – realmente oricine poate fi în stare acum să te supravegeze. Nu îți trebuie foarte mult.

Așa că vin și argumentez:

1) Dreptul la viață privată este un drept fundamental, iar dacă vrei să ți-l protejezi asta nu înseamnă că e un motiv de suspiciune. Exercitarea unui drept prin folosirea Tor (sau alte soluții privacy) nu e echivalentă cu sunt un infractor și vreau să mă ascund.

2) Pericolele nu vin doar din partea serviciilor secrete, ci și din partea marilor companii care pot începe să ia decizii arbitrare pentru tine (nu-ți mai dau asigurare de viață fiindcă am văzut pe Facebook că îți plac sporturile extreme), cât și din partea persoanelor din jur pe care poate le calci pe bătături. De fapt, în curând nu vei știi nici cine, ce date ar putea să aibă despre tine – și cum le-ar putea corela cu alte informații.

Ca să fim pe deplin informați, hai să vedem un pic și cum funcționează Tor, iar dacă vreți să citiți mai multe despre ce au de zis cei de la Tor, aveți aici o serie de articole și declarații. Plus, dacă folosești Tor de pe Tails o să ai și adresa IP și adresa MAC (de identificare a dispozitivului pe care îl folosești) schimbate.

Eu folosesc unelte privacy fiindcă, deși sunt multe texte de lege care zic că drepturile mele fundamentale sunt garantate și protejate, nu văd să se întâmple asta în realitate. În cel mai fericit caz suntem doar la un nivel declarativ – drepturile fundamentale ar trebui garantate – să fie efectiv garantate e un alt episod.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>